⬆
Societate
Pagina 104
Islamul politic - lovit în Turcia, rănit în Egipt
Căderea preşedintelui egiptean Mohamed Morsi a fost determinată de un număr de protestatari mult mai mare decît cel care l-a alungat de la putere pe preşedintele Hosni Mubarak, în primăvara lui 2011. Mubarak era un „fiu“ al armatei, Morsi – un reprezentant al „islamului politic“.
La „dodine“
În februarie 1912, Auguste Escoffier înfiinţează „La Ligue des Gourmands“ (Liga gurmanzilor), un club gastronomic care avea să atragă mii de membri din întreaga lume. Liga organiza periodic seri gastronomice franceze, intitulate „Dîner d’Épicure“, în care acelaşi fel de mîncare se gătea, în aceeaşi zi, în mai multe oraşe ale lumii.
Să ne obişnuim cu noua revoluţie urbană - despre psihologia #hashtagului
Ceea ce se întîmplă în Turcia (#occupygezi) şi Brazilia (#changebrazil) nu e începutul, şi nici sfîrşitul, e continuarea cea mai recentă a noii ere în care trăim. Îi putem spune „era hashtagului“ (de la semnul „#“ din reţeaua socială Twitter – #erahashtagului) sau, şi mai bine – „era revoluţiei urbane“ (#revolutiaurbana).
Turcia - semnele "sfîrşitului istoriei"
Orice fenomen social – şi revoluţiile sînt fenomene sociale – are în spatele său un nivel de acumulări care-i determină modul de manifestare. De aceea, eu nu cred că există teorii ale conspiraţiilor care să fie valabile în practică.
Televiziunile de ştiri ca superstiţie
Beleaua numită „televiziuni de ştiri“ – în realitate, posturi de propagandă şi sforărie politică – îl deranjează, cel puţin declarativ, pe mai tot românul imparţial. Totuşi, se zice, e o belea de care nu putem scăpa, fiindcă televiziunile fac şi desfac opţiunile de vot, iar sărăcia din piaţa media îi obligă pe tot mai mulţi patroni, jurnalişti şi realizatori să-şi vîndă conştiinţa.
Dorel şi alţi muncitori
De mai bine de trei luni trăiesc un coşmar urban care, în termeni oficiali, se numeşte „reabilitarea termică a blocului“. Mai concret, blocul în care stau a fost luat în stăpînire, pe termen aparent nelimitat, de o ceată de muncitori care îl împung neîncetat cu bormaşinile, se caţără pe ziduri de le vezi picioarele pe geam cînd ţi-e lumea mai dragă, ciocănesc, meşteresc, comunică unii cu alţii doar prin urlete guturale, de tipul „Măă!“, „Băă! şi „Hai!“.
Săo Luis, Maranhăo, Brazilia
Sînt, de două săptămîni – dintr-un prim sejur de şase –, la un studiu antropologic în insula Săo Luis, capitala statului Maranhăo, aflată în nord-estul Braziliei. De cealaltă parte a oceanului, sărind peste Europa Occidentală, la 9000 km de casă, găsesc un amestec exotic de cultură africană, resturile unui colonialism cu rădăcini adînci, dar şi un aer balcanic uimitor de autentic.
Cu ochii-n 3,14
V-a întrebat cineva vreodată de ce îl/o iubiţi pe X sau pe Y? Iată declaraţia unui puşti de cinci ani şi jumătate: „O iubesc pe sora mea căci are mînuţe mici şi spune lucruri amuzante, pe tati că ne duce cu maşina în locuri interesante şi pe mami că spune lucruri geniale şi ne pupă mult.“ Scurt şi cuprinzător. (P. M.)
Anul trecut, subiectele de la Bac au fost greşite. Acum doi ani, prea grele. Anul ăsta, prea uşoare, plusînd însă şi cu o profesoară găsită cu şpaga în sutien. Cum filmul este din
De ce să-i pedepsim pe cei "vinovaţi"?!
În vechea practică judiciară din ţările române funcţionează un principiu cutumiar care vizează recuperarea pagubelor. Acest principiu induce, fără îndoială, o oarecare indulgenţă şi inevitabila interpretare a Pravilei. Astfel, în cazul unui furt de animale, de pildă, este mult mai important ca hoţul să promită restituirea cailor furaţi, decît să înfunde ocna.
