Grecii și gîndirea trecută la limită

Publicat în Dilema Veche nr. 384 din 23 - 29 iunie 2011
Grecii și gîndirea trecută la limită jpeg

Andrei Cornea, O istorie a nefiinţei în filozofia greacă. De la Heraclit la Damascios, Editura Humanitas, 2010. 

Andrei Cornea a publicat anul trecut la Humanitas volumul O istorie a nefiinţei în filozofia greacă. De la Heraclit la Damascios. Ca şi în alte cărţi ale sale, el ne pune în faţă o temă neobişnuită, întrucîtva secundă, care – cercetată în logica ei intimă, în articulaţiile, aventurile şi vîrstele ei – ajunge să ia chipul unei entităţi vii, plină de trăsături şi carne. Se crede de multe ori că, absorbită de lumina fiinţei, gîndirea elenă veche ar fi fost insensibilă la tematica penumbrelor ontice, ar fi rămas străină de consistenţa paradoxală a nefiinţei. Andrei Cornea dovedeşte, în schimb, ce masivă şi ce variată a fost preocuparea pentru un obiect al gîndirii care – fiind altceva decît fiinţa – „este“ totuşi, intră cu necesitate în modelele de lume şi de cunoaştere pe care le-au imaginat diverşi filozofi antici. De la Platon şi Socrate, la atomişti şi stoici pînă la Plotin şi ultimii academici, el vizitează cu fineţe metodică, cu rigoare nicicînd aridă, o mulţime de peisaje filozofice în care strălucirea omogenă a Fiinţei are nevoie de un contrast nocturn pentru a-şi iriza prezenţa, pentru a o revărsa în multiplicitatea, diversitatea şi dinamica făpturilor lumii. Ne arată ce mize are ceea ce el numeşte „gîndirea meontologică“: gîndirea paradoxală care admite printre obiectele ei şi „ceea ce este altceva decît fiinţa“. Pentru gîndirea „anti-meontologică“, şi ea analizată, fiinţa are unitatea somptuoasă, uniformă, densă a unui bloc de marmură, faţă de care forfota accidentelor şi a crizelor existenţei, zonele ei de negativitate rămîn pură iluzie, imposibil de gîndit. Raţiunea tranşează aici – autoritar – între masivitatea de stîncă a realităţii tari şi aburul lipsit cu totul de realitate şi de sens al unei contingenţe care ni se impune totuşi zi de zi. În schimb, gîndirea de tip meontologic înţelege să „relaxeze“ – în condiţii bine determinate – principiile raţiunii pure şi dure, pentru a include în inteligibil nu numai mineralitatea imuabilă a fiinţei, ci şi jocul caleidoscopic – amestecînd lumina şi penumbra – al devenirii. 

Andrei Cornea impune cercetării sale cîteva hotare. Prin ele îşi construieşte cu precizie orizontul de studiu, restrîngîndu-l voluntar. În primul rînd, se referă numai la spaţiul de gîndire elenă, şi anume la demersurile ei strict raţionale, menţionînd că, bogată în alte tradiţii, tematica nefiinţei ar cere un studiu ulterior pentru spaţiile iudaismului şi creştinismului şi pentru raporturile lor cu gîndirea greacă veche. Poate mai important e hotarul metafizic, care decurge din opţiunea pentru stricta raţionalitate. După Andrei Cornea, gîndirea apofatică e de tip ontologic, nu se ocupă de nefiinţă, o ignoră. Printr-o cascadă de negaţii, ea extrage Fiinţa din  plasa calificărilor, în înţelesul lor curent, obţinînd astfel o Fiinţă intensificată. Şi e adevărat că, atunci cînd e exclusiv conceptual, demersul negativ îşi dezbracă obiectul de limitări, îl eliberează – prin abstractio – de continuitatea cu devenirea, fără a face totuşi saltul dincolo de acest obiect. În perimetrul filozofiei greceşti tîrzii, Pierre Hadot făcea totuşi deosebirea între aphairesis, demers conceptual decapant, şi tematizarea raţională a unei experienţe unitive, trans-intelectuale, o experienţă prin care omul are cumva acces la Nefiinţă sau Supra-Fiinţă, în misterul ei de dincolo de prima determinare, cea a Fiinţei. Iar Andrei Cornea nu trece cu vederea prezenţa, deja anunţată la Platon şi din ce în ce mai impunătoare la Plotin, Proclus şi Damascios, a acestei „dincolo de Fiinţă“, dar şi „dincolo de gîndire“. Ultimul conducător al Academiei platoniciene pune drept supremum al realului un Absolut hiper-transcendent; în frumoasa formulare a lui Andrei Cornea, el pare a-şi lua „avînt să sară într-un abis în care gîndirea se pierde pe sine“, „se nimicniceşte“.  

Aici s-ar deschide un mare capitol, ilustrabil prin gîndirea spirituală a numeroase tradiţii. De la Tao inefabil al chinezilor, Tao „care nu poate fi numit“ din care decurge „Tao cu un nume“ cuprinzînd mulţimea tuturor făpturilor, la Brahma nirguna – dincolo de orice calificări, căruia i se subsumează un principiu generator de lumi – din gîndirea Indiei, la plenitudinea Vidului buddhist, susţinînd cu suflul său întreaga devenire, tradiţiile orientale tematizează participativ realitatea ultimă a Supra-Fiinţei, pe care limbajul nostru o poate indica doar prin referire la Fiinţă, dar care conţine Fiinţa ca pe un punct în marea fără margini a posibilităţilor sale. Monoteismele ilustrează şi ele masiv aceeaşi pereche metafizică. Infinitul, Ein Soph atît de tematizat în Cabbala – care, din afară, apare drept Nimic şi care prin „contracţie“ (zimzum) face loc realităţii diminuate a lumii – Infinitul divin la Grigore de Nyssa, Întunericul supra-esenţial dionisian, Oceanul divin la Evagrie sau Ioan Gură de Aur, străfundul fără fund (abgrunt) al Deităţii la Eckhart, toate se referă la un „Nimic“ a cărui realitate e mai densă şi mai cuprinzătoare decît cea a Fiinţei.  

