Cadouri şi aniversări

Publicat în Dilema Veche nr. 494 din 1-7 august 2013
Cadouri şi aniversări jpeg

Trebuie să recunosc, şi nu mă sfiesc să admit că preţuiesc mult cadourile, că le asimilez unui gest simbolic a cărui importanţă nu are nimic de-a face cu valoarea lor intrinsecă. Astfel, îmi spun, îi pot face prietenului o plăcere care să răspundă aşteptărilor sale, confirmîndu-i, astfel, în mod discret, că există o comuniune între noi. Un cadou reuşit confirmă accesul la celălalt, prin intermediul unei astfel de manevre delicate. Un cadou ratat, în schimb, răneşte, nu atît din pricina deosebirilor de gust, cît pentru ceea ce relevă: incomunicarea. Cel care-l oferă rămîne închis în universul propriu: nu intuieşte dorinţele, nici aşteptările celuilalt. Decît asemenea cadouri mute, cadouri surdo-mute, mai bine lipsă. Ele eşuează, pierdute într-un colţ sau „dăruite“ mai departe, în numele unei eliberări necesare.

Cadoul stereotipat, la rîndul său, confirmă indiferenţa faţă de gest; el atestă doar respectul pentru un gest protocolar, fără implicaţie şi nici imaginaţie. Banal, stereotipat, fruct al nici unui efort. Cadou indiferent: un alcool sau un ghiveci cu flori! De cîte ori a fost el repetat, din ce moştenire provine, ce tradiţie confirmă? Cadou impus de un cod de conduită şi nicicum determinat de un impuls de dialog sau comunicare. Cadou neutru! Cadou fără de impact, cadou ce dispare, cadou repede uitat! Cadou neimplicat! Totuşi acceptat, căci e impus de o curtoazie fără iluzii afective, cert, dar banal respectată.

Am consacrat aici, acum un an, un mic eseu „cadoului politic“, în ultimul timp conservat în muzee prezidenţiale. Şi el cunoaşte reuşite şi erori flagrante. Cum să nu admit că, recent, fiind invitat să-l acompaniez, cu cîţiva prieteni, pe prim-ministrul francez, m-am bucurat cînd am primit un cadou oficial potrivit: un penar din lemn, care conţinea un stilou! Nu cadou standardizat, ci cadou corect gîndit! În schimb, partenerii români s-au arătat avari faţă de un asemenea gest şi membrii delegaţiei franceze l-au regretat. Cînd am ajuns la Librăria Humanitas, Andrei Pleşu, discret, mi-a spus „La mulţi ani!“ Şi atunci, brusc, mi-am reamintit o aniversare recentă şi cadourile ei. Iată cîteva gînduri inspirate!

Invitînd prieteni, fără nici o concesie strategică, am primit daruri – mărturie! Daruri ce relevă o identitate proprie şi totodată dorinţa, constant reuşită, de a afirma cunoaşterea intimă a recipiendarului, de data asta – eu! Daruri discret semnate, daruri însemnate! Un tablou care aminteşte coperta unei cărţi care mi-a fost recent consacrată: o carte despre călătorii, cu vapoare şi vise. Pe pînză, un vapor înainta... asociere evidentă! O cruce miniaturală care intră în dialog cu toate crucificările pe care prietena apropiată le văzuse în apartamentul de la Paris! O marionetă balineză, în numele pasiunii mele pentru marionete, acest dublu mental al actorului, volumul lui Cioran Despre Franţa, în română, un volum al marelui Hiroshige... Păuni făloşi mi-au fost oferiţi ca amintire a unei seri de neuitat în Grecia şi a unui doliu, acela al lui Alex. Leo Şerban, un volum de versuri publicat la 70 de ani – cei pe care-i împlineam –, un ou pictat, de struţ, o carte-omagiu, o antologie a lui Bacovia, un DVD cu secţia medievală a muzeului! Le privesc, le răsfoiesc, le ating şi de „prieteni“, distinct, îmi amintesc. Ne împărtăşim unii, altora, de departe – îmi spun.

Retrospectiv, revăd scena în care, tot pentru o aniversare, Andrei Şerban – de care doar o zi mă desparte – îmi oferea un Iisus al lui Apostu. Şi acum, pe peretele biroului, el mă veghează şi-mi evocă prietenul din studenţie. La Caracas, tot un prieten – el, în schimb – de-abia întîlnit, a vrut şi mi-a impus să primesc un Iisus răstignit, de care de patru decenii nu m-am despărţit. Un coleg italian mi-a trimis marionete antice şi, odată, am primit, de la Iaşi, un mic bocanc, în metal, ca ironie afectivă la adresa mobilităţii mele cronice. Îl privesc zilnic pe masa de lucru, căci am introdus în încalţarea metalică un alt cadou, o bucată de metal din Coloana infinitului. Şi nu departe, atent depus în bibliotecă, se află plicul cu vechi timbre româneşti oferit de un necunoscut francez. Amprente ale unor înrudiri identitare, confirmări ale unor dialoguri reuşite!

