"Puiul de ţigan"

Publicat în Dilema Veche nr. 496 din 15-21 august 2013
"Puiul de ţigan" jpeg

„Eu am perforat biletul. Dă’ un’ să-ţi plătesc amendă? Poa’ să-ţi pun în braţe puiu’ de ţigan de m-aşteaptă acasă, că sînt asistentă maternală. Ştii ce e aia o asistentă maternală?“ se apără o doamnă, surprinsă de controlorii RATB fără bilet „perforat“. A urmat apoi o lamentare cît o veşnicie despre „statul puturos“ care i-a pus în braţe un „pui de ţigan“, şi apoi o cheamă săptămînă de săptămînă la Primărie, unde ar trebui să semneze nişte acte şi nişte hîrtii, despre statul care i-a tăiat, rînd pe rînd, indemnizaţia de hrană, de haine, mai apoi din leafă, lăsîndu-l pe „puiul de ţigan“ pe umerii ei. Românca, asistent maternal – după spusele ei –, apăsa cu dispreţ pe vorbele „pui de ţigan“, de parcă toate necazurile ar fi început şi s-ar fi sfîrşit cu acel pui de om, ajuns din întîmplările sorţii în custodia ei. Privirea aprigă a femeii şi grăsimea care i se revărsa din pantalonii mult prea strînşi m-au dus cu gîndul la sărmanul prunc, încredinţat unei astfel de „mame“. Dar şi la vorbele domnului preşedinte. Vă mai aduceţi aminte... Vorbele alea cu droaia de copii, crescuţi de mamele rome şi de lenea rumâncelor neaoşe, ce abia de răzbesc cu unul? Or, afirmaţia mi-a îndreptat gîndurile şi privirile obsesiv spre această etnie, făcîndu-mă să văd, uneori fără să vreau, lumea mizeră a lor şi aversiunea noastră.  

Pe la jumătatea lui iulie am dat de ea, de lumea romă, la Giuleşti. Am petrecut acolo cîteva zile, într-un salon plin ochi de femei rome, venite să „abandoneze“ rodul nedorit. Fiecare spunea o poveste: Lila locuia în Militari, avea alţi doi plozi acasă şi nici în ruptul capului nu-l mai voia şi pe al treilea. Ţinea o tarabă la piaţă, şi-ar fi încurcat-o al dracului de tare un alt copil... Mirica lucra la Apaca, se învoise de la slujbă pentru cîteva ore, suficient cît să vină la spital, să se „opereze“, să scape şi să fugă, iarăşi, la lucru. Nu-i spusese bărbatului ce face, nici că e gravidă, dar încă o belea, pe lîngă altele trei de acasă... Ştia drumul, procedura, durerea, tot, mai fusese pe aici. Sulfina avea 20 de ani şi o frumuseţe naturală de invidiat. Cea mai frumoasă ţigancă pe care am văzut-o vreodată. Nu prea ştia ce vrea, mai ales că el îşi dorea tare mult copilul şi o tot suna, din cinci în cinci minute, să nu se aventureze în astfel de drum. „Da’ ce pot să fac? El e rumân, eu sînt ţigancă! Dacă mă lasă pe drumuri? La anii mei?“ încerca să se explice. Părinţii îi convinseseră că e mai bine aşa. Lilica avea 16 ani şi o desconsideraţie totală pentru trupul ei, plodul din pîntece, partenerul de viaţă. Limbajul („trăiască“ telefonul mobil!) şi comportamentul ei m-au dus cu gîndurile către cele mai urîte trăsături ale fiinţei umane, lăsate să lîncezească în neştiinţă. A intrat în scenă şi mama, cam din aceeaşi categorie. Venită pe fugă să-şi „avorteze“ fata, că vrea s-o ia cu ea în Italia. Chiar de a doua zi. Şi bunica: o matroană de vreo 70 de ani, cu mintea brici şi sensibilitate zero. Le-a pus la punct pe suratele ei, cît ai clipi. „Ce vă văitaţi, fă, atît? Eu la al patrulea copil m-am oprit ş-am zis: «Doamne, ajută-mă să-i cresc pă ăştea şi iartă-mă de ce voi fi îndemnată să fac.» Şi-am făcut vreo 30 de avorturi. Auzi, tu, fa, asta de te vaiţi mai tare?!“ zise, adresîndu-se Miricăi, care nu-şi găsea locul. „Dimineaţa mă duceam la moaşă, că nu era ca acu’, şi seara spălam rufe cu picioarele în apă. Păi, acu’ e parfum. Hai, gata cu văicăreala!“ ordonă. Mai era acolo şi una, Maricica, tot romă, care tocmai născuse şi se pregătea să plece, fără „puiul de ţigan“... Şi Maria, şi Elena, şi alte femei rome sau rumânce...  

Pe ele le-am văzut în primul rînd, urmărită de înmulţirea prolifică, estimată de domnul preşedinte... Or, ceea ce m-a frapat se leagă de nonrespectul pentru trupul uman. Doctor şi pacient nu au nici cea mai mică consideraţie pentru viaţă, suferinţă, trup, individ... Doctorii îşi cereau scuze că, din lipsă de locuri, m-au îngrămădit într-un aşa salon, privind cu dispreţ la femeile care, la rîndu-le, se dispreţuiau. Cît despre durere... Au plătit un milion, au avut operaţie de un milion, cu durerile crunte, fără nici o mîngîiere... Doctori ocupaţi, asistente indiferente, soţi sau amanţi nepăsători... O priveam pe tînăra Sulfina, zvîrcolindu-se în pat cu dureri îngrozitoare de burtă, cu lacrimile alunecîndu-i pe obrajii frumoşi, pe Mirica strigînd după ajutor... Şi n-a venit nimeni... ci doar Caliţa de la Argeş, care născuse spre ziuă, un al treilea băiat... S-a tîrît pînă la Mirica şi-a-ntrebat-o: „Îţi dau, fa, nişte apă? Că-i tot ce am.“ S-au ridicat apoi, pe rînd, şi-au plecat pe la treburile lor, jurîndu-şi că n-or să mai ajungă iarăşi la operat, şi mai ales la mila doctorilor... Dar, cînd nimeni nu le învaţă, cînd nimănui nu-i pasă, mă tem, domnule preşedinte, că „puiul de ţigan“ nu-i chiar atît de uşor de crescut.  

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.

Foto L. Muntean

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.