Noul puzzle românesc

Publicat în Dilema Veche nr. 495 din 8-14 august 2013
Noul puzzle românesc jpeg

Cu ceva timp în urmă, un amic austriac, prins în mijlocul unei discuţii despre „lipsa de perspective din România“, ne-a ascultat tăcut frustrările, după care ne-a mărturisit că are parte de un déjà-vu. Prin anii ’60, ne-a spus, în Austria era aceeaşi situaţie ca în România de azi. Discuţiile despre corupţie şi neimplicare erau aceleaşi; oamenii erau la fel de neîncrezători în clasa politică, avînd aceleaşi dezamăgiri pe care românii le au acum, la mai bine de 20 de ani de la Revoluţie. Ei veneau din război, noi – din comunism. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat şi, în timp, societatea civilă a reuşit să transforme mentalităţi, modificînd structurile. A conchis amicul austriac că, fără îndoială, în ciuda scepticismului nostru de azi, pe „uliţa“ noastră n-are cum să nu răsară, la un moment dat, soarele.

Mi-am adus aminte de acea discuţie săptămîna trecută, cînd am descoperit o mică parte a unui puzzle românesc care se construieşte de ani buni în România, departe de „senzaţionalul“ mass media. Este vorba despre unul dintre acele proiecte ale societăţii civile menite să schimbe faţa de azi a „României fără perspective“, schimbînd, nu doar punctula devenire a cîtorva destine, ci întregi mentalităţi. Şi, vă mărturisesc de la bun început, că acesta nu e un articol pentru pesimişti. Nu e scris nici pentru cinici şi nici pentru cei care îşi doresc să citească, negru pe alb, confirmarea faptului că „nimic nu merge în România“. Este scris pentru cei care doresc să ia cîteva pauze de la lehamitea generală, pentru a-şi schimba discursul negativist şi pentru a respira ceva mai bine aerul românesc.

Cultura sărăciei

Există cîteva exemple: ca de pildă, cînd treci cu maşina prin sate şi nu te poţi opri să gîndeşti de ce sătenii de acolo nu pun mînă de la mînă ca să-şi asfalteze măcar o bucată de uliţă? Oricît de săraci ar fi, nu poate fi o avere, şi le-ar fi şi lor, şi altora mai bine. Te enervează mentalitatea „dacă nu dă statul, eu ce pot să fac?“. Mi s-a întîmplat chiar să întîlnesc săteni care stăteau la coadă pentru ajutorul de şomaj, deşi gospodăria le-ar fi asigurat un venit bunicel: nu ştiau însă cum să scoată profit de pe urma ei.

„În toate comunităţile defavorizate există această cultură a sărăciei care îi împiedică psihic pe oameni să acţioneze, să iasă din această zonă.“ – îmi spune Lorin Niculae, directorul Departamentului de Construire Comunitară din cadrul Fundaţiei Soros.

Aflu că în cele mai multe comunităţi din România este vorba despre oameni care, de generaţii, au o percepţie falsă asupra realităţii ca fiind ceva „de neschimbat prin puterile lor“.

Conform statisticilor oficiale, în România nivelul sărăciei în mediul rural era, în 2010, de trei ori mai ridicat decît în mediul urban. Iar aici vorbim despre o sărăcie severă căci, pentru a supravieţui, oamenii din acele zone sînt nevoiţi să-şi încropească o agricultură de subzistenţă – adică trăiesc din ceea ce plantează sau cresc pe lîngă casă.

Cum aveau să fie schimbate multe dintre aceste destine? Răspunsul, pe scurt, este „societatea civilă“.

Mai elaborat, o parte a acelui puzzle românesc este povestită de către Fundaţia Soros care, la începutul anilor 2000, a avut ca ţintă tocmai acele zone defavorizate în care a derulat programe de dezvoltare comunitară integrată. „Este vorba despre programe care s-au diversificat pe parcurs. Unul dintre acestea a fost construirea de locuinţe pentru romi.“

Dintr-odată oamenii aveau acces la prima treaptă de integrare şi dezvoltare socială – casa –, însă, în timp, monitorizînd rezultatele, s-a ivit o nouă dilemă: „Ne-am dat seama“ – îmi povesteşte Lorin Niculae – „că o locuinţă poate rezolva o parte a problemei, partea socială, dar nu rezolvă neapărat, pe termen lung, şi problema economică.“

Ecuaţia este de fapt una simplă: dacă ai o casă, trebuie să o întreţii, trebuie să plăteşti utilităţile, impozite şi taxe – pe scurt, pentru toate acestea ai nevoie de un loc de muncă. Aşa a apărut Proiectul „RURES“.

