Cît timp mai dăm vina pe părinți?

Publicat în Dilema Veche nr. 964 din 29 septembrie – 5 octombrie 2022
Cea mai bună parte din noi jpeg

Înainte să văd premiera spectacolului Exil, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, citisem despre scriitoarea și regizoarea Alexandra Badea că este stabilită de aproape două decenii în Franța, unde a primit mai multe premii pentru activitatea ei în lumea teatrului și a filmului, și că această piesă autobiografică se învîrte în jurul traumei comunismului și a emigrării, transmisă generațiilor următoare.

În ultimii ani se vorbește mult despre trauma transgenerațională, adică despre resimțirea consecințelor unui eveniment zguduitor, cum a fost Holocaustul sau cum poate fi orice război sau conflict, nu doar de către participanții la acesta, ci și de generațiile viitoare. Cei din urmă preiau de la înaintașii lor teroarea, stresul, anxietatea, rușinea, furia.

Unele voci susțin că trauma poate fi transmisă generațiilor următoare direct prin gene; altele, că felul în care sînt crescuți copiii, mediul în care aceștia se formează, stările pe care le văd la cei din jur și pe care le copiază duc la o perpetuare a traumei. Cu analizarea modurilor de transmitere a traumelor pe care le stocăm în memoria și în corpul nostru se ocupă terapeuții. Și cu vindecarea lor, dacă le cerem ajutorul. Dacă nu, le facem una cu ființa noastră și ne întrebăm, din cînd în cînd, de unde ni se trag niște lucruri.

Am observat, de multă vreme, că între mine și generațiile născute de la Revoluție încoace, sau care erau foarte mici în ’89, există, pe alocuri, prăpăstii de netrecut. Copil fiind, realitățile comunismului erau normalitatea mea: se ia curentul, îți faci temele la lampa cu petrol, stai în clasă cu haina și căciula toată iarna, iar iernile mușcau mai rău și mai îndelung, scoți cartela, iei trei sferturi de pîine, apoi alegi între pîine cu unt și sare sau zahăr pe deasupra. Tata, care mergea din cînd în cînd cu colegii, noaptea, aproape de un releu unde se putea prinde un meci de fotbal și care învîrtea butoanele seara pentru Europa Liberă. Mama, care mă grăbea tot timpul – hai, că știi că se ia lumina, apa, căldura, se termină la magazin, e prea tîrziu. Ceva, mereu, ni se lua. Ei amîndoi, care se scuzau, în ultimii ani de comunism, la fiecare Crăciun: „Moșul ăsta e tare sărac”. N-am știut niciodată de unde făceau rost de lucruri care nu existau în comerț. Era un adevărat circuit al filmelor pe VHS și al casetelor de muzică, primite în stranii moduri de la cei fugiți din țară. Ba mai mult, știam pe cineva care cunoștea pe altcineva care fusese la concertul Queen de la Budapesta, din ’86. Sau așa pretindea.  

Probabil din comunism mi se trage frica de orice formă de autoritate sau control, obsesia de a urma regulile, enervarea care mă cuprinde cînd instrucțiunile nu sînt destul de clare, stupoarea care mă lasă fără grai cînd văd că unii nu respectă mai nimic. Am învățat repede, am fost chiar premiantă la lecția „ascultă fără să comentezi tot ce ți se spune și nimic rău nu se poate întîmpla”. Adult la vîrsta de mijloc fiind acum, la decenii după căderea comunismului, încă mă mai iau prin surprindere situații în care văd că, deși am urmat cu sfințenie regulile fixate de unii pe care tot eu i-am erijat în for suprem, am încurcat-o rău de tot.

„Degeaba te naști într-o țară liberă dacă părinții tăi au trăit în frică”, spune regizoarea Alexandra Badea, care are exact vîrsta mea. În familiile din comunism exista în fiecare zi teama că o pățești, rușinea care excludea orice fel de discuții pe teme cum sînt violența domestică, dependența de alcool, fuga din țară, avorturile. Dacă nu le rosteam poate dispăreau, ca și cînd nu ar fi fost. Trecem de 40 de ani și ne cuprinde furia, am fi vrut să învățăm despre toate astea, să nu simțim nici acum vina că nu corespundem, groaza că ceva rău se va întîmpla, să nu ne mai comparăm atît cu alții și să nutrim impresia că nu avem loc de ei. Pe scurt: am fi vrut ca părinții noștri să se fi descurcat mai bine.

Revenind la psihologia transgenerațională, conform ei preluăm trauma predecesorilor noștri, le repetăm alegerile și greșelile, cu aceleași consecințe, pînă înțelegem de unde ni se trag și le înfruntăm, rupînd cercul. Pînă deslușim cine sîntem și de unde venim. Povestea din Exil, care urmărește patru generații, este tributară unui secret îndepărtat, nemărturisit. Iar o taină apasă suflete, transformă feluri de a fi, duce la alegeri nepotrivite.

Scriitorul Richard Ford spunea acum cîțiva ani, într-un interviu pe care i l-a acordat lui Marius Chivu la FILIT Iași, că a vorbi despre ceva teribil ce s-a întîmplat este o mărturie că se poate supraviețui acelui dezastru: „Chiar dacă subiectul e sumbru, catastrofal, mi-am zis întotdeauna – dacă singurătatea e o boală, atunci povestea este leacul”. De cîte ori am avut curajul să deschid discuția despre copilăria mea și ceea ce consider a fi greșeli din partea alor mei, partenerul de conversație, mai ales dacă era din generația mea, a venit cu exemple similare sau diferite, la fel de cutremurătoare. Încercați, veți fi surprinși inițial, apoi vă veți simți înțeleși și mai puțin singuri. Nimeni nu s-a descurcat mai bine. Dăm vina pe părinți pentru că așa ne este mai ușor. Sîntem obișnuiți să-i vedem mari și puternici, pînă ce rolurile s-au inversat de mult.

Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

GYORPLUSZ jpg
Presa maghiară, cucerită de fanii Rapidului la meciul cu Gyor. Cum i-a comparat cu fanii Japoniei de la Mondial
Presa maghiară a fost impresionată de comportamentul fanilor giuleșteni din timpul partidei dintre Gyor și Rapid, încheiată cu scorul de 32-30, în grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
7538113 jpg
B-21 Raider – bombardierul care lovește oriunde în lume a fost lansat VIDEO
Primul avion de generația a VI-a de serie din lume, noul bombardier intercontinental cu capabilități stealth (invizibil pentru radar) B-21 Raider a fost dezvăluit publicului în urmă cu câteva zile de producătorul Northrop Grumman și beneficiarul US Air Force.
Oraș plutitor Foto AT Design Office via The sun webp
Planuri uimitoare pentru un oraș plutitor, cu străzi subacvatice. Unde ar urma să fie construit cel mai ambițios proiect din istorie
Planurile pentru un proiect de oraș plutitor pe apă în largul coastelor Chinei ar fi, dacă ar fi construit, cel mai ambițios proiect urban din toate timpurile.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.