Galoşii, Picasso şi presa mondială

Publicat în Dilema Veche nr. 493 din 25-31 iulie 2013
România plagiatoare şi rădăcinile ei jpeg

Mama unuia dintre cei trei români cercetaţi pentru furtul de Picasso, Matisse, Monet, Gauguin şi Lucian Freud s-a răzgîndit şi a declarat că nu a ars în sobă tablourile pe care spusese că le-a ars. Pînă cînd se limpezesc lucrurile, să vedem cam ce impact de imagine are, pentru România, întreaga tărăşenie.

Mihai Alexandru Bitu, Radu Dogaru şi Eugen Darie sînt cercetaţi pentru că ar fi sustras, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, şi ar fi furat un număr de şapte tablouri, de pictorii citaţi, de la muzeul Kunsthal din Rotterdam. În Evenimentul zilei au apărut transcrieri ale unor chat-uri de Internet în care cei trei se întrebau ce-ar fi putut face cu tablourile. Dacă se adevereşte, ceea ce se vede acolo este de un idiotism insuportabil. După ce iniţial puseseră ochii pe un muzeu de ştiinţe ale naturii, cei trei şi-au dat seama că păsările împăiate pot fi revîndute foarte greu, aşa că s-au reorientat către Kunsthal, unde se găseau Capul de Arlechin al lui Picasso şi Femeie în faţa unei ferestre deschise a lui Gauguin. După ce au furat, nu se ştie cum, cele şapte tablouri, acuzaţii le-au ascuns în perne şi le-au adus în România. Ulterior, au încercat să i le plaseze lui Gigi Becali, un alt mare connaîsseur, şi l-ar fi rugat să-i ajute pe un asistent de-al lui Cătălin Botezatu, despre care presa spune că e cercetat în stare de libertate. Suspecţii nu ar fi cerut, pentru tablourile evaluate la 18 milioane de euro, decît 50.000 de euro.

Olga Dogaru, mama unuia dintre cei trei, a declarat că iniţial a ascuns operele de artă într-un geamantan, pe care l-a îngropat într-un cimitir din oraşul tulcean Măcin, unde locuia. Pentru ca ulterior să-l dezgroape, să înghesuie tablourile în sobă şi să le dea foc, împreună cu o pereche de galoşi pe post de combustibil, ca să scape de captura devenită incomodă.

Pe fir a intrat Institutul Naţional de Criminalistică, care s-a apucat să scormonească cenuşa din sobă, dar nu a dat o concluzie tranşantă. Nu e clar de ce, dar ulterior, avocatul lui Radu Dogaru, principalul suspect în caz, solicită o expertiză de la Muzeul Luvru, care să confirme noua declaraţie a mamei suspectului, că tablourile nu au fost arse.

Povestea este una care îţi taie răsuflarea. Are potenţialul de a se propaga în presa străină, aşa că am plecat pe urmele ei. Toate publicaţiile de limbă engleză cu o oarecare importanţă – de la New York Times la The Guardian şi de la Huffington Post la BBC sau CNN – au preluat-o. În Franţa, Le Figaro, Le Point sau L’express au scris şi ele, la fel ca Der Spiegel în Germania sau El País în Spania. Dacă trei idioţi dintr-o ţară bananieră ar fi furat ei tablourile, iar mama aceloraşi ar fi declarat că le-a băgat în sobă cu nişte galoşi, presa din România ar fi preluat şi ea informaţiile.

Curios să văd cam unde ne situează, în context, întreaga tărăşenie, am început să scotocesc printre jafuri celebre. Valoarea de 18 milioane a tablourilor furate plasează cazul Kunsthal sus în top, chiar dacă, în 1990, nişte necunoscuţi furau, de la Muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston, 13 tablouri în valoare de 300 de milioane de dolari. Wikipedia listează diferitele „jafuri ale secolului“, care s-au petrecut între 1900 şi 2000, şi se referă la opere în valoare de cîteva zeci de mii pînă la cîteva milioane de dolari sau euro, ceea ce înseamnă, e drept, ceva mai mult în banii de azi. Despre hoţi care ar fi distrus operele de artă ca să nu fie prinşi nu am găsit însă nimic. Unul dintre cele mai ciudate cazuri e al unui soldat american, Joe Meador, care a furat, în 1945, din Germania, un număr de opt artefacte medievale, care au fost recuperate după moartea acestuia, în 1990. Nici IRA sau alte rînduri de hoţi care au vizitat Russborough House între 1974 şi 2002 (proprietarul acesteia, Sir Alfred Beit, a fost călcat de nu mai puţin de patru ori) nu au distrus operele de artă. IRA a încercat chiar să le folosească în chip de monedă de schimb pentru ostatici, iar picturile au fost recuperate pînă la ultima, chiar dacă una fusese furată de două ori, în 1986 şi 2001.

