⬆
Societate
Pagina 102
Pianista - interviu cu Yuja WANG
Are doar 26 de ani, însă este una dintre cele mai efervescente şi talentate pianiste pe plan internaţional. În 2012, The New York Times spunea despre muziciana de origine chineză Yuja Wang că „împleteşte o tehnică impecabilă cu o măiestrie artistică pătrunzătoare“.
Cu ochii-n 3,14
Se pare că apreciem muzica în primul rînd cu ajutorul ochilor. Văzul ar fi mai important decît auzul dacă e să credem un studiu al University College din Londra, publicat în The Proceedings of the National Academy of Sciences. În cazul acesta, vă spunem doar atît: fiţi cu ochii pe noi! Urmează nişte concerte care vă vor lăsa fără glas. (A. M. S.)
Portarul Legiei Varşovia a colecţionat cîteva brichete cu care suporterii Stelei au aruncat în el în timpul meciului de la Bucureşti, iar la sfîrşit s-
Obsesia gusturilor parfumate
Aduse în desagi şi burduşe, trecute prin munţi şi vămi, plimbate prin tîrguri, oraşe, sate, aşezate cu grijă pe rafturile băcăniilor, ascunse în borcănelele spiţeriilor, mirodeniile preţăluiesc aroma bucatelor. În secolul al XVIII-lea, gusturile sînt înfocat condimentate, puternic aromate, aprig parfumate.
Proclamaţia Maiestăţii sale Regelui către Ţară
"În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decît o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală; ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite."
Optimismul nostru
Cele două moduri de a privi România, din interior şi din afară, au început să interfereze. Obsedantele critici cvasixenofobe pe care le primesc – cel mai adesea nediferenţiat – românii strămutaţi prin toată Europa se fac auzite şi în mediul autohton.
Un milion şi jumătate
Ce-am cumpărat cu banii ăştia? Plecare cu trenul de noapte şi o frică. N-am mai găsit loc decît în vagon cu multe-multe persoane. E Sfînta Marie. De cîteva ore nu fac decît să mă perpelesc ce-o să fie. Mă apucă alergiile, bezna îmi împute capul. A costat un milion şi jumătate.
La locul şi timpul nepotrivit
Cina într-un restaurant onorabil: preţuri rezonabile, răcoare, chelneri măcar politicoşi, meniu acceptabil, muzică în surdină. Premise promiţătoare pentru a petrece, alături de cîteva familii, un timp agreabil şi o digestie calmă. Iluziile se termină brusc, după primul fel de mîncare: cîţiva copii – de 3-4, maxim 5 ani – anunţă, pe decibeli infernali, că durează prea mult pauza dintre antreuri şi friptură.
Mireasa furată
Mergeam pe stradă în Bucureşti. Prin talmeş-balmeşul de afişe, postere, billboard-uri, bannere, steaguri, etichete şi alte asemenea lipite, bătute în cuie, atîrnate prin oraş, un anunţ îmi agaţă privirea: „Furăm mirese cu talibani“. Tot pe acolo şi o poză cu o limuzină, ceva. N-am prea înţeles din prima.
Femei bărbate şi profesioniste
Filmul Captură la dublu (The Heat, 2013), în regia lui Paul Feig, cu Sandra Bullock şi Melissa McCarthy e, aş putea spune, la prima mînă, ciudat. Comedie, dar destul de neagră. Feminist, dar nu în sensul clasic al termenului.
Arpagic lui Ptit Frère
Policierul Jazz Belle (Gallimard, 1987), scris de Pierre Mezinski şi Corinne Bouchard sub pseudonimul „Marie et Joseph“, descrie la un moment dat o scenă, în care personajul Ptit Frère o îmbrobodeşte pe tînăra şi şarmanta Jazz Belle – o cîntăreaţă de jazz americană, aflată într-un turneu francez – arătîndu-i colecţia de viniluri şi îndrugîndu-i o poveste semi-fantastică despre ceapă.
