Ficăţei Hruşciov
După moartea lui Stalin, în plină perioadă de dezgheţ hruşciovian, a început şi reluarea relaţiilor de prietenie dintre Iugoslavia şi Uniunea Sovietică. Lunga vizită din iunie 1956 a lui Tito la Moscova, alături de ministrul său de externe Leka Rankovici şi ministrul de interne Koca Popovici, a pecetluit reconcilierea celor două ţări. Din discursurile celor doi preşedinţi n-au lipsit reproşurile tandre şi dojenile blajine; s-a vorbit despre „critică prietenească“, „schimb tovărăşesc de idei“ şi despre posibilitatea coexistenţei armonioase a mai multor căi de dezvoltare a socialismului (calea iugoslavă vs cea sovietică, cum ar veni). Înaintea speech-ului, ţinut în faţa unei mulţimi de 90.000 de oameni, pe stadionul Dinamo din Moscova, Tito s-a întremat, alături de Hruşciov, cu caviar şi chifle negre de secară, ficăţei de pui în slănină afumată, pulpă de cerb cu sos de coacăze, găluşte de cartofi, castraveţi muraţi, plăcintă de afine, coniacuri vechi ruseşti, votcă, vinuri georgiene albe şi roşii.
Iată reţeta lui Hruşciov: se iau 16 ficăţei de pui şi se taie în jumătăţi. Cele 32 de bucăţele obţinute se zvîntă bine de sînge, cu un şervet, şi se dau prin piper negru, proaspăt măcinat. Se rulează apoi în tot atîtea felii subţiri de slănină afumată, se trag pe ţepuşe şi se frig la grătar. Se mănîncă cu ceapă juliene şi cu rondele de cartofi prăjiţi, alături.
Deşi compusă din 32 de bucăţi, reţeta lui Hruşciov e, totuşi, pe măsura lui: simplă şi dintr-o bucată.