Odă dulceţurilor
- sau despre vremea cînd damele au mai multă treabă -
La 15 iulie 1838, Alăuta Românească, suplimentul Albinei Româneşti, publica o odă dedicată dulceţurilor din Album der Boidoirs. Albumul tocmai apăruse la Stuttgart, sub îngrijirea editorilot August Lewald, tipărit de Literatur Comptoir. Traducătorul, din nemţeşte, este un oarecare Klmn căruia îi datorăm amestecurile parfumate ale vremurilor şi îndemnurile savuroase de preparat dulceţuri cu „zahar“. Şi cum se apropie toamna, vă las să vă delectaţi cu frumuseţea textului, sperînd că vă veţi lăsa ispitite de gavanosul cu dulceaţă şi de sticla cu sirop.
„Acest titlu ar putea îndemna pre frumoasele mele cetitoare să aibă feluri de gînduri. Şi cu toate cestea aş pote face rămăşag că ele nu gîndesc acea ce eu gîndesc.
Fieştecare timp are a sale îndeletniciri pentru care frumosul secs jărtfeşte toate celelalte. Earna, balurile şi suarelele, primăvara călătoriile, vara feredeile şi toamna... dar toamna gîndiţi!... facerea dulceţilor. Însuşi cele mai frumoase dame de lume carele trăiesc în cele mai plăcute petreceri păstrează totdeauna o slăbiciune pentru proastele şi fireştile îndeletniciri a gospodăriei. La zilele noastre nu poate nimene să se împotrivească. Şi am vre să pun rămăşag că însuşi Rahel nu putea cîte o dată să se lepede de o asemenea plecare. Ear de Bettina dinpotrivă nu am pute crede că ea avea un asemenea gust.
Însuşi în Paris, în minuta aceasta, dulcea grijă pentru facerea dulceţilor trage damele de la trebile politicei, a literaturei, a frumoaselor meşteşuguri, a modelor, şi, este mai de necrezut, însuşi de la amor. Harbuzii, gutăile, perele, merele şi poama care stau la privală în tîrg, aşa de frumoase şi de plăcute, însuşi cepăşoara care are trebuinţă numai de oţăt şi de rădăcini, îndeletniceşte imaginaţia damelor celor nostime.
O Madamă Lehon îşi uită modistele şi cusutoriţele şi caută numai mirabele; o Ancelotă îşi lasă drama să fie dramă şi gîndeşte numai la compote şi la conserve; Madşameţ Sand îşi sfîrşeşte iute şi cu nemulţumire cel mai nou roman spre a face dulceţi de agrişe, şi acea vestită Poutret de Mauchaps, care vroea a aduna femeile slobode şi s’au făcut de rîs, se mîngîie fîcînd vitonag de gutăi.
Trebue să gîndească oricine că multe rendez-vous nu se ţin, că multe întîmplări se strică pentru că o tingire de dulceţi trebuie să se pue pe foc sau în gavanoase. Un amorez poate să aştepte pînă a doua zi; ear la o belteşaţ nici o minută se poate întîrzie.
Dacă gospodăria prin aceasta cîştigă, nici bunele năravuri nu prăpădesc nimică; de aceea fieştecarele trebuie să laude această îndeletnicire.
Eu am avut prilej să văz că toamna etacul şi sala damelor sînt pline numai cu reţete de dulceţi; în loc de apă de colonie se vede numai spirt spre a pune persice şi prune; răvaşele de amor, damele le taie ca să scrie numele dulceţilor, şi în loc să vorbească de amor, ele fac sirop.
Într-un cuvînt numai zaharul este toamna preţuit de dame. Un cofetar iscusit este atunci primit în vremea cînd un prinţip este silit să aştepte în tindă.
Această nebunie a gospodăriei pricinueşte însă multe neplăceri pentru mierătorul cei mai frumoase parte a neamului ominesc.
Spre pildă, cînd toamna un curtezan vre să sărute o mînă care obicinuit era moale şi albă, deodată o simte că are o putoare de păcură şi de funingine şi că-i neagră şi aspră.
O copilă frumuşică cu care sîntem prieteni, o soră sau o logodnică ne sare în braţe şi ne sărută, însă în loc de dulcile guriţe ce primeam înainte, ea ne dă, toamna, un miros de deoasebite feluri, şi obrazul nostru se face ca o hartă zugrăvită cu boele roşietice şi verzi. Atunce sîntem la faţă ca un rîndaş de la bucătărie ce linge lingurile de pin bucate.
Toate aceste se întîmplă în vremea cînd însuşi natura se face bucătăriţă, şi ferbe şi coace cele mai scumpe zămi ce fac substanţia celor mai frumoase roade; este vremea compoatelor în toată starea naturei. Cînd damele se întîlnesc atunci, ele nu se întreabă de şaluri, de mantile şi de alte asemene, ce îşi împărtăşesc numărul gavanoaselor care au umplut cu dulceţi. Aceea care în earna trecută au fost atît de vestită la galop, îşi pune cinstea de a face dulceţi de mere pădureţe şi, nişte pepini mici în stecle vorbesc pentru moralitatea unei tinere văduve ce iubeşte a mînca acru.
Şi cît de drăgălaşă este priveliştea ce damele arată atunce, cîntînd şi ciripiind un biet cîntecel, ele sînt îmbrăcate cu strae uşoare şi gustă spuma zaharului ca să vadă dacă îi pre dulce sau pre slab. Atunce este minuta cînd soţul este bine primit, cînd sfezele căsătoreşti tac, cînd copilaşii sînt aşa de iubiţi. Fericită, frumoasă vreme a toamnei să fii binecuvîntată de o mie de ori de toate fragedele inimi! Tu ai alte bucurii decît primăvara, însă mai statornice“.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013.
