Dumnezeul meu, actorul

Publicat în Dilema Veche nr. 492 din 18-24 iulie 2013
Dragoste şi răzbunare jpeg

Afişul e icoana contemporană a unei noi „divinităţi“ – vedeta. În această zonă a „absolutului“ plutesc diferiţi „sfinţi“ – în general, cîntăreţi şi sportivi. Însă la vîrful acestei ierarhii a virtuţilor se găsesc şi actorii de film. Sanctuarele sau locurile de păstrare a imaginilor „sacre“ pot avea chipurile cele mai diferite. De la peretele tapetat cu afişe, pînă la screensaver-ul computerului. E drept, vremea peretelui cu afişe pare să fi apus, lăsînd să răsară galeria virtuală absolută de la Google Images. Dar mecanismul relaţiei cu noua „divinitate“ a rămas acelaşi. De la erotismul acestei iubiri care se joacă permanent cu noţiunea de distanţă, pînă la cunoaşterea vieţilor acestor „sfinţi“, de la memorarea replicilor din filme, pînă la citarea unor ziceri din interviuri, biografii şi cărţi de memorii, relaţia dintre fan şi vedetă conţine, mai în glumă (din partea teoreticianului), mai în serios (din partea fanului, a omului în cauză), destule date ale unei post-religii.

Cînd creşti într-o lume în care ficţiunea cinematografică e una dintre datele realităţii, mecanismele interioare prin care judeci şi accepţi ideea de verosimil sînt cu totul altele decît cele cu care se opera acum cîteva zeci de ani. Lucrurile nu mai ţin doar de imitarea unei freze sau de iniţierea unei mode vestimentare după costumul unui actor dintr-un film. Cinematograful nu mai e, de ani buni, un spaţiu unde se proiectează film, un loc unde se petrece, de cîteva ori pe zi, un spectacol. Filmul a evadat din sala de cinema. Poate fi oriunde. Condiţia necesară e să existe energie electrică. În rest, filmul se ocupă de toate. Adică umple spaţiul. Îl colonizează şi îl supune. Există un gigantic mecanism industrial, al cărui scop e tocmai fabricarea unei puzderii de ancore ale filmului, în lumea pe care o numim reală. De fapt, realitatea intră într-un adevărat joc permanent cu ficţiunea cinematografică. Iar aceasta din urmă pierde din valoarea aparentă a semnificaţiei, însă cîştigă enorm în spaţiile pînă mai ieri complet străine valorii ei de înţelegere. Cu alte cuvinte, cînd spui „ficţiune“ pare că lucrurile sînt foarte clare şi că referirea e la ceva diferit de realitate. În fapt, date care erau asimilate pînă mai ieri ficţiunii sînt acum certitudini ale realităţii. Iar acest lucru se întîmplă într-un ritm atît de susţinut, încît definiţia termenului a depăşit de multă vreme dimensiunea articolului de dicţionar, devenind o relaţie, un joc al înţelegerii realităţii.

În aceste condiţii – de cele mai multe ori, fără să ştim –, cerem de la spectacolul de teatru cu totul altceva decît în urmă cu nişte ani. Mai precis, cerem de la actor ceva fundamental diferit. Dacă nu cerem, aşteptăm acest ceva. Un soi de hiperrealism. Un fel de confort al intrării în ficţiune, aşa cum avem în cazul filmului. O anumită siguranţă a realizării pactului cu povestea. O zonă a acceptării convenţiei, unde nu faci eforturi pentru a-i simţi existenţa şi regulile. Actorul nu mai are voie să fie „teatral“. Dacă e aşa, de cele mai multe ori ne-a pierdut. El trebuie să fie cît mai „ca în realitate“. Nu e o doar o problemă a esteticii spectacolului de teatru, aşa cum, poate, deseori, am fi tentaţi să credem. E o mare provocare a artei actorului. O provocare mecanică. O consecinţă. O urmare a felului în care înţelegem veridicul, după ce ne-am născut într-o lume a filmului.

