Cum ne "despart" lucrurile care ne "apropie"

Publicat în Dilema Veche nr. 489 din 27 iunie-3 iulie 2013
Dragoste şi răzbunare jpeg

Simplu. Pe măsură ce creşte numărul de festivaluri de toate soiurile – cu cît mai neîncăpătoare devin anumite săli de teatru, cu cît mai mulţi spectatori şi vizitatori intră în sala de cinema sau, să zicem, la o expoziţie de fotografie – paradoxal, cu atît mai puţin public participă la toate astea. Nu e vorba de numărul de spectatori care asistă. Ci de oameni care participă individual la ceea ce văd, ştiind ce se face în dosul a ceea ce se vede. Ei nu mai sînt... publicul. Sau fac parte dintr-un alt tip de public. Unul care, de fapt, nu mai e public, în ordinea în care înţelegeam acest cuvînt. Ci e o sumă de oameni care inspectează ceea ce văd. S-ar putea numi public doar pentru că se află împreună, în acelaşi loc, în acelaşi timp, asistînd la aceeaşi întîmplare. Dar nici măcar asta nu mai e aşa. Pentru că fiecare dintre ei intră în acest joc avînd conştiinţa că ceea ce vede e o competiţie a înţelegerii. O competiţie cu ceilalţi colegi din public. Şi e absolut normal să fie aşa.

Să lămurim. Afirmaţia nu e de ieri şi nici nu e vreo crudă noutate. Pe măsură ce ştim mai mult, participăm mai puţin afectiv la toate formele de spectacol. Devenim mai implicaţi intelectual, trăgînd după noi un alt fel de emoţie. Aceea a identificării noţiunilor, a armoniei construcţiei spectacolului, a ideilor care stau în dosul lui, a discursului şi a prestaţiei regizorului – mă rog... creatorului, autorului, propunătorului etc. Rareori ne mai referim sau ne contrazicem – cînd ieşim din sala de spectacol – în legătură cu povestea a ceea ce am văzut. Discuţiile cele mai aprinse sînt despre „cum a fost făcut“. Publicul devine o adunare de competenţi care îşi împărtăşesc abilităţile interpretative. Doamne fereşte de vreo uimire tîmpă, Doamne fereşte de vreo perplexitate a neînţelegerii sau a lipsei de explicaţie faţă de ceea ce simţi. Deşi „emoţia“ e cuvîntul cel mai traficat în acest tip de comunicare, îndărătul ei se grupează plutoanele altor armate de semnificaţii. Pretenţia e că ne referim, de fapt, la emoţie. Faptul cel mai concret e că nici vorbă de aşa ceva. Sau, mai degrabă, vorbim despre un cu totul alt tip de emoţie. Cea a revelării lucrului, a procesului de gîndire, a arhitecturii de intenţii din dosul a ceea ce se vede. Emoţia de a pune cap la cap lucrurile, în acest dublu narcisism – al celor care fac spectacolul şi al celor care-l văd. Marea emoţie e, de fapt, această întîlnire în sine. Faptul întîlnirii. Concreteţea aceasta incredibilă a reflectării reciproce a două feluri de narcisism. Cum să n-ai un anume soi de emoţie în aşa ceva?

Unul dintre cele mai interesante efecte perverse ale acestui fel de a vedea lucrurile este fenomenul educaţiei prin teatru. Dau acest exemplu, deşi, evident, e vorba de educaţie prin artă, în cel mai general fel de înţelegere a sintagmei. Simplificînd cumplit, ar veni cam aşa. Obţin rezultate mai bune la învăţătură, frecvenţă mai mare la şcoală, elimin violenţa din perimetrul instituţiei de învăţămînt, aduc în discuţie valori şi caractere exemplare. Prin teatru. Prin artă, în general. Obţin un rezultat colosal din punctul de vedere al experimentului şi al experienţei sociale. Însă, fără să ştiu, schimb radical raportul de forţe din înţelegerea artei ca atare. Ca să păstrez ideea de democraţie, ca s-o înţeleg mai bine, ca s-o conserv, democratizez tot ceea ce se poate democratiza. Vorbesc despre divinitate, arătînd-o, în toată goliciunea ei. Putem să ne comparăm cu ea. Să ne identificăm cu ea. Să ne jucăm cu ea şi cu toate ipostazele şi epifaniile posibile. Am obţinut rezultate concrete şi cifre încurajatoare în statistică. Educaţia prin artă dă, în realitate, rezultate extrem de bune. Însă noţiunea de spectacol, ideea de artă se modifică radical, laolaltă cu toate existenţele din proximitatea ei semantică. Nu e nici bine, nu e nici rău. E felul în care îşi negociază sinele deplasarea spre propria descoperire.

Încă un exemplu. Fenomenul de masă al cursurilor de popularizare a actului artistic conţine de toate. De la actorie pînă la scenografie, de la fotografie pînă la coregrafie. Procesul de „fabricaţie“ a ceea ce ne impresionează şi ne emoţionează e, pur şi simplu, public. Practic, oricine poate să-l deprindă şi să-l exercite. Dacă la revoluţiile sîngeroase ale istoriei s-a murit în masă pentru egalitate, pentru fraternitate – pentru dispariţia privilegiilor celor foarte puţini care stăpîneau peste cei foarte mulţi – ultimul secol e dedicat producerii democratice de artă şi împuţinării simţitoare a celor care „stăpîneau“ emoţional lumea. Sau poate că e doar o iluzie a acestui fapt. Cert e că în urma lui rămîn nostalgicii, artişti şi critici deopotrivă, ridicol preocupaţi nu de dinamica fenomenului, ci de pierderea propriei poziţii de autoritate. Apariţia şi instalarea profundă în realitate a sintagmei „industrii creative“ schimbă ceva masiv din mersul lumii. Iar noţiunea de regie migrează spectaculos spre zone noi, ca dezvoltarea personală, cursurile inspiraţionale, terapiile individuale şi de grup, trainingul de personalitate. Aparent, e o dărîmare a oricărei idei de instituţie. În fapt, e doar o mutare a sediilor, dinspre cei care nu pricep mersul lumii, spre cei care întrevăd ocazia.

Şi, totuşi, în peisajul ăsta mişcător în mare viteză, un om care spune bine o poveste încă poate să fie miraculos.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

gaz pixabay com jpg
Invenția unui român care promite reducerea la jumătate a facturii de gaz
Invenția inginerului Dumitru Matei poate reduce facturile la gaz cu până la 70%. Rezultatele de până acum indică economii la consumul de gaze de la 40% până la 67%.
livada de smochini este langa buzau jpg
Un buzoian a pariat pe cultivarea smochinelor si a câștigat. Este favorizat de clima în schimbare
Culturile exotice de smochine încep să se dezvolte în România, pe fondul condițiilor climatice favorabile. Valentin Badea a pus pe picioare în mai puțin de doi ani o livadă de smochini, în Buzău.
tiruri 2 jpg
Două tiruri s-au ciocnit pe DN25. Unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind grav rănit
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă noapte, pe DN 25, în județul Galați. Două tiruri s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului puternic un șofer a rămas încarcerat, fiind grav rănit.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.