„Schimbă canalul!“
De cînd ţin această rubrică, am auzit de mai multe ori zicerea „De ce te indignezi de ceea ce vezi la televizor? Dacă nu-ţi convine, schimbă canalul!“. Deunăzi, o doamnă mă informa că „s-a inventat telecomanda“. Acelaşi îndemn, de a schimba canalul, îl auzim cu toţii, pe post, de la unii realizatori TV mai zurbagii. Cu alte cuvinte, sînt tare şi nu vreau să fac pe plac nimănui, îmi fac emisiunea cum poftesc şi, dacă nu-ţi place ce vezi, valea! Prin asta, respectivii ţin să braveze şi să ne arate – chipurile – că nu i-ar preocupa audienţa (deşi, evident, nu-i aşa) şi, pe de altă parte, să-şi cauţioneze trăsnăile. Desigur, o asemenea atitudine face şi un foarte bun marketing emisiunii, aşa cum anunţul la ştiri de tipul „imaginile care urmează s-ar putea să lezeze unele sensibilităţi“ nu face pe nimeni să schimbe postul, ci, dimpotrivă, să ciulească urechile şi să deschidă bine ochii, în aşteptarea a ceva nemaivăzut.
Dincolo de marketing, ideea, după cum vedem, a făcut şi face carieră.Oare aşa să fie? Realizatorii de televiziune au libertatea să se dea în stambă oricum în faţa camerelor de luat vederi, pentru că noi avem libertatea ca, dacă nu ne convine ce vedem, să dăm pe alt canal? (Interesant e că nimeni nu zice „închide televizorul!“, ci doar „mută pe alt post!“ – pentru a rămîne de fapt captivi în acelaşi cerc vicios.)Afirmaţia „e emisiunea mea şi fac ce vreau în ea“ se vrea echivalentă cu „sînt la mine acasă şi mă comport cum poftesc“. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa. O emisiune nu e un spaţiu privat al unui individ, ci un loc public, iar ea e în egală măsură şi a realizatorilor, dar şi a telespectatorilor. A spune că, dacă nu-ţi convine ce vezi, poţi să schimbi canalul e ca şi cum un individ care se descheie la prohab în plină stradă îţi zice că, dacă nu-ţi place priveliştea, eşti liber să întorci privirea. Ca să nu mai vorbim că pe strada respectivă circulă tot felul de lume, inclusiv copii. Cam acelaşi lucru se întîmplă şi în cazul spaţiului public televizual. Prin urmare, realizatorii TV nu sînt la ei acasă în emisiunile lor – şi asta, chiar dacă ar transmite din garsoniera proprie. Şi nici patronii de televiziuni nu pot să facă ce vor pe moşia pe care-o au – pentru că moşia asta face parte dintr-un domeniu public.Cît despre îndemnul pe care-l primesc eu, personal, să schimb canalul dacă nu-mi place ceea ce văd – nici acesta nu ţine. Desigur, eu pot să butonez telecomanda, ba, mai mult, aş putea să închid de tot televizorul şi să renunţ la el. Mărturisesc că m-aş simţi foarte bine dacă aş putea face acest lucru (am renunţat la un moment dat la televizor, cînd am fost pentru mai mult timp plecat din ţară, şi viaţa mea a fost minunată). Nu fac asta nu pentru că am o rubrică despre televiziune în care trebuie să scriu, ci pentru că există foarte mulţi compatrioţi care nu conştientizează că pot schimba canalul, cu atît mai puţin că pot arunca televizorul la gunoi. Sînt oameni dependenţi de televizor şi al căror spirit critic e, în cel mai bun caz, adormit. Oameni care nu se pot desprinde pentru că sînt hipnotizaţi. Şi, hipnotizaţi fiind, fac ce li se spune, sînt manipulabili şi manipulaţi.
De ce mor eu de grija altora, de ce mă interesează soarta celor care ajung masă de manevră? Nu pentru că mi-aş dori să fac apostolat, să luminez poporul, şi alte lucruri de genul acesta pe care le găseşti numai în manualele de şcoală generală, ci dintr-un interes egoist: lîngă oamenii aceştia trăiesc şi cu ei interacţionez. A schimba canalul pe desene animate sau chiar a închide televizorul ar însemna să-mi bag capul în nisip. Concetăţenii mei manipulaţi de televiziuni vor rămîne majoritari şi, în plus, la fel de majoritari vor fi şi la vot. Iar ce votează ei îmi determină viaţa.
Puteţi urmări pe site-ul adevarul.ro ediţia de săptămîna aceasta a emisiunii Cultube, realizată de Cezar Paul-Bădescu.
