⬆
Societate
Pagina 103
Limbi de cod pane Jean-Claude Izzo
Total Khéops e primul roman din „trilogia marsilieză“ a lui Jean-Claude Izzo, recompensat în 1995 cu premiul Trophée 813 pentru cel mai bun roman francofon. Într-una din multele scene de bucătărie, poliţistul gurmand Fabio Montale, protagonistul romanului, e răsfăţat de o vecină iscusită cu limbi de peşte cod pane.
România plagiatoare şi rădăcinile ei
Despre plagiat s-a tot vorbit în ultimii ani, mai ales în legătură cu politicienii. Dar, undeva sub ştirile de-a-ntîia, în societatea românească există o pînză freatică de fenomene intelectuale (în sens larg), din care se naşte blamata ciudăţenie a copierii neasumate. Un inventar al acestora e util.
Nebuna din cartier
Era o singură nebună pe Calea Moşilor şi stătea în bloc cu Alina, colega mea. Ca să intri în blocul ei, trebuia să o iei printr-un gang şi să ajungi în spate unde scările păreau toate nişte intrări de ghene. Era o parcare, o centrală termică, ca la noi la bloc, dar pînă să te dumireşti unde erau scările, te atacau cîinii.
Noul puzzle românesc
Cu ceva timp în urmă, un amic austriac, prins în mijlocul unei discuţii despre „lipsa de perspective din România“, ne-a ascultat tăcut frustrările, după care ne-a mărturisit că are parte de un déjà-vu. Prin anii ’60, ne-a spus, în Austria era aceeaşi situaţie ca în România de azi.
Drogurile turismului şi turismul drogurilor
În urmă cu puţin timp, o operaţiune comună antidrog a poliţiei din China, Laos, Myanmar şi Thailanda a dus la aproximativ 2600 de arestări, confiscarea a 9,78 tone de droguri, 38 de arme de foc, 3,6 milioane de dolari şi 260 de tone de substanţe chimice precursoare.
Cînd intrăm şi cînd ieşim din criză?
Aceasta este întrebarea care se află acum pe buzele tuturor. Sîntem atît de bine conectaţi la lipsurile şi frustrările pe care ni le provoacă, încît am ajuns să ne planificăm paşi importanţi ai vieţii în funcţie de această criză. Părinţii nu-şi mai trimit acum copiii la studii, vecinul de bloc nu-şi mai schimbă maşina şi tinerii căsătoriţi tot amînă apariţia unui copil.
Cu ochii-n 3,14
În Japonia, superstiţioşii pot acum să-şi opereze liniile din palmă cu ajutorul unui bisturiu electric, în speranţa că astfel pot să-şi schimbe destinul. Cicatrizîndu-se, arsurile desenează apoi alte linii noi în palmă. Potrivit Japan Daily Express, o operaţie costă în jur de 655 de euro. Nici destinul ăsta nu-i chiar aşa un chilipir. (A. M. S.)
„Oscar Benton is still alive“, scrie pe afişul care anunţă concertul din noiembrie. Totuşi, pînă în noiembrie se pot întîmpla multe. (L. V.)
Din prea multă iubire
Cînd Elena Hartulari (născută Plitos) s-a îndrăgostit pentru prima dată, n-avea mai mult de 14 ani. De fapt, nici nu ştia prea multe despre dragoste. S-a trezit doar asaltată de insistenţele amoroase ale unui văr de-al doilea, convins pînă în cele mai intime gînduri că la 19 ani a găsit iubirea vieţii lui.
Dragoste şi răzbunare
Sună ca un titlu de telenovelă. Şi, mai în glumă, mai în serios, natura problemei aduce destul de bine cu o suită de despărţiri şi reveniri dintr-o dragoste cu năbădăi. Care e problema? Felul în care vedem teatrul. Chipul întîlnirii noastre cu spectacolul teatral şi cu tot ceea ce se întîmplă în jurul lui.
Occidentul e rău, România e bună
O studentă româncă din Londra este supărată foc pe Occident. Iar reţelele de socializare s-au înfierbîntat pe loc: răspunsuri pro şi contra, argumente exprimate mai mult sau mai puţin cuviincios, indignări şi valuri de entuziasm. Scrisoarea, destul de rudimentară şi resentimentară, a ajuns pe prima pagină a ziarelor, completată cu biografia semnatarei, pînă în cele mai mici şi mai mondene detalii.
