Cînd intrăm şi cînd ieşim din criză?

Publicat în Dilema Veche nr. 495 din 8-14 august 2013
Cînd intrăm şi cînd ieşim din criză? jpeg

Aceasta este întrebarea care se află acum pe buzele tuturor. Sîntem atît de bine conectaţi la lipsurile şi frustrările pe care ni le provoacă, încît am ajuns să ne planificăm paşi importanţi ai vieţii în funcţie de această criză. Părinţii nu-şi mai trimit acum copiii la studii, vecinul de bloc nu-şi mai schimbă maşina şi tinerii căsătoriţi tot amînă apariţia unui copil. Toată lumea aşteaptă să „treacă nenorocita asta de criză“. Pînă să ajungem la discuţia despre ieşirea din criză, trebuie să discutăm despre ce este ea, în mod efectiv, şi cum se manifestă. Specialiştii spun că o criză economică este „o situaţie patologică, mai mult sau mai puţin dramatică prin consecinţele sale: creşterea rapidă a inflaţiei sau restrîngerea activităţii (recesiune sau, mai grav, depresiune), care conduc la creşterea şomajului şi uneori se produc concomitent.“ (Claude Jessua-co, Dicţionar de ştiinţe economice, Editura ARC, 2006, p. 245)

Modul de instalare a crizei este unul simplu, cel puţin în teorie. Noua paradigmă economică – să zicem apariţia automobilului la început de secol XX (sau noile tehnologii informatice la început de secol XXI ) – duce la o frenezie în jurul său. Toată lumea priveşte cu optimism spre viitor. Investitorii şi creditorii lor contribuie împreună la punerea bazelor noului ciclu economic. Creditorii (stăpîni ai economiei financiare) pun în mişcare sume de bani din ce în ce mai importante, la costuri din ce în ce mai reduse, iar investitorii (stăpîni ai economiei reale, producătoare de bunuri) preiau aceste finanţări şi le pun la baza unor procese de fabricaţie şi tehnologii tot mai performante. Sectorul respectiv mobilizează şi creează economie, pe orizontală şi verticală. Apar expansiunea economică şi entuziasmul. Se înregistrează şomaj scăzut şi inflaţie joasă. Sumele împrumutate de către sectorul real se întorc la timp în bănci, sporind profiturile acestora. Pe măsură ce automobilul (sau tehnologiile informatice) intră în viaţa tuturor, consumul devine de masă şi apare dependenţa economiei şi a societăţii de această nouă tendinţă economică. Toată lumea este veselă, numai că, la un moment dat, se ajunge la un maximum, la o saturaţie pe ciclu economic. Fie din cauza consumatorilor (saturaţi de produs), sau din cauza modului de valorificare a factorilor de producţie de către economia reală (scumpirea forţei de muncă, o criză de combustibili sau materii prime), sau din inadecvarea preţului produsului final la cerinţele noi de viaţă ale consumatorilor (preţul autovehiculelor, de exemplu, a fost menţinut permanent sus, indiferent de tehnologiile tot mai perfecţionate de fabricaţie), sau pur şi simplu din cauza unor decizii politice, randamentele din economia reală (determinate de condiţiile de producţie şi desfacere) nu mai permit, la timp, rambursarea banilor către bănci. Acum apare criza. Din motivele enunţate sau din altele, aceste randamente se pot transforma chiar în pierderi. Se produce un decalaj între economia reală şi economia monetară. Falimentele dintr-o zonă duc la falimente în cealaltă zonă. Devine aproape imposibil să mai ştii cine este vinovat şi de unde a pornit totul. Scapă cine poate, de regulă cei care, din întîmplare sau cu bună ştiinţă, au beneficiat de un management atent bazat pe un echilibru între investiţii şi lichidităţi. Lumea intră în panică şi dezechilibrele se instalează definitiv, aruncînd în aer producţia, consumul şi repartiţia. Se caută noi drumuri, o nouă paradigmă care să fie consumată printr-o nouă stare de euforie. Este procesul de „distrugere creatoare“ specific lumii capitaliste, libere, pe care îl descrie Schumpeter. Acum, în mod sigur, ne pregătim de era tehnologiilor înalte, a informaticii, comunicaţiilor şi bioingineriilor.

Ce am fi putut face? Ce am mai putea face?

Evident că nimeni nu poate interveni pentru a tempera entuziasmul, din simplul motiv că mulţi ştiau că va veni o criză, dar nimeni nu ştia cînd se va întîmpla asta. Entuziasmul are caracteristica esenţială că este molipsitor şi înşelător. Nimeni nu se gîndeşte că va veni ziua decontărilor, sau, dacă acceptă asta, speră că lui nu i se va întîmpla nimic. Nu există guvern sau autoritate care să-şi propună a tempera euforia. Euforia nu poate fi oprită, dar panica poate fi limitată. Aici este cheia combaterii oricărei crize. În primul rînd, nu trebuia să privim această criză ca pe un element politic electoral, intern. S-a gîndit primitiv în termeni de „ei v-au adus în criză“ şi apoi „iată, noi vă scoatem din criză“. România este, cred, singura ţară din lume unde s-a încercat, din acest motiv, să se iasă din criză joi la ora 14. Cînd oameni ce păreau serioşi din guvernul în exerciţiu au început, din disperare de cauză, să vorbească în aceşti termeni, mi-am amintit de legenda urbană care circula în „epocă“, conform căreia Ceauşescu ar avea o armă bazată pe laser ce ar distruge pe loc toate tancurile ruseşti posibil invadatoare. Asta spune totul despre lipsa de înţelegere şi amatorismul celor care, din nefericire, trebuiau să elaboreze programe de combatere a crizei. Noi sîntem cei care au luat această criză mai ales prin contagiune, aşa cum se ia răceala în autobuz. Nu am avut probleme cu sistemul bancar, acesta nu deţinea în portofoliu active toxice, banca centrală a fost mereu atentă asupra politicilor monetare şi de curs de schimb şi, totuşi, în anul 2009 am înregistrat un minus de peste 7% la evoluţia PIB. Am luat criza vorbind despre ea. De altfel, ei nu ştiu că zgomotul în jurul unei probleme care nu există, în economie, poate duce la apariţia acelei probleme. În loc de tonuri serioase care să dea încredere, am avut parte de ţipete şi reproşuri care au culminat cu tăieri de salarii şi pensii. Economia făcută prin aceste măsuri nu a compensat nici pe de parte răul produs prin pasarea răspunderii crizei „pe umerii opoziţiei“ şi cultivarea cu grijă a ideii că „numai noi vă putem aduce la mal“. Panica era deja generalizată, ducînd la comportamente care au accentuat criza.