Şamanismul de birou şi noua artă regizorală
Poţi mai mult! Mult mai mult. În adîncul tău există resurse nebănuite pentru marea performanţă. Redescoperă-te şi demonstrează-le celorlaţi cine eşti! Nu-i aşa că intri în panică în momentul în care trebuie să vorbeşti în public? Mîinile şi picioarele nu te mai ascultă, transpiri abundent, glasul îţi tremură, uiţi absolut tot din ceea ce ar trebui să spui.
Şansa de a da examen
În prezent, majoritatea liceelor şi facultăţilor includ, în grila de evaluare pentru admitere, notele obţinute în gimnaziu şi, respectiv, notele obţinute la bacalaureat. Argumentele pro şi contra acestui principiu n-au avut parte de prea multe dezbateri publice, deşi ar fi meritat din plin.
Trei masoni
S-au revărsat în vagonul de metrou, gureşi ca nişte piţigoi. Erau trei, făceau cît şase. „Mă, Dumitrache“ – zice unul dintre ei, în continuarea unei discuţii începute mai devreme – „ăştia erau ăia, cum le zice, cruciaţii, mă!“ „Aaaa“ – făcură Dumitrache şi al treilea companion, brusc luminaţi, ca de o mare descoperire.
Oameni, ţări, birocraţii
Din copilăria mea comunistă încoace, am crescut şi am trăit mereu cu ideea – sau, mai bine zis, cu siguranţa – că, în general, tot ce se întîmplă la noi e prost şi cum nu trebuie, şi tot ce se petrece în afară, în Europa occidentală şi în SUA, în special, e exact aşa cum trebuie. Reprezintă norma, standardul etc.
Mi-am schimbat jantele
Japoneza mea, veche şi filozoafă, a meritat acest sacrificiu, după şapte ani de borduri luate în plin, de gropi păcătoase. Am căutat, am dat tîrcoale, am găsit, într-un fund de lume, un service: „Atît îţi dau, boierule, jante şi cauciucuri.“ Mi s-a părut bine. Marfă nemţească. Second hand, bineînţeles.
Le Musée d’Orsay: romantism nocturn şi impresionism diurn
Cîtă bucurie pot procura voiajele „în afara cadrului“ – dincolo de scenă şi de teatru, voiajele în teritorii vecine, cunoscute, nefrecventate curent, dar fără a fi, totuşi, străine. Cum să găseşti echilibrul între prea cunoscut şi necunoscut? Între obişnuinţă şi exotism?
Cîrnaţi de fazan à la Prinţ Carol
Amestecaţi 100 de grame de trufe tăiate în cuburi minuscule cu 600 de grame de umplutură pentru găluşte de fazan şi cu puţin unt. Puneţi compoziţia pe gheaţă, să se întărească. Împărţiţi umplutura în părţi cît mai egale, de mărimea unui ou, pe care le rulaţi apoi pe un fund de lemn dat cu făină, pînă obţineţi forme cilindrice, ca de cîrnat; aplatizaţi uşor cîrnaţii, cu podul palmei, pentru a le da o formă ovală.
De ce ne trebuie TVR
De ce/la ce ne trebuie TVR? Întrebarea a revenit obsesiv în mai toate discuţiile (avizate) pe care le-am purtat în ultima vreme şi, mai ales, la AraDocs, un colocviu despre televiziunea publică şi producţiile independente, organizat la începutul acestei săptămîni de DocuMentor, asociaţia lui Florin Iepan. Răspunsul la întrebare e destul de simplu, dar merită argumentat în mod serios.
Întreprinzătorul local
La Zilele Satului, undeva prin judeţul Sibiu, s-au întins mesele lungi din lemn, acoperite cu muşamale cu flori, au început să sfîrîie micii, să curgă bere ieftină, ca la bîlci. Şi, la două mese învecinate, la care se înghesuiau cîte doişpe oameni, am nimerit chiar spate în spate cu el.
Cu ochii-n 3,14
În era brandurilor şi a marketingului mai mult sau mai puţin agresiv, am găsit într-un supermarket sticle de bere pe a căror etichetă scria doar atît, simplu şi clar: „Bere blondă“. Înseamnă că, totuşi, mai putem spune lucrurilor pe nume. Mi se pare o veste bună. (M. V.)
