Votant la 16 ani?

Publicat în Dilema Veche nr. 963 din 22 septembrie – 28 septembrie 2022
E cool să postești jpeg

Recent, Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede scăderea vîrstei pentru dreptul la vot, de la 18 la 16 ani, pentru alegerile locale și europarlamentare. Proiectul a fost conceput de trei studenți ai Facultății din Științe Politice din București și inițiat de parlamentari ai PNL, USR și AUR, în ideea că „tinerii vor și trebuie să li se dea dreptul de a avea un cuvînt de spus în ceea ce privește viitorul lor”. 

De altfel, într-un mesaj postat pe Facebook, Vlad Măntoiu, unul dintre inițiatorii proiectului, a rezumat întreaga ideologie care stă la baza acestei propuneri susținînd că „Guvernul consideră că tinerii nu merită dreptul de vot, cu toate că aceștia au dreptul de a munci și au și răspundere penală. (...) ne convine atunci cînd minorii cu vîrsta între 16 și 18 ani respectă legea, au discernămîntul necesar pentru a înțelege un contract de muncă și a-l respecta, aduc bani la bugetul de stat prin impozitele oprite de Guvern din salariul lor, dar nu ne convine cînd au curajul să spună cum să fie folosiți banii colectați din salariul muncit de ei. Guvernul menționează că este nevoie de o cunoaștere a mediului politic pentru a vota, lucru cu care sînt de acord, fiind și unul dintre argumentele mele: tinerii de 16 ani sînt mult mai informați decît tinerii din generațiile trecute. De altfel, lucru confirmat și de către UE care ne tot recomandă de ani buni să reducem vîrsta de vot. Cred că problema Guvernului e alta: tinerii de 16 ani, care deja se pregătesc pentru Bac, realizează ce înseamnă, de exemplu, plagiatul și care-i sînt consecințele. Nu mă miră, deci, de ce prim-ministrul Ciucă preferă ca acești tineri să nu voteze. (...)”.

Într-adevăr în 2011, Uniunea Europeană a recomandat țărilor membre să ia în calcul această posibilitate, aflată în dezbateri de pe la începutul anilor 2000. Nu o face însă în mod repetat și obsesiv. Susținătorii, entuziasmați, aduc, în principal, aceleași argumente, dintre care unul dintre cele mai vehiculate este: „Dacă au drept de muncă de la 16 ani, trebuie să aibă și dreptul de vot” (amintind cumva de sloganul „Dacă pot merge la război, pot să și votez” care a dus la scăderea vîrstei de vot, în anii ’70, de la 21 la 18 ani). 

Totuși, probabil că cel mai pragmatic motiv invocat pentru scăderea vîrstei de vot se referă la faptul că peste tot în lume absenteismul și dezinteresul oamenilor pentru politică și alegeri sînt din ce în ce mai accentuate. Cu alte cuvinte, în loc să se urmărească stimularea acestora, se dorește lărgirea vadului de votanți, prin atragerea unui nou segment: adolescenții. În plus, mai spun pragmaticii, trebuie luată în calcul și evoluția demografică a Europei. Faptul că populația îmbătrînită este majoritară diminuează puterea votului tinerilor, iar interesele acestora sînt ignorate, în virtutea apărării intereselor celor vîrstnici (și mulți). 

De cealaltă parte, criticii dreptului de vot de la 16 ani invocă lipsa de maturitate a unui adolescent, nepregătit nici emoțional, nici intelectual suficient pentru a avea discernămîntul necesar pentru a lua decizii de asemenea anvergură. Tot aceștia aduc aminte, în mod ironic, de „Demeny voting”, teoria unui sistem de vot prin care copiii (de orice vîrstă ar fi aceștia) să aibă posibilitatea de a-și exprima „înclinațiile politice”, permițînd părinților sau tutorilor să voteze în numele lor, un vot care ar valora cît jumătate dintr-un vot normal. Paul Demeny, de profesie demograf, a luat în 1986 apărarea copiilor susținînd că „nu ar trebui lăsați fără drept la vot timp de aproximativ 18 ani: dați dreptul părinților să exercite drepturile de vot ale copiilor pînă cînd aceștia ajung la majorat!”. Mai mult, Demeny credea că, prin acest sistem de participare la vot din scutece, tinerele generații vor fi educate de timpuriu și vor deveni mai receptive la mediul politic, implicîndu-se astfel din pruncie în viața cetății. 

