Fuga de români
„Şi, cum a fost?“
„Aaa, nemaipomenit, au ăştia nişte plaje... apă curată, extraodinar. Plus că n-am dat de nici un picior de român.“
Aţi auzit deseori, probabil, o asemenea descriere a vacanţei perfecte. Pe lîngă mîncarea nuştiucum, preţurile aşa şi pe dincolo, hotelurile primenite şi localnicii prietenoşi, condiţia „fără români“ pare a fi una care dă vorbitorului un iz vag de exclusivism. Dar de ce? De ce om fi ajuns să ne evităm prin străinătăţuri, de parcă şi unii, şi ceilalţi am fi atinşi de rîie? Ce ne face ca, în momentul în care ne auzim limba de acasă, să începem să ne dăm coate şi să facem semnul ăla universal al îndemnului la muţenie, cu degetul arătător în dreptul buzelor ţuguiate?
Păi, vor zice unii, uită-te şi tu cum sîntem văzuţi prin străinătate. Uită-te şi tu cum se comportă românii noştri prin vacanţe. N-am auzit om călător prin Grecii, Turcii, Bulgarii, Spanii sau mai ştiu eu pe unde, care să nu strîmbe din nas pomenind de fîrtaţi de-ai lui din ţară, care cică rîd tare, vorbesc şi mai tare, au după ei un cîrd de copii urlători, îşi umflă burţile cu beri ieftine şi, în general, sînt neplăcuţi şi buni de evitat. Tot în zonele pe care le frecventează sînt, însă, şi nenumăraţi nemţi, care-şi plimbă un bronz dureros de roşu – la fel de strident, poate –, cu un cîrd de copii blonzi – la fel de neastîmpăraţi, poate –, care-şi caută berile ieftine cu o similară lipsă de nobleţe, poate. Sau tonele de englezi cantonaţi, în vacanţă, la cîrciumile unde li se serveşte exclusiv mîncarea de acasă. Cîrnaţi cu fasole, la 40 de grade. Televizoare fixate pe show-urile comedianţilor locali, de acasă, şi meciuri de liga a patra. Accente groase şi rîsete la fel.
Poate că e mai simplu de recunoscut că anumite locuri atrag oameni de un anumit fel. N-o să dai acolo peste gînditori cu apetenţă pentru meditaţie. De fini sorbitori de vinuri de colecţie. De-aia n-o să pot pricepe aerul completamente superior şi arţagul snob care îi apucă pe cîte unii care au făcut aceeaşi alegere a unui all inclusive corect, ieftin, la fel ca familia de români căreia îi comentează acum alegerile vestimentare, de pildă. Asta e. Prostul gust nu s-a născut în România. Nu ştiu cum să fac ca acest text să nu pară a avea accente patriotice prost descifrate. Pentru că prostul gust s-a născut şi în Rusia. Uitaţi-vă puţin – cîte rusoaice fără tocuri aţi văzut pe plajă? Cîte nefardate? Cîte fără o urmă mică de sclipici, în soarele orbitor al unei amieze meditereneene? Prea puţine. Cîte străineze supraponderale, care-şi umplu farfuriile la masă, de parcă vine sfîrşitul lumii? Cîtă lume neromânească, ce se calcă în picioare în faţa tăvii cu plăcinte?
De ce ne-am evita, însă, cu atîta obstinaţie? Întrebînd toate acestea, nu mă extrag nicidecum din grupul celor care vor fi fugit de compatrioţi cînd s-au aflat departe de ţară (sau ei de mine, poate). Pentru că unele întîmplări nu fac decît să vină şi să se aşeze mănuşă peste prejudecăţile noastre.
Eram la Berlin. La Checkpoint Charlie, faimosul punct de trecere între Est şi Vest, acolo unde tancurile americane au stat faţă în faţă, într-un război al nervilor, cu cele sovietice, la graniţa unui oraş schizoid, rupt în două. Puţin din atmosfera de acolo – bîlci, suveniruri, talmeş-balmeş de autobuze turistice, omenire care stă la coadă să facă poze cu figuranţi îmbrăcaţi în uniforma armatei americane, lîngă nişte falşi saci cu nisip –, în fine, puţin de acolo te îndeamnă să te gîndeşti adînc la semnificaţia locului cu pricina. Ceva mai încolo, cîteva lespezi desprinse din Zid, pictate de artişti contemporani în culori, tari, pop. În faţa unui asemenea şir de lespezi pictate cu figurile cîtorva celebri dictatori ai lumii, un grup de tineri în uniformă – pantaloni de trening şi tricouri cu gulerele ridicate – rîd mai tare ca oricine. „Sper să nu fie români“ – am gîndit pe negîndite. „Ia uite, bă, ăsta e mai negru!“ izbucneşte unul, cu un imposibil de familiar accent bucureştean. Erau cu toţii adunaţi în faţa portretului lui Robert Mugabe. În inima Berlinului, am rîs şi mi s-a făcut dor de casă.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
