Tot de toamnă

Publicat în Dilema Veche nr. 964 din 29 septembrie – 5 octombrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare. Ni se tot spunea cum plecau ele în stoluri spre țările calde. Fuseserăm destul de terorizați cu „Puiul” încît să simțim dramatismul poveștii. 

După care mai citisem și „Prințul fericit” al lui Oscar Wilde, care nu prea avusese, nici el, darul să ne înveselească. Noroc cu „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia” a Selmei Lagerlöf, care ne mai schimbase registrul. Abia tîrziu, după ani buni, cînd am realizat că lumea se desfășura și-n altă parte decît în manuale și-n mintea mea, și anume în ceea ce numim realitate, am început să văd păsările migratoare pe viu. Cam la fiecare sfîrșit de septembrie și-nceput de octombrie le vedeam, în stoluri, chiar în formă de „V”, fix așa cum scria în cărțile copilăriei. Și, mai ales, le auzeam, în sfîrșit, excesiv de gureșe în călătoria lor. 

Mă pot lăuda chiar cu o întîmplare cu o barză. Ne aflam la Sinaia, la Cumpătu, în curtea casei de acolo. Eram, printre alții, cu mama, într-unul din puținele momente de adăstare, de răgaz. Unul din momentele în seama cărora cu greu ne lăsăm: cele în care, în logica noastră de orășeni ocupați și hiperactivi, nu se întîmplă, practic, nimic. În care realitatea pare încremenită, mai curînd ca un tapet. Mișcările ei sînt și ele doar niște tresăriri, oarecum pe loc, ca-n GIF-urile pe care ni le mai trimitem uneori pe Messenger. 

Și tocmai atunci, în acel moment încremenit și aparent nesemnificativ, o barză a poposit pe bradul din fața noastră. Care avea un vîrf golaș, parcă special pentru așa ceva. Era o barză obișnuită, mare, aș zice. S-a așezat acolo probabil ca să se odihnească. Nu părea să se teamă de noi. Era singură, nici urmă de „suratele” ei. Dar nu părea rănită. Probabil că rătăcise drumul: era sezonul migrației, dar picior de barză nu mai trecuse vreodată pe acolo. 

Noi ne-am continuat conversația măruntă. Barza a rămas la locul ei, tăcută. Am inclus-o o vreme în conversație, apoi, așa cum fac oamenii, am uitat-o. După o vreme și-a luat zborul, firesc, spre pădurea din apropiere. Nu după mult timp, la vreun an, nici mama n-a mai fost printre noi. În mod logic, nu are nici o legătură cu barza cea singuratică și pierdută. Dar eu, în modul meu absurd și suprarealist, o asociez cu ea.

Tot toamna, vrînd-nevrînd, în ciuda optimismului manualelor și compunerilor, eram și sîntem nevoiți să scoatem umbrelele din dulapuri. Umbrelele au intrat și intră, încă, în categoria obiectelor ușor de pierdut. Cele care, conform lui Mary Poppins din Mary Poppins și casa de alături, ajung pe Lună și sînt, evident, preluate de Omul-de-pe-Lună, care le depozitează acolo. Și asemenea ciorapilor desperecheați despre care vorbesc Rachel (Meryl Streep) și Mark (Jack Nicholson) în Heartburn (Mike Nichols, 1986). Și mănușilor care rămîn fără pereche în fiecare an.

Toată adolescența și tinerețea mi-am uitat umbrelele pe undeva. Pe unele mi le-am recuperat, pe altele niciodată. În vreo vizită sau la vreo petrecere au zăcut într-un colț uitat de lume. Asta după ce m-am războit asiduu cu ele, cînd vîntul ne dobora pe amîndouă și nu ținea cont de fragilitatea nici uneia dintre noi.

Fragilitate pe care, tot sub o umbrelă, i-am simțit-o și tatălui meu pe cînd aveam vreo 13 ani. Ne-a prins o ploaie împreună, undeva pe Șoseaua Giurgiului, nu departe de Piața Progresul, unde încă locuiam pe atunci. Am deschis umbrela, țin minte foarte bine. Și, deodată, am realizat că tatăl meu nu mi-o poate ține, ca pînă atunci: crescusem mai înaltă decît el. Venise, brusc și neașteptat, rîndul meu să țin umbrela. Preluasem, așa, din mers și pe nepusă masă, o ștafetă despre care nici nu știam că există.

Dar nu fusese numai asta: îi simțisem, atunci, și o altfel de fragilitate. Mi-am dat seama, în ploaie, de trecerea timpului peste noi. Am realizat, ca-ntr-o străfulgerare, ce ni se ntîmplă și ce urmează să ni se întîmple. Cum creștem și ne ofilim, precum florile. Cum locurile și rolurile noastre se schimbă. Și cum nu sîntem deloc veșnici.

Noroc că a fost doar o secundă. Apoi, amîndoi sub umbrelă, chiar dacă o țineam eu, ne-am continuat drumurile, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Ne-am dus la cofetăria din zonă, să ne cumpărăm mizerabilele, dar voluptuoasele prăjituri în culori ireale: verzi și mov.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.