Primarul de Facebook
Zilele trecute, o jurnalistă de la Realitatea TV m-a sunat pentru un interviu telefonic, referitor la primarul Timişoarei, care anunţă rezoluţii din concediul pe care şi-l face la mare şi, mai mult, guvernează după sondaje de Facebook.
Jay from L.A.
Prima oară a venit în România la sfîrşitul anilor ’90, la un soi de multicultural meeting. Mic, negricios, cu origini mexicane, la a doua sau a treia generaţie în State, surîzător, se recomanda: „Jay from L.A.“, apoi rîdea ca şi cum ar fi făcut o glumă bună.
Despre pictură ca terapie - de vorbă cu un artist britanic
La acel atelier de pictură eram 16 oameni. ALIAT, o organizaţie nonguvernamentală care se ocupă de problema alcoolismului în România, a hotărît să o invite pe Ingrid la Bucureşti pentru a arăta unui grup de consilieri şi asistenţi sociali cum funcţionează programul de artă pe care ea îl realizează în Scoţia.
Sub semnul milei, dar şi al justiţiei
Cînd am citit Cel mai iubit dintre pămînteni, am avut un şoc. Eram un tînăr licean care nu credea că la el în ţară s-a petrecut aşa ceva. Scriitura apăsat-dureroasă a celui care avea să-mi rămînă autor preferat, Marin Preda, m-a făcut să caut şi alţi autori.
Cu ochii-n 3,14
Aflăm din reclame că, după deodorantele al căror efect era garantat 24 de ore, au apărut cele care rezistă 48 de ore şi, mai nou, unele care „ţin“ chiar 72 de ore. Dacă se avansează în ritmul ăsta, vor urma, firesc, deodorantele pe care e suficient să le întrebuinţăm o dată pe săptămînă, apoi o dată pe lună, apoi o dată pe an. Şi totul se va sfîrşi, în triumful deplin al supertehnologiilor, cu transformarea deodorantului în vaccin, pe care să-l primim în doză unică, imediat după naştere, şi să n
"Puiul de ţigan"
„Eu am perforat biletul. Dă’ un’ să-ţi plătesc amendă? Poa’ să-ţi pun în braţe puiu’ de ţigan de m-aşteaptă acasă, că sînt asistentă maternală. Ştii ce e aia o asistentă maternală?“ se apără o doamnă, surprinsă de controlorii RATB fără bilet „perforat“.
De ce nu mai poate fi judecat torţionarul Vişinescu
Recentul caz Vişinescu – comandant, în anii ’50, al penitenciarului Rîmnicu Sărat – a stîrnit o furtună mediatică absolut justificată moral.
Pîinea
Cu pîine sau fără? Cu doi litri de apă sau cu cît se poate? Au apărut zeci de astfel de întrebări cărora nu le dai de cap. Aşa că a apărut dieta cu pîine. Modele de acest tip mă lasă rece. Simt? Sînt stăpîn pe ceva simţuri? Atunci mănînc, beau. Sînt bolnav, respect dieta.
Între şansă privată şi normalitate instituţională
Olimpicii români mai ajung, încă, pe prima pagină a ziarelor. Reuşesc, cumva, să mai aducă un pic de roz printre petele negre ale ştirilor despre bacalaureat, titularizări, abuzuri, indiferenţă, ignoranţă, stagnare.
Japonezi pe Tîmpa
I-aţi văzut peste tot. E deja un loc comun să pomeneşti de grupurile organizate de asiatici care fotografiază tot ce mişcă şi mai cu seamă ce nu mişcă prin toate oraşele Europei şi de aiurea. Dar niciodată parcă nu i-am găsit mai surprinzători ca acum, într-o recentă excursie prin Braşov.
Supereroi şi sfîrşitul lumii
În fiecară vară, la cinema-uri se adună filme apocaliptice şi, evident, cu salvatori din situaţii apocaliptice. Anul acesta sînt cel puţin trei: Man of Steel (Eroul, în regia lui Zack Snyder), World War Z (Ziua Z: Apocalipsa, în regia lui Marc Forster) şi After Earth (1000 post Terra, în regia lui M. Night Shyamalan).