Criticii invocă această teorie demontînd-o: în copilărie mergem, în mod automat, pe mîna părinților, spunem și facem ca ei, învățînd primii pași în viață, prin imitație. În adolescență fie ne păstrăm acest obicei, fie facem pe dos, doar dintr-un spirit de rebeliune – ceea ce înseamnă că un adolescent ar fi mai înclinat să voteze ori cum i se spune, ori în baza unor toane. 

Dar nu e adevărat! – se reped să dea replica apărătorii votului de la 16 ani, dînd exemplul Austriei, care din 2007 a mizat pe votul adolescenților. Să nu ignorăm însă faptul că, în Austria (care în mod paradoxal a scăzut vîrsta de vot la 18 ani abia în 1992), acest drept de vot pentru adolescenți a fost îndelung pregătit – programa școlară fiind modificată, astfel încît din clasa a VIII-a elevii au primit și primesc noțiuni de educație civică și politică, organizîndu-se în prealabil campanii de conștientizare și simulări de alegeri în școli. N-au făcut-o, așadar, de azi pe mîine.

Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?

image

Cum a scăzut vîrsta de vot, de la 25 la 18 ani

Pe filieră istorică, vîrsta legală pentru a putea vota a suferit cîteva oscilații – 18 ani fiind vîrsta stabilită în mare parte a lumii, prin anii ’70 (scăzînd de la 25 sau 21 de ani). Cum s-au petrecut atunci lucrurile?

În Europa, prima țară democratică ce a legalizat scăderea vîrstei pentru vot a fost Marea Britanie, în 1969, prin Representation of the People Act. Unul dintre motivele principale care au dus la această decizie a fost schimbarea de atitudine a tinerilor studenți față de politică și democrație, manifestată în numeroasele proteste de stradă pe care le organizau, demonstrînd împotriva războiului din Vietnam. Aceleași demonstrații antamate și de tinerii studenți de peste Ocean, din SUA, care mărșăluiau cerînd oprirea războiului, dar și scăderea vîrstei de vot, de la 21 la 18 ani, scandînd „Old enough to fight, old enough to vote”, au dus la schimbarea legilor, iar americanii au primit dreptul la vot de la 18 ani în 1971.

Au urmat Canada și Germania de Vest (1972), Australia, Franța și Suedia (1974), Italia (1975), Spania (1978). La distanță au urmat Belgia (1981), Elveția (1991) și Austria (1992).

Revenind în prezentul dorinței de a scădea și mai mult vîrsta de vot, de la 18 la 16 ani – există vreo asemănare cu ce s-a petrecut atunci? Este același context? Există mișcări de stradă ale adolescenților care cer acest lucru? Palpită în ei dorința aprigă de a se implica în viața cetății? Sau este vorba mai degrabă despre o găselniță care vine dinspre politicienii care au nevoie de mai mulți votanți și activiștii care au nevoie de vizibilitate și care argumentează doar din punctul lor de vedere, prin discursuri înflăcărate de la tribună, de ce vor să ofere acest drept adolescenților? Dar dacă această ofertă nu este decît un cadou otrăvit?

Cîtă presiune mai punem pe adolescenți?

