Lumina de Paşti

Publicat în Dilema Veche nr. 377 din 5-11 mai 2011
Prostănaci de fiecare zi jpeg

Sînt musulmană nu din convingere, ci prin născare. Mi-am primit religia aşa cum destinul sau întîmplarea a făcut ca părinţii mei să fie părinţii mei. La pachet cu familia extinsă, cu o copilărie uimitoare, cu dragostea pentru bunicii mei şi de neconceput altfel, a venit şi apartenenţa la o anume confesiune. Toleranţa şi europenismul alor mei m-au îndepărtat de habotnicie, extremisme sau devoţiuni oarbe. În cheia asta aş dori a fi citită scurta consemnare de mai de jos a tuturor apropierilor mele de bisericile şi practicile creştine.

Am fost întotdeauna curioasă să ştiu ce se întîmplă în biserici de Paşti, de Crăciun, de marile sărbători creştine. Am întrebat, am citit, mi s-a povestit, dar impulsul de a vedea totul cu proprii ochi a venit destul de tîrziu şi a venit învăluit într-o uşoară reţinere, reţinere lesne de înţeles. N-aş fi vrut să încalc ştiu eu ce cutume sau să fac vreo gafă impardonabilă în asemenea contexte pe care le ştiu a fi sensibile. Una dintre primele experienţe care m-a adus într-o biserică n-a fost neapărat alegerea mea. Aveam de făcut la acea vreme un reportaj despre postul Paştelui cu toate semnificaţiile lui – de la purificarea fizică şi spirituală pînă la ipostazele lui mundane şi de un nestăpînit umor involuntar de genul „şaorma de post“. Am intrat într-o biserică, am întrebat politicos pe cineva de acolo unde e preotul, explicînd cam ce aş vrea de la el. Mi s-a zis că „e colo, în altar“. Cu pas hotărît, cu nestăvilit avînt reportericesc, cu flamura microfonului în vînt, m-am avîntat spre altar. M-au oprit în loc o mînă de credincioase care se înecau de indignare. „Domnişoarăăăă, cuuum, femeie în altar?“ Pînă să-mi cer scuze era să-mi iau cîteva sacoşe în cap. Am învăţat că o femeie n-are ce căuta acolo.

A doua experienţă memorabilă în contactele mele cu practicile creştine s-a petrecut la Londra. Am prins acolo Crăciunul şi am vrut să asist la slujba din acea seară. O impresionantă biserică de cartier se afla fix la colţul străzii unde stăteam. Blugii, paltonul, părul strîns cuviincios şi cheile de la casă în buzunar. Aşa m-am prezentat la slujbă. Care mi-a plăcut mult. A vorbit preotul, printre altele, de conflictul din Gaza şi de nenorocirile din Darfur. Un buletin BBC mai implicat, aşa. Lume nu foarte multă; vecini vechi de cartier şi cu mine. La final, un omuleţ bătrîn, simpatic, cu obrajii de un inconfundabil roşu englezesc de bere, a trecut pe la fiecare cu o cutiuţă. Doamne, Dumnezeule, donaţii! Mi-am zăngănit cheile în buzunar. N-aveam la mine un penny, un leu românesc măcar. Mi-au rulat rapid în cap toate opţiunile: să fug, să mă fac că pun ceva şi evident să nu pun, să se facă o minune şi să dispar într-un norişor de fum. Omuleţul a ajuns la mine, m-am scuzat că n-am bani, s-a uitat compătimitor şi, plin de înţelegere, m-a bătut pe umăr. Am învăţat că ceva mărunt trebuie să ai prin buzunare.

De Paştile care abia s-au încheiat, am vrut să văd o slujbă de Înviere. De fapt nu una, trei am vrut să văd. Anglicană, catolică şi ortodoxă. Pe anglicani i-am pierdut. Slujba austeră fusese pe la un şase după-amiază iar în mintea mea, nu ştiu de ce, rămăsese ca reper universal miezul nopţii. Răstimp, m-am dumirit în timp util că, de pildă, Biserica Italiană avea slujba la ora 8. Ştiam, evident, că de Înviere se ia lumină. Dar în capul meu, pentru lumină, tot miezul nopţii era reperul. Ei bine, cînd preotul de la Italiană a început să se apropie cu o mare lumînare şi de colţul în care cuminte stăteam, iar n-am ştiut ce face. Lumînarea mea era acasă. Nu puteam să-mi aprind de la bunul preot decît cel mult o ţigară. Am fugit.

La douăsprezece noaptea însă, neostoită, eram prezentă cu lumînare cu tot la o biserică ortodoxă. Am primit şi am dat lumină. Mai încolo, o bătrînă care dorea şi ea lumină întreba obsesiv pe cineva dacă flacăra din lumînarea respectivului e direct de la preot. „Da, da, direct de la părinte am luat-o.“ Femeia căreia eu i-am dat lumină n-a întrebat. Ce era să-i zic? „Luaţi lumină de la musulman?“

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.