România plagiatoare şi rădăcinile ei

Publicat în Dilema Veche nr. 495 din 8-14 august 2013
România plagiatoare şi rădăcinile ei jpeg

Despre plagiat s-a tot vorbit în ultimii ani, mai ales în legătură cu politicienii. Dar, undeva sub ştirile de-a-ntîia, în societatea românească există o pînză freatică de fenomene intelectuale (în sens larg), din care se naşte blamata ciudăţenie a copierii neasumate. Un inventar al acestora e util.

Plagiatul a fost o temă de notorietate pe la începutul anilor ’90, pe cînd Eugen Barbu încă trăia. Printre acuzaţiile la adresa acestui scriitor e şi o frază memorabilă de la vremea respectivă, a lui Nicolae Manolescu. Înainte de a decide dacă domnul Eugen Barbu e un mare scriitor sau un scriitor mai puţin important, trebuie să vedem dacă acesta e sau nu e scriitor, cît din opera lui e copiată – spunea pe atunci criticul literar. Întreaga povestea avea şi o încărcătură politică, fiindcă răposatul scriitor era plimbat la vremea respectivă de Corneliu Vadim Tudor ca o relicvă făcătoare de minuni, pe la evenimentele României Mari.

Următorul moment public e prin 2003, cînd Evenimentul zilei a început să publice informaţii legate de Mircea Beuran şi manualele franţuzeşti după care acesta şi-a copiat lucrările. Pentru ca, mai nou, acuzaţi de aşa ceva, adesea cu argumente serioase, să fie premierul Ponta, dar şi un fost ministru al educaţiei, Ioan Mang, sau Laura Codruţa Kovesi.

● Tradiţia şcolară. Ar fi ciudat dacă numai politicienii ar fi plagiatori. Numele de mai sus sînt din categoria celor expuse politic, de unde şi apariţia lor în prim-plan, chiar dacă în unele cazuri există dovezi serioase, incriminatoare. Dar lucrurile pornesc încă din sistemul şcolar.

Acum cîţiva ani, aveam de jurizat un număr de texte pentru un concurs cu tematică UE, destinat liceenilor şi studenţilor. Într-o seară, tîrziu, am deschis articolul uneia dintre participante. Nu-mi amintesc ce nu mi s-a părut în regulă, dar am luat un fragment de două-trei fraze din textul respectiv şi l-am căutat pe Google. Ei bine, era plagiat dintr-un soi de dicţionar al instituţiilor europene. Iar participanta era o persoană cu un CV ireproşabil, atîta cît se poate vorbi de asta la o vîrstă fragedă. Am descalificat-o, dar îi acord o circumstanţă atenuantă: probabil că n-a ştiut ce face.

Sau, la fel de probabil, a crezut că aşa se face. De vină e bine cunoscutul accent pus pe memorare în învăţămîntul românesc. E vorba de celebrele comentarii literare învăţate pe dinafară din cărţi (sau, pe vremuri, din caiete olografe împrumutate de meditator), care asigură succesul la examenul de literatură. Netul românesc e plin de site-uri de „referate“, de fapt subiecte de-a gata, mediocre sau chiar mai rău. Foarte probabil, „referatele“ sînt materia primă a unui gen de lego cu paragrafe, pe care e tentat să-l facă, în producţiunile proprii, mai tot elevul sau studentul fără aptitudini deosebite sau chef de treabă.

La asta se adaugă mania copiatului la examenele pe care, în lipsa cunoştinţelor, le treci degeaba, şi balamucul creat în fiecare an de Bacalaureat şi supravegherea acestuia. Sau lucrările de diplomă şi doctoratele traficate prin anunţuri lipite nonşalant pe stîlpi.

● Plagiatul involuntar şi copy-paste-ul. Înapoi la tînăra participantă la concursul pe tematică UE, ea nu e nici pe departe singura care a făcut aşa ceva. Acum cîţiva ani, în epoca de glorie a blogurilor, în online-ul anglo-saxon apărea discuţia despre aşa-numita piraterie involuntară. Pe scurt, era vorba de preluarea de conţinut (mai ales, fotografii) de pe site-uri relevante, fără citarea sursei şi fără acord. Analiştii fenomenului înclinau către ideea că cea mai mare parte dintre vinovaţi nu conştientizau ca atare faptul că fotografia cu Jennifer Lopez sau materialul preluat cu copy-paste şi fără sursă înseamnă, în ultimă instanţă, piraterie. Întreaga poveste nu se referă în mod special la România, dar e semnificativă pentru vremurile în care trăim. Există şi agregatoare de conţinut care oferă plusvaloare, ca News.Google.com. Dar, cel puţin în media de la noi, nu e vorba numai de asta. Ci şi de faptul că majoritatea canalelor profesioniste de informaţie se hrănesc preponderent din surse electronice comune, care se reduc la agenţii de presă şi la comunicatele instituţiilor. Toate acestea umplu, uniform şi nediferenţiator, paginile electronice ale majorităţii publicaţiilor, în pseudo-articole regurgitate rapid şi necritic de editorii excedaţi, într-un mod care a fost numit churnalism.

