O perspectivă străină

Jack FEINBERG
Publicat în Dilema Veche nr. 494 din 1-7 august 2013
O perspectivă străină jpeg

Textul de mai jos este o parte dintr-o serie de povestiri scrise de un expat american care locuieşte în Bucureşti. Pe parcursul anului trecut, acesta s-a pierdut printre staruri de cinema, politicieni, aristocraţi, vagabonzi, criminali şi magnaţi. A experimentat senzaţionalul, lumescul şi multe altele. Toate în România.

Apartamentul generalului

Acum cîteva luni mă plimbam împreună cu un prieten prin centrul Bucureştiului, cînd am văzut un afiş „De vînzare“, atîrnînd de o terasă. Clădirea era un exemplu uimitor de arhitectură brâncovenească, cu un acoperiş cu turnuri ce atrăgea atenţia oricui trecea pe stradă. Pentru a ne satisface curiozitatea, am decis să sunăm la numărul afişat. Puteam doar ghici ce ne aştepta într-un apartament probabil modern renovat, sau poate ceva neatins de mîinile dezvoltatorilor imobiliari. Cu toate astea, ceea ce am găsit ne-a spulberat toate aşteptările.

La ora programată, am trecut printr-o intrare de piatră bogat ornamentată şi am urcat două rînduri de scări de marmură. În oricare altă capitală europeană, ar fi fost uşor să îţi imaginezi un baron sau conte aşteptînd într-o astfel de reşedinţă, însă istoria Bucureştiului este destul de diferită de cea a Parisului sau a Romei. Într-adevăr, am trecut printr-o dură revenire la realitate atunci cînd am găsit liftul defect şi mereu blocat – poate simbolic – la unul dintre etaje. Arăta de parcă nu mai funcţionase de zeci de ani şi începuse să adune gunoi.

Am ajuns la uşa dorită care a fost deschisă de o mică doamnă de vîrstă medie, îmbrăcată modest şi purtînd o pereche de papuci de casă foarte zdrenţăroşi. Cu siguranţă nu era ea contesa, dar ne-a primit cu bunăvoinţă, de parcă ar fi fost una. Trecînd pragul, a fost ca şi cum am fi intrat într-o altă dimensiune. Primul lucru pe care l-am observat în foaierul slab luminat a fost frînghia de rufe de trei metri lungime, întinsă de-a lungul camerei, pe care atîrnau cîteva prosoape. M-am uitat mai departe şi am observat o pată gigantică de apă ce acoperea unul dintre pereţi. Totul era acoperit de praf. Mobilierul arăta de parcă ar fi fost cumpărat de la „IKEA comunistă“. Apartamentul reprezenta întruchiparea degradării.

Cu toate astea, dacă te uitai dincolo de furnirul şubred, puteai observa indicii ale unui trecut diferit, semne că, probabil, această casă a aparţinut cîndva unei persoane foarte bogate. Lambriuri de lemn magnific sculptate acopereau întregul tavan. Uşile franceze se deschideau pentru a prezenta o mare sală de mese. Pe hol am găsit cea mai mare baie pe care am văzut-o în orice apartament din Bucureşti (vechi sau nou). Numărul mare de camere era uimitor: le-am pierdut şirul, în timp ce făceam turul celor peste 300 de metri pătraţi. Da, acest apartament avea cu siguranţă origini ilustre.

Locul era plin de contradicţii. Ne frămîntau multe întrebări, dar prima pe care am pus-o a fost: de ce erau atît de multe sonerii la uşa din faţă? Răspunsul ghidului nostru a venit destul de prozaic: pentru că patru familii împărţeau acest mare apartament, care a fost iniţial destinat pentru a găzdui o singură familie. Una dintre familii locuia în sala de mese, alta în bibliotecă, iar o a treia ocupa ce a fost probabil, cîndva, camera servitorilor... Bucătăria, holurile şi baia erau folosite în comun.

Treptat, ne-a fost dezvăluită mai multă istorie. Se pare că trecutul apartamentului nu a fost doar ilustru – ci chiar aristocratic. Clădirea a fost construită pentru fiicele unui proeminent cetăţean al Bucureştiului, generalul Grădişteanu (un alt conac aparţinînd aceleiaşi familii rămîne una dintre cele mai mari clădiri de pe Calea Victoriei). După 1948, proprietatea a fost naţionalizată şi redistribuită „Oamenilor“. În mod remarcabil, în 2013, locatarii săi continuă să trăiască exact ca pe vremea comunismului.

