Ramon
„Ramon“ – stătea tatuat pe sînul ei stîng cu dărnicie expus. Nu cred că avea mai mult de 16 ani. Avea însă toate însemnele şi accesoriile unei fete, cum se spune, „dă cartier“: cercei mari, covrigaţi, de aur, un păr roşu strîns neglijent într-un coc cu o gheară de plastic, unghii lungi cu floricele aplicate, un decolteu adînc, o privire scurtă, fustă aşijderea. Ramon stătea aşezat lîngă ea, ea era în picioare. „Ce mănînci, fă?“ o întrebă scurt în timp ce-şi butona mobilul. Asta îi arătă ceva pe menu-ul cu poze lăţit pe un perete întreg. Era 1 noaptea, într-o vineri abia încheiată. La o coadă formată afară, mai bine de 15 persoane căutau să-şi ostoiască foamea la McDonald’s-ul din Romană.
Ramon şi fata erau cam pe la jumătatea cozii – un cuplu generic pe care îl ştiam bine. El, un paşă aparent indiferent, purtîndu-şi mîndru pe stradă cadîna pe jumătate goală, dar în stare să omoare un privitor mai insistent. Cel puţin în teorie. Pentru că nimeni nu se poate atinge de „femeia lui“. Doi copii amîndoi, dar trăindu-şi deja foarte devreme o viaţă tristă de cuplu. Ea încasează ocazional palme şi pumni cu răbdarea unei căţele bătrîne, el o poartă ca pe un mărţişor de tarabă şi-i dă, în zilele bune, „de la fast-food“. Părinţii le-ar putea fi fraţi, iar fraţii mai mici de pe acasă le-ar putea fi copii. Părul lui frumos, negru cîrlionţat sclipeşte de gel. Gulerul tricoului e purtat ridicat, în picioare are cei mai hidoşi pantofi cu bot ascuţit pe care i-am văzut vreodată. Albi. În aşteptarea mîncării, ea i se aţine pe aproape într-o langoare absentă.
În faţa Ramonilor e un tip înalt şi pufos, tot cu o amică. Clişeistic, exact genul pe care-l vezi de regulă mîncînd fast-food. Pare că a ajuns mînat de foame la coada cu pricina de undeva de prin blocurile din apropiere. Într-un tricou oarecare, şlapi de baie şi un şort destul de scurt cît să dezvăluie varicele de om gras. Fata de lîngă el, aproape la fel de pufoasă, roşcovană şi pistruiată ca o irlandeză, n-are stare şi povesteşte ceva lung despre un televizor Samsung. Are o frumoasă rochie lungă de vară pe care vîntul i-o lipeşte de picioarele zdravene. El tace, îşi muşcă buzele cînd şi cînd şi pare uşor disperat că durează mult. Petrece cu privirea pe fiecare norocos care pleacă de la coadă cu cîte o pungă maronie de hîrtie din care adie prăjelile înmiresmate. E genul grăsuţului de care făceau mişto toţi colegii, în generală. Acum, la treizecişiceva de ani încă mai pleacă vara cu un grup de amici la Vamă care, evident, „nu mai e ce a fost“.
În spatele graşilor, o fată singură cuc care nu prea ştie ce să facă. Să plece, să rămînă? Alege să plece.
În fine, ultimii – un grup de tineri veniţi de pe o terasă de prin apropiere. Nu se săturaseră cu porţiile mici de acolo. Păreau însă bine hrăniţi cu multe beri. Îşi treceau de la unul la altul pălăriuţa albă în carouri a unuia dintre ei. O probau rîzînd tare şi scăpînd pălăriuţa aia pe jos cînd şi cînd. Stăpînul ei morfolea înciudat o ţigară neaprinsă. Una dintre fetele din grup se retrăsese pe un scaun şi plîngea încetişor şi alcoolizat. „Mă, dacă borăşti te simţi mai bine“, veni un sfat. „Lasă-mă puţin“, îngăima ea. Faţa frumoasă îi era udă de lacrimi. Cîteva şuviţe de păr i se lipiseră de obraz. Purta pe umeri toate necazurile pămîntului în noaptea aia de vineri. Cîteva beri îi deschiseseră toate perspectivele sumbre ale micii ei vieţi. Acum. Mîine va fi mahmură şi vinovată. Se aplecă şi vomită scurt peste gard.
„Curve“, mormăi Ramon, ajuns între timp în faţa vînzătorului. Fotografiile mari, colorate, cu picioare crocante de pui şi paiele lungi ale cartofilor prăjiţi îi luceau în ochelarii ţinuţi pe cap. Întoarse capul peste umăr spre fata lui decoltată, cuminte şi absentă: „Auzi, fă, suc vrei?“
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