● Plagiatul-neplagiat. Ovidiu Eftimie de la Times New Roman, multă vreme corespondent local de Braşov, mi-a atras atenţia asupra unui lucru interesant. În oraşul de unde a venit, există un obicei pe nume „Junii braşoveni“, un fel de defilare anuală, cu iz de ritual precreştin, a unor tineri. Căutaţi-i pe Juni pe Wikipedia în română, veţi afla despre ce e vorba. Apoi luaţi cu copy un paragraf şi căutaţi-l la rîndul lui pe Google: deşi acesta a început să elimine aşa-numitul conţinut duplicat, s-ar putea să-l găsiţi într-o sută de alte locuri – mai ales site-uri de turism, bloguri, publicaţii locale.

În cazul Wikipedia, intervine doar o problemă de reputaţie. Celebra enciclopedie electronică îşi oferă textele la liber, integral, fără obligativitatea citării sursei. Totuşi, a semna cu nume propriu aşa ceva e dubios.

● Acuzaţiile şi isteria. Mai tipic româneşti sînt scandalurile care apăreau acum cîţiva ani tot pe bloguri, în privinţa unor clipuri de pe YouTube. Încăierările se legau de faptul că un anume clip fusese postat în premieră de X, iar Y îl preluase şi el fără să menţioneze faptul că fusese postat de X. La vremea respectivă, YouTube era mult mai plin de fragmente TV, clipuri muzicale şi alte tipuri de conţinut piratat decît astăzi. Deci, de fapt, şi X, şi Y piratau, adesea, prin intermediarul de pe YouTube, ceva produs de un terţ. Dar asta nu-i împiedica să îşi dispute nişte merite.

Pînă aici, e vorba doar de orgoliu şi neştiinţă. Dar, după cazul Beuran, acuzaţiile de plagiat au început să fie folosite cu premeditare, pe canalele media majore, cu concursul editorului. N-are nici un rost să pomenesc numele. Într-o societate în care plagiatul ar avea un statut clar, în jurul lui ar exista mai puţină isterie.

● Contextul cultural. E mai degrabă o problemă de filozofia culturii, dar lucrurile merg înapoi pînă la formele fără fond ale lui Maiorescu şi Eminescu. Nu e întîmplător nici faptul că acesta din urmă a avut un plastograf celebru, pe nume Octav Minar, dacă ne gîndim că plastografia e un fel de plagiat pe dos. Într-un sens, cultura noastră este inevitabil postmodernă, de la 1848 încoace şi chiar dinainte. E clar că nici nu are cum fi altfel. Imitaţia onestă şi conştientă are virtuţile ei. Problema e cînd aceasta e necinstită sau involuntară. O observaţie pe care Sorin Cucerai a postat-o pe Facebook merită citată: „Problema plagiatului lui Ponta este neinteligibilă şi nerelevantă pentru 85% dintre români (de fapt, pentru mai mulţi, fiindcă există destui absolvenţi de facultate care nu înţeleg ce înseamnă să plagiezi şi de ce plagiatul dovedeşte lipsă de onestitate intelectuală).“ Cucerai se referea la eficacitatea acestei probleme ca temă de campanie a PDL. Dar, tocmai de aceea, ar trebui poate o petiţie pentru introducerea plagiatului în programa de română.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Andrei Kartapolov FOTO Profimedia jpg
Un înalt oficial rus cere armatei să nu mai mintă cu privire la înfrângerile din Ucraina: „Poporul nu e prost”
Andrei Kartapolov, șeful Comitetului de apărare din Duma de Stat a Rusiei, a cerut miercuri armatei să „înceteze să mai mintă” în legătură cu înfrângerile militare din Ucraina pe care evită să le recunoască.
Hidroelectrica FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Hidroelectrica a primit peste 40.000 de plângeri de la clienții casnici. Câte au fost valide
Hidroelectrica a primit 40.589 de plângeri de la clienții casnici în intervalul ianuarie-iunie 2022, dintre care 40.476 au fost validate drept întemeiate, arată datele publicate de companie.
Proteste de amploare în Iran după moartea lui Mahsa Amini foto Twitter/ @amnesty
Proteste în Iran: Eleve curajoase îl huiduie pe un membru al temutei forțe paramilitare Basij VIDEO
Alte imagini difuzate pe rețelele de socializare par să arate o femeie în vârstă care aplaudă în timp ce niște eleve fără hujab scandează „libertate” la un protest în stradă.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.