O familie middle class

Publicat în Dilema Veche nr. 496 din 15-21 august 2013
Prietenii ştiu de ce? jpeg

Nu e cea mai săracă familie din comună, ba chiar, după ce el şi-a găsit în sfîrşit de lucru, am putea spune că face parte din middle class. Înainte, trăiau doar din alocaţiile copiilor şi din ce mai cîştiga el cu ziua, pe la unul, pe la altul, în general bucureşteni cu case de vacanţă. Ea n-a muncit niciodată, a avut grijă de copii. La un moment dat, s-a înscris într-un partid, filială de sat, sperînd că de acolo o să mai pice ceva, măcar ulei şi făină. N-a picat; în schimb, partidul a dus-o în excursie, 20 de kilometri mai la deal, pînă la Sinaia, la un soi de „congres“. Era pentru prima dată cînd părăsise comuna în ultimii zece ani. Şi-a cumpărat un tricou de 2 lei şi o fustă de 5 de la unicul second hand local, special pentru acest eveniment. Dacă ar avea bani, şi-ar pune dinţi.

Deşi nu vede cu un ochi, el e un bun meseriaş – sau cel puţin aşa susţin vecinii care îl recomandă. Se pricepe la orice – zidărie, tîmplărie, instalaţii, acoperişuri, iarnă dă zăpada de pe aceleaşi case de vacanţă, ale celor însăriţi. „Venetici!“, cum le zice el, însă fără răutate şi nu le-ar spune-o în faţă, căci şi-ar pierde pîinea. Pe lîngă bani, acceptă şi „cadouri“ – pantofi sau cămăşi vechi, odată s-a ales chiar şi cu un computer antic, care încă funcţiona, dar ce folos, „dacă ei n-au net?“ Căci băiatul cel mare de-asta îşi dorea computer, ca să se joace. Băiatul e „prinţul“ familiei, nu face nimic toată ziua, nu-şi doreşte nimic de la viaţă. Uneori, cînd taică-su mai lucrează ceva prin curte, el se întinde pe o pătură şi doarme. Odată, l-au trimis în vacanţă la un unchi de la Ploieşti, să mai cunoască şi el lumea. A venit după trei zile, nu i-a plăcut, căci unchiul îl pusese la treabă, să-i spele maşina. Şi s-a pus din nou pe pătură, în curte, ca să doarmă. Sora lui e mai harnică, măcar merge după pîine, vine din centrul comunei cu cîte zece pîini de 80 de bani în sacoşă, că sînt multe guri de hrănit. A rămas repetentă de trei ori, însă e frumoasă de pică. Părinţii speră c-or s-o mărite curînd, să plece la casa ei. Fata cea mică are doar 6 ani, la toamnă va merge la şcoală.

El cînd n-are de muncă, bea, ca mai toţi bărbaţii din comună. Nu e alcoolic, e băutor spre beţiv. Îşi ia bere la PET şi aruncă PET-urile goale pe uliţă, ca să nu vină cu ele acasă şi să-l vadă nevastă-sa, că-i face scandal. Ea spală haine în curte, într-o covată, o dată pe săptămînă. Toţi copiii sînt rufoşi. Au avut iepuri, dar n-au fost în stare să-i ţină, prea multă bătaie de cap. Apoi, au avut găini care stăteau mai mult pe uliţă, scormonind după rîme. Le-au tăiat şi le-au mîncat pe toate. Cînd o întrebi pe ea ce găteşte, spune că face ciorbă. Se agaţă de poarta ta, nu mai zice nimic, că nu ştie ce, dar tot nu-i vine să plece. Socializează aşa, pe muteşte.

