⬆
Societate
Pagina 103
O perspectivă străină
Textul de mai jos este o parte dintr-o serie de povestiri scrise de un expat american care locuieşte în Bucureşti. Pe parcursul anului trecut, acesta s-a pierdut printre staruri de cinema, politicieni, aristocraţi, vagabonzi, criminali şi magnaţi. A experimentat senzaţionalul, lumescul şi multe altele. Toate în România.
Cu ochii-n 3,14
La Administraţia Financiară există mai nou un dispozitiv care „măsoară“ amabilitatea funcţionarilor. După ce şi-a terminat treaba, contribuabilul poate să opteze pentru butoane care acordă calificative, ca la şcoală, oamenilor de la ghişeu. O doamnă şi-a motivat un „Foarte bine“ cu „Pentru că mi-aţi zîmbit!“ Ca să vezi – un zîmbet chiar începe să valoreze ceva. (A. P)
„Cînd nu mai am nimic interesant de spus, bag o poză dezbrăcată, ca să le enervez pe alea urîte şi deştepte, că devin şi ele frum
Chipuri şi măşti ale bătrîneţii
Cum ne administrăm decadele ultime, cărunteţea, amurgul? Care psihologie e oportună şi care e contraindicată la pensie? Joubert: „La vieillesse n’ôte à l’homme d’esprit que des qualités inutiles à la sagesse.“
Artist al poporului
Deşi difuză, ideea unei anumite inadecvări, senzaţia unui disconfort aproape imposibil de exprimat apar, uneori, chiar şi în străfundurile celor care iubesc cu pasiune tipul acesta de actor. Şi e normal să fie aşa. Pînă mai ieri, insul în cauză voia să distreze lumea cu orice chip. Pe absolut toată lumea.
Ataşamentul prietenos
De cîţiva ani buni, săraca limbă română bogată este hărţuită de mîinile nemiloase ale internauţilor, de minţile nepricopsite ale oamenilor de televiziune, de indolenţa celor din Ministerele Educaţiei sau ale Culturii. Un nou pericol se abate asupra ei: limbajul corporatist, limbaj răspîndit ca o molimă în tot ce înseamnă companii private sau de stat, ministere, organizaţii.
Biblioteca din nori
Meandruiam într-una din zile, pînă cînd am dat de un articol dintr-o revistă americană care apare doar online. În articol, autoarea spunea răspicat, mizînd puternic pe reacţia stîrnită de fronda unui titlu necinstit, că urăşte cărţile. Chiar aşa se numea articolul – „Urăsc cărţile“. I-auzi, am zis, dar de ce?
Hălăduind prin mulţimi
Sînt zile în care vrei să ieşi pe stradă, să hălăduieşti fără să ştii exact unde vei ajunge şi fără vreun scop anume. Pleci de acasă cu un oarecare teritoriu de explorat în minte, cu o hartă mai mult sau mai puţin imaginară.
Luni, piaţa
10 lei – juma de kil de carne de vită tocată! De pe Coposu – Mîntuleasa. Din piaţă de la Traian: şase cepe – 2 lei. Două vinete – 2 lei. Un pepene răscopt – 4 lei; galben, că nu-i vremea celor roşii. Apoi, zicem aşa, un kil juma de roşii – 5 lei, asta că mi-a fost greu să merg ieri-dimineaţă în Şulea, luam cu 1 leu mai ieftin şi mai coapte, cred.
Dublul divorţ al politicii în România
Europa – spunea recent Zygmunt Bauman – este prizonieră între putere şi politică. În opinia sociologului polonez, ceea ce diferenţiază această criză de precedentele este tocmai divorţul dintre politică şi putere, accentuarea, într-o lume post-westphaliană, a interdependenţelor transnaţionale şi a deficitului democratic.
Piure de pasăre à la Talleyrand
Alegeţi două păsări de mărime medie şi preparaţi din carnea lor un piure, după cum urmează: îndepărtaţi pielea, dezosaţi carnea albă, tocaţi-o măşcat şi pisaţi-o pînă obţineţi o pastă omogenă. Încălziţi apoi pasta într-o oală, diluaţi-o cu un fond de supă şi pasaţi-o prin sită. Păstraţi piureul astfel obţinut la gheaţă, pînă în momentul servirii.
Dulce Românie, asta mi-o primesc!