Fuga de români
Aţi auzit deseori, probabil, o asemenea descriere a vacanţei perfecte. Pe lîngă mîncarea nuştiucum, preţurile aşa şi pe dincolo, hotelurile primenite şi localnicii prietenoşi, condiţia „fără români“ pare a fi una care dă vorbitorului un iz vag de exclusivism.
Diversitate, asemănări
În România, în micul nostru univers, sîntem obişnuiţi să avem în jur, în general, oameni la fel. Cu trăsături asemănătoare, cam cu aceeaşi culoare a pielii, chiar cu background-uri înrudite: venim, cu toţii, de undeva de la ţară, doar generaţia diferă.
Sinaia – Piatra Arsă. Arde!
Am urcat pe munte. După mii de ani. Uitasem cum este. Picioarele mi-erau şchioape, drumul împotrivă. Dar am reuşit! Am reuşit! Este o victorie, mărturisesc, care se poate măsura cu puţine lucruri. Am ales drumul clasic şi greu, făcut acum douăzeci de ani de cîteva ori: Buşteni – Jepi – Caraiman – Piatra Arsă – 2000 – 1400 – Sinaia.
Cadouri şi aniversări
Trebuie să recunosc, şi nu mă sfiesc să admit că preţuiesc mult cadourile, că le asimilez unui gest simbolic a cărui importanţă nu are nimic de-a face cu valoarea lor intrinsecă. Astfel, îmi spun, îi pot face prietenului o plăcere care să răspundă aşteptărilor sale, confirmîndu-i, astfel, în mod discret, că există o comuniune între noi.
Fondue Victor Tissot
„Iată reţeta adevăratului fondue – fondue-ul fribourghez şi gruyérian, o desfătare de zile mari, o mîncare de sărbătoare, în ţara sa de origine“ scria Victor Tissot. „Reţeta lui Brillat-Savarin e cu totul diferită; gurmanzii şi gurmeţii o vor aprecia mai mult pe cea de faţă:
Fetişurile electorale ale românilor
Fie că vor fi împreună, în primăvară, fie că vor fi separat, în primăvară şi toamnă, europarlamentarele şi prezidenţialele vin la pachet cu o încărcătură de ură şi hilar care mă face să mă gîndesc la diferitele dispozitive de mită şi impresionare a electoratului.
Pescăreasa de la bloc
Fostă vînzătoare de peşte în hala de la Obor, în prezent preşedintă de bloc, după ce a reuşit s-o dea jos pe doamna profesoară de la trei, apoi regimul totalitar al surorilor Florentina. S-a înscăunat de una singură, căci la alegerile „de bloc“ nu s-au prezentat decît cinci locatari, plus femeia de serviciu care voia o mărire de salariu.
O perspectivă străină
Textul de mai jos este o parte dintr-o serie de povestiri scrise de un expat american care locuieşte în Bucureşti. Pe parcursul anului trecut, acesta s-a pierdut printre staruri de cinema, politicieni, aristocraţi, vagabonzi, criminali şi magnaţi. A experimentat senzaţionalul, lumescul şi multe altele. Toate în România.
Cu ochii-n 3,14
La Administraţia Financiară există mai nou un dispozitiv care „măsoară“ amabilitatea funcţionarilor. După ce şi-a terminat treaba, contribuabilul poate să opteze pentru butoane care acordă calificative, ca la şcoală, oamenilor de la ghişeu. O doamnă şi-a motivat un „Foarte bine“ cu „Pentru că mi-aţi zîmbit!“ Ca să vezi – un zîmbet chiar începe să valoreze ceva. (A. P)
„Cînd nu mai am nimic interesant de spus, bag o poză dezbrăcată, ca să le enervez pe alea urîte şi deştepte, că devin şi ele frum
Chipuri şi măşti ale bătrîneţii
Cum ne administrăm decadele ultime, cărunteţea, amurgul? Care psihologie e oportună şi care e contraindicată la pensie? Joubert: „La vieillesse n’ôte à l’homme d’esprit que des qualités inutiles à la sagesse.“
Artist al poporului
Deşi difuză, ideea unei anumite inadecvări, senzaţia unui disconfort aproape imposibil de exprimat apar, uneori, chiar şi în străfundurile celor care iubesc cu pasiune tipul acesta de actor. Şi e normal să fie aşa. Pînă mai ieri, insul în cauză voia să distreze lumea cu orice chip. Pe absolut toată lumea.
