Academia de Studii Economice Cațavencu

Publicat în Dilema Veche nr. 384 din 23 - 29 iunie 2011
Academia de Studii Economice Cațavencu jpeg

Academia Caţavencu? E revista făcută de nişte tipi care la un moment dat s-au amestecat cu Sorin Ovidiu Vîntu şi după aceea au încurcat-o. Şi ei, şi revista. Cam ăsta e adevărul sumar pe care ţi l-ar putea furniza un trecător mai isteţ, dacă ai face interviuri pe stradă. Şi cam ăsta şi e rezumatul celor peste 20 de ani de jurnalism amuzant, inteligent, exasperat, curajos, manierist, exasperant, interesat, pe care l-au prestat în acolada revistei fondatorii ei şi succesorii lor. Totuşi, la judecata comună se impune un corectiv: e drept, tipii care au făcut revista au încurcat-o, împreună cu ea, cu revista. Dar nu neapărat – sau nu numai – din cauza inamicului public Vîntu. 

Pe la începutul lui 2010, Realitatea-Caţavencu era încă „trust“ şi jurnaliştii de la Academia Caţavencu încă nu se scindaseră în revista-mamă şi Kamikaze. Stenogramele erau, ca să spun aşa, stenografiate, dar încă nepublicate, iar cîţiva dintre oamenii de la Academie şi sateliţii ei apăreau la Realitatea TV. Am dat atunci peste un număr de prin primăvara lui 1996. În care Adrian Păunescu declama de pe copertă: „Dacă ajung preşedinte, un singur lucru mă sperie: va trebui să mă pup singur în cur“. Titlul de deschidere: „Porcu’ vrea în Postu’ Mare“, cu trimitere nu neapărat la Paşti, cît la intenţia poetului de a candida la prezidenţiale, cele la care Emil Constantinescu era, pe atunci, doar un aspirant. 

La acel început al lui 2010, cei care ticluiseră această primă pagină în 1996 erau colegi (de ecran, cel puţin) cu Adrian Păunescu, care se afla, încă, pe lumea asta. Să-i crucificăm? Să le căutăm circumstanţe atenuante? 

Predilecţia de la începuturi a revistei pentru obscenitatea tăioasă şi ţintită, iconoclasmul, atitudinea, exasperarea sînt bine cunoscute la modul generic. În particular, de exemplu, într-un martie oarecare, din zona 1990-1992, Caţavencu apărea cu un desen cu un prezervativ cu un pai de cocktail în el şi o explicaţie gen: „Hepi bărzdei, mistăr prezident!“ Ştiu că era martie, fiindcă era vorba de ziua lui Ion Iliescu. Şi de eforturile acestuia de a vorbi engleza. La un moment dat, a existat o aşa-zisă rubrică de rebus, care persifla mania pentru integrame a poporului din acei ani. Într-un număr erau cinci căsuţe goale, la rînd, cu legenda: „Veceu cu nume de acumulator“. V-aţi prins, desigur: „Tudor“, care în acei ani era menţionat în chip de „V.C.“, în loc de „C.V.“. Sînt toate aceste glume „mai bune“ decît ceea ce tipărea Academia Caţavencu în martie 2010 sau în martie 2011? Poate că da, deşi astăzi trimiterile scabroase tremură un pic pe hîrtia Dilemei vechi. Dar, mai ales, gazetarii rutinaţi ştiu că pamfletul, satira şi toate celelalte nu sînt tocmai nişte specii transcendente. Contează, totdeauna, curajul de moment. Pe care acum 15 ani Academia Caţavencu îl avea neadulterat. Era o revistă mică şi supărată, care se zbătea în aceleaşi dificultăţi de tranziţie cu publicul ei şi care suspina, împreună cu „cititorii la fel de inteligenţi“, din aceleaşi motive. Sau cel puţin aşa credea publicul.  

Cum adică, nu era aşa? Ba da, ba da. Însă, prin 1996, Mircea Dinescu preluase revista după ce, cu cinci ani înainte, fondatorii părăsiseră titlul originar, „Caţavencu“ fără „Academie“, cel deţinut de Ovidiu şi Irina Nacu. Prin 1997, de investit a investit şi Sorin Ovidiu Vîntu, pentru prima oară, ca ulterior să renunţe. A urmat Sorin Marin, partenerul lui Dinu Patriciu şi cel cu Fundaţia „Anonimul“. Şi, în fine, în mai 2006, din nou, Sorin Ovidiu Vîntu. 

În tot acest timp redacţia trecuse printr-o schimbare de mentalitate şi de perspectivă. Ca să nu fiu acuzator, o să îl las să o descrie pe unul dintre fondatori, Eugen Istodor, care, pe blogul propriu, scria prin 2008: „De la Cîrciog încolo au fost nopţi şi zile de nesomn: cine sîntem noi ca să devenim patronii propriei soarte? Nu ne compromitem filozofia luîndu-ne în serios? Rîdem de alţii, vom rîde de noi“. 