Cineva de la Google Earth a sesizat dispariţia, undeva în Harghita, în doar cîţiva ani, a unei pete verzi de pe harta României. Pata reprezenta nu mai puţin de 650 de hectare de pădure, aflată din zona de influenţă a unui cunoscut personaj public, supranumit şi „Drujba lui Dumnezeu“.
Un métaphone pentru Petrila
Métaphone-ul este o imensă clădire-instrument-muzical, o sală de spectacole care produce ea însăşi muzică: este căptuşită cu o carapace sonoră din plăci din materiale diverse, iar în pereţii exteriori şi în bolţi sînt încastrate diverse corpuri de instrumente – orgă, percuţii, xilofoane –, legate la un sistem central de megafoane.
Galoşii, Picasso şi presa mondială
Mama unuia dintre cei trei români cercetaţi pentru furtul de Picasso, Matisse, Monet, Gauguin şi Lucian Freud s-a răzgîndit şi a declarat că nu a ars în sobă tablourile pe care spusese că le-a ars. Pînă cînd se limpezesc lucrurile, să vedem cam ce impact de imagine are, pentru România, întreaga tărăşenie.
Emily şi Jesus de pe Calea Moşilor
„Vrei să-l primeşti pe Iisus în inima ta?“ A sunat discret la uşă, după care mi-a oferit un zîmbet parcă desprins din broşurile cu oameni fericiţi pe care le ţine în mînă. Are în jur de 60 de ani, e mare cît o casă, roşie la faţă, în pragul unui atac de cord, ca şi cum ar fi urcat pe jos cele şapte etaje pînă la apartamentul meu, grăbindu-se să mi-l aducă pe Iisus.
De partea iubirii
Cînd a intrat pe uşa apartamentului, după o zi de muncă, Erica a rămas uimită să vadă prin casă flori şi lumînări aprinse. „Ce se întîmplă? E ciudat...“ Următoarea amintire e despre cum se uitau împreună la un colaj de fotografii de-ale lor, de cuplu. „Tot mi se părea straniu.“ Nu era Sfîntul Valentin.
Cu ochii-n 3,14
În acord cu legea bilingvismului, reclama „Somn problems“ (panou publicitar) ar trebui să includă şi varianta „Sleep probleme“. Pentru eventualii londonezi insomniaci, vorbitori de englezromă, care bîntuie noaptea prin Pipera. (R. M.)
Am descoperit, în sfîrşit, un restaurant la care se poate veni cu băutura de acasă: unul indian, din Paris, care nu „serveşte“ băuturi alcoolice, dar te lasă să vii cu vinul sau berea de la buticul din colţ. Informaţia am aflat-o de la un cuplu care stătea lîngă
Despre voioşia chefliului şi tristeţea băutorului de apă
Răsfoindu-l pe Anton Pann şi ale lui poeme dedicate beţiei, m-am întrebat, în acord cu un personaj din cartea lui Pierre Mayol, cît de trist trebuie să fie cel ce bea numai apă. Vinul alungă grijile şi dă speranţe pentru zilele necunoscute ale omului: „Cu vinul şi cu somnul / Uită grijile omul“ – spune un proverb.
Dumnezeul meu, actorul
Afişul e icoana contemporană a unei noi „divinităţi“ – vedeta. În această zonă a „absolutului“ plutesc diferiţi „sfinţi“ – în general, cîntăreţi şi sportivi. Însă la vîrful acestei ierarhii a virtuţilor se găsesc şi actorii de film. Sanctuarele sau locurile de păstrare a imaginilor „sacre“ pot avea chipurile cele mai diferite.
Diplome false pentru un viitor incert
De 20 de ani, statul ăsta sărac cheltuie milioane de euro pentru educaţie, studii, instituţii şcolare care nu-i vor aduce nici un profit. Examenele naţionale lasă în urma lor mulţi tineri dezorientaţi, fără nici cea mai mică idee despre ce ar putea face cu viitorul lor. Dar sînt tineri cu diplome.
Gîndirea magică
La 8 ani, n-a crezut că bunică-su a murit. Nici nu ştia exact ce înseamnă „a muri“. Şi adulţii contribuiseră cumva la ruperea asta de o realitate comun acceptată. Îi oferiseră mai degrabă o realitate cuantică, o fizică a cotidianului mai degrabă cosmică. Bunică-su nu murise, îşi făcuse valiza – fusese minţit copilul – şi plecase la nişte rude bizare din altă ţară.