Ataşamentul prietenos
De cîţiva ani buni, săraca limbă română bogată este hărţuită de mîinile nemiloase ale internauţilor, de minţile nepricopsite ale oamenilor de televiziune, de indolenţa celor din Ministerele Educaţiei sau ale Culturii. Un nou pericol se abate asupra ei: limbajul corporatist, limbaj răspîndit ca o molimă în tot ce înseamnă companii private sau de stat, ministere, organizaţii.
Biblioteca din nori
Meandruiam într-una din zile, pînă cînd am dat de un articol dintr-o revistă americană care apare doar online. În articol, autoarea spunea răspicat, mizînd puternic pe reacţia stîrnită de fronda unui titlu necinstit, că urăşte cărţile. Chiar aşa se numea articolul – „Urăsc cărţile“. I-auzi, am zis, dar de ce?
Hălăduind prin mulţimi
Sînt zile în care vrei să ieşi pe stradă, să hălăduieşti fără să ştii exact unde vei ajunge şi fără vreun scop anume. Pleci de acasă cu un oarecare teritoriu de explorat în minte, cu o hartă mai mult sau mai puţin imaginară.
Luni, piaţa
10 lei – juma de kil de carne de vită tocată! De pe Coposu – Mîntuleasa. Din piaţă de la Traian: şase cepe – 2 lei. Două vinete – 2 lei. Un pepene răscopt – 4 lei; galben, că nu-i vremea celor roşii. Apoi, zicem aşa, un kil juma de roşii – 5 lei, asta că mi-a fost greu să merg ieri-dimineaţă în Şulea, luam cu 1 leu mai ieftin şi mai coapte, cred.
Dublul divorţ al politicii în România
Europa – spunea recent Zygmunt Bauman – este prizonieră între putere şi politică. În opinia sociologului polonez, ceea ce diferenţiază această criză de precedentele este tocmai divorţul dintre politică şi putere, accentuarea, într-o lume post-westphaliană, a interdependenţelor transnaţionale şi a deficitului democratic.
Piure de pasăre à la Talleyrand
Alegeţi două păsări de mărime medie şi preparaţi din carnea lor un piure, după cum urmează: îndepărtaţi pielea, dezosaţi carnea albă, tocaţi-o măşcat şi pisaţi-o pînă obţineţi o pastă omogenă. Încălziţi apoi pasta într-o oală, diluaţi-o cu un fond de supă şi pasaţi-o prin sită. Păstraţi piureul astfel obţinut la gheaţă, pînă în momentul servirii.
Dulce Românie, asta mi-o primesc!
Cineva de la Google Earth a sesizat dispariţia, undeva în Harghita, în doar cîţiva ani, a unei pete verzi de pe harta României. Pata reprezenta nu mai puţin de 650 de hectare de pădure, aflată din zona de influenţă a unui cunoscut personaj public, supranumit şi „Drujba lui Dumnezeu“.
Un métaphone pentru Petrila
Métaphone-ul este o imensă clădire-instrument-muzical, o sală de spectacole care produce ea însăşi muzică: este căptuşită cu o carapace sonoră din plăci din materiale diverse, iar în pereţii exteriori şi în bolţi sînt încastrate diverse corpuri de instrumente – orgă, percuţii, xilofoane –, legate la un sistem central de megafoane.
Galoşii, Picasso şi presa mondială
Mama unuia dintre cei trei români cercetaţi pentru furtul de Picasso, Matisse, Monet, Gauguin şi Lucian Freud s-a răzgîndit şi a declarat că nu a ars în sobă tablourile pe care spusese că le-a ars. Pînă cînd se limpezesc lucrurile, să vedem cam ce impact de imagine are, pentru România, întreaga tărăşenie.
Emily şi Jesus de pe Calea Moşilor
„Vrei să-l primeşti pe Iisus în inima ta?“ A sunat discret la uşă, după care mi-a oferit un zîmbet parcă desprins din broşurile cu oameni fericiţi pe care le ţine în mînă. Are în jur de 60 de ani, e mare cît o casă, roşie la faţă, în pragul unui atac de cord, ca şi cum ar fi urcat pe jos cele şapte etaje pînă la apartamentul meu, grăbindu-se să mi-l aducă pe Iisus.
