⬆
Societate
Pagina 104
Întreprinzătorul local
La Zilele Satului, undeva prin judeţul Sibiu, s-au întins mesele lungi din lemn, acoperite cu muşamale cu flori, au început să sfîrîie micii, să curgă bere ieftină, ca la bîlci. Şi, la două mese învecinate, la care se înghesuiau cîte doişpe oameni, am nimerit chiar spate în spate cu el.
Cu ochii-n 3,14
În era brandurilor şi a marketingului mai mult sau mai puţin agresiv, am găsit într-un supermarket sticle de bere pe a căror etichetă scria doar atît, simplu şi clar: „Bere blondă“. Înseamnă că, totuşi, mai putem spune lucrurilor pe nume. Mi se pare o veste bună. (M. V.)
Din seria „Oameni cu ego-uri mai mari decît ei înşişi“. Un tînăr, într-o discuţie cu colegii de serviciu, despre mărimea, numărul şi localizarea obiectelor în Univers: „Băi, Petrică, din punctu’ meu de vedere, io-s mijlocu’.“ (P
Unde se opreşte haosul, de unde începe ordinea?
În verile calde şi secetoase ale anilor 1980, prin satul meu apăreau, parcă rătăciţi de prin alte lumi, oamenii ploilor. De fapt, era unul singur, ascuns în dosul unei căruţe cu coviltir, de unde îşi incanta litania nesfîrşită a sărăciei.
Cum ne "despart" lucrurile care ne "apropie"
Simplu. Pe măsură ce creşte numărul de festivaluri de toate soiurile – cu cît mai neîncăpătoare devin anumite săli de teatru, cu cît mai mulţi spectatori şi vizitatori intră în sala de cinema sau, să zicem, la o expoziţie de fotografie – paradoxal, cu atît mai puţin public participă la toate astea.
Dialoguri cu/în lumea virtuală
Am fost bîntuită şi eu, ca atîtea milioane de oameni, acum cîţiva ani, de insistenţele prietenilor: trebuia să-mi fac o pagină pe Facebook. „Nu eşti pe net, nu exişti“ – auzeam din cele mai amicale şi mai generoase colţuri ale existenţei mele.
Patron de crîşmă
„Stela“ – zice – „ia adu-ne tu din berile alea puse deoparte, da?“ Face un gest circular cu degetul arătător, de „ştii tu de care beri vorbesc“, şi se întoarce către amicii de la masă. Stela fuge după beri. Stela e tînără, se uită cu încredere în ochii patronului ei şi e gata să-i împlinească toate voile.
Siluetă, haine, aparenţe
Se pare că preocuparea pentru siluetă şi pentru kilogramele în plus sau în minus este una dintre cele primordiale ale zilelor noastre. Poţi să scrii ceva senzaţional, să fii foarte fericit sau nefericit, să ai o revelaţie fundamentală în ce priveşte sensul lumii – şi, totuşi, (aproape) nimic nu va conta mai mult în ochii celor din jur decît un număr de kilograme în plus sau în minus.
A murit „Cătălin“
Am aflat o veste rea, de prost augur pentru crîşmăria românească. A murit „Cătălin“, da, crîşma „Cătălin“, aia de era pe Ştirbei şi s-a mutat între Titulescu şi Mihalache. Vestea mi-a venit de la un amic onorabil, deci este de crezut. Care este păcatul acestei lumi mici, de bunătăţi, ce are porţia mare şi preţul omenesc?
E chiar musai să fiu american?
Citez din analiza profesorului Naumescu: „Folosind ca pretext scandalul interceptărilor făcute de serviciile secrete americane, comentatorul german atacă, în fapt, virulent, America şi relaţia transatlantică, atitudine pe care o dezvoltă explicit spre finalul analizei sale.“
Pui à la polonaise
În Polonia şi în Rusia secolului al XIX-lea orătăniile foarte tinere erau la mare preţ. Puii ajungeau în farfurie la nici treizeci de zile, cînd abia atingeau dimensiunea unui ploier. La Hamburg şi la St. Petersburg puii erau puşi la îngrăşat imediat după ecloziune şi, după nici o lună, erau deja cît un hulub şi aveau carnea albă, ca de clapon.