Pe de o parte, adolescenții sînt boscorodiți (azi, la fel ca și ieri) că sînt niște superficiali. Stau cu ochii doar în telefon, socializează doar virtual, sînt interesați doar de muzica lor, de trend-urile modei lor, de videoclipurile de pe rețelele lor de socializare. Se învîrt doar în jurul propriului buric și nu le pasă de nimic altceva. Dar, pînă la urmă, nu asta înseamnă să fii adolescent? Cîți dintre noi, la 16 ani, ne frămîntam de griji pentru bunul mers al cetății și cîți oftam din amor? Cîți ne simțeam înflăcărați de avînturi politice și cîți nu eram mistuiți de dorul unei perechi de adidași? Și e de condamnat? Într-o viață de om, avem atît de puțin timp la dispoziție, doar cîțiva ani, pentru a trăi frivol, fără mustrări de conștiință. 

Pe de altă parte, adolescenților de azi, acest timp al frivolității inocente le e și mai scurtat. Trăind în societatea competitivă pe care noi am creat-o pentru ei, presiunile vin din toate direcțiile. Trăind în societatea puternic informațională, care abundă de fake news-uri și dependențe virtuale, pe care tot noi am creat-o pentru ei, le cerem să fie brusc, de la 16 ani (și dacă s-ar putea, chiar din fașă), cetățeni impecabili, implicați și înregimentați ]n rezolvarea problemelor sociale și politice. În loc să-i mai păsuim nițel, lăsîndu-i să se mai intereseze de țoalele pe care le poartă vedeta X, le impunem, prin acordarea dreptului la vot, să stea să calculeze și să decidă cam ce ar trebui să facă Guvernul cu banii din impozitul pe salarii. 

Am observat că, în majoritatea discursurilor, susținătorii ideii votului de la 16 ani vorbesc despre dreptul „tinerilor”. Nu vorbesc despre „adolescenți”, parcă ignorînd această vîrstă a transformării, în care nu ești nici copil, dar nici adult, o perioadă în care le e mai necesară căutarea de sine ca să învețe cum să aibă grijă în primul rînd de ei, înainte de a putea avea grijă de cetate. 

Căci să aperi democrația cetății nu este deloc o treabă agreabilă. Nu e ușor. E mai degrabă o corvoadă pentru adulți. Într-o lume ideală n-ar mai fi nevoie să cunoaștem numele politicienilor, lucrurile mergînd de la sine, într-un mod firesc. Dar cum nu trăim în acea lume ideală, ne înhămăm la treabă ca s-o facem acceptabilă. Iar un vot, exercitat în mod corect, înseamnă să te legi ombilical de lumea politică, o lume care nu este tocmai Arcadia, să fii mereu informat, să ai capacitatea de a înțelege acele informații, pe care să le pui într-un context larg, ca să faci alegerea cea mai bună. Altfel nu faci decît să pui o ștampilă, doar în virtutea faptului că ai dreptul de a o face. Și rămîne întrebarea: o societate funcțională se construiește prin calitatea sau cantitatea voturilor? 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.

Adevarul.ro

Alex Drueke si Andy Huynh veterani americani captivi in Rusia FOTO The Telegraph jpg
Doi veterani americani, mărturisiri tulburătoare despre captivitatea la ruși: „Eram pregătiți să murim”
Doi veterani americani reveniți recent acasă după mai bine de trei luni petrecute în captivitatea forțelor armate ruse fac mărturisiri tulburătoare despre torturile la care au fost supuși în prizonierat și insistă ca Ucraina să fie ajutată în fața agresiunii militare a Moscovei.
tomate negre romanesti jpg
Locul din România unde crește tomata neagră, abia creată de americani. Pigmentul are proprietăți anticancerigene
Au apărut tomatele violet cu proprietăți în prevenirea cancerului. Cercetătorii americani tocmai au făcut acest anunț în publicațiile de specialitate. La noi crește de mulți ani un soi asemănător, la Buzău.
Himars FOTO Shutterstock
Cum încearcă Ucraina să convingă SUA pentru a-i livra sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune
În efortul de convinge administrația Biden să-i livreze sisteme de rachete cu rază de acțiune mai lungă decât cele primite până acum, Guvernul ucrainean oferă acum părții americane o vizibilitate completă și continuă asupra listei lor de ținte rusești, scrie CNN.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia