Sub semnul milei, dar şi al justiţiei

Publicat în Dilema Veche nr. 497 din 22-28 august 2013
Sub semnul milei, dar şi al justiţiei jpeg

Cînd am citit Cel mai iubit dintre pămînteni, am avut un şoc. Eram un tînăr licean care nu credea că la el în ţară s-a petrecut aşa ceva. Scriitura apăsat-dureroasă a celui care avea să-mi rămînă autor preferat, Marin Preda, m-a făcut să caut şi alţi autori. Aşa i-am descoperit pe Augustin Buzura, Laurenţiu Fulga, Constantin Ţoiu, Petre Sălcudeanu, Pan Solcan ş.a.m.d. Am cunoscut comunismul din cărţile lor, mai mult decît din cărţile de istorie. De aceea, ştiam multe, numai că ceea ce am aflat după Revoluţie a fost un şoc uriaş. Anii ’50 ai istoriei noastre vor rămîne un reper al suferinţei şi al dezumanizării.

Prezenţa, printre noi, în calitate de cetăţean onorabil şi cu pensie mare, a lui Alexandru Vişinescu, unul dintre ultimii torţionari comunişti în viaţă, nu face decît să ne reamintească de restanţele pe care le avem faţă de memoria elitelor noastre, ucise în închisorile comuniste. Deşi foarte tîrziu, la mulţi ani după 1989, sîntem datori să clarificăm un context şi să stabilim, cu instrumentele umile pe care ni le oferă ştiinţa istoriei, a politicii şi a dreptului, cine sînt vinovaţii, care sînt vinovăţiile lor şi ce trebuie să facem pentru a putea merge mai departe. Sînt dintre aceia care consideră că în România ar fi fost şi încă mai este necesar un proces al comunismului. Asta ne-ar fi eliberat sau ne-ar putea elibera de angoasele legate de trecutul nostru recent şi ar putea trage o linie de demarcaţie clară între trecut şi viitor. Din păcate, în lipsa amprentei pe care o pot oferi ştiinţele amintite şi a cadrului organizat, instituţional, al organismelor specializate ale statului, totul riscă, din nou, să cadă în derizoriu, accentuînd sentimentul că sîntem un spaţiu cultural şi civilizaţional în care, dacă criminalii merg liberi pe stradă şi îşi salută cu aroganţă victimele, atunci, totul este posibil.

Tendinţa „populară“, dominantă, este aceea de a considera subiectul ca fiind unul marginal, demn să ne „abată atenţia de la adevăratele noastre probleme, care sînt cele economice, legate de subzistenţă şi nivel de trai“. Mă întreb, chiar aşa să fi decăzut? Adică tot ce iese din cotidian şi din preocuparea pentru burtă este fără semnificaţie? Sper că nu!!! Şi, pînă la urmă, eu cred că o dezbatere serioasă despre comunismul românesc ne-ar răspunde şi la veşnica întrebare „De ce avem burţile goale?“... Dar să revenim... Este o eroare să împrumutăm discursul comun, conform căruia „aceşti oameni erau militari şi nu şi-au făcut decît datoria“ sau „sînt prea bătrîni, pe cine să mai judecăm şi pe cine să mai băgăm în închisoare?“ Aici nu este vorba neapărat despre oameni. Vişinescu este un simbol. A căuta şi a şti adevărul este un gest de eliberare şi de regăsire. Ar fi un demers pentru a ne reaşeza, ca lume, pe bazele solide ale cunoaşterii adevărului. Dacă vom avea puterea şi ne vor demonstra nevinovăţia, poate chiar îi vom ierta. Numai pornind de aici poate mai eliminăm o parte din ura şi din înveninarea care ne stăpînesc şi cărora nu reuşim să le găsim o explicaţie.