Ultimul pateu al lui Raymond Chandler
„Ce e bun pe-aici de mîncare azi?“ întreabă detectivul particular Ross Goble, în capitolul 16 din romanul Playback. Cu un gest dispreţuitor, chelnerul arată lista de bucate: „Specialitatea casei“ – spune pe un ton rece – „pateu în crustă.“ E oferta obscurei bodegi „Epicur“ din cătunul Esmeralda, pe coasta californiană.
Presa şi cazul Vişinescu
Un bătrîn uscat, adus de spate, dar cu o privire fixă şi pătrunzătoare, merge pe stradă, iar în jurul lui e un roi de tineri cu camere şi microfoane. Din roi se desprinde cîte un posesor de microfon care îl mitraliază pe bătrîn cu întrebări: E adevărat că îl băteaţi pe Mihalache? Ce pensie aveţi?
O familie middle class
Nu e cea mai săracă familie din comună, ba chiar, după ce el şi-a găsit în sfîrşit de lucru, am putea spune că face parte din middle class. Înainte, trăiau doar din alocaţiile copiilor şi din ce mai cîştiga el cu ziua, pe la unul, pe la altul, în general bucureşteni cu case de vacanţă.
Case vechi, case noi
În anii ’80 – cei mai săraci, cei mai lipsiţi de culoare –, aproape de fiecare dată cînd ieşeam cu tatăl meu în Herăstrău, dădeam o raită şi pe la Expo Mobila. Era o hală chiar la intrarea în parc, prost luminată, de cele mai multe ori pustie, cu ecouri stîrnite doar de zgomotul paşilor noştri
"Rezervaţia" Bişkek
În chiar dimineaţa zilei în care am ajuns acolo, am văzut, prin geamul camerei care mi-a fost domiciliu temporar timp de o lună, o veveriţă sură. Alerga de-a lungul străzii, doar că făcea echilibristică pe cablurile întinse între stîlpii de beton.
Cu ochii-n 3,14
Pentru a ne asorta cu dosarul muzical din această săptămînă, o întrebare dilematică de la compozitorul american John Cage: „Ce e mai melodios, un camion trecînd pe lîngă o fabrică sau un camion trecînd pe lîngă o şcoală de muzică?“ (P. M.)
În plin sezon, la Vama Veche era mare agitaţie. Mulţi pletoşi bronzaţi şi alte feluri de boemi se perindau pe strada comercială. Pe o bordură, un tip cu barbă cînta la chitară. Lîngă el stătea un puşti cu un carton pe care scria „Salvaţi beţivii!“ Mult mai act
Odă dulceţurilor
La 15 iulie 1838, Alăuta Românească, suplimentul Albinei Româneşti, publica o odă dedicată dulceţurilor din Album der Boidoirs. Albumul tocmai apăruse la Stuttgart, sub îngrijirea editorilot August Lewald, tipărit de Literatur Comptoir.
OMG - o problema darwiniană?
Să fim cinstiţi – recitind multitudinea de texte deja apărute pe acest subiect, ar trebui să recunoaştem că aceste iniţiale ascund de fapt încă un domeniu în care UE nu joacă fair-play: asemeni lui Gabriel Giurgiu, care se întreba, pe bună dreptate, cui nu-i plac organismele modificate genetic, am fi îndreptăţiţi să ne întrebăm ce se întîmplă de fapt cu adevărat.
Papuci
Dimineaţa pe căldură simt nevoia de papuci. Senzaţia unui frig interior cînd talpa mi se pune pe podea. Şi caut papuci de ceva timp. Nu cu asiduitate că pot purta şi sandale sau chiar pantofi pe piciorul gol, de ce nu? Am pantofii mei de gală tocmai buni de umblet de papuci.
Bucurii uitate
Aveam jocuri potrivite fiecărui anotimp, din primăvară pînă-n toamnă: leapşa; hoţii şi vardiştii; uliii şi porumbeii; fotbal; flori, fete, filme sau băieţi; ţară, ţară, vrem ostaşi; fazan; mimă; şotron. O minge, o coardă, un pled, cîteva păpuşi şi farfurii din plastic, pietre şi cutii de chibrituri, capace de metal sau crengi de copac, pungi de un leu sau cretă colorată, toate îşi găseau rostul în jocurile copilăriei.
