Strada și cîinii

Publicat în Dilema Veche nr. 967 din 20 octombrie – 26 octombrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Străzile bucureștene au fost, pentru mine, de-a lungul timpului, o delectare, dar și o continuă îngrijorare. Înaintarea pe ele era – și mai este încă, parțial – o cursă cu obstacole. Ca-ntr-un joc pe computer.

Spun „era” pentru că, înainte, cam pînă-n anii 2000 și ceva, obstacolele de care trebuia să știi să te ferești în periplul tău erau mai multe. Unele dintre ele erau mișcătoare și te însoțeau aproape pretutindeni: precum cîinii vagabonzi. 

Cîinii rămași de izbeliște în urma demolărilor ajunseseră, într-o perioadă (anii ’80 și ’90), să cam terorizeze Bucureștiul. Patrulau pe străzile lui, în anumite zone mai dihai decît oamenii. Te-ntîlneai cu ei unde nici cu gîndul nu gîndeai, cînd ți-era lumea mai dragă. 

Sigur că interacțiunile cu cîinii erau dintre cele mai diverse: unii erau de-a dreptul fioroși, alții indiferenți, unii simpatici și alții chiar afectuoși. Dar nu aveai de unde să ghicești ce fel de cîine era cel ce-ți tăia, brusc, calea. Nu aveai de unde să știi, în prealabil, dacă era cazul să te sperii de el sau nu. (Sigur, veți spune, puteai intui. Dar pe baza acestei intuiții m-a mușcat pe mine cîinele Mircea cînd aveam 10 ani, la Sinaia.)  

Așa că, de cele mai multe ori, alegeai să te dai din calea patrupedului ce devenea, brusc, amenințător. De multe ori, însă, era aproape imposibil să faci asta: pe clădirea din dreptul tău scria că trebuie să te ferești, că e gata să se dărîme; pe stradă erau gropi în care trebuia să fii atent să nu cazi; și pe carosabil treceau mașini. Așa că era fix ca-ntr-un joc pe computer.

Erau, însă, și avantaje ale situației: vrînd-nevrînd, te vedeai nevoit să dai dovadă de bravură. Erai obligat – aveai, n-aveai chef – să înfrunți „fiara” față-n față, să treci pe lîngă ea cool, ca și cum de nimic nu ți-ar fi păsat. Pe scurt, învățai să fii curajos, măcar puțin. 

De multe ori (de cele mai multe ori, din fericire) nu era nevoie. Cîinele pe care-l percepeai ca fiind din Baskerville se dovedea un Grivei oarecare, în ale cărui sfere de interes nu aveai acces. Uneori, însă, patrupedul se arăta agresiv, începea să latre și se repezea la tine. Am trecut și prin asemenea situații. Atunci, fuga era, conform zicalei, cu adevărat sănătoasă. Cîteodată funcționa și „intimidarea adversarului” (probabil dacă era mai slab de înger): odată am țipat cît m-au ținut bojocii la un astfel de cîine, pînă s-a speriat și a fugit. 

Alteori cîinele, oricît de uriaș ar fi fost, se dovedea avînd un suflet de cățel. Cînd te apropiai, se gudura pe lîngă tine și cerșea atenție. Flatat de întorsătura situației, pactizai cu dușmanul, vorbeai și tu „dog talk“ cu el. De multe ori, cucerit de această etalare de afecțiune, cățelul se ținea după tine chiar pînă ajungeai la destinație. Deveneai stăpînul lui de o clipă.

Toate astea se puteau întîmpla dacă animalul în cauză nu făcea parte dintr-o haită. Căci erau asemenea adunături de cîini în multe cartiere bucureștene, pîndind printre blocuri ca-n filmele de groază. În cazul în care te întîlneai cu o asemenea haită, noaptea, nu prea aveai ce să mai faci – decît să fugi, dacă mai puteai. Atunci cîinii deveneau cu adevărat periculoși, așa cum s-a întîmplat și în cazul copilului omorît. Atunci situația nu mai era doar o poveste stupidă în care să-ți dovedești curajul, ci devenea gravă și trebuia urgent rezolvată, ca să nu mai ducă la tragedii. Oamenii creaseră problema (evident că nu era vina cîinilor, de care nimeni nu ținuse seama), oamenii trebuiau s-o rezolve. 

În ciuda gravității problemei, mulți dintre noi am avut coup de foudre cu cîini vagabonzi. De altfel, circulau și nenumărate povești pozitive despre ei, se crease o întreagă mitologie în privința inteligenței și adaptabilității lor. Cei mai mulți dintre noi i-am avut tovarăși pe trecerea de pietoni cel puțin o dată, am așteptat împreună cu ei la semafor. Pe lîngă multe din blocurile noastre s-a aciuat cîte un asemenea dulău „protejat”, care apăra locul, uneori cu prea mare osîrdie. Mi-i amintesc perfect atît de Gogu, cît și pe Vasile, cei doi cîini care dormeau pe pragul apartamentului din Baba Novac în care locuiam cînd copilul meu abia se născuse. Gogu cred că era maro vîrstat cu negru și mai subțiratic, iar Vasile mai rotofei și galben-roșcat. Recunosc că să-l știu, pe oricare dintre ei, pe pragul meu, aproape non-stop, îmi dădea un sentiment de siguranță. 

Dar cîinii comunitari cu adevărat formidabili i-am întîlnit abia cînd m-am mutat, cam după ce fiul meu a împlinit un an, în noul apartament. Erau doi dulăi atipici, Albu și Costică (zis și Marele Blond), care se perindau prin jurul blocului nostru și pe sub geamul meu. Despre ei, într-un articol viitor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Alina Pușcaș, internată în spital cu o afecțiune rară. „ Nu am știut că există așa ceva“ | adevarul.ro
Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva“ are probleme de sănătate și se află în spital de câteva zile.
image
21 de ani de închisoare pentru unul dintre răpitorii câinilor cântăreţei Lady Gaga | adevarul.ro
Unul dintre cei trei indivizi acuzaţi că au împușcat un angajat al cântăreţei americane Lady Gaga pentru a răpi câinii vedetei a fost condamnat luni, la Los Angeles. Pedeapsa primită de individ este de 21 de ani de închisoare, relatează AFP

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.