Supereroi şi sfîrşitul lumii
În fiecară vară, la cinema-uri se adună filme apocaliptice şi, evident, cu salvatori din situaţii apocaliptice. Anul acesta sînt cel puţin trei: Man of Steel (Eroul, în regia lui Zack Snyder), World War Z (Ziua Z: Apocalipsa, în regia lui Marc Forster) şi After Earth (1000 post Terra, în regia lui M. Night Shyamalan).
Nici unul dintre ele nu străluceşte; de fapt, toate sînt departe de a fi capodopere. Sînt interesant de studiat doar ca mostră a evoluţiei negative a genului.
Evident, cele trei filme nu sînt egale nici ca tip de subiect tratat, nici ca realizare cinematografică. Cel mai slab, în opinia mea, e After Earth, cu Will Smith şi fiul său (Jaden Smith), de 15 ani. Cei doi sînt aproape singurii prezenţi în film, timp de aproximativ două ore: Will Smith junior aleargă mai pe toată durata peliculei, grăbindu-se să salveze omenirea, viaţa lui şi pe a tatălui său. Will Smith senior comunică din cabina unei nave, în timp ce îi e rău, tot mai rău... Odată prins şpilul, plictiseala e majoră, deşi Kitai (practic, China, cu sau fără ce semnificaţii vrem... – aşa îl cheamă pe personajul interpretat de Jaden Smith) se întîlneşte cu tot soiul de creaturi, unele aparent din carne şi oase, altele mai robotizate... Şi chiar dacă sînt vehiculate oarecare complexe de vinovăţie privind moartea surorii mai mari a lui Kitai, filmul e în general monoton, fără sare, fără piper şi fără destulă imaginaţie. Singura replică la care publicul din sală a rîs e cea a lui Kitai, de la sfîrşit, în care îi spune tatălui său, după ce a salvat lumea, că vrea să lucreze cu mama lui (adică undeva aproape de casă, replică ce era pandantul uneia a lui Will Smith de la începutul filmului...).
After Earth şi World War Z au în comun ideea sfîrşitului lumii aşa cum o ştim noi. Obsesia că Pămîntul pe care trăim se va duce, din diverse cauze, fie ecologice, catastrofice sau epidemiologice, pare să bîntuie imaginarul hollywoodian. În cazul filmului care-l are pe Brad Pitt drept erou principal, o pandemie e cea care duce la dezastru: oamenii care se molipsesc devin zombie... Brad Pitt, fost angajat al Naţiunilor Unite, acum retras şi strict familist, rezolvă, în cele din urmă, problema. Ce-i drept, arată bine pe tot parcursul filmului (mult mai bine decît Will Smith şi fiul său la un loc, dacă vreau să fiu politic incorectă). Dar degeaba, îmi permit să spun: filmul e fără speranţă şi fără haz. Cu excepţia unei scene mai spre final, în care un zombie clănţăne isteric şi lung din dinţi la uşa după care stătea Brad Pitt. Scenă despre care nu ştim dacă e voit comică. Probabil că da: face parte dintr-un soi de metascene, referiri post-postmoderne la multe alte scene asemănătoare din filme similare. Scenele de felul ăsta ilustrează un nou tip de filme de acţiune: metafilmele de acţiune. Cele în care, pentru că mai totul pare să se fi spus, singurele care contează sînt trimiterile la clasicele genului. Filme care, din palpitante, devin comice. În filmul de faţă, scena la care publicul a rîs este cea în care Brad Pitt, dînd de leacul antizombie, iese din încăperea unde era izolat, îşi ia un Pepsi şi stă să-l savureze... Totuşi, pot spune că şi în World War Z există cîteva scene bune: cele de mulţime, în care oamenii aleargă frenetic, ca să scape cu viaţă, nemaiţinînd cont de nimic...
Man of Steel este Superman-ul zilelor noastre. Din punctul meu de vedere, e cel mai bun film din toate trei. E pur şi simplu un film... normal pentru genul lui, în care lucrurile se desfăşoară destul de lin, înainte, ca-ntr-o poveste, cu mai puţin (sau deloc...) umor decît în Superman-ul clasic, cel cu Christopher Reeve, din 1978. Doar că eroul e frumos (Henry Cavill), Lois Lane e simpatică (Amy Adams), iar în cîteva roluri secundare sînt doi actori... adevăraţi: Russel Crowe şi Diane Lane. Filmul e, într-adevăr, prea lung şi, repet, mai slab decît primul Superman. Dar se distinge prin cuminţenie şi suportabilitate.
Nici unul nu e un film de care să nu te poţi lipsi. Toate trei la un loc dau măsura (sau, mai curînd, lipsa de măsură...) a filmelor cu supereroi şi apocalipse de azi.