Prostănaci de fiecare zi
Sînt cîteva situaţii imposibile în care, cum se zice, pici de prost. De pămpălău. Şi nu-s situaţiile în care lumea va rîde de tine ţinîndu-se de burtă. Nu. Lumii îi va fi într-un fel milă de tine, iar tu vei dori să te poţi ascunde zece metri sub pămînt.
Vacanţa în Bucureşti
De pe vremea cînd eram elevă, săptămînile de vară în care rămîneam în Bucureşti erau un fel de... probă. De supravieţuire în încremenire. Încremenirea era starea de spirit predominantă a vacanţelor de atunci. În căldura care, pe vremuri, nici măcar nu era aşa de mare, toate se derulau cu încetinitorul: nu era nici o miză, sau cel puţin aşa părea, şi nimic nu avea importanţă...
Limbi de cod pane Jean-Claude Izzo
Total Khéops e primul roman din „trilogia marsilieză“ a lui Jean-Claude Izzo, recompensat în 1995 cu premiul Trophée 813 pentru cel mai bun roman francofon. Într-una din multele scene de bucătărie, poliţistul gurmand Fabio Montale, protagonistul romanului, e răsfăţat de o vecină iscusită cu limbi de peşte cod pane.
România plagiatoare şi rădăcinile ei
Despre plagiat s-a tot vorbit în ultimii ani, mai ales în legătură cu politicienii. Dar, undeva sub ştirile de-a-ntîia, în societatea românească există o pînză freatică de fenomene intelectuale (în sens larg), din care se naşte blamata ciudăţenie a copierii neasumate. Un inventar al acestora e util.
Nebuna din cartier
Era o singură nebună pe Calea Moşilor şi stătea în bloc cu Alina, colega mea. Ca să intri în blocul ei, trebuia să o iei printr-un gang şi să ajungi în spate unde scările păreau toate nişte intrări de ghene. Era o parcare, o centrală termică, ca la noi la bloc, dar pînă să te dumireşti unde erau scările, te atacau cîinii.
Noul puzzle românesc
Cu ceva timp în urmă, un amic austriac, prins în mijlocul unei discuţii despre „lipsa de perspective din România“, ne-a ascultat tăcut frustrările, după care ne-a mărturisit că are parte de un déjà-vu. Prin anii ’60, ne-a spus, în Austria era aceeaşi situaţie ca în România de azi.
Drogurile turismului şi turismul drogurilor
În urmă cu puţin timp, o operaţiune comună antidrog a poliţiei din China, Laos, Myanmar şi Thailanda a dus la aproximativ 2600 de arestări, confiscarea a 9,78 tone de droguri, 38 de arme de foc, 3,6 milioane de dolari şi 260 de tone de substanţe chimice precursoare.
Cînd intrăm şi cînd ieşim din criză?
Aceasta este întrebarea care se află acum pe buzele tuturor. Sîntem atît de bine conectaţi la lipsurile şi frustrările pe care ni le provoacă, încît am ajuns să ne planificăm paşi importanţi ai vieţii în funcţie de această criză. Părinţii nu-şi mai trimit acum copiii la studii, vecinul de bloc nu-şi mai schimbă maşina şi tinerii căsătoriţi tot amînă apariţia unui copil.
Cu ochii-n 3,14
În Japonia, superstiţioşii pot acum să-şi opereze liniile din palmă cu ajutorul unui bisturiu electric, în speranţa că astfel pot să-şi schimbe destinul. Cicatrizîndu-se, arsurile desenează apoi alte linii noi în palmă. Potrivit Japan Daily Express, o operaţie costă în jur de 655 de euro. Nici destinul ăsta nu-i chiar aşa un chilipir. (A. M. S.)
„Oscar Benton is still alive“, scrie pe afişul care anunţă concertul din noiembrie. Totuşi, pînă în noiembrie se pot întîmpla multe. (L. V.)