Servicii, chelneri, prieteni
Cînd eşti într-o ţară străină şi ai diverse nevoi, încerci să te ajuţi, măcar în ce priveşte informaţiile, cu prietenii români pe care îi ai acolo. Îi întrebi diverse lucruri, le ceri ajutorul în fleacuri şi, uneori, în chestiuni esenţiale, vrei să ieşi cu ei şi să le simţi – dacă nu afectivitatea, în ceea ce te priveşte – măcar un grăunte de interes.
Interfonul
Am sunat în disperare. Nu răspundea. Nimeni să-mi deschidă uşa de la intrarea în bloc. Şi a venit un puşti. „Nenea, suni la cizmar? E plecat în Grecia, în vacanţă!“ „Bă, tu minţi!“ „Nu, nenea, e plecat pînă-n august.“ Cizmarul a plecat în Grecia, în vacanţă? Aşa ceva nu se poate.
Superburger Série Noire
„Care este cel mai mare hamburger pe care îl aveţi?“ o întreb. „Superburgerul. Sînt doi hamburgeri într-unul.“ „OK, atunci vreau doi superburgeri.“ E comanda lui Lucy Shannon, eroina flămîndă a romanului One for the Money de Dick Belsky, apărut şi în traducere franceză, în colecţia Série Noire, cu titlul Où va-t-elle chercher tout ça?
Ce cîştigi dacă eşti pe LinkedIn
Din motive de criză, site-ul pe nume LinkedIn a fost destul de activ în ultimele luni. Reţeaua socială, caracterizată ca profesională, avea, în februarie 2013, peste 660.000 de utilizatori din România. La ce e bun un astfel de site?
Viorica, de profesie "femeie"
„De 20 de ani, eu lucrez în domeniul curăţeniei“ – se recomandă ea. Mică, neagră, trupul ei seamănă cu un urcior de lut. Burta îi e umflată „de la bere“ (Timişoreana, la PET), în cîmpul muncii bea cot la cot cu concubinul ei, care e zugrav. El zugrăveşte şi repară case, ea vine şi face curat după el, încă 100 de lei intră în bugetul familiei.
Libertatea e ca mersul pe bicicletă
Confortabil. Comod. Cînd nu trăim între cei patru pereţi ai apartamentului nostru sau ai clădirii unde lucrăm, ne izolăm în maşină. Cînd plecăm în vacanţă, ne transplantăm în camera de hotel. Practic, ne mutăm dintr-o „cutie“ în alta, integraţi perfect în beton, metal şi sticlă.
Cu ochii-n 3,14
La Paris constat că se poartă cerşitul cu animale: cu cîini şi pisici. Stăpînii lor nu spun nimic, stau doar sobri cu animalul în braţe şi cu plăcuţa alături. Uneori chiar cu ochii închişi. Mă gîndesc că, în România, genul ăsta de cerşit nu ar merge: animalele cerşesc singure, de mult, pe lîngă oameni… (I. P.)
Vezi un titlu de ziar („headline“, cum ar veni) pe un site de ştiri. Citeşti o dată. Şi înc-o dată. Te ştergi la ochi. Degeaba. Ai văzut bine: „Cu o mînă a înotat, iar cu cealaltă «a dat d
Mădălin şi rostul educaţiei
Mădălin s-a născut imediat după Revoluţie, într-o familie oarecare din România. Părinţii lui se înscriu în categoria numeroasă a familiilor care, deşi se plîng, se descurcă. Aşa că l-au dat pe Mădălin la şcoală, dar n-au trecut niciodată pe acolo.
Vin artiştii, pleacă lăutarii
Pe la mijlocul anilor ’80, apărea un film românesc în care un geolog arătos, de pe plaiurile noastre, intra într-o combinaţie încîlcită, de spionaj economic – Racolarea îi zicea. Filmul era foarte confuz şi făcut cu picioarele, dar se bucura de o distribuţie tare – Florin Piersic, Tora Vasilescu, Ion Besoiu, Constantin Diplan etc.
Timpul reformei nu a venit
Citesc, aproape în fiecare zi din ultimii zece ani, articole dedicate învăţămîntului românesc. Nu puţine sînt, mai degrabă, comentarii ilare, inepte, visătoare, stupefiante, drăgălaşe, inadecvate. Printre ele, analizele lucide, profesioniste, cu premise clar subliniate, cu scopuri limpede conturate, cu paşi bine struniţi şi comparaţii realiste – sînt floare rară.