De partea iubirii
Cînd a intrat pe uşa apartamentului, după o zi de muncă, Erica a rămas uimită să vadă prin casă flori şi lumînări aprinse. „Ce se întîmplă? E ciudat...“ Următoarea amintire e despre cum se uitau împreună la un colaj de fotografii de-ale lor, de cuplu. „Tot mi se părea straniu.“ Nu era Sfîntul Valentin.
Cu ochii-n 3,14
În acord cu legea bilingvismului, reclama „Somn problems“ (panou publicitar) ar trebui să includă şi varianta „Sleep probleme“. Pentru eventualii londonezi insomniaci, vorbitori de englezromă, care bîntuie noaptea prin Pipera. (R. M.)
Am descoperit, în sfîrşit, un restaurant la care se poate veni cu băutura de acasă: unul indian, din Paris, care nu „serveşte“ băuturi alcoolice, dar te lasă să vii cu vinul sau berea de la buticul din colţ. Informaţia am aflat-o de la un cuplu care stătea lîngă
Despre voioşia chefliului şi tristeţea băutorului de apă
Răsfoindu-l pe Anton Pann şi ale lui poeme dedicate beţiei, m-am întrebat, în acord cu un personaj din cartea lui Pierre Mayol, cît de trist trebuie să fie cel ce bea numai apă. Vinul alungă grijile şi dă speranţe pentru zilele necunoscute ale omului: „Cu vinul şi cu somnul / Uită grijile omul“ – spune un proverb.
Dumnezeul meu, actorul
Afişul e icoana contemporană a unei noi „divinităţi“ – vedeta. În această zonă a „absolutului“ plutesc diferiţi „sfinţi“ – în general, cîntăreţi şi sportivi. Însă la vîrful acestei ierarhii a virtuţilor se găsesc şi actorii de film. Sanctuarele sau locurile de păstrare a imaginilor „sacre“ pot avea chipurile cele mai diferite.
Diplome false pentru un viitor incert
De 20 de ani, statul ăsta sărac cheltuie milioane de euro pentru educaţie, studii, instituţii şcolare care nu-i vor aduce nici un profit. Examenele naţionale lasă în urma lor mulţi tineri dezorientaţi, fără nici cea mai mică idee despre ce ar putea face cu viitorul lor. Dar sînt tineri cu diplome.
Gîndirea magică
La 8 ani, n-a crezut că bunică-su a murit. Nici nu ştia exact ce înseamnă „a muri“. Şi adulţii contribuiseră cumva la ruperea asta de o realitate comun acceptată. Îi oferiseră mai degrabă o realitate cuantică, o fizică a cotidianului mai degrabă cosmică. Bunică-su nu murise, îşi făcuse valiza – fusese minţit copilul – şi plecase la nişte rude bizare din altă ţară.
Servicii, chelneri, prieteni
Cînd eşti într-o ţară străină şi ai diverse nevoi, încerci să te ajuţi, măcar în ce priveşte informaţiile, cu prietenii români pe care îi ai acolo. Îi întrebi diverse lucruri, le ceri ajutorul în fleacuri şi, uneori, în chestiuni esenţiale, vrei să ieşi cu ei şi să le simţi – dacă nu afectivitatea, în ceea ce te priveşte – măcar un grăunte de interes.
Interfonul
Am sunat în disperare. Nu răspundea. Nimeni să-mi deschidă uşa de la intrarea în bloc. Şi a venit un puşti. „Nenea, suni la cizmar? E plecat în Grecia, în vacanţă!“ „Bă, tu minţi!“ „Nu, nenea, e plecat pînă-n august.“ Cizmarul a plecat în Grecia, în vacanţă? Aşa ceva nu se poate.
Superburger Série Noire
„Care este cel mai mare hamburger pe care îl aveţi?“ o întreb. „Superburgerul. Sînt doi hamburgeri într-unul.“ „OK, atunci vreau doi superburgeri.“ E comanda lui Lucy Shannon, eroina flămîndă a romanului One for the Money de Dick Belsky, apărut şi în traducere franceză, în colecţia Série Noire, cu titlul Où va-t-elle chercher tout ça?