Din prea multă iubire
Cînd Elena Hartulari (născută Plitos) s-a îndrăgostit pentru prima dată, n-avea mai mult de 14 ani. De fapt, nici nu ştia prea multe despre dragoste. S-a trezit doar asaltată de insistenţele amoroase ale unui văr de-al doilea, convins pînă în cele mai intime gînduri că la 19 ani a găsit iubirea vieţii lui.
Dragoste şi răzbunare
Sună ca un titlu de telenovelă. Şi, mai în glumă, mai în serios, natura problemei aduce destul de bine cu o suită de despărţiri şi reveniri dintr-o dragoste cu năbădăi. Care e problema? Felul în care vedem teatrul. Chipul întîlnirii noastre cu spectacolul teatral şi cu tot ceea ce se întîmplă în jurul lui.
Occidentul e rău, România e bună
O studentă româncă din Londra este supărată foc pe Occident. Iar reţelele de socializare s-au înfierbîntat pe loc: răspunsuri pro şi contra, argumente exprimate mai mult sau mai puţin cuviincios, indignări şi valuri de entuziasm. Scrisoarea, destul de rudimentară şi resentimentară, a ajuns pe prima pagină a ziarelor, completată cu biografia semnatarei, pînă în cele mai mici şi mai mondene detalii.
Fuga de români
Aţi auzit deseori, probabil, o asemenea descriere a vacanţei perfecte. Pe lîngă mîncarea nuştiucum, preţurile aşa şi pe dincolo, hotelurile primenite şi localnicii prietenoşi, condiţia „fără români“ pare a fi una care dă vorbitorului un iz vag de exclusivism.
Diversitate, asemănări
În România, în micul nostru univers, sîntem obişnuiţi să avem în jur, în general, oameni la fel. Cu trăsături asemănătoare, cam cu aceeaşi culoare a pielii, chiar cu background-uri înrudite: venim, cu toţii, de undeva de la ţară, doar generaţia diferă.
Sinaia – Piatra Arsă. Arde!
Am urcat pe munte. După mii de ani. Uitasem cum este. Picioarele mi-erau şchioape, drumul împotrivă. Dar am reuşit! Am reuşit! Este o victorie, mărturisesc, care se poate măsura cu puţine lucruri. Am ales drumul clasic şi greu, făcut acum douăzeci de ani de cîteva ori: Buşteni – Jepi – Caraiman – Piatra Arsă – 2000 – 1400 – Sinaia.
Cadouri şi aniversări
Trebuie să recunosc, şi nu mă sfiesc să admit că preţuiesc mult cadourile, că le asimilez unui gest simbolic a cărui importanţă nu are nimic de-a face cu valoarea lor intrinsecă. Astfel, îmi spun, îi pot face prietenului o plăcere care să răspundă aşteptărilor sale, confirmîndu-i, astfel, în mod discret, că există o comuniune între noi.
Fondue Victor Tissot
„Iată reţeta adevăratului fondue – fondue-ul fribourghez şi gruyérian, o desfătare de zile mari, o mîncare de sărbătoare, în ţara sa de origine“ scria Victor Tissot. „Reţeta lui Brillat-Savarin e cu totul diferită; gurmanzii şi gurmeţii o vor aprecia mai mult pe cea de faţă:
Fetişurile electorale ale românilor
Fie că vor fi împreună, în primăvară, fie că vor fi separat, în primăvară şi toamnă, europarlamentarele şi prezidenţialele vin la pachet cu o încărcătură de ură şi hilar care mă face să mă gîndesc la diferitele dispozitive de mită şi impresionare a electoratului.
Pescăreasa de la bloc
Fostă vînzătoare de peşte în hala de la Obor, în prezent preşedintă de bloc, după ce a reuşit s-o dea jos pe doamna profesoară de la trei, apoi regimul totalitar al surorilor Florentina. S-a înscăunat de una singură, căci la alegerile „de bloc“ nu s-au prezentat decît cinci locatari, plus femeia de serviciu care voia o mărire de salariu.