Cu greu am accepta aşa ceva. Senzaţia e că ştim ce facem, că ştim ce e cu noi, că deţinem controlul absolut a ceea ce gîndim şi a ceea ce interpretăm. Nu ne-am gîndi nici în ruptul capului că, de fapt, ne-am putea „răzbuna“ la teatru, pentru ceea ce nu putem atinge la film. La fel de bine cum nu ne-am gîndi nici la faptul că jocul iubirii la distanţă, cu actorul de film, îşi consumă frustrarea „amorului“ platonic în relaţia cu actorul de teatru. Cu alte cuvinte, profitînd de apropierea fizică şi de fragilitatea spectacolului acestei apropieri, ne răzbunăm pe actorul de teatru, pentru distanţa care ne separă de actorul de film. Undeva, departe, în străfundurile fiinţei, lucrurile astea se simt. Sună uşor telenovelistic şi popular, dar deconturile amorului frustrat se lasă cu greutăţi mari pe suflet. Iar pentru un context de acest tip, iubirea nu e deloc un cuvînt străin. Într-un fel greu de definit, e foarte posibil ca acest gînd profund inconştient, de „răzbunare“, să primească un răspuns pe măsură.

Actorul de teatru nu e neapărat o victimă a iubirii pentru idolul de la cinematograf. Dar – cer permisiunea să trivializez – el e primul care ne pică-n mînă. Pe el se proiectează sublimul iubirii faţă de idol, dar tot pe el se prăbuşeşte şi tot muntele de derizoriu al deznădejdii distanţei. Pe el proiectăm respectul, admiraţia, veneraţia, cîtă vreme e la distanţă. Fie ea şi de cîţiva centimetri, în timpul unui spectacol în care simţi respiraţia actorului care îţi vorbeşte. Tot pe el se prăbuşeşte dispreţul cel mai crunt. Nici nu contează dacă e la un teatru dintr-un oraş mic, locuieşte cu noi în bloc şi-l auzim certîndu-se cu nevasta, sau e la unul dintre marile teatre ale Capitalei şi l-am văzut beat, la o terasă, delirînd, exagerînd, vorbind tare. Momentan, nici nu mai contează dacă vorbim de un actor bun sau de unul slab. De multe ori, actorul cel mai apropiat ca distanţă fizică e cel „sacrificat“, pentru a putea să-l iubim pe acela pe care nu-l putem atinge. De aici şi amestecul uluitor de sentimente faţă de această meserie, căreia – tocmai din motivele astea, dar şi din multe altele – nu-i recunoaştem, decît cu greutate, statutul de profesie.

Dar despre „Asta pot să fac şi eu!“ – săptămîna viitoare.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Fosa septică din Alunu - Vâlcea în care a murit un elev în 2014 Foto Adevărul
Obligația pe care o au românii care dețin fosă septică. Amenzile pornesc de la 5.000 de lei
O lege nouă îi obligă pe proprietarii de fose septice să se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate. Termenul limită este 30 octombrie 2022.
stela si arsinel jpeg
Legatura deosebită dintre Arșinel și Stela: detalii mai puțin cunoscute despre cuplul de aur al scenei românești
Cuplul de aur al scenei românești Alexandru Arșinel și Stela Popescu s-a format la finalul anilor '70. După moartea fulgerătoare a Stelei Popescu în 2017, joi lumea teatrului a rămas și fără Alexandru Arșinel, care a murit la vârsta de 83 de ani.
Adrian Nastase FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Adrian Năstase a pierdut la CEDO procesul cu statul român privind judecarea dosarului Zambaccian
CEDO a respins în unanimitate cererile fostului premier, drept inadmisibile, după ce Adrian Năstase și soția sa au reclamat că le-au fost încălcate drepturile în judecarea dosarului.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.