Diplome false pentru un viitor incert
Episoadele difuzate anul acesta, din telenovela „Bacalaureatul la români“, au adus în faţa telespectatorilor un nou subiect: corupţia – practicată la scară naţională, dar la preţuri meschine. În mai toate analizele făcute asupra corupţiei din învăţămînt, vinovaţi au fost găsiţi părinţii, profesorii, elevii, sistemul: e greu de priceput de ce un părinte, cu un salariu minim pe economie, găseşte de cuviinţă să răsplătească indiferenţa propriului copil faţă de carte, cu o diplomă obţinută fraudulos. Mai apoi, imaginea profesorilor cu şpaga în sutiene sau a celor care trec graniţa ca să facă schimbul bani contra diplome este una greu admisibilă într-o ţară civilizată. În mod legitim, s-a vorbit, în acelaşi context, de salarii mici, de condiţii improprii de desfăşurare a educaţiei şcolare etc.
Dar cred că, pentru a avea o imagine completă, Ministerul Educaţiei ar avea de răspuns la mult mai multe întrebări. De pildă, dacă examenele din România lasă în urmă procente covîrşitoare de fraudă sau incompetenţă majoră, n-ar trebui cumva să fie puse sub semnul întrebării şi materiile predate, şi felul în care sînt construite programele sau cerinţele şi, nu în ultimul rînd, gradul de pregătire al cadrelor didactice?
O altă întrebare ar fi: de ce oare părinţii se înghesuie să cumpere diplome de liceu, de facultate, pentru copiii lor? Este evident că un copil cu mari dificultăţi în a lua bacalaureatul, cu şi mai mari dificultăţi în a obţine o licenţă onorabilă va fi un impostor – lesne detectabil şi, deci, refuzat de orice companie privată care vrea un minim profit de pe urma angajaţilor săi. (Singura perspectivă pe care par a o viza copii şi părinţi deopotrivă ar fi slujbele la stat, unde competenţele nu sînt obligatorii, dar pilele, da. Slujbele la stat înseamnă învăţămînt, medicină, primării, Parlament, administraţii financiare, Guvern etc., locuri care mustesc deja de incompetenţă, corupţie, indiferenţă. Unui tînăr angajat îi va fi greu să rămînă neabsorbit de tentaculele mafiei de la stat, cu atît mai mult cu cît nu va avea prea multe argumente de biografie profesională să se opună.) Ce se va întîmpla, deci, cu generaţiile tinere de astăzi, cu diplome multe în buzunar, dar fără competenţe pe măsură? Ce piaţă a muncii îi va absorbi? Din ce bani vor trăi?
Am cunoscut nenumăraţi tineri, absolvenţi de facultate, care şi-au abandonat, fără remuşcări, fără regrete, opţiunea profesională făcută la admitere. Am cunoscut şi mai mulţi care, încă din studenţie, au ştiut, spre exemplu, că deşi studiază afaceri internaţionale, nu vor avea parte nici măcar de o ieşire internaţională pînă în Bulgaria, darămite să mai şi facă afaceri cu străinătatea. Cunosc multe bone cu studii la ASE sau de psihologie, secretare cu studii de jurnalism sau de pedagogie, coafeze cu studii de Drept sau de telecomunicaţii, şoferi absolvenţi de Politehnică sau de Agronomie etc.
De 20 de ani, statul ăsta sărac cheltuie milioane de euro pentru educaţie, studii, instituţii şcolare care nu-i vor aduce nici un profit. Examenele naţionale lasă în urma lor mulţi tineri dezorientaţi, fără nici cea mai mică idee despre ce ar putea face cu viitorul lor. Dar sînt tineri cu diplome.
Cinismul cu care noi, adulţii – părinţi, miniştri, profesori – vindem iluzii sterpe propriilor copii, astăzi, oferindu-le titluri false, inutile, mi se pare devastator pentru viitorul României.
Maria Iordănescu este psiholog.
