Dublul divorţ al politicii în România

Costin CIOBANU
Publicat în Dilema Veche nr. 493 din 25-31 iulie 2013
Dublul divorţ al politicii în România jpeg

Europa – spunea recent Zygmunt Bauman – este prizonieră între putere şi politică. În opinia sociologului polonez, ceea ce diferenţiază această criză de precedentele este tocmai divorţul dintre politică şi putere, accentuarea, într-o lume post-westphaliană, a interdependenţelor transnaţionale şi a deficitului democratic. Din aceeaşi perspectivă, Alexander Bard şi Jan Söderqvist, analizînd scăderea continuă a participării electorale, arată că nu dezgustul faţă de neseriozitatea politicienilor este principala cauză, ci conştientizarea, de către alegători, a faptului că puterea este în altă parte, nu la cei pentru care se presupune să se voteze.

În România, adaptînd, aş vorbi despre un dublu divorţ al politicii: divorţul de responsabilitate şi, mai ales, divorţul de putere. Este interesant să explorăm resorturile acestor fenomene.

Ce-ar mai face politicienii dacă s-ar limita, în campaniile electorale, la a promite ceea ce pot face şi ar renunţa la marile narative ale progresului pentru toţi? Ce-ar mai avea parlamentarii de spus dacă n-ar mai promite drumuri, podeţe şi cămine culturale – altfel, lucruri pe care doar administraţia locală le poate face? Ce s-ar mai auzi dacă din discursul politic ar dispărea miile de kilometri de autostradă, scăderile de TVA şi CAS, măririle de pensii şi salarii, sau finanţarea educaţiei şi a sănătăţii cu neverosimile procente din PIB? Este, poate, în esenţa meseriei de politician să inspire şi să mobilizeze, printr-o relaţie aproximativă cu realitatea şi ambiguă cu populismul, dar o limită trebuie să existe.

În România, campaniile electorale devin un divorţ furios de responsabilitate, o variantă „demo“ a unei ţări în care nu vom trăi niciodată. Criza nu a făcut decît să trezească la realitate şi să adîncească această ruptură. În dorinţa de fi prezent, de a comunica, de a-şi mobiliza baza electorală sau a arăta o nouă aventură politică pentru cei dezamăgiţi, populismul cuminte al lui „de toate pentru toţi, fără număr“ este asumat. Programul electoral propriu-zis funcţionează doar pentru a neutraliza o zonă de discurs – îl ai, nu interesează pe nimeni; nu îl ai, se revoltă romanticii spaţiului public. Dovadă că astăzi, la peste jumătate de an de la preluarea guvernării, nu mai face nimeni bilanţul celor 135 de promisiuni cu care USL venea în octombrie. Mai rău, la un an de la preluarea puterii, preşedintele francez Hollande a arătat cîte dintre cele 60 de promisiuni din 2012 s-au realizat (7 îndeplinite, 52 în curs de realizare). Pîndit de irelevanţă, exerciţiul nu pare a-l ajuta pe liderul socialist, dacă ne uităm la scăderea continuă a susţinerii sale publice.

Responsabilitatea este abandonată, în era în care, pentru a face profit politic, trebuie să generezi atenţie. Timpul scurt al politicii predispune la senzaţionalism şi sound bites. Dacă dilema este între a fi responsabil şi a fi citabil, atunci ea este foarte uşor de depăşit. În vremea interesului marginal pentru politică, a nucleelor dure de votanţi, ca ţintă privilegiată a eforturilor de comunicare, pe nesimţite, ca la notar, politicianul se desparte de responsabilitate.

Divorţul de responsabilitate pre-alegeri este însoţit, post-alegeri, de adevărata bubă a politicienilor şi a partidelor de astăzi – divorţul de putere, înţelegînd, prin putere, capacitatea de a mobiliza resurse şi decizii pentru schimbări structurale care să aibă efecte pozitive asupra unor categorii largi de populaţie. Se naşte un cerc vicios în care divorţul de putere îl explică pe cel de responsabilitate şi invers. Cîtă putere au, de fapt, aleşii, de a duce la îndeplinire proiectele faraonice de dezvoltare din oferte electorale frumos colorate? Cît decide Guvernul şi cît decid FMI, Comisia Europeană, pieţele financiare, investitorii străini, SUA, Merkel, licurici mai mari sau mai mici? România ca o colonie – percepţie accentuată public şi mediatic în timpul şi după evenimentele din vara trecută – funcţionează ca alibi pentru politicieni, între momentele bine dozate comunicaţional, de atotputernicie şi dumnezeiat.

