„Comunismul a fost o sclavie generală” - interviu cu istoricul polonez Adam BURAKOWSKI

- interviu cu istoricul polonez Adam BURAKOWSKI -

Cum s-a descurcat un cercetător polonez cu trecutul comunist al României? V-a ajutat sau v-a încurcat să fiţi detaşat emoţional în lucrul pentru volumul recent apărut la Editura Polirom – Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Geniul Carpaţilor? 

Cred că m-a ajutat, şi chiar mult. Un prieten, istoric român, mi-a spus cîndva că este foarte greu să scrii despre Ceauşescu, român fiind. Această temă continuă să trezească emoţii intense în societatea românească, iar majoritatea populaţiei îşi aminteşte şi acum, chiar dacă unii doar din copilărie, de cultul agasant al personalităţii pe care şi-l crease. De la distanţă este mai uşor să scrii despre lucruri care şi-au lăsat o amprentă atît de puternică asupra vieţii din România. 

Aţi prins, în adolescenţă, ultimele spasme ale comunismului polonez. Comparativ, unde se unesc şi unde se dezbină comunismul polonez şi cel românesc? 

Sistemele comuniste sînt foarte asemănătoare între ele, în special în ceea ce priveşte economia, care la rîndul ei influenţează toate celelalte aspecte ale vieţii societăţii. Lipsa proprietăţii private stă la baza regimului comunist. Îmi amintesc din copilărie că toate produsele din Polonia şi din alte ţări comuniste erau de foarte proastă calitate, ţi se desfăceau practic în mînă. Părinţii mei stăteau la cozi kilometrice pentru alimentele de bază. Mi-aduc aminte cum o dată am mers cu părinţii la Piaseczn, un orăşel aflat nu departe de Varşovia, unde se fabricau televizoare. Ne-am aşezat la rînd pentru un televizor – aveam numărul 1000, sau aşa ceva, pe listă. În România era şi mai rău, toată lumea ştia asta. Circula şi un banc: Cum se numeşte cel mai sărac musulman din România? Ali Mentare. Diferenţa însă consta în faptul că în Polonia aproape toţi erau convinşi că sistemul se va prăbuşi curînd, că ţara noastră va fi eliberată. Această convingere o nutreau inclusiv membrii nomenclaturii comuniste, care în anii ’80 nu aveau altă preocupare decît aceea de a se îmbogăţi şi de a-şi face firme comerciale. În România era altfel. 

De ce aţi optat pentru formula „geniul Carpaţilor“, referindu-vă la Nicolae Ceauşescu?  

Motivul este unul foarte simplu. În Polonia Ceauşescu este cunoscut cel mai mult chiar sub această denumire. Toţi erau conştienţi de faptul că în România se practică cultul personalităţii şi că această formulă este una dintre cele care se asociază persoanei sale. „Recognoscibilitatea“ acestei formule a fost ulterior amplificată de apariţia personajului „Maradona din Carpaţi“, figură şi ea cunoscută în Polonia, deşi bineînţeles mult mai simpatică decît dictatorul comunist. Titlul românesc este traducerea titlului ediţiei poloneze.  

Cartea dvs. conţine multe documente inedite, găsite în arhiva poloneză. Care este  povestea lor?  

Sînt documente redactate de Ambasada Republicii Populare Polone de la Bucureşti. De-a lungul întregii epoci Ceauşescu, ambasada a trimis la centrală rapoarte privind situaţia din România. Aceste rapoarte erau foarte apreciate de Varşovia. Rapoarte asemănătoare trimiteau şi ambasadele altor ţări, la Praga am văzut unele de genul acesta. După 1968, Ambasada Cehoslovaciei a pierdut însă multe legături pe care le avusese în cercurile activiştilor români de partid şi de aceea rapoartele trimise după această dată conţin puţine informaţii. În schimb, am valorificat cîteva documente cehoslovace referitoare la momentul august 1968. 

Cum vă explicaţi că, paradoxal, documente importante despre trecutul României se află în arhiva Poloniei, deci a altei ţări? 

Sînt convins că în România există foarte multe documente de o mare importanţă, care nu au fost încă scoase la lumina zilei sau nu au fost cercetate în mod corespunzător de către istorici. Foarte puţin au fost studiate aspectele referitoare la economie, iar aceasta este o temă interesantă. 

Pe parcursul documentării, ce aţi descoperit şi v-a surprins, v-a făcut să vă schimbaţi perspectiva asupra lui Nicolae Ceauşescu? 

Abia după cîţiva ani de studiere a istoriei comunismului românesc mi-am dat seama că cel puţin o parte dintre oameni credeau într-adevăr în tezele proclamate de propaganda oficială. Pentru mine a fost greu de înţeles, deoarece în Polonia nimeni nu credea în asta, în schimb accesul la literatura samizdat era simplu, cel puţin în Varşovia. Copil încă fiind, ascultam numere ilegale de cabaret pe benzi de magnetofon copiate, ele circulau chiar şi printre elevii şcolilor generale.  