Din seria „Oameni cu ego-uri mai mari decît ei înşişi“. Un tînăr, într-o discuţie cu colegii de serviciu, despre mărimea, numărul şi localizarea obiectelor în Univers: „Băi, Petrică, din punctu’ meu de vedere, io-s mijlocu’.“ (P
Unde se opreşte haosul, de unde începe ordinea?
În verile calde şi secetoase ale anilor 1980, prin satul meu apăreau, parcă rătăciţi de prin alte lumi, oamenii ploilor. De fapt, era unul singur, ascuns în dosul unei căruţe cu coviltir, de unde îşi incanta litania nesfîrşită a sărăciei.
Cum ne "despart" lucrurile care ne "apropie"
Simplu. Pe măsură ce creşte numărul de festivaluri de toate soiurile – cu cît mai neîncăpătoare devin anumite săli de teatru, cu cît mai mulţi spectatori şi vizitatori intră în sala de cinema sau, să zicem, la o expoziţie de fotografie – paradoxal, cu atît mai puţin public participă la toate astea.
Dialoguri cu/în lumea virtuală
Am fost bîntuită şi eu, ca atîtea milioane de oameni, acum cîţiva ani, de insistenţele prietenilor: trebuia să-mi fac o pagină pe Facebook. „Nu eşti pe net, nu exişti“ – auzeam din cele mai amicale şi mai generoase colţuri ale existenţei mele.
Patron de crîşmă
„Stela“ – zice – „ia adu-ne tu din berile alea puse deoparte, da?“ Face un gest circular cu degetul arătător, de „ştii tu de care beri vorbesc“, şi se întoarce către amicii de la masă. Stela fuge după beri. Stela e tînără, se uită cu încredere în ochii patronului ei şi e gata să-i împlinească toate voile.
Siluetă, haine, aparenţe
Se pare că preocuparea pentru siluetă şi pentru kilogramele în plus sau în minus este una dintre cele primordiale ale zilelor noastre. Poţi să scrii ceva senzaţional, să fii foarte fericit sau nefericit, să ai o revelaţie fundamentală în ce priveşte sensul lumii – şi, totuşi, (aproape) nimic nu va conta mai mult în ochii celor din jur decît un număr de kilograme în plus sau în minus.
A murit „Cătălin“
Am aflat o veste rea, de prost augur pentru crîşmăria românească. A murit „Cătălin“, da, crîşma „Cătălin“, aia de era pe Ştirbei şi s-a mutat între Titulescu şi Mihalache. Vestea mi-a venit de la un amic onorabil, deci este de crezut. Care este păcatul acestei lumi mici, de bunătăţi, ce are porţia mare şi preţul omenesc?
E chiar musai să fiu american?
Citez din analiza profesorului Naumescu: „Folosind ca pretext scandalul interceptărilor făcute de serviciile secrete americane, comentatorul german atacă, în fapt, virulent, America şi relaţia transatlantică, atitudine pe care o dezvoltă explicit spre finalul analizei sale.“
Pui à la polonaise
În Polonia şi în Rusia secolului al XIX-lea orătăniile foarte tinere erau la mare preţ. Puii ajungeau în farfurie la nici treizeci de zile, cînd abia atingeau dimensiunea unui ploier. La Hamburg şi la St. Petersburg puii erau puşi la îngrăşat imediat după ecloziune şi, după nici o lună, erau deja cît un hulub şi aveau carnea albă, ca de clapon.
"Filozofia - o boală contagioasă, fără leac"
Librăriile Adevărul şi Facultatea de Filozofie organizează lunar, de la mijlocul lunii mai, o serie de dezbateri publice sub brandul Philo-Café, foarte îndrăgit în străinătate. Prima întîlnire a avut loc pe 15 mai, la Librăria Adevărul din str. Doamnei nr. 27-29, Bucureşti, sub titlul „Vor toţi oamenii să fie fericiţi?“
Ce-a căutat sultanul la protest
Prezenţa la protestele din Istanbul a lui Halit Ergenç, actorul deja celebru în Balcani, care îl joacă pe Soliman Magnificul în hitul Kanal D Suleyman – sub domnia iubirii, nu a fost întîmplătoare. Şi Suleyman, dar şi un alt film turcesc, Fetih 1453, sînt produse cu o profundă amprentă ideologică.
Trei taximetrişti şi o pisică
Se spune că şoferii de taxi definesc un oraş, sînt vocile lui. Nu ştiu cît este de adevărat, însă aproape de fiecare dată cînd merg cu taxiul, am senzaţia că citesc din mers o pagină de roman. Bun sau prost, nici nu mai are importanţă.