Discuţii mici
Sînt o mută profesionistă. I-am admirat întotdeauna pe cei care pot să lege imediat o conversaţie cu străinii sau cu persoane prea puţin cunoscute. Pot să mimez o oarecare lejeritate în asemenea situaţii, însă cuvintele ies greu, frazele sînt poticnite şi mintea mi se blochează dureros pe tot felul de detalii.
Spital, în Franţa
Am avut ocazia, recent, să vizitez, pentru cîteva zile, un spital mare, de stat, din Franţa. Nu ştiam (şi nici acum, de fapt, nu ştiu...) mare lucru despre sistemul lor medical. În orice caz, pot spune că întreaga experienţă a fost destul de şocantă.
Poşta
Şi asta este o negustorie, pentru mine. Şi uite de ce. Timp de şase-şapte ani, de cînd se dă alocaţia copilului prin poştă, mi-am spus că cel mai bine este să deschid poştaşului la interfon. Dar poştaşul rareori îmi aducea şi mie nenorocita de alocaţie. Nu, nu este foame ţigănească după alocaţie, dar dacă este dreptul copilului, de ce nu?
Islamul politic - lovit în Turcia, rănit în Egipt
Căderea preşedintelui egiptean Mohamed Morsi a fost determinată de un număr de protestatari mult mai mare decît cel care l-a alungat de la putere pe preşedintele Hosni Mubarak, în primăvara lui 2011. Mubarak era un „fiu“ al armatei, Morsi – un reprezentant al „islamului politic“.
La „dodine“
În februarie 1912, Auguste Escoffier înfiinţează „La Ligue des Gourmands“ (Liga gurmanzilor), un club gastronomic care avea să atragă mii de membri din întreaga lume. Liga organiza periodic seri gastronomice franceze, intitulate „Dîner d’Épicure“, în care acelaşi fel de mîncare se gătea, în aceeaşi zi, în mai multe oraşe ale lumii.
Să ne obişnuim cu noua revoluţie urbană - despre psihologia #hashtagului
Ceea ce se întîmplă în Turcia (#occupygezi) şi Brazilia (#changebrazil) nu e începutul, şi nici sfîrşitul, e continuarea cea mai recentă a noii ere în care trăim. Îi putem spune „era hashtagului“ (de la semnul „#“ din reţeaua socială Twitter – #erahashtagului) sau, şi mai bine – „era revoluţiei urbane“ (#revolutiaurbana).
Turcia - semnele "sfîrşitului istoriei"
Orice fenomen social – şi revoluţiile sînt fenomene sociale – are în spatele său un nivel de acumulări care-i determină modul de manifestare. De aceea, eu nu cred că există teorii ale conspiraţiilor care să fie valabile în practică.
Televiziunile de ştiri ca superstiţie
Beleaua numită „televiziuni de ştiri“ – în realitate, posturi de propagandă şi sforărie politică – îl deranjează, cel puţin declarativ, pe mai tot românul imparţial. Totuşi, se zice, e o belea de care nu putem scăpa, fiindcă televiziunile fac şi desfac opţiunile de vot, iar sărăcia din piaţa media îi obligă pe tot mai mulţi patroni, jurnalişti şi realizatori să-şi vîndă conştiinţa.
Dorel şi alţi muncitori
De mai bine de trei luni trăiesc un coşmar urban care, în termeni oficiali, se numeşte „reabilitarea termică a blocului“. Mai concret, blocul în care stau a fost luat în stăpînire, pe termen aparent nelimitat, de o ceată de muncitori care îl împung neîncetat cu bormaşinile, se caţără pe ziduri de le vezi picioarele pe geam cînd ţi-e lumea mai dragă, ciocănesc, meşteresc, comunică unii cu alţii doar prin urlete guturale, de tipul „Măă!“, „Băă! şi „Hai!“.
Săo Luis, Maranhăo, Brazilia
Sînt, de două săptămîni – dintr-un prim sejur de şase –, la un studiu antropologic în insula Săo Luis, capitala statului Maranhăo, aflată în nord-estul Braziliei. De cealaltă parte a oceanului, sărind peste Europa Occidentală, la 9000 km de casă, găsesc un amestec exotic de cultură africană, resturile unui colonialism cu rădăcini adînci, dar şi un aer balcanic uimitor de autentic.
