Despre Marin Tarangul: cum începe lectura

Publicat în Dilema Veche nr. 965 din 6 octombrie – 12 octombrie 2022
© wikimedia commons
© wikimedia commons

De curînd, la Editura Vremea a apărut volumul Un scit de care perșii s-au temut, cuprinzînd o colecție consistentă din textele publicate ale lui Marin Tarangul, împreună cu esențiale traduceri inedite. Cartea a fost editată minunat de Gabriela Duda, secondată fiind de Micaela Gulea și Ion Tarangul. Minunăția nu constă doar în faptul că este prima colecție care traversează aproape în întregime scrierile unui autor înfiorător de deștept, precum Marin Tarangul; de asemenea, și felul în care sînt tăiate textele sale, imposibil de redat complet într-o singură carte, alegerea poeziilor și selecția din corespondență alcătuiesc un vitraliu perfect. Cititorul realizează repede că are în față un exercițiu de ademenire, un început al lecturii croit pe măsura unor viitoare aventuri de detectiv în căutarea textelor integrale. Marin Tarangul nu a avut deloc grijă de propria lui posteritate. A publicat mult, în reviste și ziare ale anilor 1960-1970. A scris poezie, proză, istoria artei, filosofie, teologie, scenarii de film, dar nu a adunat niciodată textele într-o operă ordonată. Arhiva sa, care conține manuscrise inedite, variante și notițe, era cît pe ce să se piardă, în Paris. Acum este în siguranță la Colegiul Noua Europă, dar punerea ei în ordine nu este ușoară. Cărțile sale se găsesc greu, și mai greu se găsesc articolele din reviste rare ale exilului sau intervențiile la radio pe care le-a avut de-a lungul timpului. Cititorul care termină cartea Un scit de care perșii s-au temut va avea mult de lucru pentru a completa lectura. Și mare bucurie va avea după aceea. 

Despre Marin Tarangul a scris Andrei Pleșu două propoziții care m-au făcut să nu mă las pînă nu îl citesc în întregime. Acestea sînt: „Îi datorez (lui Marin Tarangul, n. mea), deci, prima întîlnire cu metafizica și cu boema. Cu sublimitățile și promiscuitatea”. Și într-adevăr, dacă citim cele două studii mari de istoria artei, despre Bosch și despre Fidias, Marin Tarangul apare deopotrivă un exeget al „uitării negative” care întunecă pe om, cît și al „liniștii interioare a grandorii”. Poezia sa este deopotrivă ludică și gravă, poveștile sale sînt pline de dulceața copilăriei și de povara matură a sensului. Pare că Marin Tarangul și-a dorit să fie totul, de la un capăt la altul, să înțeleagă și să guste toate ale lumii. Și să vorbească despre ele, croindu-și stilul și fraza pe măsura celor înfățișate.

Una dintre marile lui teme, deocamdată necunoscută cititorului român altfel decît prin cîteva pagini traduse de Gabriela Duda, este aceea a „discursului acrotatic” despre icoană: de fapt, una dintre tezele lui de doctorat, susținută în 1985 la Sorbona și la Institutul Catolic din Paris. Termenul „acrotatic” (despre care am mai vorbit în această rubrică) derivă din grecescul acros, care definește punctul extrem, apogeul. O experiență acrotatică este aceea care atinge extremitatea, fie în înălțime, fie, dimpotrivă, în adîncime. Sufletul, adevăratul subiect al tezei lui Tarangul, este purtătorul unei astfel de experiențe, iar icoana este vehiculul care i-o înlesnește. Altfel spus, în fața icoanei sufletul omului se descoperă pe sine în dimensiunea lui proprie, dar și extremă: ca necunoscut. Viața spirituală nu înseamnă lămurirea acestui necunoscut, ci, dimpotrivă, adîncirea lui: „de îndată ce sufletul resimte evidența propriei sale adîncimi, se cufundă în ea ca în ceva care îi aparține de drept și prin aceasta devine nespus de adînc” (p. 125). Sufletul, vrea să spune Tarangul, nu trăiește decît la extremitatea sa, în adîncul său nepătruns, iar coborîrea în propriul necunoscut nu este posibilă decît în fața icoanei care, la rîndul ei, nu își dezvăluie prototipul, ci, dimpotrivă, îi potențează necunoscutul. Uluiala referenților care au citit teza lui Tarangul (dintre care Michel Meslin, Olivier Clément sau Jean Greisch) este deplină: însăși tema lucrării, icoana, este absorbită în economia unei experiențe a sufletului care își aprofundează necunoscutul. Erudiția autorului, subtilitatea nuanțelor sale și spiritul său critic articulează o intrigă spectaculoasă în care obiectul dispare. 