Un regret persistă: la aniversarea recentă, anumite cadouri au fost lăsate fără de indicaţie, nepermiţîndu-mi să le pot şti originea. Un cadou emoţionează şi prin relaţia care se stabileşte între obiect şi cel ce dăruie. El e madlena proustiană a prieteniei care ne leagă! Cînd semnătura lipseşte, o frustrare intervine: de la cine vin cvartetele lui Beethoven, repetînd, astfel, cadoul de căsătorie primit acum 35 de ani? De la Marcel Iureş? Cine s-a gîndit la splendidele suporturi de cărţi sculptate în lemn? N-am ajuns încă la înţelepciunea anonimatului şi, de aceea, imposibilitatea identificării rămîne un regret! Cadoul împlinit e cadoul care poartă însemnul celui care l-a ales şi l-a oferit.

Există, o ştiam, cadouri imateriale. Cadouri de viaţă. Tînărul pianist Luca Rusu nu numai că a cîntat pentru mine, dar a ales şi o bucată de Grieg, Vremuri de altădată, care – a mărturisit el – „îmi convine“. Cîtă cunoaştere! O verişoară dragă, Ioana Lupaşcu, s-a dăruit muzicii ale cărei acorduri şi-au găsit poate, mai mult ca oricînd, împlinirea în momentul în care Constantin Chiriac, adevărat „capitalist“ al memoriei, i-a răspuns prin versuri care vorbeau pianului şi, astfel, amîndoi îmi dăruiau un neuitat cadou al inimii. Mai tîrziu, la Paris, Andrei Vieru şi Grupul din Iza confirmau impactul cadoului de artă, viu, imediat, cadou pe care îl port cu mine. Asemeni acelor daruri japoneze constituite dintr-o frază pe care un prieten vi le murmură la ureche: „Omul priveşte, masca vede“ – mi-a spus, tot într-o zi de aniversare, prietenul Moriaki Watanabe.

În România, noi iubim darurile. Mie îmi place să ofer, asemeni celor apropiaţi, la rîndul lor. Nu cadouri de trei parale, ca în Asia, unde tradiţia s-a deteriorat, ci cadouri-mărturie. Aceasta ne disociază de Franţa, unde cadoul se face rar, e adesea considerat stupid şi frecvent ratat. Ar fi riscant să asimilăm simptomul unei flagrante absenţe de afecţiune, el e mai degrabă expresia unei culturi sceptice, rezervate, cultură ce asimilează cadoul unei abuzive confesiuni! Din fericire, există disidenţi care nu se supun unei asemenea constrîngeri şi, cum să-l uit pe Patrice Mentha care, pentru o zi de naştere, mi-a dăruit un portret al lui Artaud desenat de Balthus: „Pentru George, el e mai important decît pentru mine“ – se destăinuia el unei cunoştinţe.

Există cadouri şi mai secrete, mai insidioase. Am înţeles-o cînd un cuplu de prieteni în general rezervaţi îmi mulţumeau în felul lor: privirea, vocea le confirma o bucurie împărtăşită. Îi privesc şi acum cu ochii inimii şi îmi spun că acesta a fost cadoul lor de aniversare.

Dar ce cadou „teatral“, mă întreb, ai putea oferi cuiva? Ce cadou amintind teatrul s-ar putea face? Substitute sau metonimii ale actului scenic: o mască, o marionetă, o fotografie veche... Nicky Wolcz sau un coleg italian le-au făcut cu o generozitate care m-a mişcat. Totuşi, teatrul lipseşte din ele. Cadoul îl evocă, dar nu îl poate capta. De aceea, cel mai indicat mi se pare să oferim prietenilor teatrul însuşi. Ce-aş putea să-i dăruiesc doctorului meu, cu care m-am împrietenit, în semn de recunoştinţă pentru umanul său tratament? Două bilete la Flautul fermecat. Mă bucur să ofer spectacole, dar, ţinînd seama nu doar de gusturile mele, ci şi de cele ale prietenilor mei. Cineva mi-a făcut într-o zi un compliment căruia nici nu-i bănuia importanţa: „Tu nu te înşeli niciodată cînd recomanzi un spectacol.“ „E dovada prieteniei mele“ – i-am răspuns. Cadouri imateriale, croite din chiar „stofa“ teatrului! Aceeaşi stofă din care sînt făcute visele – cum spunea Prospero.

George Banu este profesor de studii teatrale la Universitatea Sorbonne Nouvelle şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A publicat, între altele, Livada de vişini, teatrul nostru (Nemira, 2011).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Piotr Tolstoi FOTO EPA EFE jpg
Înalt oficial rus, despre folosirea armelor nucleare: Nu va fi nevoie. Armata rusă va cuceri Kievul
Vicepreşedintele Dumei de Stat, Piotr Tolstoi, susține că Rusia nu va recurge la arme nucleare în Ucraina, întrucât poate cuceri Kievul cu ajutorul oamenilor mobilizați recent.
Scoala distrusa in Nikolaev - razboi Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski interzice negocierile cu Putin: Armata ucraineană avansează pe frontul de sud
Este a 222-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Volodimir Zelenski a semnat un decret privind excluderea oricăror negocieri de pace cu Vladimir Putin.
Cum a explicat un comandant al separatiștilor pro ruși înfrângerile suferite în Ucraina FOTO  Captură Video  jpg
Explicația unui comandant separatist pentru înfrângerile din Ucraina: „Luptăm cu trupe NATO”
Propaganda rusă răspândește cea mai mare teorie a conspirației și anume faptul că NATO ar fi trimis trupe să lupte de partea ucrainenilor, iar principala resursă a taberei adverse o reprezintă informațiile.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.