Ghid de orientare urbană - cum descoperim Bucureştiul?
Bucureştiul poate părea un oraş lipsit de personalitate. Şi de poveşti. De multe ori, e greu să-l iubeşti. E greu să-l descoperi. Un străin „aterizat“ la Bucureşti e ca şi pierdut în spaţiu. În Capitală, există un singur punct de informare turistică, în pasajul de la Universitate.
Cu ochii-n 3,14
O femeie din Iaşi a făcut o ciulama de ciuperci, după care s-a dus la Urgenţe, unde s-a plîns de dureri de cap şi a spus că „vede pitici“. Întotdeauna am fost de părere că bucătăria moldovenească e specială. (L. V.)
Se pare că nivelul zgomotului de fond al civilizaţiei actuale a crescut atît de mult încît, pe timp de noapte, creierul nostru reacţionează fragmentînd somnul fără să ne dăm seama şi crescînd, astfel, inutil, activitatea cardiovasculară. Dacă acum cîteva decenii nivelul zgomotului
Cu cine ne mai mărităm/însurăm?
Dezbaterile constituţionale şi reacţiile publice, exprimate prin opinii şi discursuri, nu fac decît să mă bucure. România se trezeşte. Cum, contează mai puţin; important este faptul că intră în jocul civic al negocierilor. Aşa că voi intra şi eu în acelaşi joc, întrebîndu-mă cu cine ne mai mărităm/însurăm în viitoarea Constituţie.
Trei maladii ale capitulării feminine
Triumful erotic al oricărui bărbat e condiţionat, în mare, de două lucruri: nimbul personal, respectiv disponibilitatea „prăzii“, în raport cu dinamica masculină oferită. Cu alte cuvinte, pentru a cuceri o femeie, trebuie să dispui de un anumit tip de contur (public, vocal, estetic) şi să propui acest portret sensibilităţii adecvate.
Exces de opinii
De oarecare timp, printre „exigenţele“ examenelor naţionale, fie ele de clasa a VIII-a sau de Bacalaureat, apare cerinţa ca elevul să îşi „expună opinia“ în legătură cu un subiect anume. Intenţia pedagogilor este evidentă şi, pînă la un anumit punct, benefică: orice copil sau tînăr, absolvent al unui ciclu gimnazial sau liceal, ar trebui să ştie să îngaime cîteva fraze coerente, logice, expresive, pe o temă dată.
Ratări culinare
Nu m-am priceput niciodată să fac dulciuri. Nici nu am acum intenţia de a mă împăuna cu acest ghinion. Ştiţi, genul ăla de dive prea puţin subtile, care dau ochii peste cap, mîndrindu-se public că nu le iese nici măcar o omletă. Nu. Gătesc zdravăn de bine diverse chestii sărate.
Singurătăţi călătoare
Prima dată cînd am plecat singură într-o vacanţă a fost pe la 16 ani, la Cumpătu – unde mersesem pînă atunci doar cu părinţii sau cu bunica etc. Ţin minte că singurătatea dădea o altă aparenţă lucrurilor şi oamenilor din jur: parcă îi percepeam şi îi vedeam deformaţi, cu trăsăturile negative exacerbate, ca pe nişte... monştri din diverse dulapuri.
Drăguţ şi adorabil
„Lovely maimute capucin copil bun pentru acasă doi masculi şi o femelă). Ei au ridicat de mînă şi hrănit cu atenţie umane. Ne strica şi să le dea o atenţie mai excelent daca esti interesat. Maimuţe capucin pentru cadouri de Craciun pentru vînzare 180 euro."
"Să îi modifici cititorului percepţia asupra vieţii" - interviu cu Javier CERCAS
La a 43-a ediţie a Tîrgului de Carte de la Bruxelles, desfăşurat în luna martie, Spania a fost invitată de onoare. Din delegaţia de scriitori iberici a făcut parte şi Javier Cercas, autorul romanelor Soldaţii de la Salamina (2001), Viteza luminii (2005), Anatomia unei clipe (2009) sau Legile frontierei (2012).