Divorţul de putere, cu suişurile şi coborîşurile lui, cu momente de resemnare şi cu altele de cocoşism, este, poate, insuficient vizibil, pentru că managementul declinului se face profesionist. Dar semnele dezvrăjirii sînt la tot pasul. Le vedem în graficele încrederii în personalităţile publice, cu eroi precum Arafat, la 70%, şi cu majoritatea politicienilor zbătîndu-se între 15 şi 30%. Le vedem în opţiunea pentru manageri privaţi în companiile de stat, pentru a pune capăt corupţiei şi politizării păguboase. Politicul se retrage, dă vina pe manageri privaţi, pe companii de recrutare, pe administratori judiciari, pe FMI şi pe Comisia Europeană. Scuza este primul pas către irelevanţă.

Există un singur mod al politicienilor de a arăta că împăratul nu e încă gol; el înseamnă cucerire politică a statului, politizare şi lipsirea de conţinut a instituţiilor. Mai simplu spus, partidul ocupă statul. Miza sînt zecile de miliarde de euro în achiziţii publice. Dacă urmăriţi recentele modificări ale legii achiziţiilor publice sau dacă auziţi de cele 700 de milioane de euro pe care le avem de returnat la Bruxelles pentru atribuiri ilegale, înţelegem de unde vine toată bătălia din jurul subiectului. Achiziţiile publice sînt ultimul bastion de putere al politicienilor, o chestie de execuţie, nu de viziune.

Viziunea, cea certată cu responsabilitatea, este doar înainte de alegeri, în „programele“ pe care le cere toată lumea, pe care nu le discută nimeni, fie pentru că ele sînt prea greu de înţeles, fie pentru că provin dintr-o filozofie de guvernare care, de la Nietzsche încoace, este depăşită (considerînd schimbarea ca pe o excepţie, nu ca pe o constantă a guvernării). Există elemente obiective şi subiective ale divorţului. Politologul francez Bernard Manin spune că, dacă programele ajung să fie rapid invalidate de realitate (gîndiţi-vă doar ce spunea G.W. Bush că va face în campania din 2000, şi ce a ajuns să facă după 11 septembrie!), în momentul cînd votăm, ar trebui să evaluăm caracterul candidaţilor. Să îi judecăm nu după ce vor să facă – o iluzie, o împăunare cu ceva ce nu le aparţine: puterea –, ci după cum sînt, după capacitatea de a acţiona în momente-cheie.

Puterea politicienilor devine, deci, extrem de limitată, identificabilă doar pe segmente mici – că e vorba de virgule şi amendamente, de lucruri extrem de tehnice şi greu de înţeles pentru public (şi pentru parlamentari, dovadă că peste 90% din ce adoptă legislativul vine de la Guvern). Cînd apare cîte un prilej pentru a-şi flexa muşchii, politicienii sînt pe baricade. Aşa se şi poate decripta marea horă naţională stîrnită în jurul independenţei energetice. E pe cît de rar, pe atît de puţin credibil cuvîntul „independent“ în vocabularul nostru politic.

Nu e doar banal, dar şi fals să continui discursul general despre politicienii-balauri cu şapte capete, alfa şi omega răului din România. Altele sînt realităţile şi trebuie privit către fenomenele structurale, precum dublul divorţ al politicului de responsabilitate şi putere. Altfel, ţineţi minte, cu cît mai multe ştiri despre politicieni ca „puternici ai zilei“, cu atît sînt ei mai fericiţi – povestea lor continuă. Cînd înjuraţi un politician, el se bucură. Cînd îl ignoraţi, lumea lui se cutremură puţin. Pentru cei sătui de politicieni, acesta este marele proiect, poate utopic – să-i deconspirăm în limitarea lor, să-i transformăm în funcţionari politici, din sperietori în actori ai unui entertainment de un alt fel. Şi, cel mai important, să vedem unde e puterea, unde se iau deciziile, şi să forţăm fuziunea cu responsabilitatea. Dacă politica e în divorţ, atunci să forţăm o nouă nuntă între putere şi responsabilitate! Nu e uşor, dar e un proiect pentru cine nu vrea să se predea.

Foto: L. Muntean

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

conducta gaz gazoduct robinet
Noul gazoduct Grecia - Bulgaria deschide ușa pentru noi rute de aprovizionare
Noua conductă de gaze naturale Grecia -Bulgaria a intrat în funcțiune, marcând un pas important în direcția renunțării acestei țări și a altora la dependența de importurile de energie din Rusia.
Deputatul Andrei Guruliov  Foto captură The Mirror
General rus, despre imaginile cu recruții beți: „Nu am văzut oameni treji în taberele de instrucție”
Andrei Guruliov, general rus în rezervă, în vârstă de 54 de ani, a declarat la televiziunea de stat din Rusia că niciodată nu a văzut oameni treji în taberele de instrucție.
Marian Petria FOTO arhiva personala (3) jpg
Marian Petria, paralimpic de Cartea Recordurilor. A învins soarta și a devenit campion
Marian Petria s-a născut cu grave deficiențe fizice, dar și-a învins handicapul și a obținut 50 de medalii în atletism. A urmat liceul scriindu-și lecțiile cu nasul și a luat Bacalaureatul din prima.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.