Natură și vin

Publicat în Dilema Veche nr. 966 din 13 octombrie – 19 octombrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Toamna aurie din manuale adastă cam pînă pe la jumătatea lui octombrie. Odată cu ea, și bucuria diafană de dimineață care te face să simți, fără tam-tam și explicații, că totul poate (re)începe. Posibilitatea schimbării fără obiect. 

Tot toamna aurie te îndeamnă să o pipăi. Să o bagi în seamă la modul concret, să o iei în stăpînire în mic prin „roadele” ei. Nu prin cele din pomii fructiferi din manuale, ci prin cele care-ți cad la picioare în drumurile tale. Frunzele de toamnă, castanele, ghindele.

Sună cam fumat, dar nu le poți ignora. Pe vremuri trebuia să lipim frunze presate într-un caiet de „Cunoștințele naturii“ și să ne facem ierbar. Din castane și ghinde confecționam figurine, omuleți și căței cu chibrituri în loc de picioare. Alteori culegeam tone de castane și le înfășuram în poleieli colorate din colecția de ambalaje de bomboane, creîndu-mi un soi de comoară.

Îmi apropriam astfel toamna, o simțeam. La fel făceam, de altfel, și cu băltoacele. Cînd eram mică, era plăcerea mea (și a celor mai mulți asemeni mie) să calc cu voluptate în bălți. Ce-i drept, aveam și cizme de cauciuc, de care eram foarte mîndră. Și pelerină de ploaie. 

Pelerina de ploaie nu beneficia de mitologia balonzaidului. Dar era „shiny and new”, la propriu, pentru că venea „din pachet”. De la nașa mea din Germania, fiindcă în România nu se găsea genul ăsta de pelerine de ploaie, mai groase și mai rezistente. Țin minte că am avut una galbenă, clasică, de care la început mi-era rușine. Pentru că era diferită de cele transparente și mai subțiri, pliabile, pe care le aveau colegii mei. Sau față de fîșurile cu glugă. Cînd o puneam, împreună cu o pălăriuță cu care venea la pachet și cu cizmele de cauciuc asortate, și o porneam cu nădejde și aparentă nepăsare, precum și cu o mîndrie amestecată cu stînjeneală, prin bălțile Bucureștiului, aduceam, bine de tot, cu ursulețul Paddington. 

De care, însă, pe atunci, nu auzisem (l-am descoperit după ’90, cînd cartea s-a tradus la noi). (Auzisem doar de Mary Poppins, care nu avea pelerină de ploaie, ci o umbrelă cu care se putea ridica în văzduh și al cărei mîner era un cap de papagal vorbitor.) 

Tot în concretețea roadelor toamnei intra și vinul la care lucra, în fiecare an, bunicul meu Tache. Avea un cazan în curte, care în general părea o piesă din decor. Dar, într-o anumită parte a anului, și anume toamna în etapa ei aurie spre cenușie, devenea deodată magician. Punea de toate în cazanul lui. În ultimii ani, însă, mai puțin struguri din curte, deși exista și acolo o viță-de-vie. Dar care se pare că-și pierduse savoarea. Așa că unchiul meu îi cumpăra strugurii negri și dulci de la piață, exact așa cum îi cerea bunicul meu. Și zile întregi, îmbrăcat întîi în balonzaidul despre care am povestit, apoi într-un fîș care, cred, fusese cîndva kaki și, pe măsură ce toamna se făcea din aurie tot mai cenușie, într-un palton de culoarea ei, Tache amesteca în ceaunul magic. Asemănător cu cel al vrăjitoarei Wanda, despre care am auzit însă mult mai tîrziu, în copilăria fiului meu. 

Doar că fiertura bunicului meu nu ieșea precum a Wandei, verzuie, ci mereu rozaliu-transparentă. Era foarte mîndru de vinul lui și ne dădea să gustăm, tuturor celor din familie și de prin vecini. Nu era un vin bun, se simțea mult prea puternic gustul de alcool. Nu avea nici dulceață, nici savoare. Dar era curat și era mîndria bunicului meu. El îl pune în aceleași pahare incasabile la fiecare masă. Și, ca să ne arate că e posibil, bea el însuși din el, cîte puțin, cam zi de zi. 

Vinul nu-i făcea rău. Și bunicul meu nu a trebuit să-l bea singur: unchiul meu i s-a alăturat. Din solidaritate și din dorința de ritual comun, dar și pentru că-i plăcea vinul în cauză, unchiul meu a ajuns să bea cîte un pahar din acesta în mai fiecare după-amiază. În zilele pașnice și aproape paradiziace în care ne aflam acolo, pe cuvertura cîndva roșie, din blană artificială, de pe patul bunicului meu. 

Cînd mai venea altcineva pe acolo, de obicei vecina lui pe nume Feli, Tache îi oferea un pahar din vinul lui, produs al toamnei aurii, dar și al celei cenușii. Dacă-l prețuiai, nu puteai refuza. Era un fel de încercare, ca-n basme, un fel de probă a gîndului bun cu care-i intrai în casă.

Eu, în raport cu toată această lume, eram mereu cea mai mică: așa că n-a fost nevoie să beau din vinul lui. Dar am asistat, implicată, la ritualul lui. Licoarea rozalie din cazanul din curte a rămas, pentru mine, un semn al libertății în vremuri în care aceasta era zdravăn îngrădită. Și al bucuriei împărtășirii dincolo de aparențele lucrurilor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.