"Filozofia - o boală contagioasă, fără leac"
Librăriile Adevărul şi Facultatea de Filozofie organizează lunar, de la mijlocul lunii mai, o serie de dezbateri publice sub brandul Philo-Café, foarte îndrăgit în străinătate. Prima întîlnire a avut loc pe 15 mai, la Librăria Adevărul din str. Doamnei nr. 27-29, Bucureşti, sub titlul „Vor toţi oamenii să fie fericiţi?“
Ce-a căutat sultanul la protest
Prezenţa la protestele din Istanbul a lui Halit Ergenç, actorul deja celebru în Balcani, care îl joacă pe Soliman Magnificul în hitul Kanal D Suleyman – sub domnia iubirii, nu a fost întîmplătoare. Şi Suleyman, dar şi un alt film turcesc, Fetih 1453, sînt produse cu o profundă amprentă ideologică.
Trei taximetrişti şi o pisică
Se spune că şoferii de taxi definesc un oraş, sînt vocile lui. Nu ştiu cît este de adevărat, însă aproape de fiecare dată cînd merg cu taxiul, am senzaţia că citesc din mers o pagină de roman. Bun sau prost, nici nu mai are importanţă.
Ghid de orientare urbană - cum descoperim Bucureştiul?
Bucureştiul poate părea un oraş lipsit de personalitate. Şi de poveşti. De multe ori, e greu să-l iubeşti. E greu să-l descoperi. Un străin „aterizat“ la Bucureşti e ca şi pierdut în spaţiu. În Capitală, există un singur punct de informare turistică, în pasajul de la Universitate.
Cu ochii-n 3,14
O femeie din Iaşi a făcut o ciulama de ciuperci, după care s-a dus la Urgenţe, unde s-a plîns de dureri de cap şi a spus că „vede pitici“. Întotdeauna am fost de părere că bucătăria moldovenească e specială. (L. V.)
Se pare că nivelul zgomotului de fond al civilizaţiei actuale a crescut atît de mult încît, pe timp de noapte, creierul nostru reacţionează fragmentînd somnul fără să ne dăm seama şi crescînd, astfel, inutil, activitatea cardiovasculară. Dacă acum cîteva decenii nivelul zgomotului
Cu cine ne mai mărităm/însurăm?
Dezbaterile constituţionale şi reacţiile publice, exprimate prin opinii şi discursuri, nu fac decît să mă bucure. România se trezeşte. Cum, contează mai puţin; important este faptul că intră în jocul civic al negocierilor. Aşa că voi intra şi eu în acelaşi joc, întrebîndu-mă cu cine ne mai mărităm/însurăm în viitoarea Constituţie.
Trei maladii ale capitulării feminine
Triumful erotic al oricărui bărbat e condiţionat, în mare, de două lucruri: nimbul personal, respectiv disponibilitatea „prăzii“, în raport cu dinamica masculină oferită. Cu alte cuvinte, pentru a cuceri o femeie, trebuie să dispui de un anumit tip de contur (public, vocal, estetic) şi să propui acest portret sensibilităţii adecvate.
Exces de opinii
De oarecare timp, printre „exigenţele“ examenelor naţionale, fie ele de clasa a VIII-a sau de Bacalaureat, apare cerinţa ca elevul să îşi „expună opinia“ în legătură cu un subiect anume. Intenţia pedagogilor este evidentă şi, pînă la un anumit punct, benefică: orice copil sau tînăr, absolvent al unui ciclu gimnazial sau liceal, ar trebui să ştie să îngaime cîteva fraze coerente, logice, expresive, pe o temă dată.
Ratări culinare
Nu m-am priceput niciodată să fac dulciuri. Nici nu am acum intenţia de a mă împăuna cu acest ghinion. Ştiţi, genul ăla de dive prea puţin subtile, care dau ochii peste cap, mîndrindu-se public că nu le iese nici măcar o omletă. Nu. Gătesc zdravăn de bine diverse chestii sărate.
Singurătăţi călătoare
Prima dată cînd am plecat singură într-o vacanţă a fost pe la 16 ani, la Cumpătu – unde mersesem pînă atunci doar cu părinţii sau cu bunica etc. Ţin minte că singurătatea dădea o altă aparenţă lucrurilor şi oamenilor din jur: parcă îi percepeam şi îi vedeam deformaţi, cu trăsăturile negative exacerbate, ca pe nişte... monştri din diverse dulapuri.