Am mers mai departe, la alte liste de pe Wikipedia (avea dreptate Umberto Eco, cînd spunea că listele fac infinitatea comprehensibilă), de pildă – operele de artă dispărute. În secolul al VIII-lea, iconoclaştii au fost destul de spornici în această activitate. De pe la 1300 încolo, tot felul de fresce şi mozaicuri au fost distruse moronic în timpul unor lucrări de extindere a unor biserici, catedrale şi aşa mai departe. Palatul Westminster, alias Houses of the Parliament, a vîndut, în 1820, unui negustor, cu 10 lire, o tapiserie din 1475, căreia i s-a pierdut urma. La Revoluţia din 1789, în Franţa a dispărut o serie întreagă de lucrări, la fel cum, 150 de ani mai tîrziu, naziştii au întors muzeele şi colecţiile particulare cu susu-n jos, lucru din care au rezultat pierderi incalculabile.

Cel mai mare distrugător de opere de artă pare a fi fost focul, sub forma unor incendii, desigur, accidentale. Mai vin la rînd cîteva cutremure şi bombardamente, dar şi cîţiva comanditari nemulţumiţi, printre care Alfred Jarry, care a distrus un portret pe care i-l făcuse Rousseau Vameşul, fiindcă nu îi plăcea. Lady Churchill a făcut şi ea bucăţele un portret al lui Winston Churchill care îl scotea din sărite pe acesta, realizat de Graham Sutherland, un neo-romantic celebru, dar prea puţin măgulitor cu subiectele lui.

Chiar şi Charlie Chaplin a distrus un film pe care nu l-a regizat, dar l-a produs – A Woman of the Sea, în care juca fosta lui amantă, Edna Purviance. După ce filmul a fost terminat, tatăl lui Charlot a considerat că nu are potenţial de succes, aşa că l-a pus la păstrare, dar, din motive de fiscalitate, s-a decis mai apoi să îi dea foc.

În toate listele de jafuri, opere de artă sau filme dispărute, nu am găsit însă nimic asemănător cu prima depoziţie a Olgăi Dogaru, cea cu galoşii, cimitirul, Picasso şi soba. Sau, de fapt, greşesc. Căutaţi „list of stolen paintings“ pe aceeaşi Wikipedia şi veţi găsi cele şapte lucrări în cauză, dintre care patru cu imagini.

Dacă nu cumva, printr-o minune, nu se va dovedi că hoţii sînt marţieni sau pinguini, afacerea Kunsthal înseamnă că ne-am legat numele de ceea ce pare a fi cel mai mare jaf de artă din 1990 încoace. Episodul cu arderea este de o barbarie nemaiîntîlnită – nici la nazişti –, iar aici, ca să ieşim cît de cît basma curată, avem nevoie de o a doua minune: trebuie ca cele şapte tablouri să apară la suprafaţă, altfel decît sub formă de scrum. Din păcate, în toate listele pe care le-am menţionat mai sus e plin de opere care nu au mai fost recuperate. Şi dacă nu sînt recuperate, chiar în situaţia în care prima declaraţie a Olgăi Dogaru se dovedeşte, juridic, o aiureală, ea va rămîne, prin impactul pe care l-a avut în presa mondială, explicaţia unanim acceptată pentru întreaga poveste.

Morala întregii poveşti e clară. Cazul trebuie luat cît se poate de în serios.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Eduard Hellvig bilant SRI FOTO Mediafax
Șeful SRI lansează un avertisment la adresa unor foști angajați: Vom face tot ce ține de noi pentru a rezolva aceste probleme
Șeful SRI a lansat un avertisment la adresa unor foști angajați ai instituției, despre care susține ca gravitează în jurul unor companii de stat sau în spatele a „tot felul de oameni”.
USS Gerald R  Ford (CVN 78) underway on 8 April 2017 jpg
SUA au lansat primul portavion din clasa Ford, cel mai mare și scump din lume VIDEO
USS Gerald R Ford, cel mai avansat portavion al SUA, a plecat luni în prima sa călătorie în Oceanul Atlantic, unde va efectua exerciții, având la bord un grup de luptă NATO.
Podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila FOTO: Radu Aramă
Fără taxă pe Podul de la Brăila, în primii cinci ani de la deschidere. Trecem Dunărea gratuit, mulțumită UE
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că șoferii vor circula gratuit pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, în primii cinci ani de la deschidere, potrivit contractului de finanțare europeană.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.