Este foarte interesantă relația pe care această experiență o are cu Dumnezeu. Marin Tarangul evită soluția teologică simplă: în adîncul sufletului său, omul nu îl descoperă pe Dumnezeu. Îl întîlnește, ce-i drept, constant, dar nu sfîrșește în El: „Dumnezeu se află în acel mai departe al sufletului fără să fie chiar acel mai departe” (p. 136). Într-o experiență acrotatică, necunoscutul nu are capăt, nici nume, nici temei.

Partea a treia a tezei (mai plastică, explicativă, care ar fi trebuit să apară în anii 1990 în traducere română) ilustrează viața intimă a sufletului, plecînd de la marile locuri ale tradiției mistice a Răsăritului. Într-o mișcare des întîlnită între mecanismele vieții spirituale, adîncirea în sine produce o retragere de aceeași amplitudine din rîndul ființelor lumii. Amerimnia, „a rămîne limpede și fără grijă”, este consecința experienței acrotatice a sufletului: „să fii pe deplin liber în necunoscutul sufletului tău înseamnă să trăiești interior între cer și pămînt, necunoscut de toată lumea, ultimul din lume” (p. 147). Un ideal care, formulat în cuvintele lui Tarangul, depășește jargonul scrierilor mistice, chiar dacă se formulează cu întîietate aici. Boema, traiul marginal și liber, de care autorul însuși a fost sedus, își află rădăcina, alături de înalta virtute a umilității, în aceeași străpungere a necunoscutului interior al omului. 

Cartea Un scit de care perșii s-au temut mai conține, alături de această secvență acrotatică și de celelalte amintite mai sus, fragmente din cel de-al doilea doctorat al lui Marin Tarangul (despre Nichita Stănescu), pagini de estetică din lucrări nepublicate, reflecții din diverse scrieri precum Nocturnal sau Predicile profane și o parte din comentariul la Plugarul și Moartea de Johannes von Tepl. Toate acestea nu pot fi organizate sistematic: nu fac parte dintr-un exercițiu metodic unitar al gîndirii, ci dintr-o spectaculoasă, pe alocuri carnavalescă încercare de a desluși viața și misterul ei ireductibil. Dacă este totuși ceva unitar în scriitura lui Marin Tarangul este preocuparea pentru mecanismele realității. Întrebarea sa esențială nu este ce?, ci cum?. De aceea și sînt scrierile sale pe alocuri greu de urmărit: ele descriu procese, nu stări, tensiuni și probleme, nu răspunsuri, drumuri și nu capete de drum. Pînă cînd propria sa scriitură devine o astfel de taină a facerii. Cum spunea Andrei Pleșu, „era dintre aceia care nu așteaptă ca gîndul să fie gîndit pînă la capăt, înainte de a fi scris. Își căuta gîndul scriind”.

Ioan Alexandru Tofan este prof. univ. dr. la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

camasialtita
Greșelile intenționate de pe iile cusute de femeile de pe vremuri. „Știau să-și pună acest semn al bunului simț”
Ia cu altiță se află pe lista patrimoniului UNESCO. Demersul de includere a acestei cămăși în patrimoniul UNESCO a fost pornit în comun de specialiști din România și Republica Moldova.
nava de croaziera Viking Polaris Foto AFP jpg
O americancă a fost ucisă la bordul unui vas de croazieră, după ce vaporul a fost lovit de un val răzleț
O turistă a fost ucisă și alți patru pasageri au fost răniți după ce un un val răzleț (de tip rogue, n.r.) a lovit un vas de croazieră cu destinația Antarctica, a anunțat compania de turism Viking.
vin fiert shutterstock 1207175692 jpg
Rețeta unui delicios vin fiert, cea mai populară băutură iarna. Ingrediente care îl fac senzațional
Băut în cantități moderate, vinul roșu se transformă în leac natural. Iarna, consumat fiert, acționează eficient împotriva răcelilor datorită resveratrolului, o substanță care are proprietăţi inflamatorii.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.