Poți munci oriunde, oricînd? În orice condiții?

Publicat în Dilema Veche nr. 967 din 20 octombrie – 26 octombrie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Tocmai ne întoarcem de la Festivalul de Film Astra de la Sibiu, însă nu despre festival vreau să vă povestesc acum. Am regăsit acolo, după doi ani de pandemie în care mai toată lumea a muncit de acasă, o specie care încă este extraterestră pentru mine și care îmi stîrnește sentimente contradictorii, de la uimire și invidie la un soi de admirație – cei care pot lucra pe computer în orice condiții, nomazii digitali care își fac treaba, tastînd lejer și de cele mai multe ori fără mouse, din orice poziție. Îi remarcasem destul de des în ultimii zece ani, îi întîlnisem tot pe la festivaluri, conferințe, tîrguri de carte etc. sau prin aeroporturi, gări și stații de metrou, apoi pandemia i-a consemnat acasă unde au continuat să lucreze la birouri improvizate sau din vîrful patului. Însă acum au ieșit din nou în lume. În general, mai tineri decît mine (asta e!) și mai bine conectați cu restul lumii, își scot cu dezinvoltură laptop-ul dintr-un rucsăcel, paporniță, poșetuță în care nici nu te gîndeai că ar putea să încapă un computer, caută un loc unde să se așeze, fie că e vorba de un fotoliu dotat cu o măsuță de la recepția hotelului, masa de la terasă sau de la cafenea unde, în jurul lor, oamenii stau la taclale și se distrează, însă ei se pot detașa și decupla perfect de fundal, indiferent de cît de zgomotos ar fi el, uneori chiar pe jos, stînd turcește și cu computerul în brațe, pe podea sau pe o bordură, și dintr-odată reușesc să se concentreze și se concentrează, oamenii ăștia chiar muncesc de-a binelea. Răspund la mail-uri complicate, fac tabele, bugete, analizează grafice, au meeting-uri scurte pe Skype/Zoom la care iau decizii importante împreună cu alții, de pe alte fotolii, din alte holuri de hotel sau de pe alte podele, de prin diferite colțuri ale lumii. Unii chiar fac munci creative – scriu scenarii, cărți, articole, finalizează ultimele detalii ale cîte unui trailer de film în programe de montaj pe care eu nici nu îndrăznesc să le deschid (din nou, fără mouse – mie dacă îmi pui în față un laptop și nu am și un mouse, sînt pierdută!). Nu le pasă absolut deloc de lipsa de intimitate, mintea lor lucrează responsabil. Și la fel de brusc cum au început, își închid laptop-ul, îl bagă înapoi în paporniță sau ce-or mai fi avînd ei, își reamintesc că mai ești și tu pe acolo sau alții, îți zîmbesc cu prietenie – „Ce facem acum? Mergem la un drink?”. Însă după cîteva ore începe o altă sesiune de „muncă”. Nu e vorba doar despre „creativii” din domeniul meu, în general freelancer-i care nu depind de un birou sau de o corporație. Sînt oamenii din diferite domenii care lucrează la computer în trenuri, în metrou sau în avion. Cînd am zburat în vară la München, încă din momentul în care avionul s-a ridicat de la sol și a ajuns la o altitudine confortabilă, băiatul neamț din dreapta mea și-a scos computerașul, l-a pus pe măsuța detașabilă din fața lui și a făcut raporturile de vînzări pe o lună ale magazinului la care era manager, în timp ce eu pilotam la modul imaginar avionul, strîngînd din dinți și ajutîndu-l să nu pice. Am fost la un drum mai lung cu un cuplu – el conducea mașina, ea, în dreapta lui, contorsionată și cu laptop-ul în poală, redacta și posta în draci articole pe niște site-uri, la o benzinărie au făcut schimb, ea conducea, el calcula nu știu ce buget, diviziunea muncii în familie. Ca să nu mai vorbesc despre cei care lucrează în vacanță, din locuri mai exotice – ajung pe plajă, se bagă la umbră, la umbreluță, își iau un cocktail colorat, își scot laptop-ul și începe munca. Din cînd în cînd ridică privirea din ecran, undeva, acolo, e o mare. La final, își mai fac și cîte o poză cu laptop-ul, cocktail-ul și marea și o postează pe Facebook sau pe Insta – „Iată biroul meu de azi!”. Asta chiar mă scoate din minți. 

