Cu ochii-n 3,14

ÎNTR-O VREME DE TARABE PE CREIER, ZÎMBEŞTI MAI RELATIV DECÎT FIINŢELE VECHI

● Forclorfenuron. E un accelerator de creştere din cauza căruia pepenii din grădina de 3 hectare a dlui Liu au explodat care cum a ştiut mai bine. Într-o vreme de placidităţi estivale, salut gestul pepenilor chinezi de-a nu se mai lăsa îndopaţi cu toate porcăriile. (L. V.)

● Înainte era corect pluralul „căpşune“. Cînd s-a constatat că foarte multă lume zice „căpşuni“, s-a considerat această variantă drept corectă şi democratică, apoi autorii dicţionarelor au binevoit să recupereze şi varianta veche. La fel se întîmplă cu fructele numite odată „cireşe“. Au devenit similare pomilor, adică „cireşi“, pentru ca apoi – cu chiu, cu vai – să fie readmisă şi varianta mai veche. Oricum, în piaţă se vînd numai „cireşi“. Şi mă aştept să văd cît de curînd pe tarabe „pruni“, „meri“, „peri“ şi, de ce nu, „mandarini“. Iar tarabagiii or să ne servească în „doi minuţi“ cu „frucţi“ spălaţi la „robineţi“. (A. M.)

● Telefonul mobil e cancerigen. Pînă şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a admis că vorbitul la telefon poate cauza tumori pe creier. Încă un motiv să nu răspunzi cînd te sună şeful, soacra sau vreo altă persoană dragă. (M. M.)
● „Cu 99 lei în loc de 480 zîmbeşti mai natural decît Angelina Jolie şi Brad Pitt.“ Nici naturalul nu mai e ce-a fost. Costă. (A. M. S.)

● Am intrat, dintr-una într-alta, pe site-ul unui restaurant turcesc din Bucureşti în care e prezentat „bucătarul excentric“ Salih, un turc relativ tînăr, născut la Şanliurfa, care-şi povesteşte un vis printre „munţi de lipii şi arbori de cataif, rîuri de ayran şi fluturi făcuţi din aromele cele mai fine de boia dulce“. Am priceput cum e cu munţii şi rîurile, dar boia iute o fi avînd? (S. S.)

● Ca tot intelectualul de mai, m-am dus şi eu la Tîrgul de Carte, să beau o bere cu un amic şi să casc gura la fiinţele de hîrtie. Am dat o raită printre standuri şi rafturi, am răsfoit cîte ceva şi am cules (pentru a vi-l oferi) numele unei edituri: Editura CONFISC. (D. S.)

● În cartierul Aviaţiei, printre sedii de multinaţionale şi blocuri de sticlă (post)moderne, două nume vechi şi parfumate: str. Tăbliţei şi Intrarea Condeiului. (M. V.)

PE VREMEA UNORA DINTRE NOI (A TUTUROR PĂRINŢILOR MAIDANEZI), VEDEAM LA TELEVIZOR UŞI SEMANTICE 

● Banchetul de sfîrşit de a VIII-a nu mai este ce era pe vremea unora dintre noi (un dans cu quick cola în sala de sport…). Despre unul dintre cele ale generaţiei de acum pot spune măcar atît: la fetele prezente acolo am văzut cele mai multe tocuri înalte din viaţa mea. (I. P.)

● Victorie, victorie mică, dar o victorie a noastră, a tuturor stanbraniştilor, cîţi om mai fi: într-un interviu acordat Anei Maria Onisei (Adevărul literar şi artistic din 25 mai), Jirí Menzel, încîntătorul regizor ceh, a declarat că pe o insulă pustie ar lua cu el filmele cu Laurel şi Hardy. (R. C.)

n În parcul Herăstrău din Capitală, într-o după-amiază, pe înserate, două familii îşi aclamau odraslele care se fugăreau pe monumentul părinţilor fondatori ai Uniunii Europene. Euroscepticism în faşă. (S. G.)

● În Mexic a apărut moda bijuteriilor vii. Se ia, adică, un cărăbuş, pe a cărui carapace se lipesc pietre preţioase, transformîndu-l dintr-o insectă oarecare într-un gîndac de fiţe. Oare dacă acelaşi tratament s-ar aplica şi cîinilor noştri maidanezi, nu s-ar mai înmuia cei care susţin legea eutanasierii? Căci una e să fii muşcat de un cîine vagabond, alta e să simţi în pulpă un canin încrustat cu nestemate. (S. G.)

● Un grup gălăgios de tineri sub 20 de ani, în Piaţa Romană. Discută fleacuri. O fată: „Îl mai ţine minte cineva pe Ciorbea?“ Mai multe voci: „Da, mă, da… chiar!“ „Băi, mi-a marcat copilăria. Numa’ cînd îl vedeam la televizor şi începeam să plîng!“ E fabulos cum politicienii de ieri se transformă în mituri şi sînt pe post de bau-bau al copilăriei pentru generaţiile de azi! Noi am avut unul singur. (A. P.)

● Într-un bar din Maribor, Slovenia – o budă. În budă – două uşi, două alegeri: „Mujeres“ şi „Virgenes“. Aviz amatoarelor! (P. M.)

● O prietenă din Polonia, care studiază limba română, îmi trimite următoarea întrebare: „Care-i diferenţa dintre Fernando din Caransebeş şi Fernando de la Caransebeş? Din înseamnă că s-a născut acolo, iar de la înseamnă că e un reprezentant al acestui oraş?“. Iată cum a ajuns Caransebeşul să pună probleme semantice! (M. C.)

DACĂ MAI GĂSIŢI LUMEA LARGĂ PRIN BUZUNARELE DUMNEAVOASTRĂ, PUTEŢI GĂSI PATRIE
 
● Biletul de autobuz (sau de tramvai) a devenit istorie. Dacă mai găsiţi vreunul rătăcit prin buzunarele dumneavoastră, păstraţi-l. S-ar putea ca era cartelelor magnetice să dureze. (A. M. S.)

● De curînd, la centenarul naşterii sale, Maurice Nadeau – cel care i-a lansat în lumea largă a marii literaturi pe Malcolm Lowry, pe Henry Miller, pe Varlaam Şalamov – a fost de părere că „nu ai de ce să te lauzi cînd împlineşti o sută de ani… S-a găsit unul chiar să mă întrebe: «Cum? Ai vîrsta asta? Şi nu ţi-e ruşine?»“. (R. C.)

● René Redzepi, bucătarul-şef al restaurantului Noma din Copenhaga, a fost declarat cel mai bun bucătar din lume, detronîndu-l în sfîrşit pe catalanul molecular Ferran Adrià. Redzepi e autorul cărţii Noma. Timpul şi spaţiul în bucătăria nordică, şi în restaurantul lui puteţi găsi următoarele feluri de mîncare: Stridia şi oceanul, Anghinare de Ierusalim cu măghiran, Găina şi oul, „Gammel Dansk“ cu măcriş. Am să mă gîndesc intens la asta următoarea dată cînd mai intru la KFC. (L. V.)

● Titlu mare pe OTV: „OTV prezintă în continuare elita României: celebrul Olimpian Ungherea“. Dacă elita României e făcută din foşti redactori ai revistei Pentru Patrie (editată înainte de ’89 de Miliţie), ne-am pricopsit! (M. V.)

Fotografie de Iaromira POPOVICI