Gîndirea greacă pare să fi fost doar în vîrsta ei tîrzie contemplativ extatică, abia atunci atrasă spre propria depăşire. Oricum, ceea ce îl preocupă pe Andrei Cornea e să caracterizeze, alături de gîndirea ontologică, alte două tipuri de gîndire raţională, cea meontologică şi cea anti-meontologică, cu variantele lor şi formele de pasaj între una şi cealaltă. El se referă mai ales la acele cazuri în care nefiinţa apare din necesităţi logice, drept termen necesar într-un model de înţelegere a lumii. Dovedindu-şi în acest context utilitatea operaţională, „nefiinţa“ ajunge să capete întrucîtva şi statut ontic. Nefiinţa studiată de Andrei Cornea este o paradoxală făptură logică. 

Ceea ce face, după mine, interesul prim al cercetării sale este că ea pune în lumină – ca şi alte cărţi ale lui Andrei Cornea – un tip de gîndire raţională capabilă să lupte contra propriei suficienţe, să se treacă pe sine la limită. Incluzînd în reflecţia ei alteritatea faţă de fiinţa evidentă, masivă, unanim recunoscută, „convenţională“, ea plăteşte preţul unei tensiuni, al unei „crampe mentale“ – după expresia autorului. Dar e ferită de riscul de a deveni totalitară prin stabilirea de contrarii fără nuanţe: fiinţă vs neant; bine pur vs rău pur; cunoaştere desăvîrşită vs pură ignoranţă. În formele ei bune, „gîndirea meontologică“ oferă un demers care – neabdicînd de la stricta raţionalitate – e capabil să-i critice acesteia excesele, înclinaţiile simplificatoare, nerealismul. E o gîndire atentă la compoziţia diversă şi complicată a imediatului, la crizele şi „patimile“ lui, la ierarhia nivelelor care îl leagă de Principiu, capabilă de aceea să lucreze cu un concept paradoxal: acela al unei fiinţe diminuate, relative, întrucîtva nefiinţă, participînd la Fiinţă, dar în distincţie faţă de ea.  

Demersul religios de tip raţional intră în acest model, cu specificaţia că accentul cade aici pe participarea dinamică a făpturilor la un Principiu viu care le atrage către sine. Gîndirea anti-meontologică mizează, de partea ei, pe fiinţa exclusivă a fiinţei. În cazul cînd ia în seamă ruptura de nivel între devenire şi principiu, ea exaltă suveranitatea Fiinţei, faţă de care făpturile sînt doar „nimic“, destinat să se topească în splendoarea ei atotcuprinzătoare. Intuiţia mistică – pusă în discurs – e asociabilă întrucîtva acestui model de gîndire. Cu precizarea că mistica autentică nu pierde din vedere îmbrăţişarea Fiinţei de către Supra-Fiinţă, aşa cum nu pierde din vedere nici libertatea constitutivă a făpturilor, care îşi află desăvîrşirea prin întoarcere la Principiu. Dar există, chiar în perimetrul gîndirii religioase, forme proaste de anti-meontologie, şi anume acelea care, deşi afirmă diferenţa de nivel între lume şi divin, în fapt o evacuează: îşi închipuie că pot realiza în imediat deplinătatea Fiinţei; transformă împărăţia cerurilor în proiect de inginerie socială. Fundamentalismele religioase se află în această situaţie. Ideologia lor pretinde că deţine adevărul deplin, faţă de care orice altă doctrină este falsă. Decretează că ritualismul religios şi normele de comportament impuse întregii societăţi realizează comunitatea perfectă, fiinţa deplină a umanităţii şi aproape a lui Dumnezeu. Iar cei care nu aderă la această ideologie sînt socotiţi un lest condamnabil, un nimic. Fundamentalismele sînt exemple de gîndire anti-meontologică fără transcendenţă. 

Am făcut această paranteză pentru a sugera cît de stimulatoare poate fi tipologia studiată de Andrei Cornea. El însuşi arată ce bogată aplicabilitate are ea pînă în modernitatea tîrzie: nu numai cunoaşterea filozofică ori ştiinţifică, ci şi etica, politica, modelele de societate, limbajul public, modurile culturale şi religioase pot fi caracterizate prin prisma ei. Ne arată ce beneficii, ce riscuri, ce schimonosiri a putut naşte fiecare dintre aceste tipuri de gîndire. În sfîrşit, afirmă că nu există criteriu raţional care să le dea o îndreptăţire diferită. Numai reflexivitatea critică fereşte fiecare dintre aceste moduri de excese cîteodată fatale; numai creativitatea intelectuală le poate face să se rafineze prin confruntarea unuia cu celălalt. E ceea ce Andrei Cornea dovedeşte trecînd de la un gînditor grec la altul, de la o şcoală la alta. 

Dincolo de toate, cartea lui ne oferă încă o călătorie, admirabil condusă, printr-o temă vie a gîndirii greceşti, dar a cărei viaţă e universală.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase şi doctor în filozofie. Cele mai recente cărţi publicate sînt Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Harmattan, 2010) şi Stilul religiei în modernitatea tîrzie (Polirom, 2011).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.