Într-o carte poștală ilustrată – de ce nu sînt românii ca austriecii? –

Publicat în Dilema Veche nr. 968 din 27 octombrie – 2 noiembrie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

La finalul lui august am fost invitați cu filmul nostru documentar la un festival internațional de film din Austria, la Kitzbühel. Dincolo de selecție, m-am bucurat și pentru că nu văzusem nimic din Austria în afară de Viena și se știe că o capitală nu reprezintă niciodată o țară. Știam despre  Kitzbühel că e una dintre cele mai cunoscute și luxoase stațiuni de schi din Tirol, frecventată, mai ales iarna, de soiul de vedete, inclusiv de la Hollywood, și mi s-a confirmat încă din prima zi cînd, la o tonetă de stradă cu tradiționalii wurst, am văzut afișate poze cu Schwarzenegger, la diferite vîrste, alături de proprietara tonetei – probabil că acolo mănîncă el cîrnați de fiecare dată cînd mai dă pe acasă! Un prieten m-a avertizat la plecare: „Vezi că acolo, la Après-ski, se bea șampanie, așa că pune-ți din timp niște bani pe cardul Revolut!”. N-a prea fost cazul, organizatorii festivalului într-o țară în care totul se face ca la carte au avut grijă să nu le lipsească nimic invitaților, așa că m-am pomenit într-o mini-vacanță neașteptată în Tirol. Am ajuns noaptea tîrziu, aterizaserăm la München și cineva ne preluase de la aeroport și ne-a dus direct la barul festivalului, unde o petrecere era în plină desfășurare, am dat pe gît două beri bavareze (!), habar n-aveam unde nimeriserăm, atunci cînd ajungi pentru prima oară într-un loc necunoscut e foarte straniu că nu ai nici un fel de repere, apoi am pornit-o agale spre hotel. GPS-ul ne indicase douăzeci de minute de mers pe jos, o nimica toată. Însă douăzeci de minute în urcare – a doua zi ne-am dat seama că, de fapt, am urcat un deal întreg, vreo 300 de metri diferență de nivel față de centrul stațiunii. Am trecut pe lîngă o biserică veche, printr-un crîng, pe lîngă case de vacanță nelocuite, dar luminate ca-n poveștile cu zîne și hobbiți, apoi de-a dreptul pe lîngă un mic cimitir tot de poveste unde fiecare mormînt, la o distanță decentă față de celelalte, își avea candela și florile lui, am revenit în fiecare seară, de altfel, în cimitirul acela doar pentru faptul că acolo ideea de moarte părea mult mai suportabilă decît oriunde în altă parte (ne-am și întrebat: oare cît costă să-ți cumperi un loc de veci în Tirol?). În sfîrșit, am ajuns la hotel și ne-am culcat, era tîrziu, iar a doua zi dimineață, cînd am deschis larg fereastra, am avut senzația ireală că am părăsit, de fapt, lumea reală și că am nimerit ori într-o ilustrație de carte pentru copii, ori într-o carte poștală ilustrată, o fotografie prelucrată în Photoshop. Totul era impecabil, începînd de la munții din jur care se decupau perfect pe fundalul unui cer albastru de vară, cu norii aceia pufoși, comandați special parcă pentru o poză de Instagram („Știați că ăștia aruncă cu rahat, atunci cînd plouă, pe toate pajiștile și colinele astea ca să le mențină atît de verzi?”, ne-a informat un român, ospătar de-al locului ceva mai tîrziu. „Totul e plin de balegă!”), da, un verde ireal, văcuțe bălțate care pășteau liniștite iarba tunsă regulamentar. Și flori, flori peste tot care arătau mereu proaspete, nu vedeai o floare ofilită și nici pe nimeni care să le îngrijească, așadar am presupus că există, pe timpul nopții, o armată întreagă de spiriduși austrieci care se ocupă de ele. Am refăcut traseul nocturn în sens invers, pînă în centru, la coborîre a fost mult mai ușor. Era chiar un traseu pentru excursioniști, un drumeag pietruit fără nici o fisură (în București îmi rup gleznele din cauza denivelărilor și gropilor din asfalt, la Sibiu am făcut o entorsă urîtă din cauza unei pietre lipsă din caldarîm), cu indicatoare și bănci din loc în loc pentru admirat priveliștea, cu recipiente cu pungi pentru rahatul cățeilor montate la tot pasul, cu o mică tonetă de ziare (locale) fără vînzător, lași de bună credință 5-6 euro și îți iei ziarul. Și, da, am întîlnit și excursioniști, în general oameni trecuți de 60-70 de ani, bine echipați, cu apă la purtător și cu bețe de montaniard (să fim serioși, vorbim despre un deal!). Toți omenii ăștia ne zîmbeau și ne salutau de parcă ne-ar fi cunoscut de-o viață. Erau complet zen, de parcă toți ar fi fost pe Xanax de ani întregi... dar cum să nu fii zen într-o astfel de lume? Ca să nu mai vorbim de orășelul în sine, cu două-trei străzi istorice, dar absolut încîntător, în spiritul imperiului, cu cafenele tihnite, trăsuri trase de cai arătoși, un timp care pare să se scurgă altfel decît în lumea noastră reală. Patru zile am tot plutit în această stare de bine, atît de mult bine încît la un moment dat simți nevoia să te cerți din orice ca să revii cu picioarele pe pămînt, ceea ce am și făcut destoinic, ca orice cuplu etern nemulțumit din România. Punctul culminant a fost un brunchorganizat de festival sus pe munte, la o cabană unde chiar s-a băut voios șampanie la ora 11 dimineața. Iar tipul de la telecabină, puriu și exuberant, parcă băuse șampanie de la 9: „Bună dimineața. Ce alegere ați făcut pentru astăzi? Un bilet în circuit? Dus-întors? Puteți cumpăra un bilet doar dus și coborîți pe cărare... Dus-întors? Bravo! O alegere excelentă!”. Sus, pe munte, m-a uimit infrastructura, șosele care uneau complexe turistice și puncte de belvedere, benzi rulante pentru cei în cărucioare cu rotile, locuri de joacă pentru copii, nimeni nu era lăsat deoparte, oricine putea ajunge aici ca să se bucure de natură, la 2.000 de metri altitudine, însă fără mașini (de altfel, 90% din mașinile pe care le-am văzut în Kitzbühel erau electrice). Așadar, stăteam pe terasa cabanei și beam șampanie la ora 11, mă amețeam plăcut, mă uitam la excursioniștii care tot soseau, bine echipați și cu bețe de montaniard, își comandau șnițele și bere, alături, la o masă, era ziua cuiva, se cînta „Mulți ani trăiască!”, mă lăsam mîngîiată de soarele acela de final de august și mă gîndeam, fără nici o urmă de invidie, doar ca o constatare: ce viață bună au unii oamenii! Acel timp „de calitate”, cum spun mai nou psihoterapeuții, care nouă ne lipsește atît. Ce frumos se pot bucura de viață, la orice vîrstă! Ce tineri, ce sănătoși par cu toții! Oare chiar se poate trăi la infinit într-o carte poștală ilustrată? De ce ei au reușit și noi nu?    

