Vacanţa în Bucureşti

Publicat în Dilema Veche nr. 495 din 8-14 august 2013
Vacanţa în Bucureşti jpeg

De pe vremea cînd eram elevă, săptămînile de vară în care rămîneam în Bucureşti erau un fel de... probă. De supravieţuire în încremenire. Încremenirea era starea de spirit predominantă a vacanţelor de atunci. În căldura care, pe vremuri, nici măcar nu era aşa de mare, toate se derulau cu încetinitorul: nu era nici o miză, sau cel puţin aşa părea, şi nimic nu avea importanţă...

Te puteai adînci într-o carte, gen Război şi pace, interminabilă (dar pe care totuşi am terminat-o şi mi-a plăcut...): citeai cîteva pagini, trîntit în patul încins, apoi te gîndeai, îţi imaginai şi, uneori, mai aţipeai. Te trezeai, mîncai ceva şi o luai de la început...

Orele contau prea puţin. Singurele întreruperi erau date de contactele aleatorii cu părinţii şi de sunetul standard al telefonului (acum una din nenumăratele opţiuni pe mobil...) cu disc.

Telefonul schimba starea. De fapt, avea o putere mai mare de atît: putea schimba nu doar o stare cu alta, ci şi starea în acţiune. Cineva te chema undeva. Din nebuloasa mlăştinos-visătoare în care pluteai, aveai ocazia să ieşi la lumină. La un soi de liman.

Din pasiv deveneai, pe scurtă durată, activ. Mai întîi, ce citeai notai într-un carneţel, transformînd simpla îngurgitare de pagini într-un rezultat concret: notai o pagină, un personaj, o impresie...

Apoi, în toropeala preaclarei zile de vară, un scop ferm prindea contur: o ieşire. La cofetărie sau la film. Atît ştiam pe vremea aceea, cam la atît am rămas, în esenţă, şi acum. Doar că filmul e la mall şi cofetăria a fost înlocuită cu mîncarea chinezească.

La ieşiri, exista mai mereu o miză: o idilă viitoare, posibilă, improbabilă sau imposibilă. Mie, una, fiind mai sucită, îmi plăceau cele imposibile: era mult de lucru şi, practic, nu se termina niciodată. În marea căldură învăluitoare, ţi se părea că ai pentru ce să lupţi...

Azi, la o oarecare vîrstă, despre care se zice că e cu greutate şi de maturitate, lucrurile nu par să mai stea aşa: timpul e planificat şi, în general, ocupat, intervalul de visare – mai scurt spre deloc, cît despre idile...

Şi totuşi, ceva din spiritul distructiv, oblomovian, dar şi, pe termen lung, cu potenţial creativ al zilelor apăsătoare de vară s-a mai păstrat. Mai încerc şi acum plonjarea în cărţi, diverse. Aceasta mai e întreruptă de sunetele vioaie ale telefoanelor, de astă dată diferite între ele. Sunetele semnalează tot ieşiri.

Ieşirile sînt, acum, în general cu oameni cunoscuţi, de multe ori vechi şi dragi. În aproximativ aceleaşi locuri. Ca o piesă de teatru pe care am tot jucat-o şi continuăm s-o jucăm, dar mereu mai schimbăm cîte un amănunt. Sau ca un număr infinit de repetiţii care nu se mai hotărăsc să ajungă la repetiţia finală, ce să mai vorbim de premieră...

Sau ca un ritual în care fiecare îşi cunoaşte foarte clar rolul şi nu-şi permite să iasă din el. Din simplul motiv, printre altele, că de fapt nu poate. Unii rămîn mereu entertainerii grupului, rostitori de bancuri sau istorioare nostime, cu tîlc sau fără, din lumea largă... Alţii sînt veşnicii filozofi ţîfnoşi, care vorbesc rar, dar, atunci cînd o fac, o fac cu greutate şi, de cele mai multe ori, cu nemulţumire. În sfîrşit, alţii sînt raisonneuri şi atît. Mai sînt unii care vorbesc pur şi simplu în van, neinteresant, şi nimeni nu-i ascultă...

Idilele se prefac în discuţii, de viaţă, uneori contradictorii, între parteneri vechi. Deseori, în lamentări şi reproşuri. Şi, alteori, în entuziasme şi resurecţii, în hotărîri flamboiante şi regăsiri spectaculoase.

Filmele de altădată devin mai mult metafilme, în care recunoaştem referinţe mai mult decît ne bucurăm sau întristăm la ele. Limonada din cofetăriile de altădată se transformă tot mai des în bere sau vin. Şi fundalul vîrstei a doua (spre a treia?) capătă un iz dacă nu trist ori melancolic, măcar duios. Se simt din apăsările timpului şi din incertitudinile viitorului.

Vara însă... stă înainte, cu căldurile ei cu tot, cu apăsarea nemişcării, dar şi cu frivolităţile, posibile încă, ale ieşirii din aceasta. Care devin ceva mai puţin active şi, mai curînd, contemplative.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

facturi
Românii vor plăti 2-3 facturi deodată la energie electrică. Furnizorii nu au putut modifica softurile la timp
Românii ar putea plăti câte două-trei facturi deodată la energie electrică, pentru că furnizorii nu au avut timp să modifice softurile, având în vedere că OUG 119 a fost aprobată la 1 septembrie.
Zona Merișor   Dealul Babii  Foto Daniel Guță (4) JPG
Ținutul momârlanilor își dezvăluie secretele. Noua șosea din munți, devenită atracție turistică VIDEO
Două sate izolate în ținutul momârlanilor - primii locuitori din Valea Jiului - au devenit mai accesibile odată cu construirea șoselei care traversează Dealul Babii. Traseul are o priveliște aparte.
catalin ilie foto arhiva personala 2 jpg
De ce iau șpagă oamenii cu bani, din poziții privilegiate. Explicațiile unui psihoterapeut și „Complexul lui Dumnezeu”
Nenumăratele cazuri de corupție înregistrate în ultimii ani, unele de mare răsunet, ne fac să ne putem întrebarea firească ce-i determină pe oamenii aflați în poziții privilegiate și fără probleme financiare să ia șpagă.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.