Deşi condiţiile de trai ale locuitorilor păreau mai degrabă sărace, aceştia, probabil, stau pe o imensă avere, de vreme ce preţul cerut pentru proprietatea lor combinată este de o treime de milion de euro (cel mai probabil negociabil, de vreme ce aceştia păreau foarte dornici să-şi părăsească stilul comunal de viaţă). Mă întreb, totuşi, cine şi-ar putea permite să-i plătească? Probabil, eventualul cumpărător ar fi membru al noului tip de aristocraţi ai României. Poate e doar o chestiune de timp pînă cînd apartamentul va fi acaparat de un om de afaceri prosper care va transforma din nou locuinţa într-una unifamilială, aşa cum a fost în urmă cu peste cincizeci de ani.

Cu toate astea, pînă atunci, semnul „De vînzare“ încă atîrnă pe terasă.

Anunţuri obraznice

Fiecare mare oraş îşi are rutina sa zilnică (unii ar putea spune chiar ritual) unică, care îl face special şi, într-un fel, îi captează esenţa. Dimineaţa, în timp ce merg spre muncă, parizienii sar peste rigole stradale, în timp ce acestea sînt inundate sau curăţate. Newyorkezii coboară în adîncimi de metrou dezgustătoare şi se ascund în spatele unui ziar, în scaunele lor. În Veneţia, navetiştii se luptă cu valurile urcînd la bordul unui vaporetti, în timp ce în Istanbul apelul la rugăciune răsună din minarete şi oraşul trece într-o stare de amorţeală. În Bucureşti, oamenii îşi îndepărtează eroic pliante de masaj erotic, de pe geamurile maşinilor.
    
Într-adevăr, fiecare pliant de noapte, oferind „Sensual Massage“, „Hotel Visits“ şi „Free Bar/Free Car“ e aruncat pe vehiculele din centrul oraşului. O companie promite să „ajungă la hotelul tău în maximum zece minute.“ Nu poţi să nu fi curios cum ajung aceste anunţuri obraznice acolo. Nu observăm niciodată procesul de distribuţie în timp ce are loc, ci, mai degrabă, ele apar pur şi simplu ca trimise de Elfi-vicioşi. Cine este omul misterios care răspîndeşte promisiuni de „picioare desfăcute“? Dovada muncii sale e peste tot, dar, cu toate astea, omul responsabil nu este niciodată văzut. Se furişează el oare în umbră şi îşi îndeplineşte sarcinile în mod clandestin atunci cînd nu-l vede nimeni, sau atunci cînd dormim, ca Moş Crăciun? Mai rar decît cea mai rară păsăre, a-l vedea poate fi similar cu a vedea un condor californian.

Ei bine, am zărit creatura evazivă! Am prins-o la locul faptei! Şi, să fiu sincer, nu aduce deloc a elf sau oricare altă creatură mitologică, la drept vorbind. El nu se teleportează de la maşină la maşină, ca să-şi ascundă faptele. E doar un tip normal care se întîmplă să promoveze prostituţia. Cu toate acestea, într-un fel îl admir pentru că, privindu-l mai atent, mi-am dat seama că ar putea reprezenta una dintre instituţiile cele mai democratice din întregul Bucureşti. De ce? Pentru că el tratează toate maşinile în mod egal. De multe ori, vom vedea un BMW, un Audi şi un Mercedes-Benz, toate într-un rînd, şi apoi o Dacia Logan dărăpanată. Maşinile scumpe sînt decorate în mod natural cu pliante, dar oare este rabla evitată? Nu, nu este, pentru că omul ştie: fiecare cetăţean are dreptul la masaj erotic. Masajul erotic – este un drept inalienabil cu care Natura ne-a înzestrat ca fiinţe umane! Mulţumesc ţie, „Domnule Masaj Erotic“ pentru că mi-ai deschis ochii!

Un meci de neuitat

Cînd am auzit că Steaua va juca cu Chelsea FC, la Stadionul Naţional al Bucureştiului, ştiam că vreau să fiu acolo. Nu numai că n-am fost niciodată la un eveniment sportiv în România, nu am participat niciodată la un joc de fotbal profesionist, chiar dacă este unul dintre sporturile mele preferate, la televizor. Cu toate acestea, am aflat că biletele s-au vîndut la doar cîteva ore după ce au fost puse în vînzare. Cu alte cuvinte, a trebuit să caut un bilet prin canale neoficiale.    