Aţi văzut filmul lui Andrei Ujică – Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu?  

L-am văzut de mai multe ori, şi chiar am condus o întîlnire organizată de ICR Varşovia în luna aprilie, la Varşovia, dedicată acestui film. Filmul este foarte reuşit, cuprinde cîteva aspecte universale, motiv pentru care poate fi înţeles şi de către spectatorii din străinătate, care nu cunosc amănunte. 

Apariţia unor volume, dar şi a unor filme despre comunism, şi despre Ceauşescu, la 20 de ani de la Revoluţie, ar putea fi considerată tîrzie?  

Nu, este un fenomen absolut firesc. În 1996 a apărut prima abordare serioasă a acestei teme, autorul volumului fiind istoricul britanic Dennis Deletant. Este normal ca studii aplicate, lucrări ştiinţifice aprofundate să apară abia după cîtăva vreme. Uneori este necesar să treacă într-adevăr mult timp, trebuie să fie descoperite izvoare, trebuie să aibă loc discuţii între cercetători. În cartea mea, am indicat cîteva zone care, în opinia mea, nu sînt încă suficient examinate. 

Referindu-ne la 1989, aţi descoperit un document care atesta implicarea lui Ion Iliescu în răsturnarea regimului Ceauşescu. Ce arată arhivele, concret, în legătură cu această implicare? Ipoteza a rămas, încă, la nivel de legendă – toată lumea o ştie, dar nimeni n-o poate dovedi. 

Arhivele la care am avut acces nu conţin mai multe amănunte referitoare la această problemă. Cred că documentul pe care l-am publicat reprezintă o dovadă suficientă. În această chestiune, dar şi în multe altele, trebuie cercetate şi arhivele sovietice şi sper că va veni cîndva momentul în care istoricilor le va fi îngăduit să o facă. 

Citind Dictatura lui Nicolae Ceauşescu, poţi înţelege şi mai bine că sclavia este o stare de spirit, şi nu o realitate. Credeţi că mai pot fi confundate aceste noţiuni?  

Omul trăieşte într-o realitate. Realitatea comunismului a fost o sclavie generală şi nu doar a cetăţenilor obişnuiţi, ci, poate în primul rînd, a activiştilor de partid la nivel înalt. Ei trăiu într-un relativ lux, dar luxul acela era o colivie care îi ţinea închişi mental. Cred că fiecare om are o voinţă proprie şi că cei care l-au lăudat pe Ceauşescu sau au săvîrşit crime, sau au făcut chiar porcării obişnuite – cum ar fi denunţarea colegilor de muncă – au făcut-o în mod conştient şi nu pot arunca răspunderea, pentru aceste fapte, asupra altora. Călăii din lagărele hitleriste ale morţii se justificau de obicei declarînd: „Nu am făcut decît să execut ordinele“. Oare chiar orice ordin trebuie executat? Apărîndu-se în acest mod, ei neagă existenţa voinţei libere a omului.  

Aveţi 34 de ani. Un sondaj recent arată că, în România, majoritatea tinerilor văd în Ceauşescu un personaj „nici bun, nici rău“. Raportarea la comunism diferă în Polonia? 

Oricine are dreptul la propria apreciere a realităţii. Ar fi bine însă dacă această apreciere s-ar baza pe cunoaşterea faptelor. În ţările postcomuniste, în studierea istoriei la şcoală rareori se întîmplă să se depăşească perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest lucru trebuie neapărat schimbat, de la încheierea războiului au trecut deja aproape şaptezeci de ani. Nu putem să ne oprim la momentul anului 1945. Dacă s-ar gîndi aşa peste tot în lume, atunci, de exemplu, în India s-ar studia doar perioada colonialistă, adică într-adevăr trecutul îndepărtat. Este total absurd. De aceea, în plus, consider că sondajele de acest gen nu reflectă realitatea, în măsura în care răspunsul adevărat, care se ascunde dincolo de ele, sună astfel: „Nu ştiu nimic despre Ceauşescu, cu excepţia faptului că a existat cineva cu numele ăsta“. Dacă aş fi întrebat ce părere am despre cineva pe care-l cunosc doar după nume, să spunem faraonul egiptean Ramses al XI-lea, fără a mi se da posibilitatea de a răspunde „nu ştiu“, aş spune şi eu că n-a fost nici bun, nici rău. Aşa cum nu ştiu dacă Ramses al XI-lea a fost un conducător bun sau rău, tot aşa nici ei nu ştiu cum să-l eticheteze pe Ceauşescu. Dacă în şcoli s-ar preda istoria comunismului, am putea interpreta altfel aceste rezultate.

a consemnat Ana-Maria ONISEI

traducere de Luiza SĂVESCU