Un alt cadru în care se desfăşoară discuţia este cel al milei. Da, cu asta sînt de acord, şi lucrurile sînt mai complicate. Nikita Mihalkov are un film frumos, care abordează această temă, a vinovăţiei, a căutării adevărului şi a împlinirii dreptăţii lumeşti prin milă. Este vorba despre filmul 12, în care un tînăr cecen este judecat de un juriu pentru uciderea tatălui său vitreg, un ofiţer rus. Pelicula este o pledoarie pentru atenţia pe care trebuie s-o acordăm în momentul în care judecăm oameni, pentru că numai contextul exact al acţiunilor şi al faptelor acestora ne poate spune dacă şi în ce măsură sînt vinovaţi. Deşi grăbiţi, la început, considerînd condamnarea ca pe ceva de la sine înţeles, juraţii devin foarte atenţi la o poveste de viaţă a unuia dintre ei, singurul care votase, încă de la început, împotriva condamnării, şi care era din nou om, datorită faptului că, la un moment dat, beneficiase de mila cuiva. Asistăm, apoi, la încă 11 asemenea rememorări, după care, dîndu-şi seama de situaţia în care se află, fiecare jurat îşi va schimba votul. În subtext, filmul pune în evidenţă particularitatea religioasă, (ortodox)-culturală a sufletului rusesc (şi a celui românesc, zic eu!), care aduce mila în prim-plan în judecăţile asupra oamenilor. Poate fi mila deasupra legii? Mihalkov spune că da, şi rîndurile puse la finalul filmului sînt edificatoare: „Legea este puternică şi constantă, dar ce poate fi făcut cînd mila are o putere mai mare decît legea?“

Mila pe care o datorăm aproapelui este o particularitate a noastră, a creştinilor ortodocşi. De exemplu, în lucrarea Dicţionar Biblic, apărută la Editura Cartea Creştină a Societăţii Misionare Române, Oradea, 1995, la pagina 842 este redat cuvîntul „milostenie“, punîndu-se în explicarea sa, în mod eronat, accentul pe problema ajutorării materiale a celui sărac, milostenia ţinînd de datoria celui bogat faţă de cel sărac. Or, mila este mai mult, ea este unul dintre paşii spre mîntuire. Chiar Mîntuitorul nostru, Isus Hristos, ne obligă să fim atenţi cu cel care se află în păcat: „Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă!» Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.“ ( Matei, 9:13)

Da! Îi datorăm milă chiar şi lui Vişinescu, numai că el va trebui să ne explice şi să ne aducă dovezi că nu a fost torţionar, ci un simplu călău, adică un om cu profesie, care poartă mască pe faţă şi pentru care moartea este doar o meserie ca oricare alta, iar metodele sînt înscrise în fişa postului. Or, noi ştim că ei nu au fost simpli călăi. Le-au luat mai mult decît viaţa. Au umilit, au torturat, au izolat şi au distrus conştiinţe, în ideea că cel aflat în suferinţă va trece de partea lor, folosindu-l, apoi, împotriva fostelor sale convingeri şi fostei sale vieţi. Este o eroare să-i judecăm pe aceşti oameni ca pe nişte victime ale istoriei, care nu aveau ce să facă. Destinul nostru este, pînă la urmă, unul individual şi faptele noastre sînt viaţa noastră. Aici nu mai este vorba despre comunism şi crimă în numele unei ideologii. Spun asta pentru că ei nu au urmărit, în primul rînd, crima. Au inventat metode de tortură pentru a primi un grad în plus sau o avansare. Ei şi-au pierdut calitatea de oameni în momentul cînd, din exces de zel, nu i-au mai privit pe cei din faţa lor ca pe nişte oameni. Ideea lor – că nu are nici o importanţă, că dacă nu ar fi făcut-o ei, oricum ar fi fost alţii – este falsă. De unde ştiu cei ca Vişinescu că prin refuzul atrocităţii ar fi venit în locul lor alţii tot atît de inumani? Este o scuză falsă a celui care a făcut totul din plăcere, cu pasiune. Cum să ajungi la 90 de ani cu un asemenea trecut? Asta înseamnă că acest om consideră că nu are nimic să-şi reproşeze. Din modul în care înjură nişte copii ziarişti, care nu ştiu nici măcar din cărţile de istorie ce monstru au în faţă, se vede că este departe de căinţă şi, dacă ar putea, ne-ar mai împuşca pe toţi încă o dată.

