Ligia

Publicat în Dilema Veche nr. 498 din 29 august - 4 septembrie 2013
Aceleaşi şi mereu altele jpeg

Ligia era colega mea de clasă, începînd din clasa a X-a. Am cunoscut-o, împreună cu 30 şi ceva de fete, cînd m-am mutat la Zoia Kosmodemianskaia de atunci, astăzi Şcoala Centrală.

Primul contact cu „Zoia“ n-a fost deloc unul plăcut ori liniştitor: mi s-a părut un liceu apăsător, plin de reguli stupide, cu mult prea multe fete şi profesori sumbri şi reci. Încet, în ceva timp, mi-am dat seama că, de fapt, lucrurile nu stăteau chiar aşa. Că nenumăratele persoane de sex feminin care mă înconjurau nu erau neinteresante, în mare parte, şi deloc obişnuite.

Ligia era una dintre fetele interesante din clasă. Pe vremea aceea, poate aş fi zis ciudată; astăzi, spun „cu personalitate“. Ce însemna să fii ciudat, în anii de liceu? Evident, să fii altfel, şi pe dinafară, şi pe dinăuntru. Dacă nu dădeai o atenţie excesivă ţinutei şi dacă nu plasai replicile care „se cereau“ în anumite contexte comunitare, erai catalogat drept... din alt film.

Ligia a avut curajul să nu dea prea mulţi bani pe cum se aranja la şcoală, pe cum îi stătea sau cît de scurtă şi de strîmtă îi era uniforma. Şi nici să nu respecte întru totul canonul nefast şi plicitistor al orelor de clasă. Avea curajul să vorbească, în ore, şi despre altceva decît lecţia învăţată, aproximativ papagaliceşte, acasă. Ţin minte că într-o oră ne-a împărtăşit pasiunea ei pentru Frank Sinatra, din care ne-a şi interpretat.

M-am împrietenit încet-încet cu Ligia şi am constatat că făcea parte dintr-un grup de fete mai puţin convenţionale decît altele, care învăţau bine, arătau bine, dar nu puneau mare preţ pe nici una dintre cele două. Aveau încă ceva, dincolo de aparenţele astea necesare, dar stupide. Mi-am dorit să fiu prietenă cu ele, deşi eu aveam o alură mai conformistă... M-am luptat şi am reuşit, ce-i drept, în timp. Ţin minte ce fericită am fost cînd m-au primit alături de ele la cîntat Beatles în curtea şcolii sau balade irlandeze inventate, în Parcul Icoanei.

Ele au rămas, în mare parte, cele mai bune prietene ale mele, din liceu încoace. Prietene de-o viaţă, cu care împărtăşesc – sau cel puţin aşa îmi place să cred – un mod de a gîndi şi de a vedea lucrurile. Mod care a rămas, măcar într-o oarecare măsură, neconvenţional. Şi care spune că există şi alte chestii care contează, dincolo de cariera fabuloasă, iubitul macho sau familia model.

Ligia făcea parte dintre ele. Şi, în ultimul timp, mai ales, eram foarte apropiate. Mergeam des împreună la filme, pentru că ea era una dintre puţinele persoane (în afară de mine...) care aveau o disponibilitate aproape infinită pentru o asemenea ocupaţie. Şi puteam îngurgita orice film, bun sau rău, sau chiar mizerabil: nu degeaba s-a inventat rîsul... Şi rîdea cu mare poftă, imprevizibil, cînd poate tu n-ai fi rîs. Şi rîsul ei era molipsitor.

De ce pun vorbele la trecut? Pentru că Ligia nu mai este, a murit într-un absurd şi incredibil accident la mare. Unul din lucrurile acelea atît de îngrozitoare, încît nu-ţi vine să crezi că s-a petrecut. În amintirea şi spre minimul ei omagiu, redau un fragment dintr-un text interesant – şi relevant pentru o parte a atmosferei de atunci –, pe care l-a scris despre Şcoala Centrală pentru o viitoare carte, pe care n-am apucat s-o terminăm.

La teza de la economie politică, Ligia nu ştia nimic: „N-aveam talent la copiat. (...) Copiatul nu-mi ieşea defel. (...) În cea mai deplină tăcere, cu un aer absent, am început să-mi rup mîneca stîngă de la cămaşă. Toţi ceilalţi colegi scriau de zor. Nimeni nu mi-a aruncat nici măcar o privire. Am continuat să-mi rup mîneca de la cămaşă, mai întîi în fîşii mari, pe urmă am luat fiecare fîşie şi am rupt-o în fîşii mai mici, mai subţiri, tot mai mici şi mai subţiri, pînă cînd am început să destram firicelele din care era ţesută. La sfîrşitul orei, cînd am lăsat foaia mea goală pe catedra profei, peste alte foi scrise de colegii mei, adunasem de pe masa de scris din cabinetul de economie un mic turtoi de firicele albastre. L-am strîns cu o mînă şi l-am băgat în ghiozdan. Cînd am ieşit din cabinet, după dezastruoasa teză, toţi ceilalţi au căscat ochii la mine. Din mîneca stîngă nu mai rămăseseră decît manşeta şi cîteva fire atîrnînde din umăr.“

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Polonia a inaugurat gazoductul Baltic Pipe FOTO Profimedia
Polonia a inaugurat gazoductul Baltic Pipe. „Epoca dominaţiei ruse ia sfârşit”
Polonia a inaugurat, marţi, un gazoduct prin care va primi gaz natural norvegian.
panouri fotovoltaice
Zeci de mii de panouri fotovoltaice stau nefolosite în depozitele din Europa. De ce nu sunt instalate
Zeci de mii de panouri fotovoltaice stau nefolosite în depozitele din Europa, tocmai când continentul se confruntă cu o criză energetică fără precedent.
Misiunea DART FOTO NASA/Johns Hopkins Applied Physics Lab
NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire: „Pământenii pot dormi liniştiţi” VIDEO
Dimorphos are aproximativ 160 de metri în diametru şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru planeta noastră. Este de fapt satelitul unui asteroid mai mare în jurul căruia a efectuat o rotaţie completă.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.