Primarul de Facebook
Zilele trecute, o jurnalistă de la Realitatea TV m-a sunat pentru un interviu telefonic, referitor la primarul Timişoarei, care anunţă rezoluţii din concediul pe care şi-l face la mare şi, mai mult, guvernează după sondaje de Facebook. „Nu e ciudat să faci aşa ceva?“ m-a întrebat domnişoara. Ce părere am, nu cred că nu-i în regulă? „Nu, nu cred asta“ – i-am răspuns.
Iată de ce nu cred.
Cînd am vorbit la telefon, habar n-aveam cine-i primarul Timişoarei. În perioadele cînd n-am vreun proiect legat de politică, mă cam doare-n cot de ce se găseşte-n media pe tema asta. Nu de alta, dar în cazul respectiv, era vorba de mantra estivală „politicienii sînt în vacanţă cînd ar trebui să...“ Unui Crin Antonescu i s-a reproşat că a dat declaraţii între o călătorie şi alta, înainte de a pleca în Turcia ca să-şi termine concediul, de parcă a pleca în concediu e o vină.
La telefon, i-am acordat primarului prezumţia de bună-credinţă, pornind de la premisa că anunţă din concediu nişte rezoluţii care sînt rezultatul unui proces de decizie anterior, serios. Şi de ce nu? Dacă Nicolae Robu – aşa am aflat că îl cheamă pe primar – şi-ar fi închis mobilul şi ar fi tăcut pe Facebook, media ar fi putut fi la fel de nemulţumită că se bronzează, în timp ce Timişoara arde (de caniculă, de nerăbdare etc.).
Nicolae Robu e rectorul Politehnicii din Timişoara şi specialist în calculatoare (tehnologia informaţiei, pentru amatorii de limbaj riguros). Programează în Java şi cîntă la chitară, are părul lung, ochelari şi vreo două brevete de invenţie. Toate aceste date, uşor de aflat de pe Internet, îl predispun la interacţiunea online. Dacă pe web-ul de limbă arabă, din Moldova sau din Iran, s-a vorbit mai ales de revoluţii pe Twitter, în România, acest mediu e mult mai lipsit de importanţă decît Facebook-ul, în primul rînd fiindcă Twitter-ul are cam de 100 de ori mai puţini utilizatori decît reţeaua fondată de Mark Zuckerberg (65.000 faţă de 6,4 milioane). Deci Nicolae Robu a avut dreptate să aleagă această reţea, mai ales că utilizatorii români de Facebook sînt tineri, cu o situaţie materială mai bună şi mai degrabă din mediul urban, deci exact zona socială apatică din punct de vedere politic. Nu am găsit studii sociologice aplicate, dar toate datele existente converg către faptul că românii „emigraţi pe Facebook“ sînt, în acelaşi timp, greu de catalizat politic şi o miză neimportantă pentru cinicele strategii electorale ale partidelor de la noi, care se concentrează pe populaţia îmbătrînită, săracă, rurală, docilă politic şi dependentă de politic, adică bugetari şi pensionari. Din acest punct de vedere, strategia de Facebook a lui Nicolae Robu e, în acelaşi timp, o veste bună pentru mecanismele participative ale suferindei democraţii româneşti şi un posibil calcul egoist, care, dacă va da roade, îi va asigura un viitor primarului calculatorist în vîrstă de 58 de ani.
Dar cam aşa se petrec lucrurile în politică: fac istorie personajele care sînt în stare să îşi marieze interesele egoiste cu binele comun. Iar politicienii autohtoni nu sînt interesaţi de Facebook: numai verzii Cezar Maroti şi Remus Cernea, preşedintele Băsescu şi premierul Ponta au pagini cu peste 100.000 de fani. Comparativ, există cel puţin 80 de trupe şi cîntăreţi care se pot lăuda cu astfel de cifre, în frunte cu Inna, care are aproape 9,3 milioane de like-uri, mai multe decît cei 6,4 milioane de utilizatori români deoarece cîntăreaţa are un appeal global. Impresia contrarie, pe care ne-o putem face din presă, cu privire la politicienii activi pe blog sau reţele sociale, vine de la faptul că astfel de apariţii sînt în continuare o ştire. Adică ceva nebanal, rar.
Primarul Timişoarei are pe Facebook un cont personal care se apropie de numărul maxim de prieteni (5000) şi o pagină oficială, pe care a început să-i invite pe cei care nu vor mai putea să se conecteze cu contul personal, odată ce acesta va depăşi limita de 5000. El şi echipa lui scriu despre şantierele şi tramvaiele din oraş, Poli Timişoara, plata parcărilor prin SMS şi altele. Postările despre fotbal par cam abundente, dar primarul spune, prin diferitele CV-uri, că e microbist şi continuă să joace, iar Poli Timişoara e nu doar legată de poziţia de rector, ci un soi de obsesie locală pozitivă pentru locuitorii oraşului, cu o galerie de un fairplay şi o civilizaţie remarcate de comentatorii sportivi.
Pînă aici, lucrurile arată foarte bine, iar reţinerea jurnalistei de la Realitatea TV nu se justifică. Primarul Robu mai face însă şi altceva: sondaje pe Facebook, cu privire la decizii ca priorităţile edilitare sau redeschiderea unor cluburi din centrul oraşului.
Ultima idee a atras criticile apăsate ale lui Daniel Funeriu, fostul ministru al Învăţămîntului, de curînd transferat de la PDL la Mişcarea Populară. În formulări ca „utilizare perversă a Facebook-ului“, „primitivism politic“ (nu se bat cap în cap?) şi „amatorism“, acesta spune, în ultimă instanţă, că sondajul pentru redeschiderea cluburilor nu e relevant, fiindcă pe Facebook se găsesc numai tinerii care vor acele cluburi.
Dincolo de limbajul politicianist, fostul ministru al Învăţămîntului a spus ceva adevărat. Diferitele sondaje, chestionare şi petiţii care circulă pe Internet nu au relevanţă statistică decît în anumite condiţii, greu de îndeplinit. Pe propria pagină de Facebook, primarul Robu se laudă cu lucruri de felul a 300 de opinii pozitive faţă de cutare sau cutare politică. E foarte mult, faţă de apatia electoratului tînăr pentru politică, dar e foarte puţin pentru a fundamenta o decizie a Primăriei.
Previzibil, pe Facebook există, la fel ca în realitatea fizică, şi demagogie, şi relaţionare serioasă cu electoratul. Sigur că postările despre Poli Timişoara ale primarului Robu sînt nimic faţă de costumele de marinar, nazist şi altele ale lui Radu Mazăre, sau exhibiţiile cu mop, andrele şi, mai nou, costum de baie, ale Elenei Udrea. Problema e însă că utilizatorii Internetului sînt mai educaţi şi mai ales mult mai reticenţi la diferitele pusee de activitate în mediul virtual ale politicienilor. Cînd atîrni bannere în intersecţii, cu două săptămîni înaintea alegerilor, electoratul va tinde să recepţioneze mesajul, chiar dacă nu ai făcut nimic în cei patru ani de mandat. Cînd te-apucă, brusc, să îţi faci promovare pe reţelele sociale, pentru a lăsa totul în paragină după alegeri, vei fi luat ca atare şi sancţionat pe viitor. Demagogia de Facebook e, deci, mai periculoasă pentru demagog decît cea de alte soiuri.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).
