Rețele de civilitate

Publicat în Dilema Veche nr. 381 din 2 - 8 iunie 2011
Despre prietenie jpeg

Îmi plac cîinii, am crescut doi pînă acum, încerc un dialog civilizat cu cei care-mi ies în cale, pregătiţi cu un rînjet neprietenos să-şi apere aşa-zisul teritoriu, care e şi al meu, şi sînt îngrozită, la fel ca orice om normal, să văd cum sînt supuşi unor tratamente iraţionale, inumane. Pe de altă parte, traiul în Bucureşti a devenit un slalom printre haitele de maidanezi, slalom care-mi consumă zi de zi resurse de energie, demnitate, curaj. 

Am făcut parte, recunosc, din corul bombănitorilor împotriva celor care apără drepturile animalelor cu orice chip: din cauza haitelor de cîini care mă înconjurau seară de seară în curtea de la Romexpo, am renunţat la un serviciu, tot din cauza lor refuz cu îndîrjire să vizitez prieteni, rude sau colegi care locuiesc în cartiere suspecte şi tot teama de patrupedele care se comportă haotic mă face să caut, pe net, nevrotic, obsesiv, înverşunat, un obiect, un sistem, un mecanism care să mă apere de ei. (Ştiu toată gama de răspunsuri şi comentarii pe care le-ar putea stîrni mărturisirea mea şi ţin să le contrazic pe toate: nu, nu m-a muşcat nici un cîine în copilărie şi nu frica mea îi aţîţă, fiindcă de cele mai multe ori mă atacă din locuri ascunse, fără ca eu să-i văd.) Am rostit şi eu, furioasă, vorbe meschine, acrite, indiferente, ieftine: „nu ştiu, nu mă interesează cum, dar să dispară din drumurile noastre“, „n-avem bani pentru copiii orfani, şi dăm bani pentru cîini“. 

Dar succesul campaniei pentru salvarea cailor de la Letea m-a pus pe gînduri. Şi nu numai: de ceva timp încoace am fost atentă la discursul tuturor celor implicaţi în protecţia animalelor. I-am auzit, citit, văzut în talk-show-uri, pe stradă, în demonstraţii, pe Facebook,  şi, în afara unor stridenţe emoţionale, vorbele, dar mai ales faptele lor mi s-au părut cu totul şi cu totul neobişnuite aici, în România discursurilor goale, a luptelor de partid şi de profit, a confruntărilor politice cu muşchi şi zîmbete şmechere.  

Îşi apără principiile, proiectele, cauzele, nu cu argumente patetice, ci cu soluţii concrete, invitaţii la civilitate şi la umanitate şi, nu în ultimul rînd, cu propriile resurse financiare şi fizice. În confruntarea cu autorităţile care se grăbesc să tranşeze măcelăreşte problema animalelor fără stăpîn, apărătorii drepturilor animalelor lasă deoparte glumiţele ieftine, ironiile de bere şi acuzele sterile şi explică, propun rezolvări, descriu programe, pun la bătaie tot arsenalul prin care (ne)-ar putea convinge că nu trebuie să iubeşti animalele cu pasiune fatală ca să-ţi doreşti o soluţie civilizată pentru a le aduna din bătaia vîntului.   

Am urmărit cîteva campanii de salvare a cîinilor vagabonzi, pe reţelele de socializare: m-au impresionat eficienţa gesturilor, precizia scopurilor,  claritatea mesajelor. Punct ochit, punct lovit: un cîine pierdut şi bolnav a fost găsit şi adoptat, nişte cai sălbatici pregătiţi pentru abatoarele din Italia – salvaţi printr-un protocol încheiat între stat şi organizaţie nonguvernamentală, sute de cîini salvaţi de la euthanasiere şi mutaţi în adăposturi construite de voluntari. Au evitat să-şi risipească energia în declaraţii antiguvernamentale sau strigăte emfatice la luptă. Au cerut, atunci cînd a fost cazul, anchetarea celor care au ucis cîini, au adus de acasă hrană şi materiale de construcţii, au sterilizat şi vaccinat gratis cîinii. Şi, nu în ultimul rînd, pe mulţi dintre ei i-am văzut implicaţi şi în nenumărate campanii de salvare a copiilor aflaţi în dificultate.  

