Balonzaid

Publicat în Dilema Veche nr. 965 din 6 octombrie – 12 octombrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Tot toamna, în vremea copilăriei și a adolescenței mele, se purtau balonzaide. Era de la sine înțeles ca, atunci cînd „toamna roditoare” din manuale începea să fie înlocuită cu cea ploioasă și deprimantă, să treci de la pulover la balonzaid. 

Sigur, existau și alte variante, precum gecile ori fîșurile mai ușoare, întîi. Dar balonzaidele aveau altă anvergură: te acopereau cu totul aproape și erau elegante. Reprezentau o ținută în sine, nu mai conta într-atît ce aveai pe sub ele. Cele feminine posedau, de obicei, talie și erau, cel mai des, bej, gri sau albe. Îți dădeau, sau cel puțin așa mi se părea mie, un aer ușor „clasic”, din altă epocă. Trebuia să te gîndești ce eșarfă sau ce fular se asortează, ce pantofi, ghete, ciorapi și ce pălărie ori beretă se potrivesc. 

Constituiau un fel de instituție. Acreditată de alți membri ai familiei, chiar masculini, care purtau balonzaid. Tatăl și bunicul meu erau, amîndoi, posesori de balonzaide. Ce-i drept, nu à la Humphrey Bogart din Casablanca, nu strînse pe talie, ci lejere. Al tatălui meu, din cîte îmi amintesc, era kaki și lung. Mai mult îl ascundea decît îl îmbrăca. 

Al bunicului meu fusese gri. Spun „fusese” pentru că devenise, cu timpul, de o culoare incertă. Se confundase, pe de o parte, cu trupul lui și, pe de alta, cu cenușiul exteriorului (căci da, mi se pare mai ales acum, retroactiv, că trăiam într-o lume cenușie). Balonzaidul respectiv, ca și basca cu găurele ce-l însoțea, intraseră deja în alcătuirea lui, veneau la pachet cu el. Pe umăr purta mereu, cum am mai scris, o geantă uriașă, care conținea totul. Balonzaidul intra în uniforma lui de cetățean grăbit, care are întotdeauna ceva de făcut în altă parte. 

Tatăl meu nu alerga așa în balonzaidul lui kaki. Nici el nu mergea încet, dar contactul lui cu exteriorul nu era dintre cele obișnuite. Înainta adîncit într-ale lui, într-o lume care avea într-o mică măsură legătură cu cea din jur. Balonzaidul lui nu era ca un halat de lucru al cetățeanului grăbit. Ci mai curînd precum mantia lui Harry Potter care-l făcea invizibil. Mai curînd ca un strat de protecție, care-i dădea doza de impersonal necesară ca să facă față mai detașat micilor întîmplări ale vieții.

În ce mă privește, da, am avut și „fabuloase” balonzaide pe talie, albe sau bej. Dar cred că primul a fost unul bleumarin, dintr-un material puțin mai gros și mai otova. Și eu aveam senzația că era o mantie de protecție împotriva exteriorului. Împotriva domnului în vîrstă oarecum cunoscut și excesiv de politicos, puțin chiar prea – și cu siguranță prea insistent –, care se ținea după mine cam din dreptul stației de autobuz de la Adesgo pînă pe la jumătatea drumului spre Șincai, trăncănind non-stop. (Azi, purtarea lui ar fi căpătat alte conotații. Iar în filmele de groază, probabil că ar fi jucat rolul vreunui potențial criminal în serie.) Împotriva controlorilor agresivi din autobuzul 175 sau 323, care, de cîte ori găseau pe cineva fără bilet, îl încolțeau pur și simplu și-l escortau pînă cobora, cu scandal și amenințări. Și asta mi se părea înspăimîntător, deși intra în „normalitatea” epocii. (Nu e de mirare că mulți mergeau fără bilet sau că cei care coborau le transmiteau biletul gata compostat – pe atunci se compostau biletele – celor care rămîneau în urma lor.)

Mă apăra pe drumul prin Parcul Tineretului, pe unde mă aventuram uneori, în ciuda avertismentelor care făcuseră din acesta un loc aproape mitologic. Circulau povești despre copii răpiți și „perverși sexuali” care-ți tăiau calea țîșnind din tufișuri (ultima legendă s-a dovedit adevărată, dar cu protagoniști inofensivi). Și mai erau cîinii vagabonzi, care hălăduiau în haite, mai mici sau mai mari, pe ici, pe colo, cînd ți-era lumea mai dragă.

Și totuși, cu balonzaidul de fapt cît se poate de puțin miraculos, puteai străbate cu bine locurile astea de treceri și inițieri pînă ieșeai la liman la Șincai. Era ca un luminiș acolo, prin care scăpai din pădurea Scufiței Roșii și a posibililor lupi. Acolo veneau toate autobuzele, tramvaiele și troleibuzele. Și, la un moment dat, chiar metroul. Și mai ales te puteai întîlni cu colegele de școală care mergeau în aceeași direcție: spre Budapesta, unde se aflau liceul „Creangă“ și școala noastră. 

Odată intrată în grupul de școlari și protejată de el, din potențială Scufiță Roșie deveneai pitic. Și te îndreptai, cu cîntec, alături de ceilalți pitici, spre „mina” din care urmai să scoți diamante. Nimic din jur nu mai părea, atunci, amenințător. Balonzaidul devenea, brusc, un biet obiect vestimentar. Pentru un timp.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

GYORPLUSZ jpg
Presa maghiară, cucerită de fanii Rapidului la meciul cu Gyor. Cum i-a comparat cu fanii Japoniei de la Mondial
Presa maghiară a fost impresionată de comportamentul fanilor giuleșteni din timpul partidei dintre Gyor și Rapid, încheiată cu scorul de 32-30, în grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
7538113 jpg
B-21 Raider – bombardierul care lovește oriunde în lume a fost lansat VIDEO
Primul avion de generația a VI-a de serie din lume, noul bombardier intercontinental cu capabilități stealth (invizibil pentru radar) B-21 Raider a fost dezvăluit publicului în urmă cu câteva zile de producătorul Northrop Grumman și beneficiarul US Air Force.
Oraș plutitor Foto AT Design Office via The sun webp
Planuri uimitoare pentru un oraș plutitor, cu străzi subacvatice. Unde ar urma să fie construit cel mai ambițios proiect din istorie
Planurile pentru un proiect de oraș plutitor pe apă în largul coastelor Chinei ar fi, dacă ar fi construit, cel mai ambițios proiect urban din toate timpurile.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.