Drăguţ şi adorabil
„Lovely maimute capucin copil bun pentru acasă doi masculi şi o femelă). Ei au ridicat de mînă şi hrănit cu atenţie umane. Ne strica şi să le dea o atenţie mai excelent daca esti interesat. Maimuţe capucin pentru cadouri de Craciun pentru vînzare 180 euro."
"Să îi modifici cititorului percepţia asupra vieţii" - interviu cu Javier CERCAS
La a 43-a ediţie a Tîrgului de Carte de la Bruxelles, desfăşurat în luna martie, Spania a fost invitată de onoare. Din delegaţia de scriitori iberici a făcut parte şi Javier Cercas, autorul romanelor Soldaţii de la Salamina (2001), Viteza luminii (2005), Anatomia unei clipe (2009) sau Legile frontierei (2012).
Chaufroix (răcitură) de ieruncă à la Erevan
Înveliţi şase pipote de ieruncă în pînză şi coaseţi-le strîns; fierbeţi-le cu un matignon; lăsaţi-le apoi să se răcească, descoaseţi-le, desfaceţi-le din pînză, curăţaţi-le de franjuri şi zgîrciuri, şi acoperiţi-le cu un sos Chaufroix (aspic) aromatizat cu ciuperci.
Maidanezul - noul brand al României
Ce facem cu cîinii vagabonzi? E o întrebare pe care şi-o pun atît autorităţile, cît şi cetăţenii, de zeci de ani. E una dintre chestiunile în care toată lumea se învîrte într-un cerc vicios. Eutanasiere sau sterilizare? Adăposturi pentru cîini sau adopţia acestora? Nici una dintre măsurile propuse nu a fost dusă pînă la capăt.
De ce pleacă medicii şi un nou brand de ţară
Migraţia e un subiect extrem de fecund, transdisciplinar. Am participat de curînd, la Universitatea din Suceava, la un colocviu internaţional, cu tema „Migraţia înalt calificată. Strategii de migraţie şi construcţie identitară“. O mînă de universitari şi cercetători din Franţa, Belgia, Bulgaria şi România a disecat tema în profunzime, cu accent mai apăsat pe migraţia medicilor.
Litere şi timp
Zilele trecute, cînd m-am surprins formînd din memorie, pe cifre, numărul unui prieten, am realizat că fac ceva neobişnuit. După ce m-am gîndit puţin, mi-am dat seama că omul nostru are acelaşi mobil de prin 1998-1999, cînd, încă, sunam de pe fix la celular şi trebuia să ţin minte combinaţii de numere. Ce s-a schimbat de atunci?
Gazda noastră de la Cheia
Într-o vară, la Cheia, toate căsuţele de lemn erau ocupate cu tabere, toate gazdele bune îşi găsiseră deja muşterii. Şi aşa, am nimerit la domnul Ursu, în centru, care avea o casă mare, însă părăginită, de părea nelocuită. Avea în jur de 65 de ani, era văduv de aproape zece.
De la teorie la practică
Teoria ca teoria, însă practica ne omoară. Înfăşuraţi în spirala bolnăvicioasă a acestui gînd, ne mulţumim, deseori, să repetăm cuvintele respective, ca şi cînd nu mai e, oricum, nimic de făcut. Faptul este consumat încă dinainte de a fi început. Iar într-un sistem de învăţămînt care manifestă o nevoie vitală de reformă reală şi coerentă, mediul universitar reflectă cel mai dureros cuvintele de mai sus.
Cu ochii-n 3,14
Aflăm din surse bine informate (adică profesori de română care au fost în comisie) că la bac, la proba orală, foarte multe subiecte erau formulate pornind de la texte apărute în Dilema veche şi Dilemateca. Morala e una singură, dragi elevi: (şi) ca să treceţi bacul, citiţi Dilema veche şi Dilemateca. Iar dacă vă prind părinţii citind, spuneţi-le că vă pregătiţi pentru bac. (M. V.)
Înghesuială mare la metrou. În fiecare dimineaţă am senzaţia că intru într-un bou-vagon. Astăzi a fost diferit. Pe u
Unde ne sînt umblătorile?
