Farmacie
Plec luni, ba, nu, marţi de la redacţie ca să iau un medicament. Şi unde să caut dacă nu lîngă Universitate, unde mi-e teritoriul? Bun, intru în farmacia de pe Academiei, de sub coloane, şi ce credeţi? O plictisită îmi răspunde, aceeaşi plictisită îmi dă medicamentul, sătula asta îmi cere 6 lei, îi dau, javra însă imediat se trezeşte: n-am mărunt. Bătea un vînt în farmacie, mă luase frig. Eu, să schimb? E farmacie, nu ţărănie, nu piaţă de morcovi, ce-o fi cu farmacia asta? Ce-o vinde, ce-o face farmacista asta acasă, îşi pileşte unghiile de la picioare?
Uite aşa am ieşit şi-n vipia de afară fug la altă farmacie. Reţineţi: nu intraţi în farmacia de pe Academiei, de sub coloane, poate dă faliment şi nu-mi mai stă ca Fata Morgana în cale. Umblu pînă la Sensi Blu de la Dunărea-Pescarul. Aici, medicamentul, acelaşi, costă 7 lei. Bun, asta e. Dau bani, iau rest. Dar credeţi că povestea mea se termină aşa frumos? Nu, nu. Descopăr că medicamentul era expirat rău de tot. La Sensi Blu. Aşa că nu intraţi nici la Sensi Blu. Acest articol ţine loc de sesizare la reclamaţii call center consumatori. Am înghiţit în sec, mi-am asumat pierderea, a trecut viaţa. Peste trei zile, hop-ţop iar pe Academiei, la farmacie. Farmacista scîrbă tot înfiptă acolo. La fel de greu şi-a desprins fundul de scaun. De data asta n-avea faşă de nu ştiu ce fel. Problema mea nu e farmacista. Problema gravă sînt eu. Eu, care m-am ars şi am revenit să mă ard încă o dată. Amnezia? Nu, speranţa că e mai bine. De ce dau şansă celor ce n-au nici o şansă, de ce pierd timpul cu mine însumi, în halul ăsta? Detalii mai multe şi mai siropoase în articolele viitoare.
