Elena posedata

Publicat în Dilema Veche nr. 498 din 29 august - 4 septembrie 2013
Prietenii ştiu de ce? jpeg

„Să veniţi la ora 5 la slujbă ca să o vedeţi pe Elena posedata!“ zice părintele Iulian, care ne atenţionase deja, de cum am păşit pragul mănăstirii, că avem un înger pe umărul drept şi un drac pe cel stîng. A sunat ca o invitaţie imperativă la un ceai, de nerefuzat.

Mănăstirea se afla într-o vale neprietenoasă, o văgăună în munţi. După dealuri. Prietenul care petrecuse aici un „sejur“ înaintea noastră ne spusese că-i raiul pe pămînt: oameni primitori, natură, călugări glumeţi şi puşi pe şotii, vin mănăstiresc şi altele. Aiurea! Deşi am primit camera cea mai bună, a stareţului plecat cu treburi pe la judeţ, atmosfera era apăsătoare. Şi călugării ţîfnoşi. Poate pentru că nimerisem în post... Aşa am crezut iniţial, însă ne-am dat seama că era din cauza Elenei. Că doar nu te poţi trage de şireturi cu turiştii, dacă ai un posedat în ogradă.

O aduceau cam la două-trei zile, cu un Renault argintiu (al mănăstirii?), de la trei sate distanţă, şi venea norodul s-o vadă, ca la urs. Veneau mocanii din toată valea, ba chiar şi cei de peste munte, era atracţia principală a Postului Mare. Mă mir că nu făcuseră tricouri şi insigne cu ea. Lumea se adunase deja la vecernie, biserica era plină ochi cînd a apărut, ca un veritabil VIP local. Era ţinută de doi călugări tineri, deşi nu părea să aibă de gînd să fugă undeva. Mică, slabă, tinerică, cu spume la gură, îşi rotea ochii în toate părţile. „Acum e bine, e potolită!“ ne şopteşte părintele Iulian. „S-o fi văzut acum trei săptămîni cum levita prin biserică!“ De atunci, însă, i se citiseră moliftele lui Vasile cel Mare şi trecuse prin exorcizări succesive. Începe slujba, Elena stă cuminte şi mormăie ceva în legea ei, pînă cînd e stropită cu agheasmă. Atunci începe să se smucească, de abia mai reuşesc călugării s-o ţină. Nu vorbeşte în limbi străine, poate a trecut de faza asta. Scoate un soi de urlete, apoi de scîntece. Norodul – în general femei sărmane, cu batic pe cap, şi bătrîni – uită să se roage şi se holbează la ea. Nu-şi mai roteşte ochii, ne fixează pe noi, doi tineri în blugi, de la Bucureşti. E clar, facem notă discordantă, atragem atenţia. Acum, toată lumea se uită la noi, de parcă am fi de vină pentru posedarea Elenei. Sau de parcă am fi adus niscaiva diavoli de la Bucureşti... Iar se smuceşte, ar vrea să ne sară de gît. De data asta, vorbeşte. Despre noi. Că ne bucurăm de viaţă şi că ne e mintea numai la distracţie, însă sîntem plini de păcate şi diavolul stă la pîndă, o să intre şi-n noi curînd. Cine o fi învăţat-o textul ăsta? Părintele Iulian? Ieşim din biserică, deoarece localnicii deja ne aruncă priviri duşmănoase. O mai vedem la final, cum o duc pe braţe, secătuită de puteri, cu ochii închişi – încă un drac a crăpat. Dacă e actriţă, nu-i rea deloc, poate să ia Cannes-ul.

După o cină austeră, cu ghiveci mănăstiresc şi o atmosferă tensionată, că aşa se cere la posedaţi, mergem să căutăm o crîşmă în sat, ca să ne mai umplem de nişte păcate minore. Nu găsim nici una, nici măcar clasicul magazin mixt. Doar beznă şi cîini care latră, ca-n plin Ev Mediu. Ne întoarcem cătrăniţi în camera stareţului. Aici, peste tot, candele şi icoane. Deschidem la întîmplare un sertar: sticle de whisky, gin, votcă, coniac, toate începute. Degustăm şi ne culcăm; a doua zi, ne luăm tălpăşiţa.

După o vreme, am aflat că se descoperise o presupusă idilă între stareţ şi unul dintre călugării cei tineri. L-au mutat regulamentar la o altă mănăstire. Despre Elena şi dracii ei nu mai ştiu nimic. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

ambasada sua la moscova
SUA își îndeamnă cetățenii să părăsească Rusia „imediat”
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova a solicitat cetățenilor americani să părăsească „imediat” Rusia.
Eduard Heger
Slovacia, următoarea sursă de probleme din Europa? Avertismentul premierului Eduard Heger
Este înfricoșător faptul că mai mult de jumătate dintre cetățenii slovaci susțin Rusia, dar ceea ce urmează pentru Slovacia poate fi și mai înfricoșător, scrie jurnalistul Michal Hudec pentru Euractiv.
Mangia
Fostul antrenor al Craiovei, acuzat de abuz sexual asupra unui jucător maltez!
Devis Mangia a fost suspendat de federația din Malta după un ”comportament sexual nepotrivit”.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.