Cum ţi se poate schimba destinul

 „RURES. Spaţiul rural şi economia socială în România“ este un proiect dezvoltat de Fundaţia Soros împreună cu Fundaţia Pestalozzi şi Fundaţia Civitas, cofinanţat prin fonduri europene (este vorba despre Fondul Social European-„Investeşte în oameni!“). Derulat timp de trei ani (încheiat anul acesta în iunie), prin RURES s-au înfiinţat 25 de întreprinderi sociale în 25 de sate din 8 judeţe ale ţării; s-au creat 55 de locuri de muncă; au fost „redaţi“ societăţii oameni dezavantajaţi, romi sau cei care trăiau din venitul minim garantat, bătrîni sau oameni cu dizabilităţi.

Ce înseamnă, pe scurt, o întreprindere socială?

În primul rînd, dacă e să ne referim la contextul crizei economice, reprezintă exact tipul de afacere care nu dă faliment, căci întreprinderea socială nu lucrează pentru un profit extras la finalul anului sub formă de dividende; profitul, diferenţa dintre venituri şi cheltuieli este, în cazul întreprinderii sociale, reinvestit înapoi în comunitate. În al doilea rînd, oamenii care lucrează în aceste întreprinderi fac parte din comunitate, transformînd acest mecanism într-un soi de perpetuum mobile: oamenii au loc de muncă, iar afacerea pe care o susţin îi susţine la rîndul său.

„Pentru a schimba mentalitatea acestor oameni, care nu puteau să conceapă faptul că prin ei înşişi îşi pot schimba destinul, am creat în primul rînd oportunităţi pentru a avea locuri de muncă“– îmi povesteşte Lorin Niculae începutul programului.

Cît de greu e să creezi oportunităţi în zone defavorizate? Cum poţi, adică, să scoţi apă din piatră seacă? Mai ales că proiectul nu a venit cu fonduri de la bun început – infuzia de capital a fost înregistrată abia la final.

„În primul rînd, mergînd acolo. Fiind acolo. Ajutîndu-i pe oameni să se organizeze.“ Claudia Iordache, specialist în comunicare în cadrul Fundaţiei Soros, îmi povesteşte că primul pas în dezvoltarea comunitară este organizarea, închegarea acelei comunităţi: „O comunitate care devine conştientă de sine este mult mai mult decît o colectivitate, unde oamenii nu fac altceva decît să trăiască împreună şi atît.“

Programul a început prin cartografierea unor comunităţi cu probleme economice şi excluziune socială. Au fost selectate, într-o primă fază, 48 de comunităţi, după care au rămas 24, cîte 3 în 8 judeţe.

Cu toate acestea, programul a fost extins la încă o comunitate. Dana Dumitrescu, asistent de proiect, îmi povesteşte că în Călăraşi, deşi erau vizate trei comune (Săruleşti, Grădiştea şi Dor Mărunt), au găsit „nişte oameni prea dornici de a face parte din acest program ca să nu-i includem“ (este vorba despre cei dintr-un sat apropiat de Dor Mărunt, Dîlga).

După ce a fost închegat nucleul fiecărei comunităţi, grupul de iniţiativă fiind punctul de plecare, s-a identificat specificul locului pe care să se axeze specificul întreprinderii sociale. În locuri în care acest specific nu exista, s-a mizat pe abilităţile oamenilor, pe ceea ce aveau ei de oferit.

„Nu am căutat să impunem un model oamenilor, ci împreună cu ei am descoperit nevoile din comunităţi şi modalităţile în care aceştia şi-au putut crea şi dezvolta propriul model de succes“ – povesteşte Lorin Niculae.

Concret, experţii Fundaţiei Soros, alături de cei de la Civitas şi Pestalozzi au început să predea cursuri de economie socială, antreprenoriat social, utilizare de tehnică de calcul; au început „să se crească“ formatori.