Chaufroix (răcitură) de ieruncă à la Erevan
Înveliţi şase pipote de ieruncă în pînză şi coaseţi-le strîns; fierbeţi-le cu un matignon; lăsaţi-le apoi să se răcească, descoaseţi-le, desfaceţi-le din pînză, curăţaţi-le de franjuri şi zgîrciuri, şi acoperiţi-le cu un sos Chaufroix (aspic) aromatizat cu ciuperci.
Maidanezul - noul brand al României
Ce facem cu cîinii vagabonzi? E o întrebare pe care şi-o pun atît autorităţile, cît şi cetăţenii, de zeci de ani. E una dintre chestiunile în care toată lumea se învîrte într-un cerc vicios. Eutanasiere sau sterilizare? Adăposturi pentru cîini sau adopţia acestora? Nici una dintre măsurile propuse nu a fost dusă pînă la capăt.
De ce pleacă medicii şi un nou brand de ţară
Migraţia e un subiect extrem de fecund, transdisciplinar. Am participat de curînd, la Universitatea din Suceava, la un colocviu internaţional, cu tema „Migraţia înalt calificată. Strategii de migraţie şi construcţie identitară“. O mînă de universitari şi cercetători din Franţa, Belgia, Bulgaria şi România a disecat tema în profunzime, cu accent mai apăsat pe migraţia medicilor.
Litere şi timp
Zilele trecute, cînd m-am surprins formînd din memorie, pe cifre, numărul unui prieten, am realizat că fac ceva neobişnuit. După ce m-am gîndit puţin, mi-am dat seama că omul nostru are acelaşi mobil de prin 1998-1999, cînd, încă, sunam de pe fix la celular şi trebuia să ţin minte combinaţii de numere. Ce s-a schimbat de atunci?
Gazda noastră de la Cheia
Într-o vară, la Cheia, toate căsuţele de lemn erau ocupate cu tabere, toate gazdele bune îşi găsiseră deja muşterii. Şi aşa, am nimerit la domnul Ursu, în centru, care avea o casă mare, însă părăginită, de părea nelocuită. Avea în jur de 65 de ani, era văduv de aproape zece.
De la teorie la practică
Teoria ca teoria, însă practica ne omoară. Înfăşuraţi în spirala bolnăvicioasă a acestui gînd, ne mulţumim, deseori, să repetăm cuvintele respective, ca şi cînd nu mai e, oricum, nimic de făcut. Faptul este consumat încă dinainte de a fi început. Iar într-un sistem de învăţămînt care manifestă o nevoie vitală de reformă reală şi coerentă, mediul universitar reflectă cel mai dureros cuvintele de mai sus.
Cu ochii-n 3,14
Aflăm din surse bine informate (adică profesori de română care au fost în comisie) că la bac, la proba orală, foarte multe subiecte erau formulate pornind de la texte apărute în Dilema veche şi Dilemateca. Morala e una singură, dragi elevi: (şi) ca să treceţi bacul, citiţi Dilema veche şi Dilemateca. Iar dacă vă prind părinţii citind, spuneţi-le că vă pregătiţi pentru bac. (M. V.)
Înghesuială mare la metrou. În fiecare dimineaţă am senzaţia că intru într-un bou-vagon. Astăzi a fost diferit. Pe u
Unde ne sînt umblătorile?
Raporturile noastre cu materiile fecale, cu trebuinţele firii şi cu necesităţile intime ale trupului sînt cît se poate de ambigue. Ubicuitatea pestilenţială a urinei a ajuns, practic, să ne sufoce, dar dincolo de bombăneală, pare să nu ne deranjeze
La birtuţu din pădure
Pentru a risipi orice suspiciune – dacă lucrul ăsta va fi fiind posibil – asigur cititorul, de la bun început, că povestea care urmează nu are ca scop nici o urmă de culpabilizare a cuiva. Din nefericire, precizările de felul ăsta sînt foarte necesare.
Like-uri pentru comunism
Există pe Facebook un grup destul de numeros – are peste 4000 de membri –, care poartă numele „Nostalgia copilăriei noastre din Epoca de Aur“. M-am străduit din greu să înţeleg care este rostul paginii: membrii grupului par indecişi în privinţa propriilor nostalgii.
Prietenul meu, burlacul
L-am găsit, într-o zi, tuns foarte scurt şi cu numele schimbat. O fată îi tot spunea Ştefan, ca-n buletin. Toată lumea îi spunea, de regulă, P. Şi mobila din livingul lui era zburătăcită, altfel decît o ştiam noi aranjată. În casă era prea curat.