Cu ochii-n 3,14
V-a întrebat cineva vreodată de ce îl/o iubiţi pe X sau pe Y? Iată declaraţia unui puşti de cinci ani şi jumătate: „O iubesc pe sora mea căci are mînuţe mici şi spune lucruri amuzante, pe tati că ne duce cu maşina în locuri interesante şi pe mami că spune lucruri geniale şi ne pupă mult.“ Scurt şi cuprinzător. (P. M.)
Anul trecut, subiectele de la Bac au fost greşite. Acum doi ani, prea grele. Anul ăsta, prea uşoare, plusînd însă şi cu o profesoară găsită cu şpaga în sutien. Cum filmul este din
De ce să-i pedepsim pe cei "vinovaţi"?!
În vechea practică judiciară din ţările române funcţionează un principiu cutumiar care vizează recuperarea pagubelor. Acest principiu induce, fără îndoială, o oarecare indulgenţă şi inevitabila interpretare a Pravilei. Astfel, în cazul unui furt de animale, de pildă, este mult mai important ca hoţul să promită restituirea cailor furaţi, decît să înfunde ocna.
Şamanismul de birou şi noua artă regizorală
Poţi mai mult! Mult mai mult. În adîncul tău există resurse nebănuite pentru marea performanţă. Redescoperă-te şi demonstrează-le celorlaţi cine eşti! Nu-i aşa că intri în panică în momentul în care trebuie să vorbeşti în public? Mîinile şi picioarele nu te mai ascultă, transpiri abundent, glasul îţi tremură, uiţi absolut tot din ceea ce ar trebui să spui.
Şansa de a da examen
În prezent, majoritatea liceelor şi facultăţilor includ, în grila de evaluare pentru admitere, notele obţinute în gimnaziu şi, respectiv, notele obţinute la bacalaureat. Argumentele pro şi contra acestui principiu n-au avut parte de prea multe dezbateri publice, deşi ar fi meritat din plin.
Trei masoni
S-au revărsat în vagonul de metrou, gureşi ca nişte piţigoi. Erau trei, făceau cît şase. „Mă, Dumitrache“ – zice unul dintre ei, în continuarea unei discuţii începute mai devreme – „ăştia erau ăia, cum le zice, cruciaţii, mă!“ „Aaaa“ – făcură Dumitrache şi al treilea companion, brusc luminaţi, ca de o mare descoperire.
Oameni, ţări, birocraţii
Din copilăria mea comunistă încoace, am crescut şi am trăit mereu cu ideea – sau, mai bine zis, cu siguranţa – că, în general, tot ce se întîmplă la noi e prost şi cum nu trebuie, şi tot ce se petrece în afară, în Europa occidentală şi în SUA, în special, e exact aşa cum trebuie. Reprezintă norma, standardul etc.
Mi-am schimbat jantele
Japoneza mea, veche şi filozoafă, a meritat acest sacrificiu, după şapte ani de borduri luate în plin, de gropi păcătoase. Am căutat, am dat tîrcoale, am găsit, într-un fund de lume, un service: „Atît îţi dau, boierule, jante şi cauciucuri.“ Mi s-a părut bine. Marfă nemţească. Second hand, bineînţeles.
Le Musée d’Orsay: romantism nocturn şi impresionism diurn
Cîtă bucurie pot procura voiajele „în afara cadrului“ – dincolo de scenă şi de teatru, voiajele în teritorii vecine, cunoscute, nefrecventate curent, dar fără a fi, totuşi, străine. Cum să găseşti echilibrul între prea cunoscut şi necunoscut? Între obişnuinţă şi exotism?
Cîrnaţi de fazan à la Prinţ Carol
Amestecaţi 100 de grame de trufe tăiate în cuburi minuscule cu 600 de grame de umplutură pentru găluşte de fazan şi cu puţin unt. Puneţi compoziţia pe gheaţă, să se întărească. Împărţiţi umplutura în părţi cît mai egale, de mărimea unui ou, pe care le rulaţi apoi pe un fund de lemn dat cu făină, pînă obţineţi forme cilindrice, ca de cîrnat; aplatizaţi uşor cîrnaţii, cu podul palmei, pentru a le da o formă ovală.
De ce ne trebuie TVR
De ce/la ce ne trebuie TVR? Întrebarea a revenit obsesiv în mai toate discuţiile (avizate) pe care le-am purtat în ultima vreme şi, mai ales, la AraDocs, un colocviu despre televiziunea publică şi producţiile independente, organizat la începutul acestei săptămîni de DocuMentor, asociaţia lui Florin Iepan. Răspunsul la întrebare e destul de simplu, dar merită argumentat în mod serios.