Drogurile turismului şi turismul drogurilor

Cristian LEAŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 495 din 8-14 august 2013
Drogurile turismului şi turismul drogurilor jpeg

- despre dealerii de droguri în Asia, particularităţile legislative şi problemele asociate cu turismul -

În urmă cu puţin timp, o operaţiune comună antidrog a poliţiei din China, Laos, Myanmar şi Thailanda a dus la aproximativ 2600 de arestări, confiscarea a 9,78 tone de droguri, 38 de arme de foc, 3,6 milioane de dolari şi 260 de tone de substanţe chimice precursoare. Drogurile au fost mai apoi arse, înregistrîndu-se cea mai mare captură a operaţiunii „Safe River“ – anunţă CNN. Totuşi, chiar dacă guvernele asiatice vor să devină şi mai legitime în ochii comunităţii internaţionale şi a propriilor cetăţeni, realitatea prezintă o perspectivă cu mult mai descurajantă. Drogurile în Asia sînt o problemă istorică, pe cît sînt şi o problemă modernă.

Prezenţa drogurilor în aceste ţări poate fi explicată uşor. Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate a raportat, în 1999, că Myanmar şi Afganistan reprezintă 95% din producţia mondială de opiu. Myanmar împarte graniţele cu Thailanda şi Laos, iar prin acestea curg, către Vietnam şi Cambodgia, produse primare şi deviate, de diverse calităţi. Preţurile sînt mici, verticalitatea autorităţilor e una îndoielnică, iar ţările se află într-un stadiu evolutiv, în care spiritul antreprenorial al fiecărui individ contează. În plus, drogurile par să fie, pentru mulţi, singura metodă prin care îşi pot susţine existenţa, ţinînd cont că Myanmar, Cambodgia şi Laos sînt încă unele dintre cele mai sărace ţări din lume.

Eram la finalul unui tur asiatic care a durat un an, perioadă în care am studiat în Hong Kong, iar în timpul liber am călătorit. Înainte de a mă întoarce în Europa, am decis să plec cu rucsacul în spate în Indochina, pentru a da un fel de autenticitate lecturilor din timpul anului. Aşteptările mi-au fost confirmate, ba chiar depăşite uneori, dar nu am putut să nu observ un contrast imens în ceea ce ţine de legislaţia acestor ţări, în privinţa drogurilor, a modului în care este aplicată legea şi a consecinţelor directe care apar de aici. Poveştile celor pe care i-am întîlnit pe drum mi-au oferit o imagine reală şi de ansamblu.

În Cambodgia, fiecare şofer de tuk-tuk (vehicul artizanal, alcătuit dintr-o motocicletă şi un encartament multicolor) este, cel mai probabil, şi dealer de droguri. De cele mai multe ori, eşti întrebat dacă vrei să mergi undeva, iar în cazul în care refuzi, îţi este oferită o gamă largă de narcotice. În Vietnam, tuk-tuk-ul este înlocuit de motociclete iar, în cele mai multe cazuri, tinerii de pînă în 20 de ani – căci ei sînt veriga de distribuţie – se adună seara în faţa hotelurilor cu turişti străini şi îşi aşteaptă clienţii. Experienţa şi interacţiunile cu străinii i-au învăţat pe unii să vorbească engleză sau franceză, iar alţii au dezvoltat doar un sistem precis de semne, care e mai mult decît predictibil. Dacă te afli pe terasa unui restaurant, în Asia de Sud-Est, şansele ca ochii tăi să se întîlnească cu ochii unui localnic, iar acesta să ridice o sprînceană, iar apoi să îşi ducă un deget la nară, sînt mari. Trebuie doar să scuturi din cap şi ei vor pleca, însoţiţi de acelaşi zîmbet care, în Vietnam şi Cambodgia, pare să le dicteze vieţile. În cîteva minute, vor apărea alţii. Oferta e similară, sistemul de semnale – acelaşi şi, cel mai probabil, dealerii fac parte din acelaşi lanţ de crimă organizată. Tot în Cambodgia, în Siem Reap, există un întreg lanţ de pizzerii în cartierul turistic, care oferă Happy Herb Pizza, Happy Pizza, Extatic Pizza şi alte variante. Pentru doar cîţiva dolari în plus, oricine poate să servească bucătăria italiană cu marijuana, în loc de oregano. Vietnamul are o variantă similară la burgeri.

Cele de mai sus ridică diverse întrebări, dar am să formulez două: cum se împacă încercările guvernelor sud-est asiatice de a rezolva problema drogurilor, cu realitatea care demonstrează contrariul? Şi de ce există o legătură atît de puternică între droguri şi turişti, şi care sînt consecinţele?

Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore şi Thailanda – toate sînt ţări în care există pedeapsa cu moartea pentru traficul de droguri. „Traficul“ are o definiţie largă şi, de cele mai multe ori, include deţinerea de droguri şi cumpărarea de la dealeri locali. Pe de altă parte, Cambodgia, Vietnam, Myanmar şi Laos nu au reguli similare. Efortul legislativ e doar un efort, fără consecinţe directe. Dealerii operează numai local şi, de cele mai multe ori, plătesc comisioane către poliţie. Cei care sînt arestaţi de obicei sînt tot turiştii tineri, care îşi doreau un altfel de suvenir. Dan, un britanic pe care l-am cunoscut în sudul Cambodgiei, mi-a spus că a fost prins în Thailanda şi a fost obligat de poliţie să plătească pe loc cîteva sute de dolari sau urma să fie arestat şi condamnat la pedeapsa cu moartea. Pentru el, alegerea a fost uşoară, pentru alţii, care nu sînt la fel de pregătiţi financiar, şocul are consecinţe finale.