Maria Iordănescu este psiholog. 

imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.

Parteneri

anaf jpg
ANAF scoate la vânzare o garsonieră de numai 12,7 metri pătrați în Sectorul 1. Cât costă imobilul?
O garsonieră din Sectorul 1 al Capitalei este scoasă la vânzare de către ANAF cu prețul de numai 88.400 de lei. Locuința se află la mansarda unei clădiri construite tocmai în anul 1937 și are o suprafață de numai 12,7 metri pătrați utili.
14360746 jpg
FC Barcelona a fost amendată de Federația Spaniolă de Fotbal cu o sumă incredibilă
Federația Spaniolă a aplicat o amendă clubului Barça, care a fost acuzat că l-a abordat pe Julian Alvarez, încălcând astfel regulamentul. Fotbalistul are contract cu Atletico Madrid până în 2030.
dinozaur nanotyrannus profimedia jpg
Schelet de dinozaur vândut la licitație pentru 47,3 milioane $
Scheletul unui dinozaur Nanotyrannus, poreclit Jodi, a fost vândut la o licitație organizată de casa Sotheby’s, la New York, pentru 47,3 milioane de dolari.
Centrala de la Cernavoda  Sursa Nuclear Electrica facebook jpg
Un reactor de la Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie. Ce se va întâmpla cu prețurile la energie
Unul dintre cele două reactoare ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă ar putea reveni în funcțiune la începutul lunii noiembrie, potrivit lui Cristian Bușoi, fost secretar de stat în Ministerul Energiei.
card de masa jpeg
Tichetele de masă, între scumpiri și taxe. Cum ar putea beneficia angajații de un plus brut de 1.272 de lei pe an
Majorarea tichetelor de masă de la 45 la aproximativ 50 de lei sau eliminarea contribuției la sănătate aplicate acestora sunt două variante propuse pentru creșterea puterii de cumpărare. Un studiu de specialitate arată că prima variantă ar putea aduce încă 2,4 miliarde de lei anual în economie.
victoria lungu instagram 3 jpg
Victoria Lungu, gata să dea Antena 1 în judecată din cauza „Asia Express”! Ce a nemulțumit-o pe mama concurentei
Scenele emoționante din ediția de marți seară a emisiunii „Asia Express” au provocat reacții puternice, după ce Valerie Lungu a izbucnit în lacrimi când a constatat că nu a primit nicio scrisoare din partea familiei.
image png
Mărturia unui preot ajuns la locul tragediei feroviare din Spania: „Am mers printre trupuri. Îngrozitor. Nu am văzut niciodată așa ceva în viața mea”
Echipe ale Gărzii Civile, Unității Militare de Urgență (UME), poliției și serviciilor medicale intervin fără întrerupere la locul accidentului feroviar din apropiere de Urda, unde coliziunea dintre un tren Renfe și o garnitură Iryo a provocat zeci de morți și răniți.
alessandra ambrosio victorias secret gettyimages (1) jpg
Cât a slăbit Alessandra Ambrosio pentru show-ul Victoria’s Secret. Dieta strictă pe care a urmat-o
Alessandra Ambrosio (45 de ani) s-a pregătit intens pentru show-ul Victoria’s Secret, unde a urcat pentru a 20-a oară pe podiumul celebrului brand de lenjerie.
gaze naturale bani flacara aragaz jpeg
Prețul gazelor în Europa urcă spre 100 de euro/MWh. Stocurile reduse și războiul din Orientul Mijlociu amplifică presiunile
Prețurile de referință la gazele naturale pe piața europeană au urcat miercuri, 28 octombrie, spre pragul de 100 de euro/MWh, atingând cele mai ridicate niveluri de la sfârșitul anului 2022.