Raporturile noastre cu materiile fecale, cu trebuinţele firii şi cu necesităţile intime ale trupului sînt cît se poate de ambigue. Ubicuitatea pestilenţială a urinei a ajuns, practic, să ne sufoce, dar dincolo de bombăneală, pare să nu ne deranjeze
La birtuţu din pădure
Pentru a risipi orice suspiciune – dacă lucrul ăsta va fi fiind posibil – asigur cititorul, de la bun început, că povestea care urmează nu are ca scop nici o urmă de culpabilizare a cuiva. Din nefericire, precizările de felul ăsta sînt foarte necesare.
Like-uri pentru comunism
Există pe Facebook un grup destul de numeros – are peste 4000 de membri –, care poartă numele „Nostalgia copilăriei noastre din Epoca de Aur“. M-am străduit din greu să înţeleg care este rostul paginii: membrii grupului par indecişi în privinţa propriilor nostalgii.
Prietenul meu, burlacul
L-am găsit, într-o zi, tuns foarte scurt şi cu numele schimbat. O fată îi tot spunea Ştefan, ca-n buletin. Toată lumea îi spunea, de regulă, P. Şi mobila din livingul lui era zburătăcită, altfel decît o ştiam noi aranjată. În casă era prea curat.
"Acesta este sfîrşitul"
La TIFF (Transilvania International Film Festival) 2013, secţiunea „This is the end“ a fost una dintre cele mai consistente, în ce mă priveşte. Dintre cele 12 filme prezentate acolo, aproape toate au fost nu doar interesante, ci din cele care-ţi opresc respiraţia şi te întorc pe dos, măcar pentru o clipă.
Se bagă roşia bulgărească
Bulgari – or fi sau n-or fi, dar avem roşiile lor pe piaţă. Gigantice, coapte, incredibile, desprinse dintr-un film imposibil. Şi chiar am încredere, cu mare teamă, în roşia bulgărească. Cum să nu ai? Se merge la bulgari la mare, se laudă plaja sălbatică bulgărească, se doresc scoicile bulgăreşti, visez porţii uriaşe de mîncare bulgărească, vinurile lor... şi ştiţi de ce? M-am prins. Fiindcă sînt date lumii chestii omeneşti la preţuri cinstite.
"De l'Allemagne" sau sfîşierile unei culturi
Acum cîţiva ani, cînd apărea textul inedit al lui Emil Cioran – De la France, în traducerea admirabilă a lui Alain Paruit – ce nobil intermediar a fost el! –, intelligentsia pariziană contesta violent o asemenea tentativă: ea nu poate manipula decît stereotipuri, nu poate fi decît parţială şi superficială, şi alte argumente care mi-au rămas străine, cu atît mai mult cu cît, pe mine, eseul m-a sedus.
Pipote de curcă à l’ambassadrice
Fabricaţi un soclu din orez, în formă de colină, în mijlocul unui platou oval. Formaţi şi un paner din crustă de orez, pe care îl fixaţi cu o broşă deasupra colinei, în vîrf. Alegeţi două pulpe frumoase de curcă şi patru aripi; dezosaţi-le, umpleţi-le cu un pateu de pasăre, coaseţi-le şi opăriţi-le cîteva secunde în apă clocotită;
Reindustrializarea României
În spaţiul nostru public circulă tot felul de afirmaţii, zvonuri sau informaţii false. Multe dintre teme sînt fabricate în laboratoarele diferitelor cercuri de interes şi propagate în media, în ideea obţinerii anumitor rezultate, a unor efecte dorite şi folosite, în final, în luarea unor decizii.
Nouă criterii de judecat presa
Echilibrul sau imparţialitatea, buna-credinţă, separarea opiniei de informaţie, a departamentului editorial de cel de business şi alte principii de funcţionare a presei, aşa cum o ştiam sau o doream, sînt de domeniul trecutului. Cele mai de succes televiziuni politice ale momentului – B1, RTV şi Antena 3 – sînt aliniate cu PDL, PSD şi PNL, iar telespectatorii nu pot fi decît simpatizanţi ale aceloraşi.
Nazistul
Pe la Medgidia a început să decojească cel de-al cincilea ou fiert. La începutul călătoriei avusese opt, îmi dăduse şi mie unul, n-am putut să-l refuz. „Bagă la ghiozdan că vin vremuri grele!“ Ce vremuri grele puteau să ne aştepte într-o vacanţă de zece zile la 2 Mai? Însă el era mereu pregătit.