Am întîlnit și români în  Kitzbühel, în mod firesc, ei sînt peste tot. Un băiat tînăr, din Oradea, era ospătar la un restaurant. Vorbea la perfecție maghiara și germana. Au încercat mai întîi în Italia, apoi în Spania. Au venit la Kitzbühel, în primul rînd pentru copil. Copilul s-a adaptat perfect aici, școala e minunată – poți face parte din echipa locală de hochei, de schi, de fotbal, se pune accentul pe sport, pe relaxare, îi duc mereu pe copii în excursii pe munte. Am mai întîlnit o româncă la Mc Donald’s. Foarte voluntară și pozitivă, am stat de vorbă mai mult de o jumătate de oră. Lucrează la Mc de cînd se știe, în România ajunsese manager, asta a recomandat-o, de fapt, pentru Austria, unde a luat-o de la capăt ca simplu angajat, la 45 de ani, aproape vîrsta mea. Trecuse deja printr-un cancer și un divorț, a venit aici ca femeie singură, „la munca de jos”, are colegi mai tineri croați, sloveni, bulgari etc., visează să strîngă bani, să se întoarcă în țară și să-și deschidă o fermă piscicolă. Extraordinar om! De-o voință fantastică, îmi dau seama că n-aș putea să fiu ca ea, să lupt atît de mult pentru o viață mai bună. Să muncesc efectiv, în mod determinat, să pun osul la treabă, nu să mîzgălesc articole și să visez că voi scrie nu știu ce cărți și voi face nu știu ce filme. Femeia asta, care ne tot îndemna „Plecați! Niciodată nu e prea tîrziu!”, m-a făcut să-mi dau seama că, probabil, nu voi pleca niciodată de tot din România și că-mi voi rupe picioarele pe trotuarele din București pînă la sfîrșit. Însă mi-aș dori să mai evadez, măcar din cînd în cînd, într-o carte poștală ilustrată, a fost o impostură, dar de ce să nu recunosc, m-am simțit bine.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Adevarul.ro

horoscop financiar 1 webp
Horoscop 30 noiembrie. Zodia care se concentrează pe bani și-i ignoră pe cei dragi
Citește horoscopul zilnic din 28 noiembrie, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele ziua de marți, 30 noiembrie.
proteste violente china covid noiembrie 2022 jpg
Scânteia care a declanșat furia chinezilor sătui de dictatura lui Xi Jinping: proteste violente în China
În timp ce mii de oameni au ieșit în stradă în orașe pentru a protesta față de restricțiile Covid, o națiune epuizată s-a întrebat cât de mult mai trebuie să suporte politica „zero COVID” a președintelui Xi Jinping.
Bloc aida szilagyi FOTO renasterea banateana
O consilieră USR din Timișoara a construit ilegal un bloc între case. Verdict final al instanței
Consiliera USR Aida Szilagyi din Timișoara a construit ilegal un bloc într-o zonă de case. Verdictul dat de Curtea de Apel Timișoara este definitiv în procesul deschis de vecinii familiei Szilagyi.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.