Singur ca o ciupercă
Singur ca o ciupercă Expresia îi aparţine lui Llosa şi nu ştiu de ce mi-a plăcut atît de mult. Am văzut şi ciuperci crescute în pîlcuri, dar, dacă mă gîndesc bine, tot singure păreau, privite una cîte una. Cum singuri sîntem în oraşul ăsta mare; umăr la umăr pe străzi şi-n autobuze. Deunăzi mi-am dat seama şi de ce. Căutasem varii răspunsuri, nici unul mulţumitor. Acum ştiam clar. Pentru că sîntem plăsmuiri artificiale, domnilor. Nu sîntem făcuţi din carne, maţe şi ADN, ci din fire de lînă unii, din mătăsică, alţii, din fier forjat sau oţel inoxidabil iară – o bună parte din noi. Nişte alcătuiri fără suflet.
Cu gîndul ăsta în cap, am văzut într-o bună zi strada şi o să vă povestesc acum ce a ieşit. Am plecat de acasă coborînd trepte care nu erau din piatră, ci din lespezi prelungi de muşchi roşiatici elastici sub călcătură. Portăreasa era din fier. Împletea un pulover din maţe subţiri şi, la fiecare mişcare, cotul drept îi scîrţîia îngrozitor. „Artrita, mamă“, zise. Pe unul dintre inelarele ruginite îi sclipea, montat în ligamente lucioase, un ochi cu un iris hipnotic de albastru. Am dat apoi colţul străzii şi, iat-o. Cerşetoarea fără un picior mă aştepta pe mine şi pe miile de trecători de fiecare zi. Din ciotul piciorului tăiat ieşeau trei fire: negru, albastru şi roşu. Cam ca-n Terminator, dacă aţi văzut filmul. Bomba cu ceas care era inima ei ticăia aşa ameninţător de vreo trei ani. Nimeni nu se încumetase să taie nici unul dintre fire de frică să nu greşească sau pur şi simplu din indiferenţă. Femeia trăia aşadar cu teama de moarte, dar odată eliberată de teama asta ar fi murit. Paradoxală creatură.
Mai jos, la metrou, un domn făcut din lînică veche se agăţase încă de la intrare într-o sîrmă ieşită dintr-un gardian care ţipase la el. Domnul cobora treptele şi se deşira încetul cu încetul – un ochi pe faţă, unul pe dos –, într-o lentoare de o tristeţe de film italian. Pe undeva, la jumătatea drumului către casă, se va deşira cu totul, iar cei de la ambulanţă vor da un verdict sec: accident cerebral. Eu vedeam însă adevărata cauză, vedeam cum firele vechi de lînă se dezghiocau lent din împletitură şi nu puteam face nimic.
Mai departe, un grup colorat de fete de liceu împreuna felurite materiale şi texturi într-un grup gureş. Una dintre ele strălucea, făcută din mătase blondă. Alta absorbea lumina în catifeaua neagră din care era făcută. Alte două, din tinichea aurită, clopoţeau vesel povestind ce au făcut de 1 Mai. Încă una, făcută din pănuşi de porumb, tăcea foşnitor. Avea fruntea spuzită de coşuri adolescentine, din ştrasuri.
Erau privite insistent de nişte gospodine, şi ele strînse în grup. Lidera de opinie părea cea făcută din lurex. Restul prietenelor ei erau strîns împletite din bumbac cu amestec. În înghesuiala de fiinţe li se mai deranjaseră ba coafurile din permanent mic de liţe moi, roşcate, ba cîte o ureche rozaliu lăptoasă ce ajunsese să atîrne din cusătură. În învălmăşeala de trupuri care se aruncase în metrou, o bătrînă mică, din pîslă, se descususe între omoplaţi. Din ea ieşea un ghemotoc de vatelină, ca din ursuleţii de jucărie. Fusese pesemne agăţată de domnul făcut din fier forjat, nou-nouţ, care avea o mustaţă intricată stil Art Nouveau deasupra unei guri aflate într-o perpetuă grimasă. Domnul era însoţit de o doamnă, probabil nevasta. O proteja cu un braţ subţirel şi negru de asaltul mulţimii. Doamna era făcută din gresie lucioasă italienească. Avea multe borduri cu modele pe gît, la încheieturi şi la degete. Tînjea după pantofi de marmură, dar se mulţumea deocamdată cu o imitaţie. Fierul forjat şi marmura au coborît la Gara de Nord. Eu am coborît cu bătrîna descusută o staţie după.
Cînd am ieşit din metrou ploua cu apă de sus. Pîsla din bătrînă prinse a se umfla şi îngreuna pînă ce biata femeie n-a mai putut umbla. Eu am început să mă topesc încet. Fusesem făcută, se pare, din gelatină alimentară cu şase feluri de E-uri. Teribil eram de singuri. Ca nişte ciuperci.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