În prezent, mi se spune că în toate comunităţile care au participat la program s-au înfiinţat întreprinderi sociale care prelucrează lemnul, altele care se ocupă de albinărit, patiserii, frizerii, întreprinderi care organizează evenimente, se ocupă de agricultură, solare, alimentaţie.

Cîteva portrete (înainte şi după)

A fost adrenalină, a fost ceva „simţit“. A fost un proiect care a luat naştere, s-a dezvoltat, a primit o educaţie pe care azi o transmite mai departe. Adrian Abrudan, coordonator de proiect în cadrul Fundaţiei Soros, îmi povesteşte, cu o bucurie ieşită din matcă, despre cum este să iei parte la un astfel de proiect care schimbă destine: „Nu ne vine să credem că s-a încheiat, sîntem încă prinşi în inerţia lui.“ Pentru că – aveam să aflu –, deşi încheiat, experţii din teren încă se ocupă şi monitorizează, gratuit şi voluntar, dezvoltarea întreprinderilor. Căci entuziasmul autentic devine o dependenţă, mai ales cînd vezi oameni renăscuţi.

Mi se povesteşte despre două femei din Dumbrăviţa. Împletesc coşuri de o viaţă. Şi, tot de o viaţă, după ce le împleteau, plecau de acasă, cu coşurile în spate, bătînd la picior satele vecine, vînzîndu-şi marfa din poartă în poartă. Lipseau de acasă cu săptămînile, iar cîştigurile erau minime. Astăzi Asociaţia „Dumbrăviţa pentru oameni“ vinde coşurile online către companii private. Prima comandă a venit de pe Facebook. Bibliotecara satului a postat un anunţ despre nou-înfiinţata asociaţie, în urma căruia o firmă din Cluj a comandat nu mai puţin de 200 de coşuri.

La fel, acum cîţiva ani, la Dor Mărunt, cîteva femei coseau veşminte pentru vecinele din sat, strîngînd bani cît să-şi ducă viaţa; azi întreprinderea socială înfiinţată de ele are parteneriat cu şcoala pentru comercializarea uniformelor.

În trei sate din Buzău, unde oamenii trăiau, la fel, de pe o zi pe alta, există azi trei patiserii – două funcţionînd deja din plin, avînd parteneriate cu autorităţile locale. În Botoşani se va deschide o fabrică de pîine. A fost cumpărat un cuptor performant, specializat pentru coptul pîinii, după reţete tradiţionale.

La Vereşti, aflu de bucuria unui om care toată viaţa a lucrat cazane (pe care, la fel ca mulţi alţi meşteşugari, le vindea din poartă în poartă); oprit pe drum, ca de fiecare dată, de poliţiştii care îi confiscau marfa, acum şi-a scos autorizaţie: lucrează legal la nou-înfiinţata „Betel-Rom“.

Articolul se opreşte aici, din lipsă de spaţiu. Portretele, exemplele şi bucăţile care alcătuiesc acel puzzle continuă însă să acopere, în culori optimiste, faţa unei „Românii fără speranţă“. Pînă la urmă, să nu fiţi surprinşi cînd, peste noapte, vă veţi trezi într-o lume cu totul schimbată.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Mangia2 jpg
Devis Mangia, hărțuire sexuală și la Craiova: „Se masturba de față cu fiul meu!“
Ies la iveală detalii șocante despre comportamentul antrenorului italian, aflat în mijlocul unui scandal monstru, în Malta.
fabrica de zahar ludus foto msnews.ro
Producătorii de sfeclă de zahăr din Ardeal, apel disperat la ministrul Agriculturii: „Salvați Fabrica de Zahăr Luduș”
Sute de fermieri din Transilvania, reuniți într-o asociație a cultivatorilor de sfeclă de zahăr, solicită ministrului Agriculturii, Petre Daea, să salveze în ultimul moment fabrica de zahăr de la Luduș, Mureș.
63260936 403 jpg
Merkel, o lideră din altă lume
Angela Merkel nu mai apare aproape de loc în public. Cei 16 ani de domnie ai ei par să se fi încheiat de o eternitate. Şi asta mai ales din cauza lucrurilor pe care nu le-a făcut, consideră Jens Thurau.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia