Francisc și Clara

Publicat în Dilema Veche nr. 965 din 6 octombrie – 12 octombrie 2022
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg

Într-o istorie a prieteniilor spirituale, Francisc și Clara au o întîietate necontestată. E cu adevărat uimitor cum cei doi, născuți în veacul al XIII-lea la Assisi, au răspuns împreună, cu o radicalitate asumată, unei vocații de renaștere spirituală care a iradiat nu doar în Umbria și în Italia, ci în valuri succesive pînă în Africa, Asia sau cele două Americi. Assisi a devenit, grație forței lor inspiratoare, un loc incomparabil al frumuseții, al păcii și al comuniunii. Copii de oameni înstăriți, Francisc și Clara ar fi putut urma căile omenești ale timpului, aventurile cavalerești și bucuriile familiei. Relația lor ar fi putut fi cu totul alta, dacă nu ar fi trăit, mai întîi Francisc și apoi, urmîndu-l curajos, Clara, o convertire capabilă să schimbe o întreagă lume.

Figurile lor sînt astăzi cunoscute nu numai ordinelor franciscane și istoricilor Evului Mediu, ci și nenumăraților turiști care, înainte de a le citi viețile din romanele lui Hesse, Julien Green sau Kazantzakis, au văzut filmele lui Michael Curtiz, Franco Zeffirelli sau, mai recent, Michele Soavi. Francisc și Clara au devenit, am putea spune, personaje ale culturii pop, ceea ce confirmă, încă o dată, fascinația care continuă să pulseze din mica cetate medievală. Sigur că fiecare epocă își are propria lectură, dezvoltînd și accentuînd, uneori ilegitim, alteori doar exagerat, fire ale istoriei inițiale. Francisc a fost redescoperit și iubit pentru dimensiunea sa contestatară sau pentru proto-ecologismul său, tot așa cum Clara reapare în autonomia sa feminină, rebelă și stăpînă pe sine, adică la antipozii imaginii clișeizate despre feminitatea medievală. Însă, spre deosebire de alte figuri ale creștinismului, de Lazăr, de pildă, sau de Maria Magdalena, cei doi prieteni din Assisi nu au putut fi confiscați de lecturi parțiale sau ideologice, ori de interpretări în răspăr total față de sensul autentic al vieții lor. Sîmburele de mister al convertirii și al unei relații de afinitate spirituală rară, de fidelitate fără cusur față de făgăduințele făcute lui Dumnezeu, dar și de imensă libertate interioară, rezistă încercărilor omenești de a-l pătrunde sau de a-l asimila. 

Într-o vreme în care doar trubadurii visau la o iubire pură și inaccesibilă, Francisc și Clara au întrupat prietenia pe care un bărbat și o femeie o pot trăi în orizontul credinței vii, depășind toate condiționările. Amîndoi au făcut gesturi de radicală ruptură socială, care i-ar fi putut marginaliza pentru totdeauna. Amîndoi au trăit, cu austeritate și tandrețe, o fidelitate hrănită de consacrarea lor totală. Se spune că ucenicii lui Francisc, sensibili omenește la suferința Clarei de a sta în recluziune față de părintele ei spiritual, i-ar fi reproșat amical și fratern lui Francisc prea marea asprime. Însă ceea ce ochii trupești nu vedeau întotdeauna era continua comunicare de har și afecțiune spirituală între cei doi. La finalul vieții, Francisc simte că trebuie să stea mai aproape de Clara, pentru că el, în care Dumnezeu lucrase marea convertire și își întipărise stigmatele, avea nevoie de mîngîierea unei prietenii pentru veșnicie. Clara nu era doar discipolă, ci, ca în orice veritabilă prietenie, era egala lui. Fidelitatea unuia față de altul venea din tainica și irezistibila adăpare din același izvor al inspirației divine.

Un film al lui Fabrizio Costa i-a atras la un moment dat atenția părintelui Raniero Cantalamessa, fiu spiritual al sfîntului Francisc și predicator de mai multe decenii al Casei pontificale, mai ales prin scena de la început: Francisc se plimbă pe o pajiște, iar Clara, oarecum în joacă, încearcă să pășească efectiv pe urmele pașilor lui; cînd e întrebată: „Ce faci? Îmi calci pe urme?”, ea răspunde cu luminoasă voioșie: „Nu, calc pe altele, mult mai adînci”. Părintele Cantalamessa avea dreptate: aici pare a fi intuită relația lor spirituală, pe care istoria franciscanismului a confirmat-o. Clara nu ar fi fost sfînta pe care o cunoaștem fără Francisc, însă nu e mai puțin cea care a hotărît să urmeze un tinerel cam excentric, în care a văzut urmele mai adînci ale unui părinte spiritual.

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Încurcături
M-am alipit și eu grupului în care povestea, mai un zîmbet, mai o aluzie, devenise un „poate”.
Zizi și neantul jpeg
Moși, daruri, tradiții
Moș Nicolae e primul din seria Moșilor de iarnă de la noi.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
The most beautiful time of the year... pe bune?!
„Băi, trebuie să mergem să luăm ceva provizii, că vin termitele astea și nu mai găsim nimic! Măcar pîine să avem”.
E cool să postești jpeg
8 secunde
Cît de mult ne afectează toate aceste zgîndăreli emoționale și acele false informații care, sub masca unei cunoașteri, ascund doar un munte de rumeguș?
p 20 Muzeul Taranului Roman WC jpg
Caietul de desene al Ioanei Bătrânu
Studiile adunate în album fac prezente, de altfel, teme dominante ale Muzeului configurat de Horia Bernea şi de echipa lui.
Theodor Pallady jpeg
Miracolul mirării
Pe firmamentul filozofiei europene din veacul 20 au strălucit cel puțin trei gînditoare evreice, ardente și tributare unui inerent „feminism” axiologic
974 21 2 jpg
Școala de arhitectură, ca o citadelă...
Se spune despre arhitectură că reușește să surprindă cu cea mai mare acuratețe spiritul unei epoci
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cu alte cuvinte, dacă Grinch există, există cu siguranță și Moș Crăciun.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.