Cînd a venit în România, în 2010, Dominique Strauss-Kahn a spus un lucru interesant, şi anume că, deţinînd o datorie publică destul de scăzută, ţara noastră poate, spre deosebire de alte state, să folosească un mix de politici complex în centrul căruia pot sta măsuri de sorginte keynesiană, adică de folosire a unor mari investiţii de stat, în mari proiecte naţionale, pentru a beneficia de efectul de pornire a economiei. A spus acest lucru, probabil, în speranţa că cineva din conducerea ţării ştia cine a fost Keynes. Şi oricum, afirmaţia lui ţinea de o anumită naivă necunoaştere a politicienilor români şi de infinita lor capacitate de a fura. Da, puteam avea un proiect propriu de combatere a crizei, bazat tocmai pe această posibilitate de a folosi banul pentru mari investiţii publice (chiar prin împrumuturi externe sau interne), tocmai cînd preţurile la materii prime scăzuseră mult datorită crizei. Paradoxal, dar tocmai caracterul marginal şi neintegrat al economiei ne putea servi ca atuu.

Nu! Dintr-o criză economică de acest gen nu se iese joi la ora 14. Nici măcar prin creşterea PIB-ului timp de o zi, două, un trimestru sau chiar un an. Putem spune că am parcurs criza atunci cînd un set mult mai complex de indicatori încep să semnalizeze pozitiv. The National Bureau of Economic Research (NBER) vorbeşte despre indicatori care se referă la PIB, dar şi la producţia industrială, veniturile populaţiei şi companiilor, consumul populaţiei, nivelul şomajului, inflaţie, vînzările cu amănuntul, exporturi. Iată cum lucrurile se complică puţin şi percepţia publicului conform căreia nu am ieşit din criză capătă valoare de adevăr. Guvernanţii ne spun că am parcurs criza pentru că ei se uită doar la un indicator – PIB. Conform lui, România ar putea să stea liniştită pentru că avem un plus de 2,2% în 2011; 0,7% în 2012; şi previziuni pozitive de 1,6% în 2013 şi 2,2% în 2014. (epp.eurostat.ec.europa.eu) De asemenea, de exemplu, SUA a înregistrat creşteri ale PIB de 2,4% în 2010; 1,8% în 2011; 2,2% în 2012; şi are previziuni pozitive de 1,9% în 2013 şi 2,8% în 2014. (www.oecd.org/statistics). În cazul UE - 27 avem următoarele cifre: +2,1% în 2010; +1,6% în 2011; - 0,4% în 2012; şi previziuni de - 0,1% în 2013 şi +1,4% în 2014. (epp.eurostat.ec.europa.eu). Deşi aceste cifre nu sînt chiar alarmante, totuşi nimeni nu vorbeşte despre ieşirea din criză, ci doar despre depăşirea depresiunii, adică punctul cel mai de jos al acestui fenomen. O nuanţă de exprimare ce n-ar trebui să ne scape. Toţi ceilalţi indicatori ne semnalează că sîntem într-o criză profundă, începînd cu nivelul ocupării, consumul, inflaţia, deficitele, viteza cu care se pleacă din ţară ş.a.m.d.    

Se discută mult despre ieşirea din criză a României odată cu statele europene, de care sîntem puternic legaţi prin relaţii comerciale şi nu numai. Este soluţia celui fără de soluţii. Sîntem, încă, o economie şi o societate extrem de rigide şi care, într-o proastă şi coruptă guvernanţă, nu pot mai mult. Este dificil de discutat despre termene de ieşire din această criză. Totuşi, este posibil ca UE să înceapă, în cîţiva ani, să intre în noul ciclu economic şi să recupereze la setul de indicatori pe care l-am enumerat. Într-o viziune optimistă, România va urma Uniunea Europeană alţi cîţiva ani mai tîrziu.

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Alexandru Arsinel FOTO Mediafax
Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani și era grav bolnav
Alexandru Arșinel a murit astăzi, anunță Antena 3 CNN. Actorul în vârstă de 83 de ani a avut multiple probleme de sănătate în ultimul an și a fost internat de mai multe ori.
gazoduct 3
Ciucă, prezent la inaugurarea interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria. Ce importanță are gazoductul pentru România
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că va participa, sâmbătă, la Sofia, la inaugurarea interconectorului de gaze dintre Grecia și Bulgaria. La eveniment vor participa mai mulți oficiali, printre care și CE.
David a fost ars şi umilit de doi colegi foto facebook 1 jpg
Tânăr cu retard, brutalizat și umilit timp de doi ani de colegii de muncă. Cazul este în ancheta procurorilor
Un caz cumplit de bullying la locul de muncă este anchetat de procurorii din municipiul bihorean Salonta. Victima este un tânăr cu handicap, umilit şi agresat vreme de doi ani de câţiva colegi.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.