Un concurs de vinuri
Între 23 şi 26 mai a.c. a avut loc cea de-a zecea ediţie a International Wine Contest Bucharest, la Biblioteca Naţională a României. Pe durata concursului, au putut fi vizionate şi trei expoziţii: „Laviu în vin roşu“ – Ion Nedelcu, „Ceramică“ – Bianca Boeroiu, „Fotografii dedicate vinului“ – printre acestea numărîndu-se şi cele după „picturile“ lui Conrad Engelhardt, din dopuri de la sticlele de vin.
Cu ochii-n 3,14
Multe grozăvii am întîlnit pe coperta a IV-a a cărţilor, dar parcă asta le-ntrece pe toate. Pe o carte de William Golding, descrierea autorului începe astfel: „Se naşte în Born St. Columb Minar, Cornwell, la 19 septembrie 1911 şi se stinge din viaţă la Died Tullimaar, Cornwall, în 19 iunie 1993“. Limba engleză + traducere defectuoasă = umor involuntar. (P. M.)
Aproape 100% din reclamele de la TV conţin, în proporţie de aproape 100%, formula 100%. Aproape. (A. D.)
Cît de tare ne urîm ţara?
Cînd te întorci de pe alte meleaguri – civilizate şi mai ales previzibile cînd vine vorba de facilităţi şi utilităţi cetăţeneşti, ca să zic aşa – te apucă, vrei, nu vrei, o oarecare melancolie. Şi cînd această melancolie este alimentată de marile noastre lipsuri de toate felurile, depresia îi gata.
Reforma din Justiţia Divină
O statistică europeană, făcută în urmă cu vreo trei ani, arată că, în România, 42,5% dintre locuitori nu au toaleta în interiorul casei. Iar 41,2% nu au baie sau duş. Pentru ca tacîmul să fie complet, statistica mai arată că 55,3% dintre români trăiesc în locuinţe supraaglomerate.
Sînt imposibilitat a vă onora
Nu cu mult timp în urmă, Gabriel Liiceanu, întrebat fiind care ar trebui să fie calităţile unui absolvent de liceu, aspirant la un loc pe băncile facultăţii, a răspuns, oftînd din greu: „În primul rînd, să ştie limba română.“
Minciuni sfruntate
„Să ştiţi că noi nu mai plecăm nicăieri în vacanţă anul ăsta. Ne-au terminat cheltuielile cu casa şi...“ Un picior repezit pe sub masă îi zdrobeşte tibia femeii, care se albeşte instantaneu la faţă. Au feştelit-o. Şi ea, şi bărbată-su. Femeia înţelege ce a făcut.
Comedie antică şi statui vivante
De mult nu am mai fost la un spectacol de teatru pe care să-l trăiesc de-a dreptul, împreună cu restul publicului, fără să-mi pun explicit probleme majore. La care pur şi simplu să mă bucur, dar nu aşa, discret, ci să rîd cu gura pînă la urechi, ieşind cu plăcere din postura spectatorului civilizat, care doar zîmbeşte suav şi aparent inteligent...
Apa
Am ajuns să fim doar apă minerală. Adică, de fapt, ce consumăm? Dar asta nu este o pervertire? O nenorocită uitare a naturii reale? Că avem o natură reală, acum, şi una artificială. Cea reală este apa din rîu care cică ajunge la chiuvetă, dar pe care n-o bem.
Doi papi despre dialogul religiilor
Benedict al XVI-lea şi Francisc I. Presa a publicat din belşug, acum cîteva luni, imaginea celor doi oameni în veşminte albe, îngenuncheaţi alături în capela de la Castel Gandolfo. Alături de comentarii care să stoarcă din ea cît mai mult profit mediatic, cu supoziţii – neverificabile, deci fără risc – menite să-i adauge ceva piper, să creeze un plăcut freamăt de emoţie înaltă, dreasă cu puţină suspiciune.
Supe ruseşti, pe filieră franceză
Krapiva – supă de urzici à la russe. Opăriţi 5-6 legături de urzici noi (krapíva, în rusă) împreună cu o legătură de spanac fraged. Scurgeţi-le bine de apă. Sotaţi în unt o ceapă verde, mică. Adăugaţi urzicile şi spanacul, amestecaţi bine cîteva minute şi pasaţi totul prin sită.