Timpul reformei nu a venit
Citesc, aproape în fiecare zi din ultimii zece ani, articole dedicate învăţămîntului românesc. Nu puţine sînt, mai degrabă, comentarii ilare, inepte, visătoare, stupefiante, drăgălaşe, inadecvate. Printre ele, analizele lucide, profesioniste, cu premise clar subliniate, cu scopuri limpede conturate, cu paşi bine struniţi şi comparaţii realiste – sînt floare rară. Mă bucur de fiecare dată cînd le citesc: mi se pare că autorii lor ar trebui degrabă invitaţi la Minister, ca să înceapă să pună pe hîrtie reforma salvatoare. Reforma autentică. Şi tot de fiecare dată mă întreb ce se întîmplă cu aceste analize: le citeşte cineva din Minister, şcoli, licee, facultăţi? Cineva, deci, al cărui interes pentru dialogul cu societatea civilă n-ar trebui să fie prea vlăguit. Iniţiativele „reformatoare“ ale miniştrilor perindaţi pînă acum la Educaţie par a fi născute din orgolii, interese private, indicaţii politice, şi nu din consultarea cu specialiştii.
Mă întreb, ca toţi cei interesaţi de şcoala românească, de ce reforma se împotmoleşte, deşi există reţete de succes, verificate de alte ţări, cu mai multă experienţă, proiecte vizionare, planuri rezonabile etc.? De ce nimic dintre propunerile analiştilor de care vorbeam mai sus nu pare a ajunge la urechile celor de la putere?
Cred că timpul reformei va veni mult mai tîrziu. De pildă, cînd ministrul Educaţiei va reuşi să îngaime două fraze fără dezacorduri între subiect şi predicat. Cînd unui fals doctor în Drept nu-i va trece prin cap să fie prim-ministru. Cînd directorii de şcoli nu vor mai umbla cu mita ascunsă în lenjeria intimă. Cînd acuzaţiile de plagiat sau de ignoranţă, probate viguros, vor duce la excluderea celui incriminat din viaţa academică.
Timpul reformei va veni în momentul în care numirile în managementul şcolilor sau în conducerile universităţilor nu vor mai avea criterii private. Cînd facultăţile vor găsi de cuviinţă să nu mai vîneze studenţi, cu orice preţ, pentru a completa catedre dovedite ineficente sau lipsite de interes. Cînd cazurile de fraudă, înşelătorie şi abuz, din învăţămînt, vor fi descoperite şi deferite justiţiei de către cadre didactice cinstite, şi nu de poliţişti. Cînd diversele examene pentru profesori nu vor mai naşte momente penibile, cu dascăli prinşi copiind sau amuţiţi de complexitatea subiectelor date. Timpul reformei va veni în momentul în care, în urma scandalului devastator al fraudării bacalureatului, singura reacţie – explozivă, de altfel – a cadrelor didactice, de a cere salarii mai mari, aşa ca în Germania şi Belgia, va fi precedată de o indignare şi mai mare în faţa corupţiei.
Va veni un timp al schimbărilor eficiente în învăţămînt, cînd cei care vorbesc şi scriu corect şi expresiv limba română vor refuza dialogul cu cei care se împotmolesc în onomatopee şi interjecţii. Cînd cei care ştiu bine despre ce vorbesc sau scriu vor refuza să se aşeze la aceeaşi masă cu cei care ştiu bine doar comenzile şefilor de partid sau de afaceri.
Şi, nu în ultimul rînd, timpul reformei va veni cînd ştirile despre bacalaureat nu vor mai avea drept titlu – mare, de breaking news – scris astfel „Cine a vîndut subiecte, să meargă la închisoare“, sau cînd directorul de ziar va tăia cu creionul roşu o astfel de formulare: „Pe buzele celor mai mulţi era Marea Neagră, locul preferat de vacanţă al acestora.“
Maria Iordănescu este psiholog.
