Societate

Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.

Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.

Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.

A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.

Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.

Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?

Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.

Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Ce-mi doresc pentru anul viitor? Nimic altceva decît să călătoresc și să scriu.

Lupta contra sexismului, rasismului și discriminării este, potrivit crezului lor, asemănătoare cu lupta pentru apărarea democrației, care nu se termină niciodată.

Evangheliile nu sînt cronografii, ci transmit fiecare sensul evenimentului hristic, oferind însă și detalii concrete.

Sînt zile cînd sîntem triști, sînt zile cînd trăim suferință emoțională, sînt zile cînd sîntem nerezonabili, cînd ne pierdem sensul și simțim angoasa existențială cum capătă glas, și aceste zile sînt firești.

Reducerea la tăcere a emoțiilor se întîmplă, de cele mai multe ori, pentru că ne temem de ele.

Și din hamburgerii ăștia te puteai înfrupta cu mult înainte ca picior de McDonald’s să fi fost pus în România.

Pentru mine, sărbătorile de iarnă sînt toate la fel. Iată o scurtă trecere în revistă a sărbătorilor pe care le-am consemnat în diferite texte, de-a lungul anilor.

În 2016, un studiu publicat în Lancet Psychiatry avea să lanseze omenirii o dezbatere de importanță crucială asupra existenței lui Moș Crăciun.

Darurile noastre de sărbători gravitează, mai mult sau mai puţin conştient, de mai aproape sau de mai departe, în jurul acestui mare dar, îşi trag din bucuria lui plăcerea de a dărui.

Finala Franța-Argentina a avut și ea un aer grandios, de apoteotică încleștare mitico-religioasă.

„Uniți pentru a dărui” este cadoul meu de Crăciun pentru voi, dar din darul lui Giuliano!

În zilele noastre, Wonderful Tonight este una dintre cele mai folosite melodii pentru „dansul mirilor”, peste tot în lume.

După 1989, Moșii Crăciun au devenit o industrie.

Mi-am dat seama că generația asta a lor e mult mai serioasă și, într-un fel, mai pragmatică decît eram noi.

Subminarea emoțiilor și sentimentelor unui partener este o modalitate de a nega realitatea acestuia.

Cartea lui Georges Bernanos este despre speranță și lumea interioară a omului, deși paginile ei sînt tăioase și acuzatoare.

Nu este o carte antimodernă, după cum anticipam pentru a bloca dintru început o eroare de lectură, ci o carte polemică la adresa triumfalismului inconștient al unei modernități care se vede ca orizont de nedepășit al vieții și al gîndirii.

M-am alipit și eu grupului în care povestea, mai un zîmbet, mai o aluzie, devenise un „poate”.

Moș Nicolae e primul din seria Moșilor de iarnă de la noi.

„Băi, trebuie să mergem să luăm ceva provizii, că vin termitele astea și nu mai găsim nimic! Măcar pîine să avem”.

Cît de mult ne afectează toate aceste zgîndăreli emoționale și acele false informații care, sub masca unei cunoașteri, ascund doar un munte de rumeguș?

Studiile adunate în album fac prezente, de altfel, teme dominante ale Muzeului configurat de Horia Bernea şi de echipa lui.

Pe firmamentul filozofiei europene din veacul 20 au strălucit cel puțin trei gînditoare evreice, ardente și tributare unui inerent „feminism” axiologic

Se spune despre arhitectură că reușește să surprindă cu cea mai mare acuratețe spiritul unei epoci

„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.

Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.

Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.

Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?

Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.

Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale

Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.

Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.