Albu și Costică

Publicat în Dilema Veche nr. 968 din 27 octombrie – 2 noiembrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Cînd m-am mutat în noua casă, într-un bloc nou, într-o zonă relativ centrală, am descoperit că în jur nu era mai nimic. Nimic din perspectiva vieții noi, consumiste și zise glamourous. Nu erau magazine, restaurante.

Blocurile relativ noi răsăriseră în mijlocul mahalalei de altădată. În curțile caselor din jur și chiar pe stradă, în fața lor, oamenii se adunau să adaste împreună. Să vorbească, să mănînce semințe, să joace, eventual, table. Și, de cele mai multe ori, să privească la spectacolul aproape inexistent al străzii. 

Pe vremea aceea, nici măcar autobuzul nu trecea prin capătul ei. Nici copacii care, astăzi, s-au adunat și au crescut într-o junglă nu erau decît cu gîndul. În spatele blocului, însă, se profila o lume interesantă. De unde răbufneau, din cînd în cînd, pasiuni sonore. Poate și de aceea ne uitam, uneori, pe geamul din spate. 

Într-o zi, cînd mi-am aruncat privirea spre peticul de iarbă din spatele blocului, o altă privire mi-a prins-o, prompt. Erau ochii căprui închis nu ai unui prinț, nici măcar ai unui om, ci ai unui cîine. Un cîine n-aș zice frumos, alb cu cîteva pete negre, destul de mare și solid, dar nu foarte. Cu o expresie nu prietenoasă, nici jovială: serioasă, spre gravă. 

Părea un cîine trecut prin toate cele, încercat. Care nu se temea de oameni, dar nici nu se omora după ei. Cu o doză de demnitate mai mare decît media cîinească. Sigur că privirea lui de jos în sus nu era complet lipsită de interes: ar fi vrut să-i arunc ceva de mîncare. Dar felul în care o făcea era demn și hotărît. 

I-am aruncat ceva de mîncare. De a­tunci l-am adoptat, într-un fel. A devenit, pentru noi, cîinele blocului. Și l-am botezat Albu. Nu numai că-l hrăneam, din cînd cînd, și vorbeam cu el, ci a devenit parte importantă a unei mitologii de familie. Au apărut povești în care el era protagonistul. 

Povești pe care i le spuneam copilului meu care, la rîndul lui, îl desena. Albu își păstra mereu demnitatea. Nu-l mîngîiam pe cap, nu-l alintam, nu dădea din coadă. Nu se lăsa: păstra o distanță neostilă, dar semnificativă. Eram prieteni cam așa cum poți fi cu un bătrîn lup de mare hîrșit prin bătălii. 

Într-o zi, însă, Albu pur și simplu a dispărut. Doamna care mai stătea cu fiul meu a găsit o explicație, în mitologia comună: i-a spus copilului că Albu a plecat să muncească în Spania. Era perioada în care mulți dintre conaționalii noștri asta făceau, și probabil că și ea își dorea. Din păcate, Albu a fost luat de hingheri. Pe vremea aceea nu știam că, în decurs de cîteva zile, putea fi recuperat de acolo. Și salvat. Așa că nu am făcut nimic. Ne-am lăsat pur și simplu purtați de valurile banale ale vieții. 

Albu nu s-a mai întors. Nu l-am uitat, precum se vede. După foarte mult timp, cînd deja în zona noastră oamenii nu mai adăstau într-atît pe la porți și apăruseră chiar vreo două magazine, un restaurant și un coafor, prin spatele blocului a apărut un alt cîine. Nu i-am prins, de astă dată, privirea de sus. Nici nu mai știu cum ne-am întîlnit. Cert e că era un cîine destul de mare și de solid, ca și Albu. Doar că era gălbui, cu ceva alb. Avea o culoare destul de neobișnuită. Nu era nici el frumos. Dar avea ceva din atitudinea și privirea lui Albu. Din demnitatea lui. Și pe el se vedea că e-ncercat în bătălii. Nici el nu era adeptul unei apropieri drăgălașe, ci al unei distanțe înțelepte. 

Ne-am împrietenit imediat. L-am adoptat în același fel ca și pe Albu: îl hrăneam și conversam, succint. L-am botezat Costică, după un cîine pe care mama și unchiul meu l-au avut cînd erau mici. Am auzit că prin cartier i se mai spunea Marele Blond. Se pare că nu eram singurii care-l observaseră.

Într-o zi, am observat că și Costică a dispărut. Era chiar după ce dispăruse din lumea asta și mama. M-am hotărît, atunci, să nu mai las lucrurile în voia lor și să acționez: nu mai puteam duce încă o dispariție, încă o absență. Așa că am întrebat în stînga și-n dreapta și am aflat că și Costică fusese luat de hingheri. Se pare că cineva din zonă reclamase un alt cîine, care obișnuia să sară gardul unei curți din vecini și să facă raiduri pe străduțe. Și atunci hingherii veniseră și-i ridicaseră și pe ceilalți cîini comunitari de pe acolo. Chiar dacă nu făceau nimic. Nu erau agresivi. 

De data asta, însă, ne-am hotărît să nu-l lăsăm baltă pe Costică. Așa că am plecat, mai departe, în căutarea lui. 

Despre asta în articolul viitor. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.
Multe localități din Siberia nu au căldură FOTO SHUTTERSTOCK
Rușii din Siberia îngheață în case: „Ucraina supraviețuiește fără încălzire, iar aici, în Hakasia, viața este îngrozitor de grea”
Rușii din regiunile cele mai izolate ale Rusiei sunt lăsați să înghețe, în timp ce președintele țării Vladimir Putin cheltuiește zeci de miliarde de dolari purtând un război de cucerire în Ucraina.
iulian juncanaru, stomatolog mort FOTO Faceb jpg
Medicul Iulian Juncănaru, fost concurent la Chefi la cuțite, a murit la doar 39 de ani. Cum a fost găsit
Un stomatolog, fost concurent al sezonului 8 Chefi la cuțite, a murit la numai 39 de ani. Clinica unde el a lucrat ca stomatolog, precum și apropiații au făcut anunțul trist. Tânărul a murit subit acasă.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.