Mila noastră ar trebui să fie întregită de asumarea greşelii şi de căinţa celui care a greşit. Am văzut chiar cum unul dintre aceşti torţionari s-a călugărit, petrecîndu-şi viaţa în slujba lui Dumnezeu. Este bine că a făcut aşa şi este bine că a avut timp să fie iertat chiar şi de către victimele sale. Asta presupune un destin urît, pe care omul şi l-a asumat, gest pentru care merită mila şi iertarea noastră. Dacă, însă, în spatele milei noastre se va ascunde rînjetul torţionarului capabil s-o ia oricînd de la capăt, atunci trebuie să recunoaştem că experienţa anilor ’50 poate fi repetată. De altfel, nici nu am fost departe de acest fapt. Dacă în 1991 ar fi reuşit lovitura de stat din URSS, atunci, acest om ar fi putut ajunge consilier pe lîngă noile închisori şi şi-ar fi primit, în faţa noastră, în calitate de condamnat, decoraţiile pentru „merite deosebite în slujba patriei“. Da, ar fi fost nevoie – şi încă nu este tîrziu –, de un proces al comunismului românesc. Evident, ca şi acolo, nu vor trebui aşezaţi în boxa acuzaţilor toţi cei care au fost membri de partid. Ca şi acolo, ar trebui aduşi în faţa justiţiei doar cei care au depăşit legile războiului, criminalii sadici care au inventat metode de tortură pentru o funcţie în aparatul de stat, pentru a se pune bine cu şeful sau pentru a avea un litru de ulei în plus în casă. Odată cu instalarea comunismului, elitele din România se aşteptau să piardă funcţii, bani, prestigiu şi chiar viaţa. Destinul omului politic în vremuri tulburi este complicat şi istoria este plină de asasinate, condamnări şi execuţii. Dar ceea ce s-a întîmplat în anii ’50 la Gherla, Aiud, Piteşti sau Rîmnicu-Sărat depăşeşte orice imaginaţie. Prea multă suferinţă şi prea multă durere mută, de cele mai multe ori nemărturisită. Pur şi simplu, multor deţinuţi le este ruşine să povestească ce au putut îndura în aceste închisori. Am văzut-o chiar şi pe Lucia Hossu-Longin cum, cu reţinere şi jenă, povestea că „acesta“ este cel care schingiuia femeile în zona genitală...

Prezenţa sa pe străzi, liber, cu pensie bună şi cu casă, oferite de statul român, ne poate duce cu gîndul că, la noi, meseria de torţionar este una profitabilă. În acest caz, dacă se întîmplă ceva în lume, o nouă răsturnare în favoarea unei noi utopii – şi este posibil, istoria ne învaţă –, atunci toţi tinerii care lucrează acum în serviciile speciale, armată şi nu numai, o pot practica în continuare, fără să-şi expună cariera, viaţa şi familiile. Sau credeţi că nu mai există astfel de oameni? Vă înşelaţi! În acelaşi timp, ar trebui să ne recunoaştem incapacitatea de a ne pedepsi criminalii şi să-i punem pe toţi în libertate, cu scuzele de rigoare. Absurd... Justiţia umană trebuie să-şi facă datoria, chiar dacă sîntem creştini – ortodocşi – şi chiar dacă şi-o face cu milă.

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.

Foto Adevarul.ro

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Vladimir Putin FOTO SHUTTERSTOCK
Scenariul în care regimul lui Putin ar cădea: ce ar putea urma pentru Rusia
Decretarea mobilizării parțiale a slăbit susținerea regimului lui Putin, iar dacă armata Rusiei va suferi o altă înfrângere majoră cel mai probabil soarta lui este pecetluită, scrie Anatol Lieven.
hipertensiune pexels com jpg
Bolile cardiovasculare, un ucigaș tăcut care lovește în plin. Cifrele lipsei de educație
Societatea Română de Cardiologie transmite un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Inimii, în care subliniază importanța informării corecte a populației pentru prevenția și depistarea precoce a bolilor cardiovasculare.
Centrala nucleara de la Zaporojie FOTO Profimedia
AIEA a trimis Ucrainei echipamente pentru a asigura siguranța instalațiilor nucleare
Directorul general al agenției Rafael Grossi a declarat că echipamentele donate Ucrainei de Suedia au fost livrate mai devreme.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.