Podu înalt

Publicat în Dilema Veche nr. 377 din 5-11 mai 2011
Mai mult decît servicii jpeg

Ştim cu toţii de Bătălia de la Podu Înalt: un alt nume pentru Bătălia de la Vaslui, din 10 ianuarie 1475, între armatele aliate creştine sub comanda lui Ştefan cel Mare şi oastea otomană sub conducerea lui Suleiman Paşa. Una dintre victoriile vestite ale românilor – stînci în calea otomanilor năvălitori –, cîştigată nu oricum, ci prin strategii viclean-inteligente asociate cu folosirea abilă a mediului înconjurător (terenul mlăştinos) şi a condiţiilor atmosferice (ceaţa).

Dar nu despre bătălia aceasta urmează să scriu. E ceea ce în unele manuale de jurnalism se cheamă un fals intro. Voi scrie, de fapt, despre un pod înalt la propriu. Înalt, bălăngănitor şi ruginit. Un pod peste Motru, pe care a trebuit să îl trec pentru a ajunge la nişte terenuri de familie primite moştenire. Pod care mi-a amintit nu numai de Podu Înalt al lui Ştefan, ci şi de toate cîntecelele copilăriei legate de poduri, gen „London Bridge“ şi „Sur le pont d’Avignon“, precum şi de problema cu trecerea podului atunci cînd ai o capră, o varză şi un lup.  De ce toate acestea? Dintr-un motiv simplu: pentru că mi-a fost frică pe respectivul pod. Psihanalitic, veţi spune, podul fiind un spaţiu de trecere, un teritoriu unde lucruri imprevizibile ţi se pot întîmpla, posibil fără întoarcere... Pentru că pînă şi un cîntecel destinat copiilor ca „London Bridge“ se referă la prăbuşirea unui pod – vechiul pod al Londrei (care măcar este înlocuit cu altul mai trainic, ca şi în „Podul de piatră“, varianta neaoşă).

Mie, una, mi-a fost însă frică, la propriu. Pentru că podul era destul de înalt (Motrul, am aflat, creşte considerabil cînd plouă, şi au fost inundaţii serioase în zonă) şi de nesigur. Se mişca aproape de cîte ori păşeai pe el, mai ales dacă venea şi altcineva în spatele tău. Nu era foarte îngust, iar pe margini se aflau nişte cabluri din sîrmă, împletite, de care te puteai ţine. Teoretic. Practic, pentru oamenii un pic mai înalţi, acestea erau mult prea joase: în aşa fel încît, ca să se simtă în siguranţă, trebuiau să meargă uşor cocoşaţi. Lucru cu atît mai neplăcut cu cît cablul de pe margine, de care trebuia să te ţii, ca să ai o oarecare senzaţie de siguranţă, era ruginit (şi nu ştiai dacă te vei trezi sau nu cu un tetanos...). 

Am trecut „Podu Înalt“, în varianta Motru. Cu spaime şi ezitări. Nu am avut încotro, pentru că am aflat că era singura cale de acces spre „moşia“ de familie (mai exista o cale, dar foarte îndepărtată şi înnoroiată). Abia după ce l-am trecut, l-am întrebat pe singurul locuitor al zonei, pe care îl cunoşteam, de ce nu înlocuiesc podul cu un altul mai sigur. Nu mai ţin minte exact toată argumentaţia lui. Ideea, însă, era una singură: nu se poate. Era ceva legat şi de Primărie, şi de fonduri, inclusiv europene, şi de aprobări (avînd în vedere că zona, din cîte am înţeles, ţinea de Strehaia, care e oraş, şi oraşele au mai puţine avantaje decît comunele). 

Din vorbă în vorbă, aflu că, mai demult, o femeie a căzut de pe podul în cauză şi a murit. Nu-i vorbă, era mai în vîrstă (bătrînă de-a dreptul) şi luase ceva la bord înainte... Pînă la urmă, din ce povesteşte omul nostru, reiese că moarta a fost de vină. Cert e că, după ce aceasta a murit, podul tot acelaşi a rămas. 

Pămînturile pe care le-am vizitat au fost în spiritul podului: erau frumose, şi verzi, şi multe, aparent. De fapt, era un teren adeseori inundabil, pe care Primăria îl repartizase celor care nu au fost de faţă şi nu au ştiut ce să ceară la împărţeală. Practic, inutilizabil.

Spiritul despre care vorbeam că „plutea“ prin Strehaia era prezent şi aici: unul al inerţiei şi al cercurilor vicioase („...din această dilemă nu putem ieşi...“), ironic-opus măreţelor fapte de arme ale trecutului. Pe scurt, nimic nu se putea schimba sau îmbunătăţi în zonă, dintr-un motiv sau altul, real sau imaginar. Ne-am întors fără concluzii, dar şi fără speranţe, pe acelaşi pod: e drept ceva mai repede – acum prinseserăm şpilul, şi vroiam să ne vedem mai degrabă trecuţi înapoi, pe lumea cunoscută.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Atitudine revoltătoare a unui hotel din Olanda la adresa unui român. Motivul aberant pentru care i-a anulat rezervarea
Bărbatul, cercetător în România, rezervase o cameră la un hotel din Tilburg, Olanda, dar s-a trezit ulterior cu rezervarea i-a fost anulată.
image
Imaginile sărăciei în cele mai bogate orașe din țară. „S-ar fura tot dacă n-am face asta”
România a avut în ultimul an o creștere economică de aproape 5%, iar pe hârtie lucrurile arată cum nu se poate mai bine. De o cu totul altă părere sunt tot mai mulți români care trec pragul magazinelor și a piețelor alimentare.
image
Ce vești ne dau meteorologii pentru vremea de Florii și Paște. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
În următoarele săptămâni, valorile termice vor fi destul de coborâte, fiind posibile precipitații în toate regiunile.

HIstoria.ro

image
Cele mai vechi cutremure care au lovit Țările Române în Evul Mediu
Unul dintre cele mai vechi cutremure despre care avem informații este cel petrecut în anul 1411, menționat de Emil Turdeanu în lucrarea „Un manuscris religios din timpul lui Mircea cel Bătrân”.
image
Cine a ajuns primul în Antarctica?
Acest cel mai sudic continent (mai mare decât Oceania și Europa), care acoperă aproximativ 20% din întreaga emisferă sudică, este singurul din întreaga lume ce nu are o populație nativă și nici locuire permanentă.
image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.