Aşadar, cum se îmbină efortul guvernamental cu realitatea? Nu se împacă – sînt doar mişcările de adaptare şi de autoeducare legislativă care constituie un pas important pentru orice stat în dezvoltare. Măsurile luate sînt foarte severe şi, prin urmare, greu de implementat de către nişte state care îşi doresc şi simpatia comunităţii internaţionale. Pe de altă parte, legislaţia este foarte relaxată în ţările vecine, ceea ce permite un flux permanent de narcotice peste graniţe. În plus, este imposibil să aştepţi rezultate, atîta timp cît distribuitorii sînt localnici, iar poliţia locală primeşte şi ea comisioane. Soluţia a fost operaţiunea „Safe River“. Cei vizaţi au fost în special liderii grupărilor de droguri, astfel că s-a scăpat de problema opririi vînzării de droguri la nivel local. De asemenea, operaţiunea a avut un caracter internaţional, ceea ce a permis ca golurile legislative ale unei ţări să fie susţinute de o alta.

Ceea ce ţine de partea a doua a discuţiei – relaţia dintre turişti şi droguri; mecanismul pare a fi cel al unui cerc vicios. Drogurile sînt aduse în ţară fie pentru consumul intern, adică sînt destinate vînzării directe către turişti, fie pentru export. La rîndul lor, mulţi turişti tineri vin în aceste ţări în special pentru că sînt atraşi de perspectiva consumului şi mulţi dealeri internaţionali devin şi ei interesaţi să cumpere, datorită preţurilor scăzute. Sistemul funcţionează perfect. În plus, turiştii tind să ignore regulile locului şi sînt mai puţin conştienţi de pericolele asociate consumului. Alţii înţeleg importanţa economică a turismului şi a industriei drogurilor şi, astfel, pleacă de la premisa că poliţia nu îi va aresta ca să nu obstrucţioneze un canal de venit. Ba, chiar mai mult, majoritatea nu iau în calcul nici faptul că aceste ţări nu beneficiază de facilităţi medicale care i-ar putea trata la nivelul dorit. Unii sfîrşesc exact din cauza acestei ignoranţe. Doi bulgari au fost prinşi în urmă cu un an, în Malaezia, în timp ce încercau să treacă graniţa cu 5,6 kg de pastile de amfetamină. Au primit pedeapsa cu moartea prin spînzurare şi, mai apoi, în urma negocierilor bilaterale dintre ţări, Malaezia a acceptat să îi condamne la închisoare pe viaţă. Mulţi alţii nu au fost, însă, la fel de norocoşi.

Consumul şi exportul de droguri în aceste ţări reprezintă încă o parte din motorul economic şi cel al dezvoltării. Totuşi, guvernele încearcă să se alinieze standardelor statelor dezvoltate, în speranţa atingerii nivelului lor de trai, cît mai curînd posibil. Turismul pentru droguri nu poate decît să încurajeze dezechilibrul existent între ceea ce doreşte statul şi ceea ce poate oferi individul. Autorităţile au devenit din ce în ce mai stricte şi, mai ales în ceea ce-i priveşte pe străini, fac eforturi să fie zeloşi. Cînd am coborît dintr-un tren din Hong Kong spre Beijing, pentru a face formalităţile de intrare în ţară, mi-a fost controlat inclusiv un mic pandantiv, pentru a vedea dacă nu se ascunde ceva în el. Între timp, mulţi şoferi de autobuz din sud-estul Asiei declară că folosesc amfetamină pentru a rămîne treji la drum lung. Poate că acest lucru ar putea explica dezordinea traficului din Asia, dar cu siguranţă nu şi contrastul între ceea ce este şi ceea ce pare a fi.

Cristian Leaţă urmează cursurile Universităţii din Glasgow, iar în ultimul an a studiat, într-un schimb de experienţă, la Universitatea din Hong Kong.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

alimente shutterstock 392741167 jpg
Alimentele expirate care pot fi mâncate în siguranță. Ce ingredient nu expiră niciodată
Există alimente care pot fi consumate fără teama de îmbolnăvire, chiar dacă nu se mai află în termenul de valabilitate.
port ambarcatiuni jpeg
„Pontonul lui Udrea” putrezește în Dunăre. Dovada lucrului prost făcut și a risipirii banului public
Inaugurat cu fast în 2009 de Elena Udrea, ministrul Turismului de la acea vreme, portul de ambarcațiuni de la Galați, o investiție de 900.000 de euro a ministerului, s-a dovedit a fi o investiție foarte proastă.
Stoichita
România a picat în divizia C din Liga Națiunilor. Stoichiță, reacție halucinantă: „Păi, cum, am retrogradat?!”
Conducerea Federeției se pricepe la orice, mai puțin la fotbal. Altfel nu se explică reacția Directorului Comisiei tehnice a FRF, care habar nu avea că naționala se va bate peste doi ani cu Luxemburg, Feroe sau Kosovo.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.