Pîinea
Cu pîine sau fără? Cu doi litri de apă sau cu cît se poate? Au apărut zeci de astfel de întrebări cărora nu le dai de cap. Aşa că a apărut dieta cu pîine. Modele de acest tip mă lasă rece. Simt? Sînt stăpîn pe ceva simţuri? Atunci mănînc, beau. Sînt bolnav, respect dieta. Dacă e o pîine proaspătă, bună, mănînc de sparg şi-o ceapă. Dacă e pîine fleşcăită de o zi, nu mă amestec cu mulţimea.
Beau şase beri – zece, dacă am chef, în ultimul timp nu mai am nici rost, aşa că nu beau. Supărarea n-o dregi cu beţie, o ştiu de pe vremea cînd beam, cîntam cu lăutarii şi ei se pricep la astea. Sînt multe tabuuri. Nu beau ceai ca să slăbesc, aşa cum nu fac jogging ca boul. Cred că pot să-mi creez drumuri de dus-întors pe jos. Cred că pot să dau burta jos dacă îmi propun. Mă ajută instinctul. Costă instinctul? Ce te mînă în luptă cu instinctul? Urechi ciulite la tendinţe şi chemarea străbunilor din tine. Viaţa nu e o modă, da, te poţi îmbrăca după tendinţe, sau te duci la croitor, cum am făcut eu, şi tai din hainele dragi cîte un centimetru, să te aliniezi. Criza te învaţă? Nu criza, cheful de viaţă, alegerile tale personale. Păi, mi-am ales un pantalon, dintre cei jdemii de pantaloni văzuţi într-o săptămînă... Ce fac? Îl abandonez? E dragoste la prima vedere. O bag în mă-sa vara următoare c-a venit taifunul culorii bordo la Pulşiurs? Să fiu serios cu mine. Nu e zgîrcenie, e razna viaţa şi n-o poţi gusta decît punîndu-i piedică. Sînt păcălici în multe chestii, dar de ce să mă păcălesc şi cînd nu e cazul, de ce să stau căscat şi să-mi pice para şi, pe nemestecate, s-o înghit? Eco nu-s. Om sînt.