Povestea Academiei Caţavencu e oarecum povestea României în tranziţie. Nu îţi poţi păstra glanda de poet, condeiul, asperităţile de pamfletar, atitudinea, decît în detrimentul succesului social. O bună parte dintre noi am făcut pactul cu capitalismul, pentru că era singurul posibil. Alternativa era ratarea, marginalitatea intelectuală. La fel, fondatorii Caţavencu au devenit, din pamfletari, oameni de afaceri de succes. 

E ca şi cum lui Balzac i-ar fi ieşit combinaţiile din tinereţe, cele cu tipografia. Ar mai fi scris Comedia Umană? Se ştie că opera, interminabilă şi genială, a fost un fel de produs secundar al nevoii lui Honoré de a-şi refinanţa creditele, cum am zice azi. 

Şi totuşi, în sensul de mai sus, Academia Caţavencu a continuat să scrie după ce şi-a plătit tipografia. Idei în dialog, Tabu, Aventuri la pescuit, Le monde diplomatique, Investiţii şi profit: vă mai spun ceva toate aceste titluri? Ele se aflau în pachetul achiziţionat în 2006 de Sorin Ovidiu Vîntu sub numele de Trustul Academia Caţavencu. Lor li se adăugau publicaţii ceva mai solide, ca revista omonimă, Cotidianul sau Bucătăria pentru toţi. 

Unele dintre reviste, gen Le monde diplomatique, au dispărut la primele reorganizări. Ulterior, sub managementul fondatorilor, dar şi al unor oameni forte din structura media a lui Vîntu, gen Mihnea Vasiliu, lucrurile au început să scîrţîie. De fapt, lăţirea ca o plăcintă, pînă la vreo 12 publicaţii tipărite, într-o epocă în care viitorul presei scrise era incert, e un fapt nemaiîntîlnit, nici măcar la moguli rivali ca Dinu Patriciu, care a investit mai curînd „vertical“, în tipografie sau sediu. Fondatorii Academiei au creat un portofoliu bogat numeric, pe care i l-au pus pe masă unui Sorin Ovidiu Vîntu aflat în perioada de maximă expansiune. Acesta a oferit pe el o sumă rămasă necunoscută, dar despre care se spune că echivala cu cîteva sute de mii de euro pentru fiecare fondator. A meritat? 

Astăzi, această întrebare este retorică. E curios că Vîntu, socotit un fel de Păcală naţional de cînd cu FNI-ul, a considerat întreaga gogoaşă ca pe o investiţie solidă. Dar tot Sorin Ovidiu Vîntu e cel care spunea, într-un interviu, că în afaceri nu există situaţii win-win. Pînă la urmă, lumea e aşa cum o crezi tu. 

Peste cîţiva ani, după ce mai multe dintre titlurile obscure menţionate mai sus făcuseră implozie, saga Academia Caţavencu ajungea la deznodămînt: societatea care edita revista dădea faliment, iar pe 14 iunie 2011, brandul era cumpărat la licitaţie de Dan Adamescu. Pe bloguri şi în presă, exista deja o discuţie lungă despre oalele sparte, cu concursul disidenţilor de la Kamikaze, dar nu numai al lor. Cine e de vină? 

Caţavencilor fondatori nu li se poate imputa faptul că au făcut pasul de la pamfletari la oameni de afaceri. Nici măcar tranzacţia din 2006 cu Sorin Ovidiu Vîntu nu e contrară uzanţelor de business: gogoşi se cumpără şi se vînd de cînd lumea. Discutabil e doar faptul că şi-au perpetuat imaginea de brigadă artistică, şi după ce s-au îmbogăţit. Şi au început să aibă interese care îi situau mai aproape de Adrian Păunescu decît de cei care-l detestau. Adică de publicul lor. 

Dan Adamescu a reuşit cumva să-şi păstreze investiţia media – România liberă – într-o zonă în care arată mai bine decît o ruină ca Evenimentul zilei sau un mort de hîrtie precum Cotidianul. Poate că va reuşi ceva şi cu Academia Caţavencu, deşi aşa cum spuneam pe Comanescu.ro el trebuie să renunţe la redacţie şi/sau fondatori ca să facă o revistă mai atractivă, dar trebuie să-i păstreze pe aceiaşi, ca să nu rămînă cu un brand fictiv, ca soţii Nacu, pe vremuri, cu Caţavencu simplu. 

În rest – schimbarea mogulului, bucuria politicienilor.

Iulian Comanescu este analist media.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.