Copiii şi-au dorit un căţel. La început, l-au avut pe Max, corcitură de labrador. În cîteva luni, ajunsese numai piele şi os, iar noaptea urla de foame. La un moment dat, a rupt lanţul şi a plecat în legea lui de cîine, să caute o viaţă mai bună. Apoi, a fost Bobiţă. Cînd prinde ocazia, evadează din curte şi cerşeşte mîncare la casa unor bucureşteni. Într-o seară, băiatul stătea pe trepte şi se uita la stele. „Ce faci?“ „Mi-am luat cîine. Sînt fericit. Mi-a luat tata lup alsacian. A dat pe el două milioane“ (tata tocmai îşi găsise o slujbă). „Păi, nu-l aveai pe Bobiţă?“ „Ba da, o să-l ţin şi pe Bobiţă pînă la moarte.“

Toată lumea din comună ştie că, de ani buni, această familie middle class „fură curent“ de la stîlp, dar nimeni nu zice nimic. În fiecare iarnă, de Crăciun, casa lor prăpădită şi curtea sînt împodobite cu mii de beculeţe, ca-n filmele americane. Probabil că se vede din spaţiul cosmic. 

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

Andreea Esca, dezvăluiri după aniversarea ei
Andreea Esca a povestit tot. Nadia Comăneci și Loredana Groza, așa cum puțini le cunosc
Andreea Esca a povestit despre prietenia cu Nadia Comăneci și Loredana Groza și a dezvăluit cum se pregătesc cele două pentru evenimentele importante.
Radu Miruţă  foto Facebook Radu Miruţă jpg
Miruță, despre intervenția avioanelor F-16: „E prima oară când doborâm astfel de drone. Zburau cu 450 km pe oră”
Radu Miruță, ministrul Apărării, a declarat că cele două drone distruse sâmbătă de Forțele Aeriene Române deasupra Mării Negre ar fi de proveniență rusească și a subliniat că este pentru prima dată când România recurge la o astfel de măsură.
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
Horoscop luni, 19 octombrie 2026. Berbecii au noroc, Leii trebuie să fie atenți la bani, iar Peștii atrag persoane noi în viața lor
Ziua de luni, 19 octombrie 2026, vine cu oportunități, dar și cu provocări pentru cele 12 zodii.
casa razbunării 02 captura Youtube Kirsten Dirksen jpg
Casa construită de o femeie din răzbunare, după divorț: are doar 1,4 m lățime și valorează 745.000 de dolari
În Seattle, o casă lată de numai 1,4 metri, cunoscută drept „Casa răzbunării”, s-a vândut cu 745.000 de dolari. Ironia sorții face ca o locuință despre care legenda spune că a fost construită din răzbunare, pentru a-i strica priveliștea unui fost soț, să valoreze acum o mică avere.
ambulanta  foto shutterstock jpg
Un inginer silvic a murit lovit de o creangă, în timp ce curăța copacii dintr-o unitate militară
O zi de muncă suplimentară s-a transformat sâmbătă într-o tragedie în municipiul Botoșani. Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani, aflat în timpul liber, a murit în incinta unei unități militare, după ce a fost lovit în cap de o creangă.
femeie frig jpeg
ANM a emis un nou cod galben de ploi, vânt puternic și ninsori. Zonele vizate până marți noapte
Cod galben emis de ANM până marți noapte. Vin ploi, rafale de 90 km/h și ninsori în mai multe zone din România
Capture PNG
„Cea mai mortală mare din lume”. Avertismentul Oanei Țoiu după atacurile care aduc războiul tot mai aproape de granițele NATO
Conflictul din Marea Neagră intră într-o nouă etapă de escaladare. Potrivit unei analize publicate de The Guardian, seria de incidente din ultimele zile amplifică riscurile pentru transportul maritim și aduce războiul tot mai aproape de frontierele NATO.
militari romani MApN jpg
Avertismentul unui general NATO. România ar putea fi nevoită să reintroducă serviciul militar obligatoriu din cauză că nu-și respectă propriile legi
Chiar dacă legea a introdus serviciul militar voluntar în termen pentru tineri, normele de aplicare și ordinele de ministru aferente au fost ignorate și întârziate nejustificat. Generalul (r) Virgil Bălăceanu vorbește despre costurile dezinteresului arătat de autorități.
image png