Spuneam că-i privesc pe acești oameni ca pe o specie extraterestră pentru că, din păcate, eu nu pot lucra în orice condiții și încep să mă simt complexată. Oare sînt mai leneșă decît ei? Mai puțin determinată, mai puțin creativă? Nu pot lucra departe de un loc familiar sau cu care sînt cît de cît obișnuită nici măcar atunci cînd am deadline-uri importante, așa că prefer să termin tot ce am de terminat înainte să plec. Ce muncă? Nici măcar nu pot să răspund la mesaje și mail-uri banale, de rutină, atunci cînd sînt într-o deplasare sau călătorie, îi las pe oameni cu ochii-n soare, nerăspunși, cu un sentiment de vinovăție, pentru că sînt mult prea prinsă cu ceea ce se întîmplă în jurul meu, cu drumul, cu schimbări subtile de lumină și de peisaj, cu fricile mele, cu necunoscutul. Am încercat, nu zic nu. Mai demult, dădeam vina pe laptop – aveam un hîrb de PC a cărui baterie nu ținea mai mult de o jumătate de oră, așa că trebuia să găsesc mereu un loc unde să mă cablez, era un coșmar, practic nu puteam lucra decît în apropierea unei prize, fie că era în camera de hotel sau în restaurantul pensiunii unde luam micul dejun, la un moment dat am vărsat și cafea pe el și s-a dus naibii, n-au mai mers două taste, așa că la virgulă, de exemplu, dădeam copy/paste. Așa că ani întregi mi-am dorit (și nu mi-am permis) un Mac micuț și argintiu a cărui baterie poate să ține și șase ore. În sfîrșit, mi-am cumpărat Mac-ul și am crezut că viața mea de scriitor nomad se va schimba în mod decisiv. Aiurea! Iau Mac-ul ăla peste tot cu mine, e adevărat, însă de cele mai multe ori nici nu-l scot din geantă, dacă chiar e ceva urgent, prefer să scriu mail-uri folosindu-mă de un singur deget pe telefon. Pentru mine, mitul scriitorului care scrie în tren, la cafenea, în vîrful muntelui e de mult spulberat. Merg la ai mei, la Breaza, cîteva zile ca să scriu – liniște, relaxare, mă uit la cer, la păsări, mă simt zen, așa cum ar trebui să se simtă orice scriitor, numai cînd mă gîndesc la laptop-ul din geantă mă apucă un soi de furie pe care o transform treptat în nepăsare. Dacă ajung într-un loc nou, am nevoie de cel puțin o săptămînă să mă obișnuiesc cu el pentru a putea lucra ceva, orice. Orice plecare o percep ca pe o detașare, deci implicit ca pe o vacanță. Orice schimbare de mediu mi se pare mult mai benefică dacă nu stai cu nasul în telefon sau computer. Oare e ceva în neregulă cu mine? Ce aș putea face ca să pot lucra în orice condiții, așa cum se cere astăzi? Nu cred că ține atît de lene, de tabieturi sau de lipsa de determinare cît de lipsa de intimitate a spațiului de lucru. Spațiul în care muncești, orice ai munci, de fapt, devine treptat al tău și numai al tău. Este atît de impregnat de tine, încît orice ieșire în afara lui e debusolantă. Chiar și într-o fabrică, ai bancul tău de lucru, chiar și într-un supermarket, ai casa unde scanezi produsele. Nu știu cît de mulți își dau seama de asta, însă îmi amintesc că în timpul comunismului, cînd mergeam la părinții mei, ingineri, la serviciul lor „de la întreprindere”, în acele hale uriașe și cenușii unde iarna dîrdîiau cu toții de frig și își făceau treaba sau, mă rog, se prefăceau că și-o fac, cu căciulile în cap, în ciuda uniformizării care trebuia să dea randament în producție – nu-i așa? –, fiecare birou era într-un fel sau altul personalizat, fiecare birou avea cîte un sertar în care se ascundea un pachet de Kent sau cutia de ness, pentru fiecare inginer al sistemului biroul acela era mica lui lume. M-am născut în timpul regimului comunist, mi se pare că de atunci au trecut mii de ani, că parcă a fost o altă viață. Totuși, nu mă pot adapta deloc acestui zburdat de lucru prin lume cu laptop-ul la purtător, dar, precum am zis, îi privesc pe cei care o pot face cu un amestec de invidie și uimire. Poate că așa trebuie să fie acum. 

Ne întoarcem de la festivalul de film de la Sibiu, sîntem pe Valea Oltului, într-un lung convoi de TIR-uri, trebuie să predau rubrica astăzi, iar asta îmi creează, ca întotdeauna, un mic moment de panică, nu pot să scriu nici sub presiunea unui deadline. Sînt pe scaunul din dreapta, mi-am scos  computerul mic și argintiu din rucsac, îl țin acum în brațe (fără mouse) și uite că reușesc să pun punct și acestui text. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

camasialtita
Greșelile intenționate de pe iile cusute de femeile de pe vremuri. „Știau să-și pună acest semn al bunului simț”
Ia cu altiță se află pe lista patrimoniului UNESCO. Demersul de includere a acestei cămăși în patrimoniul UNESCO a fost pornit în comun de specialiști din România și Republica Moldova.
nava de croaziera Viking Polaris Foto AFP jpg
O americancă a fost ucisă la bordul unui vas de croazieră, după ce vaporul a fost lovit de un val răzleț
O turistă a fost ucisă și alți patru pasageri au fost răniți după ce un un val răzleț (de tip rogue, n.r.) a lovit un vas de croazieră cu destinația Antarctica, a anunțat compania de turism Viking.
vin fiert shutterstock 1207175692 jpg
Rețeta unui delicios vin fiert, cea mai populară băutură iarna. Ingrediente care îl fac senzațional
Băut în cantități moderate, vinul roșu se transformă în leac natural. Iarna, consumat fiert, acționează eficient împotriva răcelilor datorită resveratrolului, o substanță care are proprietăţi inflamatorii.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.