Fără prea mult efort, am descoperit o piaţă virtuală înfloritoare de bilete de mîna a doua, promovate de site-uri clasificate de anunţuri. După ce am găsit un anunţ care arăta doar moderat dubios, cu un preţ doar uşor stratosferic, am vorbit cu grosolanul vînzător şi am stabilit să ne întîlnim lîngă staţia de metrou Apărătorii Patriei. Odată ajuns acolo, am întîlnit două personaje zurbagii care au făcut tranzacţia în numele vînzătorului. Tranzacţia a fost aproape anulată pentru că personajele au încercat să-mi vîndă un bilet diferit de cel promovat, însă, după negocieri aprinse, am obţinut un bilet la meciul Steaua vs Chelsea, iar ei şi-au primit cei 500 de lei în numerar (şi o bucată din demnitatea mea).

Cînd am ajuns la stadion, hoarde de oameni aşteptau la porţi. Eram îndesaţi ca sardinele, în timp ce ne îndreptam spre un punct de control ce implica o percheziţie corporală completă. Unul dintre paznici a permis unor tinere să taie întreaga linie, fapt ce părea destul de nedrept, dar cu toate astea, nimeni nu părea să se plîngă. După ce mi-am găsit locul şi mi-am salutat vecinii, am realizat că am plătit o grămadă de bani pentru un scaun care nu s-ar mai fi folosit pentru prea mult timp. În timp ce în Statele Unite ale Americii spectatorii se ridică de la locurile lor doar în momente de mare importanţă, aici întregul stadion nu a stat jos nici măcar pentru un moment, în timpul jocului.    

Am observat multe alte diferenţe între evenimentele sportive româneşti şi cele americane. De exemplu, la acest joc a lipsit imnul naţional la începutul meciului. Americanii sînt obişnuiţi să-şi audă „Star Spangled Banner“ cîntat chiar şi la jocurile din Liga Mică, astfel încît lipsa fluturării drapelului naţional a fost o surpriză. De asemenea, am chicotit cînd am văzut cum erau oferite băuturile răcoritoare, la standurile improvizate. Pe Stadionul Yankee din New York, spectatorii pot alege dintre un număr impresionant de gustări unsuroase care, eventual, îţi vor bloca arterele – cum ar fi hamburgeri, hotdog, pizza, nachos, covrigei cu brînză etc. Aici ai două opţiuni: vrei popcorn sau nu vrei popcorn. Spre deliciul mulţimii, Steaua a reuşit, în cele din urmă, să conducă Chelsea, după lovitura de pedeapsă care a trimis graţios mingea în spatele plasei. După cîtva timp, cînd victoria Stelei părea mai mult sau mai puţin sigură, am auzit un anunţ destul de ciudat, din difuzoarele stadionului: „Din motive de siguranţă, rugăm toţi fanii Chelsea să nu părăsească stadionul timp de 15 minute după meci.“ Huliganismul şi violenţa extremă cu care acesta merge mînă în mînă sînt, în mare parte, necunoscute în Statele Unite. Cu toate acestea, după ce toată lumea a părăsit stadionul în siguranţă şi fără traume, am fost un pic dezamăgit de spiritul nostru de echipă. Nu s-a cîntat de-a lungul străzii Ion Coravu, în drum spre metrou. Într-adevăr, majoritatea fetelor care părăseau stadionul păreau mai degrabă triste, avînd în vedere circumstanţele. Păreau să spună pe un ton pesimist „vom pierde, probabil, şi următorul meci“ (pe care l-au şi pierdut, 3-1).

Jack Feinberg e un scriitor american care locuieşte în Bucureşti. A lucrat pentru Arhiva Naţională de Filme şi organizaţia umanitară Concordia.

traducere Nadejda CODREANU

Foto: J. Feinberg

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

USS Gerald R  Ford (CVN 78) underway on 8 April 2017 jpg
SUA au lansat primul portavion din clasa Ford, cel mai mare și scump din lume VIDEO
USS Gerald R Ford, cel mai avansat portavion al SUA, a plecat luni în prima sa călătorie în Oceanul Atlantic, unde va efectua exerciții, având la bord un grup de luptă NATO.
Podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila FOTO: Radu Aramă
Fără taxă pe Podul de la Brăila, în primii cinci ani de la deschidere. Trecem Dunărea gratuit, mulțumită UE
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că șoferii vor circula gratuit pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, în primii cinci ani de la deschidere, potrivit contractului de finanțare europeană.
 Mobilizare partiala - rusi trimisi la razboi FOTO Profimedia
Bătaie între soldați și recruți la o bază militară din regiunea Moscova: Poliția Militară a intervenit pentru a calma spiritele
Soldați aflați sub contract și bărbați recent mobilizați pentru război s-au luat la bătaie la baza Alabino, din regiunea Moscova, după ce aceștia din urmă s-au opus confiscării telefoanelor mobile.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.