Ce cîştigi dacă eşti pe LinkedIn
Din motive de criză, site-ul pe nume LinkedIn a fost destul de activ în ultimele luni. Reţeaua socială, caracterizată ca profesională, avea, în februarie 2013, peste 660.000 de utilizatori din România. La ce e bun un astfel de site?
Viorica, de profesie "femeie"
„De 20 de ani, eu lucrez în domeniul curăţeniei“ – se recomandă ea. Mică, neagră, trupul ei seamănă cu un urcior de lut. Burta îi e umflată „de la bere“ (Timişoreana, la PET), în cîmpul muncii bea cot la cot cu concubinul ei, care e zugrav. El zugrăveşte şi repară case, ea vine şi face curat după el, încă 100 de lei intră în bugetul familiei.
Libertatea e ca mersul pe bicicletă
Confortabil. Comod. Cînd nu trăim între cei patru pereţi ai apartamentului nostru sau ai clădirii unde lucrăm, ne izolăm în maşină. Cînd plecăm în vacanţă, ne transplantăm în camera de hotel. Practic, ne mutăm dintr-o „cutie“ în alta, integraţi perfect în beton, metal şi sticlă.
Cu ochii-n 3,14
La Paris constat că se poartă cerşitul cu animale: cu cîini şi pisici. Stăpînii lor nu spun nimic, stau doar sobri cu animalul în braţe şi cu plăcuţa alături. Uneori chiar cu ochii închişi. Mă gîndesc că, în România, genul ăsta de cerşit nu ar merge: animalele cerşesc singure, de mult, pe lîngă oameni… (I. P.)
Vezi un titlu de ziar („headline“, cum ar veni) pe un site de ştiri. Citeşti o dată. Şi înc-o dată. Te ştergi la ochi. Degeaba. Ai văzut bine: „Cu o mînă a înotat, iar cu cealaltă «a dat d
Mădălin şi rostul educaţiei
Mădălin s-a născut imediat după Revoluţie, într-o familie oarecare din România. Părinţii lui se înscriu în categoria numeroasă a familiilor care, deşi se plîng, se descurcă. Aşa că l-au dat pe Mădălin la şcoală, dar n-au trecut niciodată pe acolo.
Vin artiştii, pleacă lăutarii
Pe la mijlocul anilor ’80, apărea un film românesc în care un geolog arătos, de pe plaiurile noastre, intra într-o combinaţie încîlcită, de spionaj economic – Racolarea îi zicea. Filmul era foarte confuz şi făcut cu picioarele, dar se bucura de o distribuţie tare – Florin Piersic, Tora Vasilescu, Ion Besoiu, Constantin Diplan etc.
Timpul reformei nu a venit
Citesc, aproape în fiecare zi din ultimii zece ani, articole dedicate învăţămîntului românesc. Nu puţine sînt, mai degrabă, comentarii ilare, inepte, visătoare, stupefiante, drăgălaşe, inadecvate. Printre ele, analizele lucide, profesioniste, cu premise clar subliniate, cu scopuri limpede conturate, cu paşi bine struniţi şi comparaţii realiste – sînt floare rară.
Discuţii mici
Sînt o mută profesionistă. I-am admirat întotdeauna pe cei care pot să lege imediat o conversaţie cu străinii sau cu persoane prea puţin cunoscute. Pot să mimez o oarecare lejeritate în asemenea situaţii, însă cuvintele ies greu, frazele sînt poticnite şi mintea mi se blochează dureros pe tot felul de detalii.
Spital, în Franţa
Am avut ocazia, recent, să vizitez, pentru cîteva zile, un spital mare, de stat, din Franţa. Nu ştiam (şi nici acum, de fapt, nu ştiu...) mare lucru despre sistemul lor medical. În orice caz, pot spune că întreaga experienţă a fost destul de şocantă.
Poşta
Şi asta este o negustorie, pentru mine. Şi uite de ce. Timp de şase-şapte ani, de cînd se dă alocaţia copilului prin poştă, mi-am spus că cel mai bine este să deschid poştaşului la interfon. Dar poştaşul rareori îmi aducea şi mie nenorocita de alocaţie. Nu, nu este foame ţigănească după alocaţie, dar dacă este dreptul copilului, de ce nu?